DECIZIE nr. 1045/2008

DECIZIE nr. 1.045 din 9 octombrie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române

Intrare în vigoare 11 noiembrie 2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Marinela Mincă - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, excepție ridicată de Tamara Chiribucă în Dosarul nr. 2.088/35/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2.088/35/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28^1 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, excepție ridicată de Tamara Chiribucă în dosarul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (3), precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție, deoarece, din cauza calității unui coinculpat care se încadrează în dispozițiile legale ce atrag competența Curții de Apel ca primă instanță, autorul excepției este în imposibilitate de a uza de calea de atac a apelului, neputând astfel beneficia de drepturile și garanțiile procesuale în cadrul unui proces echitabil. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile legale criticate neconținând privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție. De asemenea, instituirea unor reguli de competență materială este, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, atributul exclusiv al legiuitorului, fără ca aceasta să contravină dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. În plus, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 28^1 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, referitoare la Competența Curții de Apel, și art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 9 mai 2002, modificată prin art. IV pct. 1 din Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, care au următorul conținut: - Art. 28^1 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură penală: "Curtea de Apel: 1. judecă în primă instanță: [

]

d) alte infracțiuni date prin lege în competența sa;"

- Art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002: "Infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare se judecă în primă instanță de către:

b) curtea de apel, în cazul polițiștilor prevăzuți în art. 14 alin. (2) pct. I lit. e)-j) din Legea nr. 360/2002."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 din Codul de procedură penală. De asemenea, prin Decizia nr. 890 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 13 noiembrie 2007, a fost respinsă ca neîntemeiată și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, excepție ridicată de Tamara Chiribucă în Dosarul nr. 2.088/35/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 9 octombrie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 11 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1321 din 14 octombrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.321 din 14 octombrie 2008 pentru aprobarea amendamentelor convenite între Guvernul României și Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională prin scrisorile semnate la Tokyo la 5 mai 2008 și la București la 8 mai 2008, respectiv la Tokyo la 10...

AMENDAMENT din 11 noiembrie 2008

AMENDAMENTE din 2008 prin schimb de scrisori la Acordul de împrumut dintre România și Fondul pentru Cooperare Economică Internațională - Japonia privind Proiectul de reabilitare a drumurilor, semnat la Tokyo la 27 februarie 1998

HOTĂRÂRE nr. 1392 din 4 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.392 din 4 noiembrie 2008 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 566/2006 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Construcția variantei de ocolire Deva și Orăștie la...

HOTĂRÂRE nr. 1393 din 4 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.393 din 4 noiembrie 2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Pod pe DN 74 km 17+060 peste râul Crișul Alb la Mihăileni" pe teritoriul localități...

HOTĂRÂRE nr. 1399 din 4 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.399 din 4 noiembrie 2008 privind suplimentarea bugetului Serviciului de Telecomunicații Speciale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2008

HOTĂRÂRE nr. 1400 din 4 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.400 din 4 noiembrie 2008 pentru aprobarea Înțelegerii privind cooperarea dintre Ministerul Justiției din România și Ministerul Justiției din Republica Coreea, semnată la Seul la 11 septembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1383 din 4 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE nr. 1.383 din 4 noiembrie 2008 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 764/2007 pentru aprobarea constituirii comitetelor regionale de evaluare strategică și corelare și a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a acestora