DECIZIE nr. 1068/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) și art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 și art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Constantin Cazacu în Dosarul nr. 10.888/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției Constantin Cazacu, avocat Mihai-Bogdan Iacob, iar pentru partea Mihail Sirețeanu răspunde apărătorul ales Mihai Ștreangă, cu împuterniciri avocațiale la dosar. Cauza este în stare de judecată. Apărătorul ales al autorului excepției pune concluzii de admitere a acesteia, reiterând argumentele invocate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. Avocatul celeilalte părți solicită, de asemenea, admiterea excepției de neconstituționalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă în ceea ce privește dispozițiile art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) și art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 și ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 și art. 282^1 din Legea nr. 31/1990, respectiv ca neîntemeiată referitor la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Decizia nr. 1.004 din 14 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 9.581/1/2009, admițând recursul împotriva Încheierii din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) și art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 și art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție. Excepția a fost ridicată de Constantin Cazacu în Dosarul nr. 10.888/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect infracțiuni de corupție. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că art.1 lit. b), art. 12 lit. a) și art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 și art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 și art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 aduc o gravă atingere dispozițiilor constituționale ale art. 40 referitoare la dreptul de asociere, ale art. 53 privind condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 135 referitoare la economia de piață. În acest sens, arată că art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 prevede exercitarea din oficiu a acțiunii penale pentru infracțiunile prevăzute în titlul VIII al legii, iar art. 272 alin. (1) pct. 2 și art. 275 din Legea nr. 31/1990 incriminează ca infracțiuni o serie de fapte ale administratorilor și/sau directorilor societăților comerciale, fără a distinge între societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar și cele cu capital integral privat. Consideră că aceste reglementări au fost preluate necenzurat în Legea nr. 78/2000 prin intermediul art. 17 lit. h), care face trimitere directă la infracțiunile reglementate de Legea nr. 31/1990, dar și prin intermediul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și al art. 1 lit. b) din aceeași lege, care permite sancționarea persoanelor care îndeplinesc o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul societăților comerciale sau al altor operatori economici, inclusiv cei cu capital integral privat. Dacă, în ceea ce privește societățile comerciale la care este acționar statul sau o unitate administrativ-teritorială, interesul public poate fi oarecum justificat, în ceea ce privește societățile cu capital integral privat, textele de lege criticate creează posibilitatea ca o autoritate statală, respectiv Ministerul Public, să intervină nelimitat și necenzurat într-un domeniu exclusiv de interes privat, fără să fie vorba deci de ocrotirea unui interes public, cu nesocotirea intereselor specifice mediului privat și în absența unei sesizări a persoanelor interesate/prezumtiv vătămate. De asemenea, autorul excepției susține că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) referitoare la rolul Parlamentului, ale art. 73 alin. (3) lit. l) privind reglementarea prin lege organică a organizării și funcționării Ministerului Public, ale art. 115 alin. (4) și (6) referitoare la condițiile și domeniul de reglementare prin ordonanțe de urgență și ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public, întrucât reglementarea cuprinsă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005 este de natură a afecta regimul juridic al Ministerului Public, în condițiile în care organizarea și funcționarea acestei instituții fundamentale a statului este de domeniul legii organice. Mai arată că reglementarea pe calea ordonanței de urgență cu depășirea limitelor delegării legislative reprezintă o imixtiune inadmisibilă în competența legislativă a Parlamentului, deci o violare a principiului separației puterilor în stat. Invocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 544/2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2006 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) și art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 și art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 sunt constituționale, deoarece nu contravin dispozițiilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepției. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie: - dispozițiile art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) și art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, având următorul cuprins: - Art. 1 lit. b): "Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică următoarelor persoane: [

] b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;"; - Art. 12 lit. a): "Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale;"; - Art. 17 lit. h), modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 [publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005]: "În înțelesul prezentei legi, următoarele infracțiuni sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție, cu infracțiunile asimilate acestora sau cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene: [

] h) infracțiunea de bancrută frauduloasă și celelalte infracțiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în legătură cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a;"; - dispozițiile art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 și art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, având următorul cuprins: - Art. 272 alin. (1) pct. 2, modificat prin Legea nr. 441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, și a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată [publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 28 noiembrie 2006]: "Se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății, care: [

] 2. folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;"; - Art. 275, al cărui alin. (1) pct. 1 a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și a altor acte normative incidente [publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007]: "(1) Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul care: 1. încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispozițiile art. 144^3; 2. nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau încalcă dispozițiile art. 193 alin. (2); 3. începe operațiuni în numele unei societăți cu răspundere limitată, înainte de a se fi efectuat vărsământul integral al capitalului social; 4. emite titluri negociabile reprezentând părți sociale ale unei societăți cu răspundere limitată; 5. dobândește acțiuni ale societății în contul acesteia, în cazurile interzise de lege.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepsește și asociatul care încalcă dispozițiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).";

- Art. 282^1, introdus prin Legea nr. 441/2006: "Pentru infracțiunile prevăzute în prezentul titlu, acțiunea penală se exercită din oficiu."; - și dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele: I. Referitor la prevederile art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) și art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 și ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 și art. 282^1 din Legea nr. 31/1990, autorul excepției solicită, în realitate, modificarea textelor de lege criticate, în sensul înlăturării caracterului oficial al exercitării acțiunii penale și lăsării acesteia la dispoziția părților. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) și art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 și ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 și art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 va fi respinsă ca inadmisibilă. II. În ceea ce privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005, aceasta a mai fost supusă controlului de constituționalitate, prin raportare la dispozițiile art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. În acest sens este Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005, pentru motivele acolo arătate. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru aceleași motive, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 nu încalcă nici dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 16, art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l) și art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

I. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. b), art. 12 lit. a) și art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și ale art. 272 alin. (1) pct. 2, art. 275 și art. 282^1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, excepție ridicată de Constantin Cazacu în Dosarul nr. 10.888/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală. II. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de același autor în același dosar. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2010. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică _________