DECIZIE nr. 631/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Ye Dimei în Dosarul nr. 12.717/302/RF/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal răspunde autoarea excepției, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia. Arată că i-a fost refuzată șederea în România, deși soțul și copilul său se află în mod legal pe teritoriul statului român. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Precizează că art. 105 din Legea nr. 122/2006 oferă posibilitatea contestării în fața instanței judecătorești a hotărârii de încetare a formei de protecție, aceasta urmând să aprecieze în concret dacă se justifică menținerea formei de protecție, chiar dacă au încetat motivele pentru care aceasta a fost inițial acordată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 12.717/302/RF/2008, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Ye Dimei într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului introdus de Oficiul Român pentru Imigrări împotriva sentinței prin care a fost menținută forma de protecție acordată, fiind admisă plângerea petentei împotriva hotărârii recurentului privind încetarea acesteia. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile criticate sunt lipsite de precizie și claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în înțelesul dat de practica jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului. În condițiile lipsei de precizie și claritate cu privire la situații similare celei în care autoarea excepției se află, aceasta este lipsită de posibilitatea de a avea acces la o judecată dreaptă a cauzei sale și la obținerea unei hotărâri corecte, care să îi asigure protecție împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, având în vedere că, în cazul întoarcerii în țara de origine, riscă să fie supusă unei operații de sterilizare, având deja 3 copii, dintre care 2 născuți ilegal în România. Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția nu este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 99 din Legea nr. 122/2006 sunt suficient de clare pentru a permite autorităților competente, ce au misiunea de a dispune în acest domeniu, să nu săvârșească abuzuri în aplicarea acestui articol. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înțeleagă condițiile în care încetează protecția subsidiară. Precizează că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, determinarea circumstanțelor specifice fiecărei situații în parte, precum și aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constituționalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această materie sau ale instanței de judecată. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 99 din Legea nr. 122/2006 sunt constituționale. În argumentarea punctului de vedere arată că dispozițiile criticate conțin norme procedurale cu privire la condițiile încetării protecției subsidiare, iar legiuitorul, în virtutea competenței oferite de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul de acces liber la justiție. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, susținerile părții prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut: - Art. 99: "Protecția subsidiară acordată în temeiul art. 26 sau 27 încetează atunci când împrejurările care au condus la acordarea formei subsidiare de protecție au încetat să existe ori s-au schimbat într-o asemenea măsură încât această formă de protecție nu mai este necesară." În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, care consacră dreptul la un proces echitabil, raportate la dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - "Dreptul la un proces echitabil". Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege criticat reglementează încetarea protecției subsidiare oferite, în temeiul art. 26 sau 27 din Legea nr. 122/2006, cetățenilor străini sau apatrizilor, respectiv membrilor de familie ai acestora, care nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, dar cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine sau în țara în care își aveau reședința obișnuită, vor fi expuși unui risc serios și care nu pot sau, ca urmare a acestui risc, nu doresc protecția acelei țări. Autorul acesteia susține că prevederile art. 99 din Legea nr. 122/2006, prin lipsa de precizie și claritate a redactării, nesocotesc dreptul la obținerea unei hotărâri corecte, care să îi asigure protecție împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante. Curtea constată că, prin el însuși, textul nu este de natură să nesocotească dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care străinul beneficiar al unei forme de protecție are posibilitatea de a contesta în instanță hotărârea prin care Oficiul Român pentru Imigrări a dispus încetarea formei de protecție subsidiară inițial acordate. Judecătorul va aprecia dacă și în ce măsură condițiile care au justificat acordarea acesteia continuă să se mențină sau dacă, deși acestea s-au modificat, sunt apte de a justifica păstrarea formei de protecție. Mai mult, în ipoteza în care acestea au încetat, instanța va putea constata eventuala apariție sau existență a altor împrejurări care să impună menținerea formei de protecție. Prin urmare, din această perspectivă, Curtea nu poate reține critica referitoare la dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil și observă că autorul acesteia se rezumă la simpla afirmare a pretinsei contrarietăți dintre textul de lege criticat și dispozițiile constituționale și convenționale care garantează dreptul la un proces echitabil. Totodată, Curtea constată că textul supus controlului de constituționalitate este lipsit de echivoc, formularea acestuia fiind suficient de clară încât să permită, într-o măsură rezonabilă, destinatarului normei să înțeleagă conținutul ideatic al acesteia și să își regleze conduita în funcție de prescripțiile sale. În jurisprudența sa constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea nu este obligatoriu să fie previzibilă într-o măsură absolută, întrucât "certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoțită câteodată de o rigiditate excesivă, or dreptul trebuie să poată să se adapteze schimbărilor de situație". În plus, Curtea de la Strasbourg a reținut că "există multe legi care se servesc, prin forța lucrurilor, de formule mai mult sau mai puțin vagi ale căror interpretare și aplicare depind de practică". În acest sens este, de exemplu, Hotărârea din 22 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Lindon, Otchakovsky-Laurens și July împotriva Franței (paragraful 41). De altfel, Curtea constată că textul de lege criticat nu face altceva decât să transpună la nivelul legislației naționale dispozițiile art. 16 alin. (1) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 304 din 30 septembrie 2004, potrivit cărora "Un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid încetează să mai poată beneficia de protecție subsidiară atunci când circumstanțele care au justificat acordarea unei astfel de protecții încetează să existe sau au evoluat astfel încât protecția nu mai este necesară". Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepție ridicată de Ye Dimei în Dosarul nr. 12.717/302/RF/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu