DECIZIE nr. 761/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în întregul său, precum și ale art. I pct. 1 și ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, excepție ridicată de Mioara Iancovici și Liana Horodi în Dosarul nr. 2.034/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, avocatul Petrică Filip, cu delegație depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, sens în care face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 1.354/2010. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.354/2010, textele de lege criticate au fost declarate neconstituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 9 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.034/3/2010, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în întregul său, precum și ale art. I pct. 1 și ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010. Excepția a fost ridicată de Mioara Iancovici și Liana Horodi cu prilejul soluționării apelului împotriva Sentinței civile nr. 246 din 22 februarie 2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a civilă într-o cauză având ca obiect pretenții solicitate în temeiul Legii nr. 221/2009. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 a fost adoptată fără a exista o situație extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată și fără ca urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Plafonarea cuantumului despăgubirilor, pentru prejudiciile morale suferite de persoanele condamnate nelegal, la o sumă aleatorie, stabilită printr-o ordonanță de urgență, încalcă dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție. Totodată, contrar prevederilor art. 124 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, judecătorii sunt lipsiți de posibilitatea de a se pronunța în baza probelor administrate în mod legal. Principiul egalității în drepturi a cetățenilor este încălcat prin faptul că există persoane care au obținut deja hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile, în temeiul Legii nr. 221/2009, nemodificată, prin care statul român a fost obligat la plata unor sume mai mari decât suma de 10.000 euro (cuantumul plafonat al despăgubirilor), iar persoanele care au obținut în primă instanță despăgubiri sau vor introduce în viitor acțiuni similare vor obține despăgubiri plafonate în raport cu cele deja acordate, prin hotărâri definitive, până la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010, astfel încât unor persoane aflate în situații similare li se va aplica un tratament juridic diferit. Autorii excepției susțin că simpla soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere a persoanelor îndreptățite la primirea acestor despăgubiri. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă consideră că nu sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 53, art. 61, art. 75 art. 76 alin. (1) și art. 115 alin. (4) din Constituție. De asemenea, instanța judecătorească constată că art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 este neconstituțional, fiind încălcate dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție privind neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși, potrivit încheierii de sesizare, acesta îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în întregul său, precum și ale art. I pct. 1 și ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, în realitate, autorul excepției critică doar dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din această ordonanță de urgență, astfel că instanța constituțională urmează să se pronunțe numai asupra acestor prevederi de lege, care au următorul cuprins: - Art. I pct. 1: " Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: «a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»."; - Art. II: " Art. II. - Dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență." În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 61 privind rolul și structura Parlamentului, ale art. 75 privind sesizarea Camerelor, ale art. 76 alin. (1) referitoare la adoptarea legilor organice și a hotărârilor privind regulamentele fiecărei Camere, ale art. 115 alin. (4) și (6) privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență și limitele acestora, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, autorii susțin încălcarea prevederilor art. 5 paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la reparații al persoanelor arestate sau deținute în condiții contrare dispozițiilor Convenției. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 sunt neconstituționale. În acest sens, Curtea a reținut că dispozițiile legale instituie o inechitate, fără o motivare temeinică, obiectivă și rațională, deși Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 este motivată de urgența și necesitatea reglementării "unor măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor privind condamnările cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989". Totodată, Curtea a observat că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Tratamentul juridic diferențiat aplicat celor care se consideră îndreptățiți la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică, în funcție de momentul în care hotărârea pronunțată de instanță privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează drepturile persoanelor care nu dețineau o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010. În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale criticate încalcă și principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, în sensul că se aplică inclusiv situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță, care, deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci reprezintă un act normativ cu dispoziții de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. Pe de altă parte, Curtea a constatat că prevederile art. I pct. 1 și art. II ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 înfrâng și dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece este afectat un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetățenilor, consfințit prin art. 16 alin. (1) din Constituție. Având în vedere argumentele expuse, Curtea a observat că nerespectarea acestor norme constituționale atrage și înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, "în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". În aceste condiții, Curtea constată că, în prezenta cauză, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Mioara Iancovici și Liana Horodi în Dosarul nr. 2.034/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 7 iunie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Simina Gagu