DECIZIE nr. 777/2012

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată de Laura Manea în Dosarul nr. 3.779/62/2011 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 592D/2012. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 417/2012. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 27 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.779/62/2011, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Excepția a fost ridicată de Laura Manea cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect pretenții. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate, care stabilesc o scădere a cuantumului indemnizațiilor pentru creșterea copiilor acordate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 persoanelor care au născut până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, precum și celor care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care aveau copilul în plasament, în plasament în regim de urgență, ori care au fost sau urmau să fie numite tutore până la această dată, sunt retroactive, afectând drepturi stabilite în temeiul unei reglementări anterioare. De asemenea, consideră că este încălcat și dreptul de proprietate, întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, drepturile salariale sunt protejate ca "bunuri" în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Or, "indemnizațiile pentru creșterea copilului sunt asimilate acestora, fiind drepturi legal câștigate în virtutea contribuțiilor plătite de părinți în stagiul de cotizare stabilit de lege". Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate. Guvernul, invocând cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 765/2011, arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 30 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, dispoziții potrivit cărora: "Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului sau, după caz, anterioare adopției, încredințării în vederea adopției, stabilirii măsurii plasamentului ori a plasamentului în regim de urgență sau a instituirii tutelei, dar nu mai puțin de 1,2 ISR și nu mai mult de 6,8 ISR." Autorul excepției consideră că acest text de lege contravine următoarelor prevederi ale Constituției: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile și art. 20 prin raportare la dispozițiile art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul de proprietate. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 30 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate prin prisma unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea a constatat că "niciunul dintre destinatarii Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 nu beneficiază la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ de dreptul la concediu și indemnizația pentru creșterea copilului, calitatea de beneficiar al acestor drepturi fiind condiționată de nașterea unui copil și de dobândirea drepturilor părintești ulterior acestui moment. Prin urmare, nu se poate vorbi de afectarea unui drept de natură patrimonială aflat deja în patrimoniul persoanelor amintite". Ulterior, prin Decizia nr. 417 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 26 iulie 2012, Curtea a examinat și criticile formulate din prisma încălcării drepturilor persoanelo r care dobândiseră indemnizația pentru creșterea copiilor anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, aspect ce nu făcuse obiectul criticii în Decizia nr. 765/2011. În acest sens, nuanțând cele reținute prin decizia inițială, Curtea a reținut că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu reprezintă un drept prevăzut în Legea fundamentală, precum și faptul că acordarea sa este supusă condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres. Curtea a reținut că dreptul în discuție, chiar dacă poate fi încadrat, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia pentru viitor nu are semnificația exproprierii. Astfel, Curtea a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a arătat că dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu garantează obținerea dreptului de proprietate într-un anumit cuantum nici măcar în situația când aceste drepturi sunt obținute în temeiul plății unei contribuții anterioare la fondurile de asigurări sociale. (Hotărârea din 30 martie 2005 - paragraful 39, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei). De asemenea, prin Decizia nr. 417/2012, Curtea Constituțională a constat că prevederile de lege criticate, conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, afectează indemnizația pentru creșterea copiilor doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acesteia și nu se răsfrâng asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării lor în vigoare, care constituie facta praeterita. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția Deciziei nr. 417/2012 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată de Laura Manea în Dosarul nr. 3.779/62/2011 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 25 septembrie 2012. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea