DECIZIE nr. 757/2012
DECIZIE nr. 757 din 20 septembrie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Petru Bucur Volk în Dosarul nr. 43.732/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 916D/2012. La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, lipsă fiind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autorul excepției a comunicat două adrese, respectiv o "notă scrisă de corecție" a încheierilor de amânare pronunțate în ședințele publice din datele de 19 iunie, respectiv 5 iulie 2012, prin care solicită modificarea acestora în sensul celor precizate de către autor, și o cerere de completare a motivării excepției de neconstituționalitate. Cauza este în stare de judecată. Președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită un nou termen de judecată, având în vedere faptul că la dosar a fost comunicat punctul de vedere al Avocatului Poporului în funcție la acea dată, considerând că se impune solicitarea punctului de vedere al Avocatului Poporului ce își desfășoară activitatea în prezent. Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare formulată de către autor și îi acordă cuvântul cu privire la susținerea excepției de neconstituționalitate formulate. Autorul excepției, având cuvântul, arată că încheierile de amânare pronunțate în ședințele publice din datele de 19 iunie, respectiv 5 iulie 2012 nu au fost modificate în sensul celor precizate de acesta prin "notă scrisă de corecție" comunicată la dosar. Pe fond, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, consideră că este supus unor constrângeri neconstituționale privind plata cotelor de întreținere, ca alternativă având posibilitatea de a-și exercită libera inițiativă, garantată expres de art. 45 din Legea fundamentală, prin încheierea unor contracte individuale de furnizare a apei potabile, respectiv de furnizare a buteliilor cu gaz și, totodată, prin achiziționarea unui calorifer electric. Consideră că este supus unor tratamente degradante, cu nerespectarea dispozițiilor constituționale ale art. 22 alin. (2), atâta vreme cât actul normativ criticat nu prevede o sancțiune în cazul în care asociația de proprietari nu răspunde unei contestații formulate de un proprietar, referitoare la cuantumul cotelor de întreținere, și, respectiv, nu sancționează asociația în ipoteza falsificării semnăturii proprietarului. În continuare, reiterează cele susținute prin notele scrise depuse la dosarul cauzei. Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, dispozițiile constituționale indicate ca temei al sesizării nefiind incidente în cauză. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 20 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 43.732/299/2010, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Excepția a fost ridicată de Petru Bucur Volk într-o cauză civilă având ca obiect obligarea la plata cotelor de contribuție privind cheltuielile de întreținere aferente apartamentului proprietate a acestuia. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată, în esență, că, deși nu a solicitat să facă parte din asociația de proprietari constituită în imobilul în care locuiește, în mod forțat și cu încălcarea dispozițiilor constituționale invocate este considerat ca făcând parte dintre membri acesteia, având, în consecință, aceleași obligații ca și ceilalți locatari care au consimțit să facă parte din asociație. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Legea nr. 230/2007 nu afectează libertatea economică a proprietarilor apartamentelor care fac parte din condominiu, necesitatea plății cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari fiind rezultatul unui fapt obiectiv, respectiv că există spații de proprietate comună și perpetuă a mai multor proprietari și utilități de care beneficiază proprietarii fără a avea încheiate contracte individuale cu furnizorii. Apreciază că invocarea art. 22 alin. (2) din Constituție nu are legătură cu Legea nr. 230/2007. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Avocatul Poporului consideră că prevederile Legii nr. 230/2007 sunt constituționale. În acest sens, cu privire la susținerile autorului excepției potrivit cărora actul normativ criticat încalcă dispozițiile constituționale ale art. 45, face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 168/1999, nr. 1.155/2007 și nr. 1.117/2011, în care s-a reținut că participarea la cheltuielile comune reprezintă o obligație ce rezultă din starea de indiviziune forțată cu privire la părțile comune în care se află toți proprietarii. Cât privește dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din Constituție, consideră că acestea nu au incidență în prezenta cauză. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificările ulterioare. În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin atât dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 22 alin. (2) referitor la interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, cât și dispozițiilor art. 45 - Libertatea economică. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, dispozițiile constituționale indicate ca temei al sesizării, referitoare, pe de o parte, la interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante iar, pe de altă parte, la accesul liber al persoanei la o activitate economică și la libera inițiativă, nefiind incidente în cauză. În raport cu motivele invocate în sprijinul excepției de neconstituționalitate, textele indicate nu sunt relevante, neavând nicio concludență pentru soluționarea acesteia. De altfel, Curtea a reținut în jurisprudența sa că asociațiile de proprietari au fost create prin lege în vederea realizării unui scop de interes general, și anume administrarea în bune condiții a clădirilor cu mai multe apartamente, luându-se în seamă totodată și interesele locatarilor legate de realizarea unei bune conviețuiri, inclusiv pentru stabilirea cheltuielilor comune, a repartizării lor pe fiecare locatar, a reparațiilor și amenajărilor necesare etc. Rezolvarea problemelor pe care le implică administrarea unui imobil cu mai mulți locatari impune, în consecință, o asociere fără de care drepturile și interesele legitime ale celor ce locuiesc în imobilul respectiv ar putea fi afectate prin apariția unor neînțelegeri sau litigii. Existența unor spații în proprietate comună și perpetuă, imposibilitatea încheierii unor contracte individuale cu marii furnizori de utilități de către toți proprietarii, indiferent că sunt sau nu membri ai asociației de proprietari, sunt elemente care impun constituirea unei structuri organizate, care să acționeze în numele și pentru interesul comun. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Petru Bucur Volk în Dosarul nr. 43.732/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2012. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 22 octombrie 2012
HOTĂRÂRE nr. 1006 din 17 octombrie 2012
HOTĂRÂRE nr. 1.006 din 17 octombrie 2012 privind ocuparea, în anul 2012, a unui număr de 198 de posturi vacante existente la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu, județul Gorj, și la Spitalul Orășenesc Țăndărei, județul Ialomița
DECIZIE nr. 498 din 22 octombrie 2012
DECIZIE nr. 498 din 22 octombrie 2012 privind prelungirea detașării, începând cu data de 1 decembrie 2012, a doamnei Romfeld Maria Magdolna, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, în funcția publică vacantă de director general...
DECIZIE nr. 499 din 22 octombrie 2012
DECIZIE nr. 499 din 22 octombrie 2012 privind constituirea Comitetului interministerial pentru elaborarea și implementarea unei strategii de înnoire a parcului auto din România și încurajarea producătorilor autohtoni de autoturisme
HOTĂRÂRE nr. 4 din 18 octombrie 2012
HOTĂRÂRE nr. 4H din 18 octombrie 2012 privind interpretarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administra...
DECIZIE nr. 755 din 20 septembrie 2012
DECIZIE nr. 755 din 20 septembrie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 și 108 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic
ORDIN nr. 116 din 9 octombrie 2012
ORDIN nr. M.116 din 9 octombrie 2012 privind executarea și modul de păstrare și de utilizare a sigiliilor, ștampilelor și matrițelor timbru sec în Ministerul Apărării Naționale