DECIZIE nr. 563/2011

DECIZIE nr. 563 din 3 mai 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 din Codul penal

Intrare în vigoare 16 iunie 2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 din Codul penal, excepție ridicată de Attila Salamon în Dosarul nr. 2.536/96/2009 al Tribunalului Harghita - Secția penală. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra împrejurării că în cauză s-a prezentat domnul traducător de limba maghiară Vajda Zsombor. Curtea ia act de prezența traducătorului desemnat în cauză. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 14 din 6 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.536/96/2009, Tribunalul Harghita - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 329 din Codul penal, excepție ridicată de Attila Salamon în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale ce privește, între alte infracțiuni, și pe cea de proxenetism. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 53 referitoare la proporționalitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți cu situația care a determinat-o și ale art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la formalitățile, condițiile și restrângerile aplicabile libertății de exprimare, deoarece, raportat la atingerea valorii sociale ocrotite, etapa individualizării legale instituie o pedeapsă excesivă. Astfel, în opinia autorului excepției, modalitățile de comitere a infracțiunii de proxenetism prin îndemn sau înlesnire nu reprezintă altceva decât o formă de instigare sau complicitate la infracțiunea de prostituție. Pe cale de consecință, acestea ar trebui pedepsite în acord cu prevederile art. 27 din Codul penal raportate la art. 328 din același cod. Tribunalul Harghita - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 329 - Proxenetism - din Codul penal, care au următorul conținut: "Îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. Recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă fapta prevăzută în alin. 1 sau 2 este săvârșită față de un minor sau prezintă un alt caracter grav, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate să servească, direct sau indirect, la comiterea infracțiunii prevăzute la alin. 1-3 și cele care au fost dobândite prin săvârșirea acesteia se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Tentativa se pedepsește." Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 53 referitoare la proporționalitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți cu situația care a determinat-o și ale art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la formalitățile, condițiile, restrângerile și sancțiunile aplicabile libertății de exprimare. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 21 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, Curtea a statuat că "incriminarea și sancționarea faptelor de prostituție și de proxenetism, în Codul penal de la 1968, reprezintă și îndeplinirea obligației asumate de statul român prin Decretul nr. 482/1955 de aderare la convenție [Convenția pentru reprimarea traficului cu ființe umane și a exploatării prostituării acestora], care prevede că părțile la această convenție decid pedepsirea oricăror persoane care, pentru a satisface pasiunile altei persoane, ademenește, atrage sau îndeamnă, în vederea prostituării, o altă persoană, chiar cu consimțământul acesteia, sau care exploatează prostituția altei persoane, chiar cu consimțământul acesteia. În preambulul convenției se arată că «prostituția și răul care o însoțește, traficul de ființe umane în vederea prostituării, sunt incompatibile cu demnitatea și valoarea persoanei umane și pun în pericol bunăstarea individului, a familiei și a comunității»". Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că "în ceea ce privește proxenetismul, incriminat prin însăși convenția menționată, caracterul său profund antisocial nu poate fi pus la îndoială și nu se poate vorbi despre neconstituționalitatea dispozițiilor art. 329 din Codul penal". De asemenea, Curtea mai constată că nu poate fi primită critica referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi ori a unor libertăți, deoarece, chiar dacă în art. 26 Legea fundamentală permite oricărei persoane de a dispune de ea însăși, acest lucru nu se poate face decât în acord cu bunele moravuri. Or, cum prostituția a fost calificată ca faptă antisocială sancționată de legea penală, este evident că și orice faptă ce vizează îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției este contrară bunelor moravuri. Astfel, incriminarea unui astfel de comportament este departe de a fi în disproporție cu libertatea de exprimare în sensul avansat de autor. Cât privește celelalte aspecte legate de incriminarea ca atare a infracțiunii de proxenetism, pe de o parte, și instigarea sau complicitatea la infracțiunea de prostituție, pe de altă parte, Curtea constată că acestea sunt aspecte ce excedează competenței sale, încadrarea juridică a faptelor celor cercetați într-o infracțiune ori alta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată de drept comun. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 din Codul penal, excepție ridicată de Attila Salamon în Dosarul nr. 2.536/96/2009 al Tribunalului Harghita - Secția penală. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 3 mai 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ____________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 iunie 2011

DECIZIE nr. 513 din 19 aprilie 2011

DECIZIE nr. 513 din 19 aprilie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanță...