DECIZIE nr. 521/2006

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Mihaela Cârstea - procuror Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a dispozițiilor art. I pct. 6 și 7 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Salonul Auto Victoria" - S.A. din Balotești și Jose E. De Alvaro în Dosarul nr. 1.506/3/2004 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială. La apelul nominal se prezintă avocat Crenguța Leaua, cu delegație depusă în ședință, pentru Societatea Comercială "Salonul Auto Victoria" - S.A., precum și avocat Valeriu Stoica pentru Banca Română de Dezvoltare Groupe Sociκtκ Gκnκrale - S.A., cu delegație depusă în ședință, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Având cuvântul, avocatul Societății Comerciale "Salonul Auto Victoria" - S.A. ridică o chestiune prealabilă, și anume faptul că din dosar lipsește opinia instanței, opinie care ar fi trebuit să fie menționată în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. Avocatul părții Banca Română de Dezvoltare - Groupe Sociκtκ Gκnκrale - S.A. consideră că absența opiniei instanței nu împiedică soluționarea excepției de neconstituționalitate. Reprezentantul Ministerului Public susține că sesizarea Curții Constituționale a fost conformă cu dispozițiile Legii nr. 47/1992. Curtea respinge cererea prealabilă privind opinia instanței de judecată, întrucât, așa cum a statuat în Decizia nr. 47 din 5 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, lipsa opiniei instanței judecătorești din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanță a obligației de a-și exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituție autorilor excepției de a o invoca și, în mod corelativ, de a primi soluția rezultată din controlul legii de către Curtea Constituțională. Având cuvântul pe fond, avocatul Societății Comerciale "Salonul Auto Victoria" - S.A. solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, arătând că, deși printr-o decizie pronunțată ulterior invocării excepției de față, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, considerentul referitor la strămutare nu poate fi reținut întrucât între strămutare și recuzare există importante diferențe de regim procedural. Avocatul părții Banca Română de Dezvoltare - Groupe Sociκtκ Gκnκrale - S.A. arată că prin ridicarea excepției de neconstituționalitate se urmărește tergiversarea cauzei și, ca atare, solicită respingerea acesteia, invocând în acest sens și jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.506/3/2004, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 6 și 7 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Salonul Auto Victoria" - S.A. și de reprezentantul acționarilor acesteia, Jose E. De Alvaro, într-un litigiu comercial întemeiat pe Legea nr. 64/1995, în cadrul căruia s-a formulat o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului București. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile legale criticate, prin eliminarea posibilității de a se recuza toți judecătorii unei instanțe, încalcă liberul acces la justiție și independența justiției. Textele de lege criticate nu fac distincție, astfel că interdicția operează pentru toate situațiile, inclusiv acelea în care, pentru fiecare dintre judecătorii unei instanțe sau ai unei secții a acesteia, există motive diferite de recuzare, generate de împrejurări distincte. De asemenea, arată că nu există o simetrie, întrucât toți judecătorii unei instanțe pot formula cereri de abținere, dar, potrivit dispozițiilor criticate, nu se poate formula o cerere de recuzare împotriva tuturor. Tribunalul București - Secția a VII-a comercială nu și-a exprimat opinia, apreciind că aceasta este necesară numai în cazul invocării din oficiu a excepției de neconstituționalitate. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, așa cum a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul poate stabili în considerarea unor situații deosebite reguli speciale de procedură, cum sunt cele referitoare la recuzare, precum și modalități diferite de exercitare a drepturilor procesuale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), precum și ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 6 și 7 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, având următorul conținut: "Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, cu următoarele modificări și completări:[

] 6. La articolul I, după punctul 9 se introduc două puncte noi, punctele 9^1 și 9^2, cu următorul cuprins: «9^1. La articolul 28 se introduc două alineate noi, alineatele 2 și 3, cu următorul cuprins: "Nu se pot recuza toți judecătorii unei instanțe sau ai unei secții a acesteia. Pentru aceleași motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiași judecător." 9^2. La articolul 30, alineatul 2 va avea următorul cuprins: "În cazul când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, cererea de recuzare se judecă de instanța ierarhic superioară."»; 7. La articolul I punctul 10 va avea următorul cuprins: «10. Alineatul 3 al articolului 30 se abrogă.»" Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2), referitoare la accesul liber la justiție, și ale art. 124 alin. (2), referitoare la înfăptuirea justiției. Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra dispozițiilor legale criticate - raportate la prevederile art. 21 alin. (1) și (2) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție - s-a pronunțat prin Decizia nr. 207 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 30 martie 2006, statuând că legiuitorul nu a înțeles să limiteze accesul la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure valorificarea în condiții egale a acestor drepturi constituționale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății. Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția acestei decizii sunt valabile și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 6 și 7 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Salonul Auto Victoria" - S.A. din Balotești și Jose E. De Alvaro în Dosarul nr. 1.506/3/2004 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 20 iunie 2006. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean