DECIZIE nr. 525/2005

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Marinela Mincă - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Manța în Dosarul nr. 1.382/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției și avocatul acestuia, doamna Silvia Tudor, cu delegație la dosar, și se constată lipsa celeilalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul autorului excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia, reiterând motivele existente în notele scrise la dosar. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece în procesul penal regula generală este cea a oficialității. Fără a aduce în vreun fel atingere dispozițiilor constituționale invocate, legiuitorul, în considerarea unor rațiuni de politică penală, a instituit, cu titlu de excepție, posibilitatea ca, în anumite situații, punerea în mișcare a acțiunii penale să se facă numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. De altfel, asupra constituționalității prevederilor legale criticate Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 158/1999, care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 12 iulie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.382/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Alexandru Manța în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale aflate în calea de atac a recursului. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că ocrotirea și garantarea proprietății private presupun respectarea dreptului petiționarului de a dispune în mod liber de bunurile sale, de a exercita în mod exclusiv și suveran toate acțiunile care se impun pentru protecția proprietății sale, inclusiv acțiunea penală. Prin urmare, existența a două sisteme diferite cu privire la punerea în mișcare a acțiunii penale, atunci când este vorba de bunuri care aparțin proprietății private, vine în contradicție cu prevederile constituționale invocate. În opinia sa, dincolo de orice alte rațiuni de politică penală, autorul consideră că stingerea conflictului penal ar trebui să fie guvernată de principiul disponibilității atunci când vizează infracțiuni contra patrimoniului privat, soluție care este preferabilă celei oficiale. Prin urmare, autorul excepției solicită completarea textului legal criticat în sensul că dispozițiile privitoare la oficialitatea procesului penal să nu se aplice în cauzele în care bunul ce formează obiectul material al infracțiunii este proprietate privată, cum s-ar putea întâmpla la infracțiunile de delapidare, furt etc., cazuri în care prevederile referitoare la cerința plângerii prealabile și la posibilitatea împăcării părților ar trebui să fie operante. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, în realitate, autorul consideră că art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală contravine art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât nu prevede și pentru infracțiunea de delapidare ca acțiunea penală să se pună în mișcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, așa cum se reglementează în cazul infracțiunilor de abuz de încredere, distrugere și tulburare de posesie. Această împrejurare nu este însă de natură a leza în vreun fel prevederea constituțională invocată, deoarece, în cazul infracțiunii de delapidare, spre deosebire de celelalte infracțiuni comparative menționate, situația este diferită, întrucât subiectul activ are și calitatea de funcționar căruia i s-a încredințat administrarea patrimoniului societății comerciale. Or, necesitatea apărării relațiilor specifice a impus un regim deosebit și este dreptul legiuitorului de a opta pentru regula urmăririi, judecării și sancționării din oficiu a infracțiunii de delapidare. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece principiul oficialității înscris în art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală este o cerință și o continuare firească a principiului legalității înscris în alin. 1 al aceluiași articol. Oficialitatea procesului penal constituie o regulă de bază, care privește întregul curs al desfășurării procesului penal și ține sub incidența sa toate actele necesare acestei desfășurări, cu excepția acelora în privința cărora legea dispune altfel. Nu se poate susține că protecția constituțională a proprietății private este lezată prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulării procesului penal. Dimpotrivă, urmărirea penală din oficiu a infracțiunilor contra patrimoniului asigură o protecție mai energică a proprietății, fiind deci în interesul proprietarului. Oficialitatea procesului penal nu este fără limite, putând fi restrânsă sau înlăturată atunci când, de exemplu, legea cere, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, încuviințări sau autorizări prealabile sau când aceasta este condiționată de existența plângerii prealabile. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală nu conțin norme contrare dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, legea penală și cea procesual penală consacră principiul oficialității, apreciind că valori sociale importante pot fi mai eficient ocrotite prin intervenția directă a statului și prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare desfășurării procesului penal. De asemenea, nu se poate susține că protecția constituțională a proprietății private este lezată prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulării procesului penal. Dimpotrivă, urmărirea penală din oficiu a infracțiunilor contra patrimoniului asigură o protecție mai energică a proprietății, fiind deci chiar în interesul proprietarului. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: "Actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel." Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private în mod egal, indiferent de titular. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității prevederilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 158 din 14 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, prilej cu care a statuat că acestea sunt constituționale. Astfel, potrivit definiției date în art. 17 alin. 1 din Codul penal, "Infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală". Existența pericolului social impune măsuri adecvate de apărare a societății, a intereselor generale, a ordinii de drept, sens în care autoritățile statului, abilitate de lege, trebuie să acționeze, indiferent dacă persoana fizică sau juridică lezată prin fapta concretă o solicită sau nu. Principiile legalității și oficialității procesului penal, înscrise în art. 2 din Codul de procedură penală, sunt în sensul dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", și ale art. 126 alin. (2), în conformitate cu care "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Legiuitorul român a optat pentru regula generală de urmărire, judecare și sancționare din oficiu a infracțiunilor, ca fapte antisociale. Este dreptul constituțional al legiuitorului de a stabili și anumite excepții de la această regulă generală. Astfel, s-a prevăzut ca în anumite cazuri, datorită caracterului și conținutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei ori al persoanei vătămate sau relațiilor speciale dintre făptuitor și persoana lezată, punerea în mișcare a acțiunii penale să fie condiționată de existența plângerii prealabile a persoanei vătămate. Generalizarea acestei condiționări ar împiedica însă, în mod evident, protecția eficientă a societății, a intereselor generale față de faptele care prezintă pericol social, prevăzute de legea penală. Legea penală și cea procesual penală consacră principiul oficialității, apreciind că valori sociale importante pot fi mai eficient ocrotite prin intervenția directă a statului și prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare desfășurării procesului penal. De asemenea, nu se poate susține că protecția constituțională a proprietății private este lezată prin îndeplinirea din oficiu a actelor necesare derulării procesului penal. Dimpotrivă, urmărirea penală din oficiu a infracțiunilor contra patrimoniului asigură o protecție mai energică a proprietății, fiind deci chiar în interesul proprietarului. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Manța în Dosarul nr. 1.382/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 11 octombrie 2005. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru