DECIZIE nr. 218/2006

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Șerban Viorel Stănoiu - judecător Ion Tiucă - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 lit. A din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Safir" - S.R.L. din Văleni în Dosarul nr. 3.509/2005 al Tribunalului Vaslui. La apelul nominal răspunde avocat Paula Iacob pentru autorul excepției, lipsă fiind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Societatea Comercială "Safir" - S.R.L. solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că textul de lege criticat creează discriminări între angajatori, astfel că angajatorii care plătesc mai multe salarii sunt obligați să suporte și mai multe zile de plată a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă. Pentru acest motiv consideră că sunt încălcate dispozițiile art. 16, 4 și 20 din Constituție în raport cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că, în funcție de numărul de angajați, angajatorii se găsesc în situații obiectiv diferite, care justifică tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat. De asemenea, consideră că dispozițiile art. 16 din Constituție se adresează cetățenilor, persoane fizice, iar nu persoanelor juridice. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 15 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 3.509/2005, Tribunalul Vaslui a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 lit. A din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Safir" - S.R.L. din Văleni într-o cauză civilă având ca obiect un litigiu de asigurări sociale. În motivarea excepției autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 101 lit. A din Legea nr. 19/2000 contravin dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în drepturi. Astfel, consideră că textul de lege criticat îi favorizează pe angajatorii care au un număr mai mic de angajați, deoarece aceștia sunt obligați să plătească indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă pentru o perioadă mai redusă decât angajatorii care au peste 100 de angajați. În acest context, precizează că numărul de angajați depinde de rațiuni obiective, cum sunt necesitățile economice, specificul activității desfășurate sau puterea financiară, iar nu de rațiuni subiective. De asemenea, consideră că părți ale raportului juridic de asigurare sunt asiguratul și asigurătorul, astfel că nu se explică obligația de plată a indemnizației de asigurare ce cade în sarcina angajatorului. Tribunalul Vaslui apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu creează efecte discriminatorii între angajatori, în înțelesul prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Guvernul arată că art. 101 din Legea nr. 19/2000 a fost abrogat prin dispozițiile art. 60 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, dar soluția legislativă criticată a fost preluată în art. 12 al actului normativ abrogator. În ceea ce privește susținerile autorului excepției, arată că dispozițiile art. 16 din Constituție nu îi sunt aplicabile acestuia, întrucât este persoană juridică. De asemenea, critica de neconstituționalitate vizează, în fapt, politica pe care legiuitorul a înțeles să o adopte în domeniul asigurărilor sociale, aspect ce nu reprezintă o problemă de constituționalitate. Pentru aceste argumente, apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 101 lit. A din Legea nr. 19/2000 sunt constituționale. În acest sens arată că aceste dispoziții reprezintă norme cu caracter tehnic, ce nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, având în vedere că situațiile obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 101 lit. A din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, așa cum au fost modificate prin articolul unic pct. 30 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002. Textul de lege criticat are următoarea redactare: "Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă astfel: A. de către angajator, în funcție de numărul de angajați avut la data ivirii incapacității temporare de muncă, astfel:

a) până la 20 de angajați, din prima zi până în a 7-a zi de incapacitate temporară de muncă;

b) între 21-100 de angajați, din prima zi până în a 12-a zi de incapacitate temporară de muncă;

c) peste 100 de angajați, din prima zi până în a 17-a zi de incapacitate temporară de muncă;".

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacră egalitatea în drepturi. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, anterior sesizării, textul de lege criticat a fost abrogat în ceea ce privește dispozițiile referitoare la accidente de muncă și boli profesionale prin dispozițiile art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003, aprobată prin Legea nr. 598/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 24 decembrie 2003. De asemenea, art. 60 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, abrogă și celelalte dispoziții ale art. 101 lit. A din Legea nr. 19/2000 referitoare la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, actul abrogator preluând însă, cu un conținut identic, prevederile legale criticate în art. 12 lit. A. Având în vedere că, în speță, este vorba de plată unei indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă ce se încadrează în una dintre situațiile reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, precum și faptul că, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat în mod constant că, atunci când dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate nu mai este în vigoare, excepția este admisibilă în măsura în care noua reglementare menține în substanța sa reglementarea anterioară, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 lit. A din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005. Examinând pe fond temeinicia excepției ridicate, Curtea constată că diferențele de tratament juridic instituite de textul de lege criticat au în vedere situațiile obiectiv diferite în care se află diferiții angajatori în funcție de posibilitățile lor financiare și, mai ales, de fondurile alocate pentru cheltuieli de personal. Conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, principiul egalității în drepturi nu trebuie interpretat în sensul uniformității, astfel că situațiile obiectiv diferite justifică instituirea unor tratamente juridice rezonabil diferite. În ceea ce privește susținerea autorului excepției potrivit căreia angajatorul nu este parte a raportului juridic de asigurare, astfel că nu se explică obligația de plată a indemnizației de asigurare ce cade în sarcina sa, Curtea reține că dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate nu stabilesc drepturi sau îndatoriri pentru cetățeni, ci obligații pentru anumite persoane fizice sau juridice în calitate de angajator, fapt ce nu contravine prevederilor constituționale invocate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. A din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Societatea Comercială "Safir" - S.R.L. din Văleni în Dosarul nr. 3.509/2005 al Tribunalului Vaslui. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2006. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ____________