DECIZIE nr. 375/2009

DECIZIE nr. 375 din 19 martie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

Intrare în vigoare 29 mai 2009

Acsinte Gaspar - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 40^1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepție ridicată de Cristian Cristu în Dosarul nr. 2.542/87/2008 al Tribunalului Teleorman - Secția civilă. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, fiind asistat de avocatul Toader C.Iancu. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Apărătorul părții prezente solicită admiterea excepției, susținând aceleași motive de neconstituționalitate pe care le-a invocat în fața instanței de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 11 august 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2.542/87/2008, Tribunalul Teleorman - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40^1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepție ridicată de Cristian Cristu. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art.1 alin. (3), art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) și (2), datorită poziției privilegiate pe care o are statul "în anumite domenii strict determinate prin lege, față de alți justițiabili sau participanți în cadrul unei proceduri judiciare." Tribunalul Teleorman - Secția civilă consideră excepția neîntemeiată, deoarece scutirea instituțiilor publice implicate în procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru și a celorlalte taxe își are justificare în strânsa legătură a acțiunilor în justiție pentru care textul criticat prevede scutirea și interesul general pe care aceste instituții îl reprezintă. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Examinând încheierea de sesizare, Curtea observă că, deși a fost sesizată de instanța de judecată cu prevederile 40^1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 137/2002, în realitate obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 40^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, text modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 36/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 191/2004, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004, respectiv, nr. 470 din 26 mai 2004. Potrivit acestor dispoziții, "Cererile formulate de instituția publică implicată, în legătură cu calitatea de acționar la societățile comerciale aflate în portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligațiile decurgând din contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, cu obligațiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotărârilor judecătorești și cu orice alte acte procedurale, efectuate de și pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, cauțiuni și orice alte taxe care se fac, potrivit legii, venit la bugetul de stat." Dispozițiile constituționale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor și libertăților și art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 40^1 din Legea nr. 137/2002 au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în numeroase cazuri. Astfel, prin Decizia nr. 532 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005, Curtea s-a pronunțat în sensul constituționalității acestor prevederi. În considerentele acestei decizii s-a reținut că anterior, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit, de principiu, că reglementarea taxelor de timbru în justiție nu contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 16 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală "în condițiile în care se pune problema scutirii de la plata taxelor de timbru pentru autorități și instituții publice bugetare, ținându-se seama de faptul că taxele respective se fac venit la bugetul de stat". Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenței sale în materie, Curtea constată că soluția și argumentele care au stat la baza deciziei menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepție ridicată de Cristian Cristu în Dosarul nr. 2.542/87/2008 al Tribunalului Teleorman - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2009. PREȘEDINTE, Acsinte Gaspar

Magistrat-asistent, Maria Bratu

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 mai 2009

DECIZIE nr. 373 din 19 martie 2009

DECIZIE nr. 373 din 19 martie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8^1 - 8^4 de la articolul unic pct. 19 ( art. 53 pct. 5) din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2004 privind unel...

HOTĂRÂRE nr. 623 din 20 mai 2009

HOTĂRÂRE nr. 623 din 20 mai 2009 privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003