DECIZIE nr. 700/2023

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Laura-Iuliana Scântei - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (2), ale art. 178 alin. (1) în ceea ce privește sintagma "dacă legea nu prevede altfel" și ale art. 247 alin. (1) în ceea ce privește sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel" din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Maria Basaraba în Dosarul nr. 601/115/2019 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.603d/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în principal, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, critica vizând modalitatea de interpretare și aplicare a textelor legale criticate. În subsidiar, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții, respectiv Decizia nr. 713 din 6 decembrie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 24 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 601/115/2019, Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (2), ale art. 178 alin. (1) în ceea ce privește sintagma "dacă legea nu prevede altfel" și ale art. 247 alin. (1) în ceea ce privește sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel" din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Maria Basaraba într-o cauză având ca obiect soluționarea unui litigiu privind funcționarii publici în care a fost invocată excepția necompetenței materiale a instanței judecătorești.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, respectând prevederile art. 126 din Constituție, în interpretarea dată de Curtea Constituțională, legiuitorul a stabilit, prin titlul III din cartea I a Codului de procedură civilă, competența instanțelor după materie și valoare, precum și competența teritorială, dispozițiile privitoare la competență fiind cuprinse și în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În același timp, prin dispozițiile cap. IV din titlul III, respectiv prin art. 129 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a clarificat competența instanțelor ca fiind de ordine publică sau de ordine privată, definind necompetența de ordine publică prin raportare la criteriul competenței generale, materiale și teritoriale exclusive, și a stabilit, prin art. 130, obligația instanței ca la primul termen de judecată să verifice competența. Cu toate că legiuitorul a calificat, prin art. 129 din Codul de procedură civilă, competența generală, competența materială și competența teritorială exclusivă ca fiind de ordine publică și, în pofida faptului că prin art. 174 se prevede sancțiunea nulității absolute atunci când un act de procedură este efectuat cu nerespectarea cerințelor stabilite printr-o normă ce ocrotește un interes public, iar art. 176 prevede nulitatea necondiționată de existența vreunei vătămări pentru anumite situații expres prevăzute, printre care și cea a competenței instanței, prin art. 130 alin. (2) este înlăturată, practic, sancțiunea nulității exprese reglementate de textele indicate, întrucât, dacă părțile sau instanța de judecată nu invocă necompetența la primul termen de judecată și în fața primei instanțe, aceasta nu mai poate fi invocată ulterior, nici măcar în fața instanței de control judiciar. Or, dacă s-a stabilit caracterul de ordine publică al competenței materiale prin art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă și, totodată, instanța de control judiciar, respectiv cea de recurs în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) și (3) din același cod poate anula ori, respectiv, casa hotărârea primei instanțe pentru încălcarea competenței de ordine publică, atunci invocarea excepției de necompetență de ordine publică doar în fața primei instanțe și doar la primul termen de judecată este neconstituțională. Or, instanța de control judiciar are dreptul de a verifica, din proprie inițiativă sau la cererea unei părți, competența de ordine publică stabilită de instanța de fond și dreptul acesteia de a anula sau casa hotărârea primei instanțe, dacă aceasta a încălcat competența de ordine publică. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin legea procedurală i s-a dat dreptul instanței de control judiciar să verifice, în mod necondiționat, și alte încălcări ale dispozițiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală, compunerea sau constituirea instanței, publicitatea ședinței de judecată, cerințe încadrabile în aceeași categorie, a acelora de ordine publică, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută și necondiționată, astfel că invocarea nerespectării lor privește o chestiune de ordine publică, și nu privată, care trebuie și poate fi cenzurată de instanța de control judiciar. Astfel, s-ar putea ajunge la situația în care, pentru nerespectarea cerinței de compunere a instanței ori de reprezentare procesuală, să se poată aplica sancțiunea nulității absolute, întrucât cerințele respective sunt de ordine publică, în schimb, pentru aceeași cerință de ordine publică, dar care privește competența instanței, sancțiunea nulității să nu mai poată fi aplicată pentru simplul motiv că este limitată posibilitatea invocării ei doar la primul termen de judecată și în fața primei instanțe. Această situație poate privi și încălcarea competenței instanțelor specializate în anumite materii, situație în care se încalcă și dispozițiile constituționale prevăzute la art. 126 alin. (5), sau a instanțelor de contencios administrativ, caz în care sunt încălcate, de asemenea, dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție.

6. Dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile art. 16 din Constituție în sensul că dispozițiile art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă referitoare la competența materială nu sunt corelate din punctul de vedere al naturii juridice și al efectelor produse ca urmare a încălcării acestor dispoziții similar cu excepția de necompetență funcțională sau excepția de necompetență generală, care și acestea sunt excepții de ordine publică, dar care pot fi invocate în condiții procedurale mult mai favorabile decât excepția de necompetență materială.

7. În acest sens este și Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, conform căreia necompetența materială/procesuală a completului este de ordine publică.

8. Se menționează definiții doctrinare și jurisprudențiale ale principiului constituțional al egalității în funcție de semnificația și particularitățile acestuia.

9. Pentru aceste motive, se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și constatarea neconstituționalității prevederilor art. 130 alin. (2), precum și a celor ale art. 178 alin. (1) și ale art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în măsura în care sintagma "dacă legea nu prevede altfel", din conținutul art. 178 alin. (1), și, respectiv, sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel", cuprinsă în art. 247 alin. (1), se referă la competența de ordine publică reglementată de art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

10. Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 130 alin. (2), ale art. 178 alin. (1) în ceea ce privește sintagma "dacă legea nu prevede altfel" și ale art. 247 alin. (1) în ceea ce privește sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel" din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins: – Art. 130 alin. (2) - Invocarea excepției: "(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.";

– Art. 178 alin. (1) - Invocarea nulității: "(1) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel.";

– Art. 247 alin. (1) - Invocare: "(1) Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi."

15. În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și ale art. 126 alin. (2) privind stabilirea prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată, alin. (5) privind înființarea instanțelor specializate în anumite materii și alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 713 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 27 ianuarie 2017, Curtea a reținut că art. 129 din Codul de procedură civilă reglementează cazurile care atrag necompetența de ordine publică ori privată a instanței.

17. Condițiile invocării excepției de necompetență sunt reglementate de art. 130 din Codul de procedură civilă. Cât privește necompetența de ordine publică, textul legal menționat stabilește condiții diferite de invocare, în funcție de motivul de necompetență de ordine publică. Astfel, dacă este vorba despre necompetența generală a instanțelor judecătorești, aceasta poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii. Dacă este vorba despre necompetența materială și teritorială de ordine publică, aceasta trebuie invocată de părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Această din urmă regulă, cuprinsă în art. 130 alin. (2), este criticată de autoarea excepției pe motiv că ar încălca art. 126 alin. (2), (5) și (6) din Constituție, considerente pentru care apreciază deopotrivă neconstituționale și art. 178 alin. (1) și art. 247 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în măsura în care sintagmele "dacă legea nu prevede altfel", cuprinsă în art. 178 alin. (1), și, respectiv, "dacă prin lege nu se prevede altfel", cuprinsă în art. 247 alin. (1), se referă la competența de ordine publică reglementată de art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

18. Contrar acestor susțineri, Curtea a reținut că prevederile criticate constituie o aplicare a art. 126 alin. (2) din Constituție, care îndrituiește legiuitorul să stabilească prin lege competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată. În virtutea acestor prevederi, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, fapt ce nu constituie o ingerință a puterii legiuitoare în activitatea judecătorească (a se vedea Decizia nr. 100 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011). Curtea Constituțională a statuat în acest sens că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are libertatea de a stabili competența instanțelor de judecată și normele de procedură judiciară, cu condiția implicită de a nu contraveni altor norme și principii constituționale (a se vedea Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004). Or, în cauză, nu s-a relevat nicio normă sau niciun principiu ce ar fi încălcată/încălcat prin stabilirea condițiilor de invocare a necompetenței de ordine publică. Este vorba strict despre o opțiune a legiuitorului, menită, astfel cum doctrina a subliniat, să responsabilizeze atât judecătorul, cât și părțile, în sensul că aceștia sunt obligați să își pună problema competenței de la începutul procesului, nu să ignore acest aspect și să intre în cercetarea fondului, iar la orice moment ulterior (întrucât, în vechea reglementare, necompetența de ordine publică se putea invoca oricând), să "descopere" necompetența și să invoce excepția corespunzătoare. Art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă impune, așadar, ca atât instanța, cât și părțile să examineze întâi respectarea regulilor de competență, precum și a aspectelor necesare pentru determinarea instanței de fond competente, iar apoi fondul pretențiilor și apărărilor formulate în cauză. În acest sens, art. 131 din Codul de procedură civilă obligă instanța să își verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Astfel fiind, criticile formulate în raport cu art. 126 alin. (2) și care, de fapt, relevă doar preferința pentru o altă soluție legislativă, fără a releva, în concret, prin ce este neconstituțională cea reglementată în prezent, sunt neîntemeiate.

19. Cât privește dispozițiile art. 126 alin. (5) din Constituție, care interzic "înființarea de instanțe extraordinare", respectiv care permit înființarea, prin lege organică, a unor "instanțe specializate în anumite materii", Curtea a reținut că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât dispozițiile supuse controlului Curții Constituționale nu cuprind norme care să reglementeze înființarea unor asemenea instanțe.

20. Tot astfel nu sunt incidente în cauză prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție, ce constituie sediul materiei cu privire la actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc, întrucât, în cauză, nu sunt în discuție astfel de acte.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei anterior menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

22. Distinct de cele menționate, Curtea nu poate reține nici încălcarea art. 16 din Constituție, întrucât modul de reglementare a condițiilor de invocare a excepției necompetenței materiale și teritoriale de ordine publică este resortul exclusiv al legiuitorului în temeiul mandatului său constituțional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituție și se aplică în mod egal tuturor celor care se află în ipoteza normei.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Basaraba în Dosarul nr. 601/115/2019 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 130 alin. (2), ale art. 178 alin. (1) în ceea ce privește sintagma "dacă legea nu prevede altfel"și ale art. 247 alin. (1) în ceea ce privește sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel" din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 decembrie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Andreea Costin