DECIZIE nr. 353/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 2.862/302/2010 al acestei instanțe. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 16 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.862/302/2010, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă cu ocazia soluționării unei cauze civile având ca obiect o contestație la executare. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin noua eșalonare instituită de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar se încalcă dreptul de acces liber la justiție, respectiv la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție. Totodată, prin intermediul acestor prevederi, se aduce atingere dispozițiilor constituționale privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat. În acest sens, prezintă evoluția legislativă privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, precum și reeșalonarea datoriei reprezentând drepturi salariale executorii, câștigate de personalul bugetar, reținând că nu au fost respectate măsurile și termenele prevăzute de acestea. Astfel, instanța arată că potrivit dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituție prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă a fiecărui stat parte la Convenție, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că art. 6 paragraful 1 din Convenție garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, consacrând în acest fel dreptul la o instanță, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza o instanță în materie civilă (Hotărârea din 1991, pronunțată în Cauza Philis împotriva Greciei). Totuși, dreptul ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă, fără efect, în detrimentul uneia dintre părți. Dacă administrația refuză sau omite să execute hotărârea judecătorească sau întârzie să o facă, garanțiile art. 6 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în cursul fazei judiciare a procedurii, și-ar pierde rațiunile de a fi. În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri. Lipsa fondurilor autorității publice nu este considerată un motiv justificat pentru întârziere (Hotărârea din 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este compatibilă cu cerința art. 6 din Convenție executarea eșalonată într-un anumit interval de timp, dacă este impusă de anumite cerințe de interes public, însă cu condiția ca prin această modalitate de executare să nu se a ducă atingere însăși substanței dreptului creditorului (Hotărârea pronunțată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei). În cazul de față, prin eșalonările obligației de plată, creditorii sunt puși în ipostaza de a-și vedea concretizate drepturile salariale într-un interval cuprins între 4 și 6 ani de la data pronunțării titlului, iar succesivitatea acestor eșalonări aduce atingere însăși substanței dreptului de creanță de natură salarială și dă senzația perpetuării acestei situații. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45 din 19 mai 2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010. În opinia instanței, acestea contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și art. 21 alin. (1) și (3) privind dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, s-a pronunțat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare cu cele invocate în prezenta cauză, respingând excepția de neconstituționalitate. În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, Curtea observă că aceasta nu poate fi reținută din moment ce Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătorești, ci, din contră, le recunoaște și își ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile și obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constată că ordonanța de urgență nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătorești și, în consecință, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției. Cu privire la invocarea art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și la un proces echitabil, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, "procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația" ( Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009). Însă actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60.858/00 și pronunțând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare. Totodată, prin Hotărârea din 2002 pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de față, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. Neintervenind elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție invocată din oficiu de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 2.862/302/2010 al acestei instanțe. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Ionița Cochințu