DECIZIE nr. 1351/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Aktay Mehmet Resit în Dosarul nr. 8.831/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.550D/2010. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că textele de lege criticate nu contravin principiului separației puterilor în stat și nici nu permit autorității administrative să își exercite atribuțiile în mod arbitrar, întrucât străinul poate depune la instanța competentă plângere împotriva hotărârilor de încetare sau anulare a formei de protecție. Totodată, precizează că, spre deosebire de retroactivitate, ultraactivitatea legii vechi nu este interzisă prin Constituție, iar solicitantul are posibilitatea de a solicita accesul la o nouă procedură de azil. De asemenea, consideră că nu este nesocotit nici dreptul la viață intimă, familială și privată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 august 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.831/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Aktay Mehmet Resit într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate de acesta împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de anulare a statutului de refugiat. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele de lege criticate încalcă principiul separației puterilor în stat, dând unor autorități administrative posibilitatea de a interveni asupra efectelor produse de o hotărâre judecătorească, prin anularea drepturilor acordate de instanța de judecată, în speță statutul de refugiat și protecția umanitară. Precizează că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție reglementează atât neretroactivitatea legii civile, cât și principiul aplicării imediate a legii civile noi de la data intrării sale în vigoare. Din această perspectivă arată că a obținut statutul de refugiat și protecția umanitară în baza Legii nr. 15/1996, act normativ anterior Legii nr. 122/2006, care prevede că persoanele care primesc protecție umanitară dobândesc, totodată, și statutul de refugiat. Susține că, în condițiile în care legea actuală nu prevede decât anularea statutului de refugiat, nu și a protecției umanitare, respectarea principiului aplicării legii pentru viitor, de la data intrării sale în vigoare, ar trebui să ducă la imposibilitatea de anulare a protecției umanitare acordate în temeiul legii vechi nr. 15/1996. Invocând hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauzele Ahmed împotriva României, Kaya împotriva României și Lupșa împotriva României, susține că textele de lege criticate nesocotesc dreptul la viață intimă, familială și privată. Judecătoria Sectorului 4 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că textul permite anularea statutului de refugiat în cazul în care se constată că petentul nu putea beneficia de acest statut, ca urmare a descoperirii unor elemente ulterioare, ce nu au putut fi avute în vedere atunci când s-a pronunțat hotărârea de acordare a statutului de refugiat. Consideră că nici faptul că anularea se dispune de Oficiul Român pentru Imigrări nu este neconstituțional, având în vedere că același organ administrativ poate dispune și acordarea statutului, hotărâre care poate fi atacată în instanță. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate dispun numai pentru viitor, urmând a-și găsi aplicarea de la data intrării lor în vigoare, astfel că nu contravin principiului neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Totodată, observă că acestea se referă la cazurile concrete în care nu se recunoaște statutul de refugiat, considerând că nu aduc atingere dreptului la viață privată și de familie. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 25 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut: - Art. 25 alin. (1) lit. b) și alin. (2): "(1) Statutul de refugiat nu se recunoaște cetățenilor străini și apatrizilor cu privire la care există motive serioase să se creadă că:

b) au comis o infracțiune gravă de drept comun în afara României, înainte de a fi admiși pe teritoriul statului român;

(2) De asemenea, statutul de refugiat nu se recunoaște cetățenilor străini și apatrizilor care au planificat, au facilitat sau au participat la săvârșirea de acte de terorism, așa cum sunt acestea definite în instrumentele internaționale la care România este parte.";

- Art.100 lit. b): "Statutul de refugiat se anulează în următoarele situații:

b) după acordarea formei de protecție s-a descoperit că străinul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 25."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 1 alin. (4) care instituie principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) care consacră regula neretroactivității legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 26 alin. (1) care impun autorităților publice obligația de a respecta și ocroti viața intimă, familială și privată și art. 126 alin. (1) potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. De asemenea, invocă și prevederile art. 8 - "Dreptul la respectarea vieții private și de familie" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate reține susținerile autorului acesteia referitoare la pretinsa intruziune a puterii executive, reprezentată de Oficiului Român pentru Imigrări, ca autoritate administrativă, în atribuțiile autorității judecătorești. Prevederile art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 reglementează procedura anulării statutului de refugiat într-o manieră simetrică celei de soluționare a cererii de azil. Astfel, procedura, și într-un caz și în celălalt, cuprinde o etapă administrativă, în care funcționarul anume desemnat din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări emite o hotărâre referitoare la cererea de azil formulată, respectiv anularea statutului de refugiat, și o etapă judiciară, în cadrul căreia, potrivit art. 55 alin. (1), respectiv art. 105 din Legea nr. 122/2006, străinul are posibilitatea de a contesta această hotărâre în fața unei instanțe judecătorești. Așadar, nu se pune problema nesocotirii principiului separației și echilibrului puterilor în stat în cazul în care statutul de refugiat a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească - aceasta fiind situația vizată de critica formulată de autorul excepției -, întrucât textele de lege criticate nu conferă nicidecum Oficiului Român pentru Imigrări competența discreționară de a anula o hotărâre judecătorească. Ca urmare a apariției unor elemente noi, care, dacă ar fi fost cunoscute la momentul acordării statutului de refugiat, ar fi condus la respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat, autoritatea administrativă competentă emite, potrivit legii, o nouă hotărâre ce poate fi supusă cenzurii instanțelor judecătorești. În acest fel, principiul separației și echilibrului puterilor în stat este pe deplin respectat. Curtea constată că textele de lege criticate nu sunt susceptibile, prin ele însele, că contravină dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la obligația autorităților publice de a respecta și ocroti viața intimă, familială și privată. Cu privire la eventuala aplicare defectuoasă a acestora, de natură să aducă atingere dreptului protejat la nivel constituțional și convențional, urmează să aprecieze instanța de judecată, în funcție de împrejurările cauzei. Cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârile invocate de autorul excepției aveau în vedere spețele individuale deduse judecății sale, încălcările constatate prin acestea fiind tocmai consecința modalității concrete de aplicare a legii la fiecare caz concret. De altfel, însăși instanța europeană menționată a reamintit, în Hotărârea din 12 octombrie 2006, pronunțată în Cauza Kaya împotriva României, paragraful 21, că "rolul său nu este acela de a examina în abstracto legislația și practica interne aplicabile în această cauză, ci acela de a aprecia dacă modul în care ele au afectat reclamantul încalcă prevederile Convenției". În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că, de fapt, acestea nu pun în discuție o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii, întrucât soluționarea conflictului de legi în timp revine instanței de judecată chemate să aprecieze cu privire la legea aplicabilă litigiului. De asemenea, Curtea observă că textele de lege criticate sunt redactate într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă cerința predictibilității legii, invocată de autorul excepției. De altfel, Curtea observă că acestea transpun în legislația națională prevederile Directivei 2004/83/CE a Consiliului Uniunii Europene din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională, și referitoare la conținutul protecției acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 304 din 30 septembrie 2004. Este vorba despre art. 12 alin. (2) lit. (b) din aceasta, potrivit căruia "orice resortisant al unei țări terțe sau orice apatrid este exclus de la recunoașterea statutului de refugiat atunci când există motive întemeiate pentru a crede că: [

] (b) a comis o infracțiune gravă de drept comun în afara țării de refugiere înainte de a fi admis ca refugiat [

]" și art. 14 alin. (3) lit. (a) care prevede că "statele membre revocă statutul de refugiat al oricărui resortisant al unei țări terțe sau al oricărui apatrid, dispun încetarea sau refuză reînnoirea acestuia, în cazul în care, după ce i-au acordat statutul de refugiat, stabilesc că: (a) refugiatul este sau ar fi trebuit să fie exclus de la recunoașterea statutului de refugiat în temeiul articolului 12". Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 100 lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Aktay Mehmet Resit în Dosarul nr. 8.831/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu