DECIZIE nr. 674/2023

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid-Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 96 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Aurelian Lucian Contras în Dosarul nr. 2.703/271/2018* al Judecătoriei Oradea - Secția civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.196D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, acesta susține că, din punctul său de vedere, comunicarea procesului-verbal contravențional este o dispoziție de procedură a cărei reglementare este exclusiv la latitudinea legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.703/271/2018*, Judecătoria Oradea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 96 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Aurelian Lucian Contras într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 enumeră modalitățile de comunicare a procesului-verbal și a înștiințării de plată, fără să conțină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite. Susține, în acest sens, că modalitatea de interpretare și punere în aplicare de către organele competente a acestor dispoziții, și anume prin afișare directă, fără a epuiza celelalte moduri de comunicare prevăzute de text, este de natură să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție al contravenientului care contestă procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Succesiunea modalităților de comunicare, astfel cum normele juridice criticate o menționează, nu este întâmplătoare, ci urmărește să asigure un grad cât mai ridicat al certitudinii absolute cu privire la încunoștințarea contravenientului despre conținutul actului comunicat. Prin urmare, este clară și evidentă intenția legiuitorului de a institui o anumită ordine de prioritate a acestora sub aspectul aplicării lor, agentul constatator fiind obligat să o respecte. Comunicarea prin afișare se realizează, așadar, ca modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a procesului-verbal și a înștiințării de plată, fiind folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. În condițiile în care termenul pentru introducerea contestației împotriva procesului-verbal sau a înștiințării de plată curge de la momentul înmânării ori comunicării actului, incertitudinea acestui moment constituie un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție.

6. Arată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a subliniat în repetate rânduri care sunt garanțiile realizării efective a accesului liber la justiție în materie contravențională (asimilată, în anumite condiții, noțiunii autonome de „acuzație în materie penală“), iar dreptul de a fi informat în cel mai scurt timp și în mod amănunțit asupra naturii și cauzei acuzației aduse, precum și dreptul de a dispune de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării contravenientului reprezintă astfel de condiții obligatorii, în conformitate cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu art. 20 și 148 din Constituție. Așa fiind, autorul excepției apreciază că textul de lege criticat nu asigură exercitarea în mod efectiv a accesului liber la justiție a contravenientului și nici a dreptului la apărare. Față de toate aceste argumente, autorul excepției consideră că dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care nu sunt interpretate în sensul că textul criticat instituie o ordine de prioritate la comunicarea procesului-verbal către contravenient. De altfel, în privința existenței unei anumite succesiuni obligatorii a modalităților de comunicare prevăzute la art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, arată că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres obligativitatea respectării de către organele abilitate a ordinii în care metodele de comunicare în cauză au fost enumerate.

7. Apreciază totodată că prin modalitatea în care agentul constatator a întocmit procesul-verbal au fost încălcate și dispozițiile art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, prin nemenționarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat, alături de sancțiunea avertismentului și de măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, fapt de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune și accesul efectiv la o instanță. Lipsa menționării sancțiunii în cuprinsul procesului-verbal duce la imposibilitatea de a cunoaște dacă aceasta este o omisiune a agentului constatator sau dacă acesta a înțeles să nu aplice sancțiunea respectivă, în cadrul operațiunii de individualizare prevăzute de art. 5 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

8. Judecătoria Oradea - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța de judecată consideră că nu se poate vorbi despre încălcarea accesului liber la justiție sau despre neconstituționalitatea dispozițiilor criticate, cu atât mai mult cu cât interpretarea acestora a fost lămurită de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea unor decizii privind examinarea recursului în interesul legii, care au caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată, sens în care face referire la Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 și Decizia nr. 8 din 19 martie 2018.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, astfel cum au fost modificate prin art. 20 pct. 9 din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 25 iulie 2018, cu următorul cuprins: „Comunicarea procesului-verbal se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal, semnat de cel puțin un martor.“ De asemenea, constituie obiect al excepției de neconstituționalitate și dispozițiile art. 96 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, potrivit cărora:

(1) Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

(2) Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele:

a) aplicarea punctelor de penalizare;

b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;

c) confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență ori folosite în acest scop;

d) imobilizarea vehiculului;

e) radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4);

(3) Pentru încălcarea unor norme la regimul circulației, pe lângă sancțiunea principală sau, după caz, una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la alin. (2) lit. c), d) și f), în cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) se aplică și un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare.

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate contravin normelor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și celor ale art. 24 privind dreptul la apărare, raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional respingând ca neîntemeiate excepțiile ridicate, în acest sens fiind, spre exemplu: Decizia nr. 419 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, Decizia nr. 424 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, Decizia nr. 635 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, sau Decizia nr. 87 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 12 aprilie 2021.

15. Prin jurisprudența amintită, și anume Decizia nr. 87 din 16 februarie 2021, precitată, paragrafele nr. 13-16, Curtea a subliniat că, potrivit art. 26 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se înmânează direct contravenientului. Dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia acestuia se înmânează contravenientului, făcându-se mențiunea în acest sens în procesul-verbal, iar contravenientul semnează de primire. În situația în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia se face de către agentul constatator, în termen de cel mult două luni de la data încheierii. Textul art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, supus controlului de constituționalitate, instituie modalitatea de comunicare a procesului-verbal, operațiune care are loc prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul ori la sediul contravenientului.

16. Curtea a observat că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 cuprinde, în capitolul IV - Căile de atac ( art. 31-36 ), dispoziții în virtutea cărora împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Astfel, potrivit prevederilor art. 31 din acest act normativ, contravenientului i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiției, acesta putând formula o plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ocazie cu care poate solicita anularea acestuia. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede ca instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, implicit și cu privire la modul de comunicare a procesului-verbal, și hotărăște, după caz, asupra sancțiunii/despăgubirii stabilite/măsurii confiscării. Astfel, instanța de judecată, după administrarea întregului probatoriu, este cea care va stabili situația de fapt cu privire la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției și, în funcție de cele constatate, va dispune în consecință.

17. Prin urmare, dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, referitoare la comunicarea procesului-verbal de constatare a unei contravenții, nu constituie, prin ele însele, o nesocotire a dreptului la un proces echitabil prin prisma egalității de arme, în speță critica de neconstituționalitate fiind formulată și din perspectiva unei situații de aplicare a legii de către organele abilitate să comunice un proces-verbal de contravenție, context în care Curtea a învederat că soluționarea acestor aspecte intră în competența exclusivă a instanței de judecată, care, în virtutea rolului său activ, poate să întreprindă demersurile necesare pentru a elucida și aspectele cu privire la realizarea procedurii de comunicare contestate.

18. Curtea a mai observat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 stabilesc reguli de procedură clare, precise și de natură să ofere suficiente garanții cu privire la verificarea de către instanța de judecată a legalității și a temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții, inclusiv a modului de comunicare a acestuia, astfel încât să protejeze dreptul la un proces echitabil al contravenientului ca o componentă a accesului liber la justiție, nefiind astfel încălcate prevederile constituționale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil prin prisma egalității de arme, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

19. Referitor la susținerile autorului excepției potrivit cărora dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care nu sunt interpretate în sensul că textul criticat instituie o ordine de prioritate la comunicarea procesului-verbal către contravenient, prin Decizia nr. 635 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 17-21, Curtea a subliniat că prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, instanța supremă a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza întâi raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată. Astfel, prin decizia precitată, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată fiind îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal. Din cele arătate, rezultă că, în materia contravențiilor, regula cu privire la comunicarea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată a amenzii constă în înmânarea acestor documente persoanei care a săvârșit contravenția. În cazul în care nu este posibilă înmânarea, ca primă formă de luare la cunoștință de către contravenient de existența procesului-verbal și a înștiințării de plată, comunicarea acestora se face prin poștă, cu aviz de primire. Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu prevederile art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul. Pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină „avizul de primire“, care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de existența procesului-verbal de contravenție. Urmează, așadar, ca - în ipoteza în care persoana sancționată, deși avizată prin oficiul poștal, nu se prezintă în vederea ridicării corespondenței, aceasta fiind returnată cu diverse mențiuni - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare prin afișarea procesului-verbal și a înștiințării de plată la domiciliul sau la sediul contravenientului, ca ultimă posibilitate pentru contravenient de a cunoaște efectiv actul încheiat și data comunicării acestuia pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale). În cazul în care nu ar fi prevăzută afișarea ca modalitate de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, activitatea organului constatator nu ar mai avea finalitate. Legiuitorul a prevăzut această formă de comunicare pentru situația în care procesul-verbal de contravenție și înștiințarea de plată, din diverse motive, nu au putut fi înmânate contravenientului și acesta, deși a fost avizat, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței. Textul de lege criticat are în vedere o situație cu caracter de excepție și urmărește să prevină și să limiteze eventualele abuzuri, de natură să determine ineficacitatea unui act emis de un organ al statului prin menținerea cu rea-credință a imposibilității de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată. Prin urmare, dispozițiile art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, referitoare la comunicarea prin afișare, reprezintă o modalitate derogatorie de ducere la îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, determinată de situația obiectiv diferită a persoanelor cărora li se comunică astfel de acte.

20. Totodată, prin Decizia nr. 763 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 25 octombrie 2012, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile de lege privind comunicarea prin afișare constituie excepții de la regula generală a înmânării în mod direct și personal a citației sau a oricărui alt act de procedură și urmăresc să prevină și să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluționării cauzei, pe calea menținerii cu rea-credință a unei permanente lipse de procedură.

21. Referitor la critica privind dispozițiile art. 96 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, Curtea reține că aceste norme prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. Cu privire la aceste dispoziții, autoarea excepției susține că prin modalitatea în care agentul constatator a întocmit procesul-verbal au fost încălcate dispozițiile art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, prin nemenționarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat, alături de sancțiunea avertismentului și de măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, fapt de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care impune și accesul efectiv la o instanță.

22. În contextul criticii formulate, prin Decizia nr. 8 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 19 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat și a temeiului juridic este sancționată cu nulitatea relativă parțială a procesului-verbal, condiționată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reținerea permisului de conducere.“ Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut, așadar, că este evident că prin intermediul dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se urmărește ocrotirea intereselor contravenientului care poate, astfel, încă de la momentul încheierii actului de constatare, să cunoască natura sancțiunilor aplicate raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator, urmărindu-se protejarea, pe cale juridică, a unui interes particular. În consecință, este firesc ca nulitatea care sancționează încălcarea unui astfel de interes, particular, să intervină doar în cazul în care persoana vătămată printr-o asemenea încălcare invocă vătămarea, pe calea plângerii prevăzute de art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, iar instanța constată, în raport cu materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aurelian Lucian Contras în Dosarul nr. 2.703/271/2018* al Judecătoriei Oradea - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 96 alin. (1 )-( 3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Ingrid-Alina Tudora