DECIZIE nr. 85/2024

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.718 din Codul civil din 1864, excepție ridicată de Mirela Maria Ungur și Lucian Adrian Ungur în Dosarul nr. 1.061/112/2018 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.253D/2019.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 ianuarie 2024, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunțarea pentru 21 februarie 2024, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 27 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.061/112/2018, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.718 din Codul civil din 1864, excepție ridicată de Mirela Maria Ungur și Lucian Adrian Ungur într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile de lege criticate, referitoare la dreptul de gaj general, instituit de art. 1.718 din Codul civil din 1864, sunt neconstituționale, și încalcă dreptul de proprietate privată și dreptul la viață intimă, familială și privată. Se critică, în esență, faptul că, de vreme ce Codul civil din 1864 nu conține vreo dispoziție care să oblige creditorii la urmărirea cu prioritate a bunurilor ipotecate, instanța de executare a constatat că urmărirea silită a bunurilor neipotecate ale contestatorilor-debitori este legală, intimata-creditoare (Banca Comercială Română) având dreptul, în temeiul dreptului de gaj general, să urmărească oricare dintre bunurile contestatorilor. Ca atare, contractul de credit bancar dă dreptul la executarea silită a oricăror bunuri din patrimoniul debitorilor, astfel că încuviințarea executării silite în temeiul textului de lege criticat presupune încuviințarea ca executarea silită să fie efectuată asupra oricăror bunuri, prin orice modalitate, indiferent dacă sunt ipotecate sau nu. Ca urmare, întreg patrimoniul recurenților-debitori, acumulat în mulți ani de muncă înainte de accesarea respectivului credit, poate fi astfel risipit de creditoarea ipotecară, fără o limitare, în condițiile art. 1.718 din Codul civil din 1864, fără ca intimata-creditoare să fie obligată să respecte o anumită ordine a executării, chiar dacă pentru realizarea creanței sale are la îndemână imobilele acceptate în garanție la acordarea creditului.

5. Autorii excepției au precizat, în acest sens, că toate bunurile aduse în garanție la accesarea creditului sunt încă nevalorificate, astfel că este disproporționată urmărirea silită a celor 28 de imobile neipotecate ce formează obiectul somației atacate în fața instanței de executare. Se susține că, prin aplicarea dispozițiilor art. 1.718 din Codul civil din 1864, debitorii sunt puși în situația ca din întreg patrimoniul acumulat cu mulți ani înainte de accesarea creditului să nu mai dețină niciun bun, nici măcar o singură locuință, în situația risipirii întregului patrimoniu de către creditor, și acela ipotecar, care, sub acoperirea dispozițiilor de lege criticate, execută silit toate bunurile neipotecate în favoarea sa, însă nu și bunurile ipotecate.

6. Se critică faptul că sunt încălcate drepturile creditorilor chirografari, care sunt puși în imposibilitate de recuperare a creanțelor prin executarea silită a tuturor bunurilor debitorilor de către creditorul ipotecar. Se susține că, pentru a nu fi neconstituționale, dispozițiile privind dreptul de gaj general ar trebui aplicate doar în cazul creditorilor chirografari, care nu dețin un drept de ipotecă asupra unor bunuri ale debitorilor și nici garanții destinate realizării creanței lor.

7. De asemenea, faptul că creditorul nu s-a rezumat la a executa silit doar bunuri imobile ce nu constituie locuință, în care familia recurenților împreună cu copiii minori își au domiciliul, demonstrează că creditorul încalcă, prin aplicarea dispozițiilor art. 1.718 din Codul civil din 1864, dispozițiile art. 26 din Constituție, favorizând astfel evacuarea familiei din singurul imobil cu destinație de locuință de familie, măsură abuzivă și disproporționată.

8. Autorii excepției invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la protecția dreptului la locuință a debitorului, prin prisma căruia arată că instanța a ignorat dispozițiile de principiu cuprinse în art. 258 alin. (2) și (3) din Codul civil privitoare la dreptul familiei la ocrotire din partea societății și a statului și în art. 321 și 322 referitoare la locuința familiei. În opinia autorilor excepției, faptul că prima instanță nu a analizat proporționalitatea măsurii de executare silită a locuinței, ci a aplicat dispozițiile art. 1.718 din Codul civil din 1864 în considerentele hotărârii date în cadrul contestației la executare silită, aduce atingere drepturilor protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene și de Constituția României.

9. Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 1.718 din Codul civil din 1864, care aveau următorul cuprins: „Oricine este obligat personal este ținut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile și imobile, prezente și viitoare“.

14. Codul civil din 1864 a fost abrogat expres prin art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, însă, în considerarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituțională poate analiza dispozițiile de lege criticate, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare, întrucât continuă să producă efecte juridice în litigiul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

15. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 26 - Viața intimă, familială și privată, art. 44 - Dreptul de proprietate privată și art. 136 - Proprietatea. Se invocă și art. 1 paragraful 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 - Demnitatea umană, art. 17 - Dreptul de proprietate și art. 54 - Interzicerea abuzului de drept din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că art. 1.718 din Codul civil din 1864 consacră dreptul de gaj general al creditorilor chirografari, care poartă asupra întregului patrimoniu al debitorului, înțeles ca universalitate a drepturilor și obligațiilor acestuia. Este un gaj comun al tuturor creditorilor unei persoane, ce conferă fiecăruia dintre aceștia posibilitatea de a-și realiza creanța prin urmărirea fiecărui element al activului patrimonial.

17. Instituirea acestui drept de gaj general are ca scop garantarea creanțelor asumate de debitor și, implicit, asigurarea condițiilor pentru ca toți creditorii să își realizeze integral creanțele. Creditorii chirografari au la dispoziție diverse mecanisme juridice prin utilizarea cărora pot acționa în vederea conservării patrimoniului debitorului, astfel încât să se evite starea de insolvabilitate a acestuia, care ar putea surveni până la scadență, și anume acțiunea oblică, pe care creditorul o poate exercita pentru valorificarea unui drept care aparține debitorului său ( art. 974 din Codul civil din 1864 ), și acțiunea pauliană, prin care creditorul poate cere anularea actelor juridice încheiate de către debitor în frauda drepturilor sale ( art. 975 din Codul civil din 1864 ).

18. Totuși, spre deosebire de creditorii privilegiați, ca, de exemplu, creditorii ipotecari, care, în temeiul art. 492 din Codul de procedură civilă din 1865, pot urmări în același timp și imobilele neipotecate ale debitorului, dreptul de gaj al creditorilor chirografari nu are în vedere un anumit bun individual determinat, ci vizează totalitatea elementelor active ale patrimoniului debitorului lor.

19. În jurisprudența sa, Curtea a analizat prevederile art. 1.718 din Codul civil din 1864 prin raportare la dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, reținând că finalitatea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, constă în asigurarea realizării dreptului de proprietate, ca drept subiectiv fundamental, într-o dimensiune rezonabilă, de natură să asigure respectarea drepturilor și intereselor legitime ale altor subiecte de drept cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire (Decizia nr. 246 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2005).

20. Prin aceeași decizie, instanța constituțională a statuat că, în condițiile în care participarea la circuitul civil, componentă esențială a vieții sociale, cu corolarul său - dobândirea de drepturi și asumarea de obligații -, constituie însăși rațiunea de a fi a oricărui subiect de drept, ar fi fost un nonsens ca din acest circuit să fie exclus dreptul de proprietate. A accepta un atare punct de vedere ar însemna a institui o clauză de nerăspundere pentru titularul obligației asumate (debitor), pus astfel la adăpost împotriva valorificării silite a creanței de către creditorul său. Realizarea dreptului acestuia din urmă ar deveni dependentă exclusiv de bunul plac al debitorului, ceea ce ar afecta esențial securitatea circuitului civil. Așa fiind, examinate în contextul acestor considerații principiale, reglementările legale deduse controlului își relevă utilitatea și perenitatea, ele constituindu-se în limitări necesare ale dreptului de proprietate, impuse de rațiuni sociale majore și instituite de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale.

21. În cauza de față, autorii excepției de neconstituționalitate formulează o serie de critici care constau în nemulțumiri referitoare la modul în care un creditor ipotecar a purces la valorificarea creanței sale garantate cu ipotecă, prin urmărirea altor bunuri imobile decât acelea care au făcut obiectul garanției imobiliare ipotecare. Se susține, în esență, că, prin maniera inadecvată aleasă de creditorul ipotecar pentru îndestularea creanței, încadrată de instanța judecătorească în cadrul normativ al art. 1.718 din Codul civil din 1864, ar fi prejudiciați atât autorii excepției, debitori în raportul obligațional, cât și creditorii chirografari ai acestora.

22. Curtea constată că aceste susțineri nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, ci vizează modalitatea de interpretare la speță și aplicare concretă a dispozițiilor de lege supuse controlului, care țin de competența exclusivă a instanței învestite cu soluționarea contestației la executarea silită pornită împotriva acestora, în calitate de debitori. Analiza coroborată a prevederilor de lege incidente în litigiul aflat pe rolul instanței și evaluarea ordinii de executare în vederea realizării constituie atributul instanței judecătorești, excedând competenței Curții Constituționale.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.718 din Codul civil din 1864, excepție ridicată de Mirela Maria Ungur și Lucian Adrian Ungur în Dosarul nr. 1.061/112/2018 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 februarie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu