DECIZIE nr. 31/2008

DECIZIE nr. 31 din 15 ianuarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă

Intrare în vigoare 13 februarie 2008

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Polus Transilvania Companie de Investiții" - S.A. în Dosarul nr. 2.623/1.285/2007 al Curții de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 6 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 2.623/1.285/2007, Curtea de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 581 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Polus Transilvania Companie de Investiții" - S.A. având ca obiect soluționarea unei cereri de ordonanță președințială. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 581 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât nu limitează posibilitatea de a solicita emiterea unei ordonanțe președințiale, ceea ce contravine și principiului securității raporturilor juridice. Totodată, autorul excepției susține că, în cazul în care pârâtul dintr-un litigiu obține o hotărâre judecătorească de respingere a cererii reclamantului, obligația statului de executare a hotărârii judecătorești implică garantarea menținerii neschimbate a situației de fapt. Curtea de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că procedura de urgență instituită de art. 581 din Codul de procedură civilă respectă dreptul oricărei persoane de a se adresa justiției. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale, acestea reprezentând exclusiv o garanție a asigurării accesului la justiție. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 581 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului. Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților și chiar atunci când există judecată asupra fondului. Judecata se face de urgență și cu precădere. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare. Ordonanța este vremelnică și executorie. Instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen." Excepția de neconstituționalitate este raportată la prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și la ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 581 din Codul de procedură civilă a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 426/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 11 iunie 2007, s-a reținut că dispozițiile criticate instituie o procedură specială potrivit căreia instanța de judecată poate dispune, prin ordonanță președințială, luarea unor măsuri cu caracter vremelnic a căror urgență este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Totodată, Curtea a constatat că prin procedura de urgență instituită de art. 581 din Codul de procedură civilă nu numai că nu se aduce vreo îngrădire dreptului persoanei la apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, se creează posibilitatea pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justiției în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, soluția și considerentele acestei decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză. Susținerile autorului excepției de neconstituționalitate potrivit cărora dispozițiile criticate sunt neconstituționale deoarece nu limitează posibilitatea emiterii ordonanței președințiale sunt nefondate, deoarece nu țin seama de obligativitatea respectării principiului liberului acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, și al dreptului la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 581 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Polus Transilvania Companie de Investiții" - S.A. în Dosarul nr. 2.623/1.285/2007 al Curții de Apel Cluj - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2008. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean _________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 februarie 2008