DECIZIE nr. 430/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Constantin Marcu în Dosarul nr. 4.371/109/2009 al Curții de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 16 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.371/109/2009, Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Constantin Marcu cu ocazia soluționării recursului formulat de Instituția Prefectului Județului Argeș împotriva Sentinței civile nr. 77/CAF din 29 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Argeș. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că art. 103 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 contravine prevederilor constituționale ale art. 1, art. 11, art. 15, art. 16, art. 21, art. 25, art. 26, art. 52 și art. 53. În acest sens arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate "reglementează un cadru ipotetic, acela al indiciilor care antamează o prezumție de vinovăție în obținerea permisului de conducere și atribuie autorității emitente posibilitatea de a suspenda exercitarea unui drept constituțional, care, până la dovedirea încălcării dispozițiilor legale în materie, nu poate fi îngrădit." De asemenea, autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate intră în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 126/1997 pentru ratificarea Convenției europene cu privire la efectele internaționale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptată la Bruxelles la 3 iunie 1976, și cele ale art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și reglementează două instituții de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, una ca sancțiune contravențională și alta ca sancțiune administrativă, ceea ce contravine prevederilor constituționale referitoare la dreptul la apărare. Consideră că prin textul de lege criticat se restricționează un drept legitim, fără ca persoana vătămată să se poată adresa justiției pentru apărarea dreptului său, în cadrul unui proces echitabil și soluționat într-un termen rezonabil. În fine, autorul excepției invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Cauza Escoubet vs. Belgia și Cauza Malige vs. Franța. Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 103 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, dispoziții introduse prin articolul unic al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2009 pentru completarea art. 103 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 2 martie 2009, având următorul cuprins: "În situația în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanța de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, rezidența normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere." În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 referitoare la statul român, art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 referitoare la universalitatea legii, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, art. 25 privind dreptul la libera circulație, art. 26 referitoare la viața intimă, familială și privată, art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei și art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, Curtea constată că domeniul de aplicare al acestui text constituțional este circumscris restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Legea fundamentală, iar nu restrângerii exercițiului oricărui drept subiectiv, chiar dacă el izvorăște dintr-un act normativ. Textul de lege criticat nu restrânge drepturi sau libertăți constituționale, ci stabilește posibilitatea autorității emitente a permisului de conducere de a dispune, prin ordin, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, atunci când această autoritate a sesizat instanța de judecată în vederea anulării permisului de conducere obținut cu nerespectarea prevederilor legale. Pe de altă parte, este de observat că alin. (1) al art. 53 prevede, între alte situații, că exercițiul unor drepturi poate fi restrâns și pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor. Astfel, între exercitarea dreptului de a conduce autovehicule de către unele persoane pentru care există indicii privind dobândirea permisului de conducere fără a fi absolvit un curs de pregătire sau fără parcurgerea etapelor de examinare teoretică și practică ori prin susținerea formală a acestora și ocrotirea interesului general care se identifică în acest caz cu necesitatea menținerii siguranței circulației pe drumurile publice, legiuitorul a înțeles să dea prioritate celui din urmă. De altfel, măsura propusă de textul de lege criticat este una temporară, ce operează până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se dispune anularea permisului de conducere. În cazul în care instanța de judecată constată că nu poate dispune anularea permisului de conducere, acesta fiind obținut cu respectarea normelor legale, va respinge cererea introdusă de autoritatea emitentă a permisului de conducere, urmând ca aceasta din urmă să facă aplicarea art. 113 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și să dispună restituirea permisului de conducere titularului. În ceea ce privește critica autorului excepției referitoare la invocarea prevederilor art. 21 și 52 din Constituție, se constată că aceasta este neîntemeiată; potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cel interesat, inclusiv autorul excepției, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. Față de invocarea prevederilor art. 11 și art. 20 din Constituție, se constată că autorul excepției nu a indicat dispozițiile internaționale considerate a fi încălcate de art. 103 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, astfel că nu poate fi reținută nici această critică de neconstituționalitate. De asemenea, în ceea ce privește invocarea de către autorul excepției a prevederilor art. 1, art. 15 și art. 26 din Constituție, se reține că aceste dispoziții constituționale nu au relevanță în cauza dedusă controlului. În ceea ce privește critica potrivit căreia textul criticat intră în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 126/1997 și cele ale art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, se constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Așa fiind, se reține că eventuala contradicție existentă între dispozițiile unor legi în vigoare nu intră sub incidența controlului de constituționalitate. De altfel, asupra dispozițiilor art. 103 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, raportate la aceleași prevederi constituționale și cu motivare similară, Curtea s-a pronunțat prin mai multe decizii, precum Decizia nr. 329/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, constatând că excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții de lege este neîntemeiată. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele acestor decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Constantin Marcu în Dosarul nr. 4.371/109/2009 al Curții de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman