DECIZIE nr. 1362/2009

Ioan Vida - președinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Benke Karoly - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Detunata" - S.A. Abrud în Dosarul nr. 140/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției ridicate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 2 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 140/203/2009, Judecătoria Câmpeni a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Detunata" - S.A. Abrud într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației la executare silită. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că obligarea plății cauțiunii ca o condiție de acces la judecarea cererii de suspendare a executării silite încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Totodată, se arată că se încalcă egalitatea în drepturi dintre debitor și creditor, motivat de faptul că primul trebuie să plătească o cauțiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-și recupera eventualul prejudiciu care i s-a cauzat în ipoteza respingerii contestației la executare silită. În susținerea excepției este invocată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - Cauza Airey împotriva Irlandei (1979). Judecătoria Abrud apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. În realitate, critica de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală prin raportare la cele ale art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, texte asupra cărora Curtea urmează să se pronunțe. Astfel, textele criticate ca fiind neconstituționale au următorul cuprins: - Art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003: "(2) Executarea silită se suspendă:

a) când suspendarea a fost dispusă de instanță sau de creditor, în condițiile legii; [

]";

- Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel." Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 privind proprietatea privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 136 alin. (5) privind proprietatea. Totodată, consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Analizând textele considerate neconstituționale, precum și motivarea excepției, Curtea constată că autorul acesteia critică soluția legislativă cuprinsă la art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, fiind nemulțumit de faptul că pentru a cere suspendarea executării silite este nevoit să plătească o cauțiune. În legătură cu această problemă, Curtea s-a mai pronunțat în raport cu o critică identică de neconstituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 248 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, Curtea a statuat, invocând bogata sa jurisprudență în materia cauțiunii, că "instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării, are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție". De asemenea, Curtea a mai reținut că, acceptând raționamentul autorului excepției, "ar însemna că, practic, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu se mai justifică și, prin urmare, nu se aplică nici instituția cauțiunii". Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Detunata" - S.A. Abrud în Dosarul nr. 140/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 27 octombrie 2009. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Benke Karoly