DECIZIE nr. 1610/2010

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție și al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, la data de 23 noiembrie 2010, un grup de 55 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței Politice PSD

PC a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009, în ansamblul său. Sesizarea de neconstituționalitate a fost transmisă Curții Constituționale de secretarul general al Camerei Deputaților cu Adresa nr. 51/5.548 din 23 noiembrie 2010 și a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 16.666 din 23 noiembrie 2010, constituind obiectul Dosarului nr. 4.612A/2010. Această sesizare a fost semnată de către următorii deputați: Lucreția Roșca, Angel Tîlvăr, Marian Neacșu, Marian Ghiveciu, Cristian Rizea, Mădălin-Ștefan Voicu, Gheorghe Ana, Iulian Claudiu Manda, Ion Dumitru, Florin Iordache, Sonia-Maria Drăghici, Gheorghe Ciocan, Georgian Pop, Neculai Rățoi, Petru Petrescu, Dumitru Boabeș, Dumitru Chiriță, Valeriu Ștefan Zgonea, Cristian-Sorin Dumitrescu, Florentin Gust Băloșin, Antonella Marinescu, Petru Gabriel Vlase, Mihai Tudose, Doru-Claudian Frunzulică, Eugen Bejinariu, Nicolae-Ciprian Nica, Rodica Nassar, Ioan Damian, Vasile Ghiorghe Gliga, Raul-Victor Surdu Soreanu, Viorel Ștefan, Andrei Dolineaschi, Cornel-Cristian Resmeriță, Ciprian-Florin Luca, Ioan Sorin Roman, Vasile Popeangă, Horia Teodorescu, Victor Cristea, Carmen Ileana Moldovan, Costică Macaleți, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz, Ion Călin, Doina Burcău, Ion Mocioalcă, Cristina Ileana Dumitrache, Matei Radu Brătianu, Florian Popa, Ioan Cindrea, Horia Grama, Ion Burnei, Marian-Florian Săniuță, Filip Georgescu, Victor Socaciu, Dan Nica și Mircea Dușa. Autorii sesizării fac referire la considerentele Deciziei nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat că aprobarea unei ordonanțe de urgență prin lege dă naștere unui act normativ nou, care absoarbe și ordonanța de urgență, astfel că dispozițiile ordonanței de urgență pot fi și ele supuse controlului de constituționalitate în condițiile art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea fundamentală. În consecință, precizează că obiectul sesizării îl constituie atât Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009, cât și însăși ordonanța de urgență supusă aprobării prin lege, în ansamblul lor. Motivarea sesizării are la bază o critică de neconstituționalitate extrinsecă referitoare la încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) teza a doua din Legea fundamentală potrivit cărora "ordonanțele de urgență

nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului". În susținerea acestei critici, se arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 afectează grav activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, care reprezintă instituții fundamentale ale statului, raportat la art. 123 alin. (2) din Constituție. Autorii sesizării precizează că sintagma "afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului" vizează toate componentele care definesc regimul juridic al acestora, și anume: structura organizatorică, funcționarea, resursele umane și materiale etc., inclusiv statutul juridic al funcționarilor publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate. Or, acest statut a fost afectat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009, în urma acesteia rezultând o "construcție juridică deficitară și confuză" în ceea ce privește funcția de director coordonator și contractul de management. Totodată, se susține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale de la nivelul județelor și "pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice". De asemenea, se arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 intervine într-un domeniu în care Guvernul nu are competența materială de reglementare. În fine, autorii sesizării precizează că "prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, pe calea controlului posterior, anumite dispoziții din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care, până în prezent, acest act normativ nu a putut fi supus controlului de constituționalitate în ansamblul său, deoarece se afla în procedura de adoptare în Parlament a legii de aprobare". În concluzie, solicită Curții Constituționale să constate neconstituționalitatea în ansamblul lor a celor două acte normative. În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunică punctul lor de vedere. Guvernul a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/9.131/E.B. din 29 noiembrie 2010, punctul său de vedere, prin care apreciază că sesizarea referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 este nefondată. În acest sens, observă că autorii sesizării reiterează motivele de neconstituționalitate reținute de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 prin care s-a constatat neconstituționalitatea Legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009. Observă, de asemenea, că este invocată și Decizia Curții Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și ale anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009. Apreciază că din formularea și motivarea sesizării rezultă, în realitate, intenția autorilor acesteia de a supune controlului de constituționalitate însăși Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/20009, și anume prevederile art. I, art. III, art. IV, art. V, art. VII, art. VIII și ale anexei nr. 1 la aceasta. Arată că, din rațiuni de practică legislativă, dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și ale anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 fac obiectul abrogării dispuse prin pct. 1-4 din cuprinsul articolului unic al legii pentru aprobarea acestei ordonanțe de urgență. Menționează totodată că, prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că "începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să își producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 ". Precizează că prin art. V din Legea nr. 140/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici au fost abrogate și dispozițiile art. I pct. 6-25 și ale art. VII din ordonanța de urgență criticată. Conchide că art. I, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 nu mai sunt în vigoare în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât critica de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale devine lipsită de obiect. Președintele Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale punctul său de vedere, cu Adresa nr. 51/5.639 din 26 noiembrie 2010, în care se apreciază că Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 nu contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție. Precizează că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 cuprinde, în mare parte, dispoziții din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009. Enumeră acele prevederi care nu se regăsesc în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009. De asemenea, arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 cuprinde și foarte multe reguli noi față de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009, menționându-le. În opinia sa, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 reglementează măsuri necesare pentru mai buna organizare și funcționare a instituțiilor statului, regulile cuprinse în aceasta nefiind de natură "să afecteze" regimul acestor instituții. Reamintește nuanțele sensului juridic al verbului "a afecta" utilizat în prevederile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, astfel cum acesta a fost lămurit de Curtea Constituțională, și anume: a suprima, a aduce atingere, a prejudicia, a vătăma, a leza, a antrena consecințe negative. Or, măsurile cuprinse în Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 nu au ca finalitate vreuna dintre aceste nuanțe. Dimpotrivă, astfel cum rezultă din preambulul ordonanței de urgență, emiterea acesteia a fost necesară, neluarea măsurilor în vederea atingerii scopurilor enumerate în cuprinsul acestuia având consecințe negative imediate în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor asumate referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare și eficientizarea activității aparatului administrativ. Prin scopul lor, măsurile cuprinse în Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 nu puteau afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, ci au avut ca efect întărirea organizării și funcționării lor. De asemenea, prin aceste măsuri nu a fost suprimat nimic, nu s-a adus atingere, nu a fost prejudiciat, nu a fost vătămat, nu a fost lezat nimic și nu au fost antrenate consecințe negative, ci doar pozitive, motiv pentru care ordonanța de urgență în cauză putea și trebuia să fie emisă. De altfel, Curtea Constituțională a decis că "ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă afectează, dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniul în care intervin". În final, precizează că, "în sesizarea lor, autorii acesteia se referă la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 în general, invocând argumente generale și nicidecum care ar putea să fie textele în concret din conținutul său care ar putea fi contrare Constituției". Solicită Curții să respingă sesizarea formulată și să constate că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 este conformă prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție. Președintele Senatului a transmis Curții Constituționale punctul său de vedere, cu Adresa nr. I 2.571 din 30 noiembrie 2010, în care se apreciază că sesizarea este întemeiată. Consideră că Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 este neconstituțională, întrucât ordonanța de urgență pe care o aprobă încalcă prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție. Aceasta deoarece, prin obiectul său de reglementare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 afectează regimul unor instituții fundamentale ale statului, și anume instituția prefectului și cea a alesului local - instituții prevăzute în Constituție la art. 121 și la art. 123 alin. (2) -, și, prin raportare la acestea, afectează regimul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, care, la rândul lor, sunt instituții fundamentale ale statului, așa cum a observat Curtea Constituțională în Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009. Întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 reia în integralitate conținutul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009, act normativ anterior declarat neconstituțional, pe cale de consecință, apreciază că motivele avute în vedere la constatarea neconstituționalității legii de aprobare a acesteia sunt, în egală măsură, motive de constatare a neconstituționalității Legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009. Precizează că neconstituționalitatea unei ordonanțe de urgență care a fost emisă de Guvern într-un domeniu care, potrivit dispozițiilor constituționale, este sustras competențelor sale nu poate fi acoperită de Parlament prin aprobarea sa prin lege, cu unele modificări, acest viciu de neconstituționalitate neputând fi înlăturat. Arată că, față de jurisprudența Curții Constituționale, reprezentată de Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, este irelevant faptul că, în cursul procedurii sale parlamentare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 a fost aprobată cu unele modificări de natură să acopere aspectele de neconstituționalitate, câtă vreme această ordonanță de urgență a fost emisă cu încălcarea limitelor constituționale ale delegării legislative. Din această perspectivă, singura soluție legislativă posibilă, care să asigure respectarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și produc efecte numai pentru viitor, este numai aceea a respingerii prin lege a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009. CURTEA, examinând obiecția de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Senatului, președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate. În ceea ce privește obiectul controlului de constituționalitate, Curtea observă că autorii sesizării și-au îndreptat criticile atât împotriva Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, cât și împotriva a însăși ordonanței de urgență supuse aprobării prin lege, în ansamblul lor. Sub acest aspect, Curtea a stabilit că ordonanțele Guvernului aprobate de Parlament prin lege încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din rațiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă și elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern ( Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006). Totodată, în jurisprudența sa, Curtea a precizat că, după aprobarea ordonanței de urgență de către Parlament, controlul de constituționalitate se exercită față de legea de aprobare al cărei conținut este chiar ordonanța guvernamentală. Ca atare, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispozițiile ordonanței de urgență pot fi supuse controlului de constituționalitate, în condițiile art. 146 lit. a) din Constituție. Față de cele arătate, obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 și, implicit, însăși ordonanța aprobată, în integralitatea acesteia. Autorii sesizării își motivează cererea de sesizare a Curții Constituționale cu examinarea, pe calea obiecției de neconstituționalitate, și a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009, argumentând că, deși prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 anumite dispoziții ale acesteia au fost declarate neconstituționale, pe calea controlului posterior, acest act normativ nu a putut fi supus controlului de constituționalitate în ansamblul său, deoarece se afla în procedura de adoptare în Parlament a legii de aprobare. Cu privire la această susținere, Curtea observă că Legea fundamentală reglementează, pe de o parte, în art. 146 lit. a) controlul constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, iar, pe de altă parte, în art. 146 lit. d) controlul de constituționalitate pe calea excepției. Astfel cum a remarcat și Guvernul, în punctul său de vedere, din formularea și motivarea sesizării rezultă, în realitate, intenția autorilor acesteia de a supune controlului de constituționalitate însăși Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009, mai exact prevederile art. I, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și ale anexei nr. 1 la aceasta, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate privește Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009, care, însă, astfel cum s-a arătat mai sus, înglobează prevederile ordonanței de urgență aprobate. Legea contestată în cauza de față are un articol unic prin care aprobă cu modificări Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009. Modificările constau în abrogarea art. I pct. 1-5 și 26, art. III-V, art. VIII și a anexei nr. 1 la ordonanța de urgență. Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele: I. Prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010, Curtea Constituțională a constatat, în cadrul controlului pe calea unei excepții de neconstituționalitate, că dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și ale anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local sunt neconstituționale. Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, conținutul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009, ordonanță de urgență care a fost declarată neconstituțională, împreună cu legea de aprobare a acesteia, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009. Curtea a observat că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, fiind astfel încălcate prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție. Argumentele cuprinse în Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, referitoare la nesocotirea art. 115 alin. (6) din Constituție, au fost reținute și în Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, fiind, mutatis mutandis, valabile și în privința Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, deciziile Curții, date în soluționarea atât a obiecțiilor de neconstituționalitate - art. 146 lit. a) -, cât și a excepțiilor de neconstituționalitate - art. 146 lit. d) -, prin care se constată neconstituționalitatea unor dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare sau a unor dispoziții din regulamentele parlamentare - art. 146 lit. c) -, au ca rezultat obligarea Parlamentului și a Guvernului, după caz, de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Până la realizarea acestei obligații, prevederile în vigoare neconstituționale se suspendă, iar la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă obligația sus-menționată nu a fost realizată, își încetează efectele. În cauza de față, legea de aprobare privește o ordonanță de urgență a Guvernului care, anterior aprobării, a fost supusă controlului de constituționalitate în temeiul art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, o serie de prevederi ale acesteia fiind declarate neconstituționale, așa cum s-a arătat mai sus, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. Ca urmare a acestei decizii, prevederile declarate neconstituționale din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 au fost suspendate până la data de 27 februarie 2010 (aceasta fiind data la care se împlinea termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial), astfel încât, începând cu data de 28 februarie 2010, acestea și-au încetat efectele juridice, în condițiile art. 147 alin. (1) din Constituție. Consecutiv, cu prilejul pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, s-a statuat că "începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să își producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin

art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009. Acesta este un efect specific al pierderii legitimității constituționale a ordonanței de urgență menționate, sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ". În procesul de dezbatere și adoptare a proiectului legii de aprobare, dispozițiile din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 declarate neconstituționale și ale căror efecte au încetat, așa cum s-a precizat, în virtutea Deciziei nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, la 28 februarie 2010 au fost abrogate prin articolul unic al legii de aprobare. Această operațiune juridică efectuată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, este necesară pentru eliminarea expresă din fondul legislativ (din evidența oficială a României) a acelor prevederi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 care și-au încetat efectele juridice, astfel că nu mai pot fi aplicate de nicio instanță judecătorească, de nicio altă autoritate publică și nici nu mai pot fi invocate de vreun subiect de drept, public ori privat, individual sau colectiv. Curtea, în cadrul controlului a priori, nu poate face abstracție de faptul că, anterior sesizării sale cu soluționarea prezentei obiecții de neconstituționalitate, unele dispoziții ale ordonanței au fost declarate neconstituționale, pe calea unei excepții de neconstituționalitate. Aceasta ar însemna ca însăși Curtea Constituțională să lipsească de eficiență controlul pe care îl exercită și să ignore efectul general obligatoriu al propriilor sale decizii. Așa fiind, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate a priori, prevăzut de art. 146 lit. a), prevederile abrogatoare ale legii de aprobare referitoare la acele dispoziții din ordonanța de urgență aprobată care au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. De aceea, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă sesizarea Curții cu verificarea, pe calea controlului a priori, a constituționalității dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și ale anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009. II. Prin art. V din Legea nr. 140/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 8 iulie 2010 au fost abrogate prevederile art. I pct. 6-25 și ale art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009, nemaifiind în vigoare la momentul supunerii spre aprobare a acestui act normativ. Așadar, este inadmisibilă sesizarea referitoare la acestea. III. În urma modificărilor intervenite în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009, Curtea constată că textele în vigoare asupra cărora trebuie să se pronunțe pe baza criticilor formulate de autorii obiecției, prin raportare la art. 115 alin. (6) teza a doua din Constituție, potrivit căruia "ordonanțele de urgență (_) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului", sunt art. II, art. VI și art. IX-XV. Referitor la acestea, Curtea observă următoarele: (i) Art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 modifică alin. (2) și (3) ale art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 1 iulie 2009. Alin. (2), astfel modificat, reglementează, cu caracter de excepție, prelungirea cu maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, a perioadei pentru care se exercită cu caracter temporar o funcție publică de conducere vacantă corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile de studii și de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice și care nu are o sancțiune disciplinară aplicată ce nu a fost radiată. Această posibilitate este valabilă, potrivit alin. (3) modificat prin art. II, până la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la aceste prevederi nu se poate reține nesocotirea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, nefiind de natură să afecteze regimul vreunei instituții fundamentale a statului. (îi) Art. VI stabilește că, până la data de 31 decembrie 2009, ocuparea funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici prevăzute la art. 12 lit. b)-e) din Legea nr. 188/1999, se face și prin concurs, organizat cu respectarea anumitor condiții. Fiind dispoziții cu aplicabilitate temporară, Curtea observă că acestea, ca urmare a ajungerii la termen, și-au încetat aplicabilitatea. Prin urmare, sesizarea referitoare la acestea este inadmisibilă, fiind lipsită de obiect. (iii) Prin dispozițiile art. IX-XI sunt reglementate unele măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, sub aspectul denumirilor și al numărului maxim de posturi afectat acestor structuri. Cu privire la sensul dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, că "ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin". Or, prin stabilirea numărului maxim de posturi ce pot fi utilizate la structurile menționate s-a urmărit eficientizarea activității acestora, reducerea cheltuielilor de personal, creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor de administrația publică, ceea ce nu este de natură să aibă efecte negative asupra activității acestora. Întrucât nu au fost relevate alte aspecte de neconstituționalitate ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 sau ale legii de aprobare a acesteia decât cele ce au fost deja reținute prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 este neîntemeiată în raport cu criticile formulate. (iv) Art. XII-XV cuprind prevederi referitoare la aspecte menite să asigure coerența ansamblului legislativ, prin norme specifice tehnicii legislative, al căror rol îl reprezintă evitarea paralelismelor și armonizarea reglementărilor în vigoare. De aceea, cu privire la acestea nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție. (v) În fine, anexa nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009 stabilește numărul maxim de posturi din cabinetul demnitarului, ceea ce reprezintă o simplă măsură organizatorică, fără implicații asupra regimului instituțiilor fundamentale ale statului. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,

I. Constată că obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local este neîntemeiată în raport cu criticile formulate. II. Constată că este inadmisibilă obiecția referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VI, art. VIII și ale anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009, aprobată prin legea supusă controlului de constituționalitate. III. Constată că este neîntemeiată, în raport cu criticile formulate, obiecția referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. II și art. IX-XV și ale anexei nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009, aprobată prin legea supusă controlului de constituționalitate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și primului-ministru și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 15 decembrie 2010 și la aceasta au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan și Tudorel Toader, judecători. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu _________