DECIZIE nr. 587/2023

Marian Enache - președinte

Mihaela Ciochină - judecător

Cristian Deliorga - judecător

Dimitrie-Bogdan Licu - judecător

Gheorghe Stan - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Elena-Simina Tănăsescu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 309 din Codul penal raportate la cele ale art. 295 și ale art. 308 din același act normativ, excepție ridicată de Gheorghe Mudura și Floarea Mudura în Dosarul nr. 5.257/111/2014/a5 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.000D/2020.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției Gheorghe Mudura, doamna avocat Andra-Roxana Trandafir, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către Mudura Gheorghe, prin care acesta solicită judecarea în lipsă.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatei prezente, care arată că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, precum și pe cele ale art. 20 din Legea fundamentală raportate la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Susține că dispozițiile de lege criticate nu sunt clare și previzibile, în condițiile în care art. 309 din Codul penal referitor la consecințele deosebit de grave se aplică și în cazul săvârșirii infracțiunii de delapidare de către persoanele prevăzute de art. 308 din Codul penal. Arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare. Susține că, înainte de pronunțarea deciziei instanței supreme, nu era clar pentru instanțele judecătorești dacă art. 308 din Codul penal reprezintă o infracțiune de sine stătătoare sau o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare. Cu atât mai mult, nu se poate cere unei persoane care a săvârșit o faptă penală înainte de pronunțarea deciziei instanței supreme să înțeleagă că art. 309 se aplică și faptelor săvârșite de subiecții prevăzuți de art. 308 din același act normativ. Arată că, spre exemplu, art. 199 din Codul penal (violența în familie) se raportează la infracțiunea de omor, dar nu și la cea de ucidere la cererea victimei, care reprezintă o variantă atenuată a omorului. Solicită admiterea excepției, astfel cum a fost formulată.

4. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că dispozițiile art. 295 din Codul penal reglementează varianta-tip a infracțiunii de delapidare, iar natura dispozițiilor art. 308 din Codul penal a fost lămurită prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Referitor la art. 309 din același act normativ, arată că instanța de contencios constituțional a statuat că acesta reprezintă variantă agravată comună pentru toate infracțiunile de serviciu, inclusiv cea de delapidare, care prin săvârșire au produs consecințe deosebit de grave.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Decizia penală nr. 1/R din 18 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.257/111/2014/a5, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a admis recursul declarat împotriva Sentinței penale nr. 44/P/2020 din 24 martie 2020, pronunțată de către Tribunalul Bihor - Secția penală în Dosarul nr. 5.257/111/2014, și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 309 din Codul penal raportate la cele ale art. 295 și ale art. 308 din același act normativ, excepție ridicată de Gheorghe Mudura și Floarea Mudura într-o cauză penală în care autorii excepției au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanță și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Referitor la principiul clarității și previzibilității legilor, autorii excepției invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, de exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 sau Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016. Autorii excepției apreciază că modul de reglementare a infracțiunii de delapidare în forma agravată (prevăzută de art. 295 din Codul penal cu referire la art. 309 din același act normativ) este neconstituțională în măsura în care se poate aprecia că dispozițiile art. 309 din Codul penal sunt aplicabile și formei atenuate a acestei infracțiuni (prevăzută de art. 308 din Codul penal, raportat la art. 295 din același act normativ), atât timp cât textul art. 309 din Codul penal nu face trimitere la dispozițiile art. 308 din același act normativ.

7. Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Susține că textele criticate respectă cerința predictibilității incriminării, încadrarea juridică a faptei comise în varianta atenuată a infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 din Codul penal cu referire la art. 308 din același act normativ, de către un subiect activ prevăzut de dispozițiile art. 308 din Codul penal, neexcluzând constatarea producerii unei pagube materiale care se încadrează în conceptul de consecințe deosebit de grave, astfel cum este reglementat de art. 309 din Codul penal, în fapt fiind în prezența unui concurs între o cauză de atenuare și una de agravare, concurs reglementat prin dispozițiile art. 79 din Codul penal.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatei prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2 ), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 309 din Codul penal raportate la cele ale art. 295 și ale art. 308 din același act normativ, cu următorul conținut: – Art. 295:

(1) Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

(2) Tentativa se pedepsește.;

– Art. 308:

(1) Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.;

– Art. 309: „Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.“

12. Autorii excepției susțin că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. Totodată, sunt invocate prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 369 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 22 octombrie 2019. Cu acel prilej, Curtea a reținut că dispozițiile art. 295 din Codul penal reglementează varianta-tip a infracțiunii de delapidare, ce constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. În ceea ce privește dispozițiile art. 308 din Codul penal, Curtea a observat că acestea, potrivit Deciziei nr. 1 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal.

14. Curtea Constituțională a constatat că, având în vedere pericolul social pe care faptele de delapidare îl prezintă, în general, pentru relațiile patrimoniale ale unei persoane juridice, legiuitorul a incriminat, prin art. 308 alin. (1) din Codul penal, infracțiunea de delapidare atunci când ea este săvârșită în mediul privat, respectiv atunci când faptele sunt comise de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. Având în vedere conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare și pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relațiile sociale de natură patrimonială a oricărei persoane juridice, precum și pentru activitățile economice ale oricărei astfel de persoane, Curtea a reținut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate și păstrează un just raport de proporționalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relațiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, și cel individual, circumscris libertății persoanei de a exercita activități economice. Dimpotrivă, Curtea a constatat că pedepsirea faptelor de delapidare, în cazul săvârșirii lor în mediul privat, cu o pedeapsă ale cărei limite speciale se reduc cu o treime realizează un just echilibru între nevoia de protecție a valorilor și relațiilor sociale anterior menționate, inclusiv prin intermediul normelor de drept penal, și severitatea pedepsei penale aplicabile. De asemenea, Curtea a reținut că, într-adevăr, împotriva persoanelor din mediul privat care săvârșesc fapte cauzatoare de prejudicii poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere. Curtea a constatat, de asemenea, că pentru persoanele juridice din mediul privat desfășurarea în mod corect a relațiilor sociale de natură patrimonială și a activităților cu caracter economic constituie o premisă importantă a însăși existenței lor. Prin urmare, având în vedere pericolul considerabil al faptelor de delapidare prin raportare la importanța valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, Curtea a conchis că utilizarea de către legiuitor a forței de constrângere a statului, prin mijloace de drept penal, în cazul săvârșirii faptelor de delapidare în condițiile art. 308 alin. (1) raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, este proporțională cu scopul urmărit, chiar și în condițiile în care alături de răspunderea penală pentru această infracțiune poate fi angajată și o altă formă de răspundere dintre cele anterior enumerate ( Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016, și Decizia nr. 256 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017).

15. În ceea ce privește dispozițiile art. 309 din Codul penal, Curtea a observat că acestea reglementează o variantă agravată comună pentru toate infracțiunile de serviciu, inclusiv cea de delapidare reglementată de dispozițiile art. 295 din Codul penal, care prin săvârșire au produs consecințe deosebit de grave. Totodată, potrivit art. 183 din Codul penal, prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei. Astfel, se observă că, în prezent, pentru a se constata, în concret, că o faptă incriminată este producătoare de consecințe deosebit de grave se are în vedere criteriul obiectiv, reprezentat de indicarea unei limite valorice a prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptei.

16. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că, pentru a fi incidente atât prevederile art. 308 din Codul penal, cât și cele ale art. 309 din același act normativ, trebuie să se constate, mai întâi, că oricare dintre faptele de delapidare prevăzute în art. 295 din actul normativ amintit întrunește toate elementele de structură ale conținutului variantelor descrise de norma de incriminare. Ceea ce deosebește varianta atenuată a infracțiunii de delapidare de varianta agravată a aceleiași infracțiuni este faptul că pentru prima variantă trebuie analizată calitatea subiectului infracțiunii, pe când pentru cea de-a doua variantă se va analiza latura obiectivă a acesteia.

17. Astfel, în cazul variantei atenuate trebuie stabilit dacă subiectul activ al infracțiunii este o persoană care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. În ceea ce privește varianta agravată, se va analiza urmarea imediată a faptei, ca element al laturii obiective a infracțiunii.

18. Prin urmare, încadrarea juridică a faptei săvârșite în varianta atenuată a infracțiunii de delapidare, prin stabilirea subiectului activ prevăzut de dispozițiile art. 308 din Codul penal, nu exclude constatarea producerii unei pagube materiale care se încadrează în conceptul de „consecințe deosebit de grave“, astfel cum acesta este reglementat de Codul penal.

19. Stabilirea unui subiect activ prevăzut de art. 308 din Codul penal nu poate avea drept consecință decât faptul că este exclusă de la aplicare pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru varianta-tip a infracțiunii de delapidare, iar nu faptul de a nu mai putea analiza urmarea imediată a faptei săvârșite și aplicarea dispozițiilor art. 309 din același act normativ. Așa fiind, în cazul infracțiunii de delapidare, incidența variantei atenuate a infracțiunii, prevăzută de art. 308 din Codul penal, nu exclude aplicarea variantei agravate a infracțiunii, prevăzută de art. 309 din Codul penal, deoarece elementele analizate în cele două cazuri sunt elemente diferite ale conținutului constitutiv al infracțiunii.

20. Neintervenind elemente noi, de natură să reconsidere jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Mudura și Floarea Mudura în Dosarul nr. 5.257/111/2014/a5 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 309 din Codul penal raportate la cele ale art. 295 și ale art. 308 din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

MARIAN ENACHE

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu