DECIZIE nr. 711/2006

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Kozsokar Gabor - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și 6 din Legea nr. 241/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de David Zalekov în Dosarul nr. 10.409/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 București. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 19 septembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 10.409/2005, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și 6 din Legea nr. 241/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de David Zalekov cu ocazia soluționării unei contestații la executare. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate vin în contradicție cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 56 și ale art. 136 alin. (4) din Constituție. Arată că textele de lege criticate instituie o limitare nejustificată a dreptului de proprietate, deși prevederile din Legea fundamentală stipulează în mod imperativ că "orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale". Judecătoria Sectorului 2 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că rațiunea legiuitorului a fost aceea de a crea un regim juridic de protecție în beneficiul chiriașilor în cazul imobilelor naționalizate și redobândite de foștii proprietari. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că finalitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999 a fost aceea de a reglementa situația contractelor de închiriere a imobilelor cu destinația de locuințe, în scopul prevenirii unor stări litigioase între chiriași și proprietari, iar reglementarea adoptată de legiuitor are caracterul unor măsuri de protecție a chiriașilor, cu caracter temporar. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Deși autorul excepției se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și 6 din Legea nr. 241/2001, se constată că această lege aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999, modificând art. 1 și 6 din aceasta. Astfel, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 și 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001, cu următorul cuprins: - Art. 1: "Contractele de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, precum și cele folosite de așezămintele social-culturale și de învățământ, de partide politice, de sindicate și de alte organizații neguvernamentale, legal înregistrate, prelungite sau reînnoite conform Legii nr. 17/1994 și aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se prelungesc de drept pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, în aceleași condiții, cu excepția nivelului chiriei."; - Art. 6: "În cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, și desființate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiție va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința în baza Legii nr. 112/1995 și care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani." În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății, indiferent de titular, art. 56 referitoare la contribuțiile financiare și art. 136 alin. (4) referitoare la inalienabilitatea bunurilor proprietate publică. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 56 din Constituție se referă la contribuțiile financiare ale cetățenilor, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, în acest context, orice alte prestații fiind interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale. De asemenea, Curtea constată că alin. (4) al art. 136 din Legea fundamentală se referă la faptul că bunurile proprietate publică sunt inalienabile, în condițiile legii organice, ele putând fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice, concesionate ori închiriate, sau date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică. Astfel, Curtea reține că cele două texte din Legea fundamentală invocate de autorul excepției nu au incidență în cauza dedusă controlului de constituționalitate. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea constată că prin Decizia nr. 157 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003 a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității în fața legii. Curtea a reținut că statul, chemat să medieze conflictul locativ dintre proprietarul persoană fizică și chiriaș, a procedat corect, asigurându-i primului posibilitatea valorificării atributelor dreptului său de proprietate, îngrijindu-se totodată de protecția celui de-al doilea împotriva unor eventuale abuzuri, prin instituirea unor exigențe rezonabile fără a căror satisfacere chiriașul nu poate fi obligat să elibereze locuința. De asemenea, prin Decizia nr. 224 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, Curtea a statuat că legiuitorul este îndreptățit, stabilind conținutul și limitele dreptului de proprietate, să țină seama nu numai de interesele proprietarilor, ci și de cele ale chiriașilor, cărora trebuie să le asigure dreptul la o locuință, realizând un echilibru între cele două comandamente constituționale. Motivele care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută. Pentru aceleași rațiuni expuse mai sus nu se poate reține nici critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de David Zalekov în Dosarul nr. 10.409/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 București. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 24 octombrie 2006. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu