DECIZIE nr. 600/2025

Elena-Simina Tănăsescu - președinte

Asztalos Csaba-Ferenc - judecător

Mihai Busuioc - judecător

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dacian-Cosmin Dragoș - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ionuț Greci în Dosarul nr. 23.717/3/2020/a11 al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.726D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul a comunicat la dosar o cerere prin care solicită soluționarea în lipsă a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 488 din 13 iulie 2021.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 10 august 2021, pronunțată în Dosarul nr. 23.717/3/2020/a11, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ionuț Greci într-o cauză având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în faza procesuală a apelului.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt contrare dispozițiilor constituționale încălcate, întrucât sintagma „în primă instanță“ limitează dreptul la contestație doar cu privire la încheierile prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, iar nu și în calea de atac a apelului. Astfel, consideră că textul de lege criticat creează discriminare între inculpații care se află în etapa procesuală a judecății în fond și care pot formula contestație împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive și inculpații care se află în exercitarea căii de atac a apelului, care nu pot formula o astfel de contestație. Totodată, invocă considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 17 din 17 ianuarie 2017, precum și dispozițiile art. 9 alin. (3) din Codul de procedură penală.

7. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive se poate formula contestație, hotărârea pronunțată în primă instanță putând fi atacată cu apel, care devoluează integral, putând viza inclusiv măsurile preventive dispuse. În cursul judecății apelului, legiuitorul nu a mai prevăzut că încheierile prin care instanța de control judiciar se pronunță asupra măsurilor preventive pot fi atacate cu contestație, hotărârea fiind definitivă. Această împrejurare nu echivalează însă cu lipsa unei căi de atac împotriva măsurii preventive, care, la momentul când a fost dispusă și, ulterior, pe tot parcursul judecății, a beneficiat de calea de atac a contestației, nefiind astfel încălcate accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, de vreme ce asupra măsurilor preventive au existat tot timpul căi de atac.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. III pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.“

12. În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare instanța de contencios constituțional pronunțând în acest sens Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, Decizia nr. 251 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 4 august 2020, și Decizia nr. 488 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1124 din 25 noiembrie 2021, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

14. Prin Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate reprezintă aplicarea și dezvoltarea, în cadrul legislației infraconstituționale, a garanțiilor constituționale privitoare la libertatea individuală. Astfel, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituție, „În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate“, iar, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (7) din Constituție, „Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“. Curtea a reținut, de asemenea, că prevederile art. 23 alin. (9) din Constituție, care stabilesc că „Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege“, constituie o garanție a libertății individuale care se adaugă celorlalte garanții stabilite de legiuitorul constituant în cadrul aceluiași text constituțional și care trebuie deopotrivă respectate și aplicate.

15. De asemenea, prin Decizia nr. 574 din 1 octombrie 2019, paragraful 19, Curtea a constatat că în cuprinsul cap. I - Măsurile preventive al titlului V - Măsurile preventive și alte măsuri procesuale al părții generale a Codului de procedură penală sunt prevăzute calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale ( art. 204 ), calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare ( art. 205 ) și calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății ( art. 206 ). În acest context, prevederile art. 206 din Codul de procedură penală - cu toate că denumirea lor marginală face trimitere, într-o manieră generală, la cursul judecății - reglementează doar ipoteza pronunțării, în primă instanță, asupra măsurilor preventive. Conform acestor norme procesual penale, împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare [ art. 206 alin. (1)], iar încheierile prin care Înalta Curte de Casație și Justiție dispune în primă instanță asupra măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție [ art. 206 alin. (2)].

16. În continuare, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală, în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri, iar, conform prevederilor alin. (5) al aceluiași articol, în tot cursul judecății, instanța verifică, prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Curtea a constatat, totodată, că, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezolvarea acțiunii penale presupune condamnarea inculpatului, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. În cuprinsul art. 399 din Codul de procedură penală legiuitorul a inclus dispoziții cu privire la măsurile preventive, în ipoteza soluționării acțiunii penale, prevăzând, la alin. (10), că, după pronunțarea hotărârii, până la sesizarea instanței de apel, instanța poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea, înlocuirea sau menținerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, în condițiile legii.

17. În ceea ce privește apelul, Curtea a reținut prin decizia mai sus menționată, paragrafele 22-26, că, potrivit prevederilor art. 417 din Codul de procedură penală, acesta este o cale de atac integral devolutivă, putând fi promovată, în conformitate cu dispozițiile art. 408 din Codul de procedură penală, împotriva tuturor sentințelor, cu excepția situațiilor în care legea prevede altfel. Conform prevederilor art. 422 teza a doua din Codul de procedură penală, instanța de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanță a dispozițiilor privitoare la deducerea duratei reținerii, arestării preventive, arestului la domiciliu sau internării medicale și adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunțarea hotărârii atacate cu apel. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 424 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța de apel se pronunță asupra măsurilor preventive potrivit normelor referitoare la conținutul sentinței, iar, când s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau instanței competente, instanța de apel poate face aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală. Totodată, conform dispozițiilor art. 208 alin. (4) și (5) din același cod, instanța de apel este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, din oficiu, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestor măsuri, sau dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Aceste verificări sunt făcute, conform prevederilor art. 208 alin. (3) din Codul de procedură penală - care fac trimitere la dispozițiile art. 207 alin. (3)-(5) din același cod, potrivit procedurii prevăzute în cuprinsul art. 235 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. Astfel, verificarea măsurilor preventive este efectuată de către instanța de apel cu ascultarea inculpatului, cu privire la toate motivele pe care se întemeiază propunerea de prelungire a măsurii preventive, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu, și cu participarea obligatorie a procurorului. Or, în cadrul acestei proceduri, inculpatul beneficiază de toate garanțiile pentru a-și apăra drepturile și interesele procesuale, prin formularea de apărări cu privire la fiecare motiv al prelungirii măsurii preventive dispuse împotriva sa, fiindu-i astfel asigurate dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și, totodată, libertatea individuală. Potrivit prevederilor art. 208 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanța de apel dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat, iar, potrivit dispozițiilor art. 208 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 207 alin. (5) din Codul de procedură penală, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, instanța de apel dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

18. Așa fiind, chiar dacă împotriva încheierilor prin care instanța de apel se pronunță asupra măsurilor preventive nu poate fi formulată contestație, conform dispozițiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul soluționării apelului, procedura verificării măsurilor preventive oferă garanțiile procesuale necesare protejării dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare ale inculpatului, cu asigurarea libertății sale individuale. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat nu încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) și ale art. 23 alin. (7) din Constituție și nici prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19. Totodată, prin Decizia nr. 488 din 13 iulie 2021, precitată, Curtea a constatat că, deși autorul excepției nu se află printre persoanele care au dreptul de a formula contestație, acest fapt nu este de natură să încalce prevederile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, așa cum Curtea a reținut în jurisprudența sa constantă, conform dispozițiilor art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condițiile legii. În acest context, Curtea a statuat că reglementarea situațiilor în care poate fi formulată contestație reprezintă opțiunea legiuitorului și a fost exprimată conform atribuției sale constituționale prevăzute de dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere stabilită de acestea.

20. De asemenea, Curtea a constatat că nu poate fi reținută existența unei discriminări între inculpații care pot formula contestație împotriva încheierii prin care se dispune în primă instanță asupra măsurilor preventive, conform dispozițiilor art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală, și cei în privința cărora au fost dispuse măsuri preventive asupra cărora se pronunță instanța de apel, întrucât aceștia sunt în situații diferite, determinate de etapele procesuale diferite în care se află, aspect ce justifică reglementarea unui regim diferit al recurgerii la calea de atac mai sus menționată. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că nu poate fi reținută încălcarea, prin dispozițiile de lege criticate, a prevederilor art. 16 din Constituție. Curtea a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii obligă la instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

21. Pentru motivele reținute în paragrafele anterioare ale prezentei decizii, Curtea a constatat că dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 24 din Constituție și ale art. 13 din Convenție.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23. Cât privește invocarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Codul de procedură penală privind dreptul la libertate și siguranță, Curtea reține că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu raportarea acestuia la texte din legi ori ordonanțe în vigoare.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionuț Greci în Dosarul nr. 23.717/3/2020/a11 al Curții de Apel București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 206 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 noiembrie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu