DECIZIE nr. 725/2012

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederi,r art. 90, art. 91 și art. 96 lit. a) din Legea gazelor nr. 351/2004, ridicată direct de Avocatul Poporului, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 936D/2012. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei Avocatul Poporului a comunicat Adresa nr. 6.942 din 26 iunie 2012, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.291 din 26 iunie 2012, prin care solicită admiterea cererii de retragere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 90, art. 91 și art. 96 lit. a) din Legea gazelor nr. 351/2004, cerere formulată prin Adresa nr. 6.612 din 18 iunie 2012, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.144 din 18 iunie 2012. Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că nu este posibilă renunțarea la soluționarea excepției de neconstituționalitate, odată ce aceasta a fost invocată. În consecință, solicită continuarea judecării prezentei cauze, având în vedere dispozițiile art. 55 din Legea nr. 47/1992. Curtea, deliberând, constată că nu poate fi primită cererea de renunțare formulată, având în vedere dispozițiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituțională, legal sesizată, procedează la examinarea constituționalității, nefiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului [

]". Excepția de neconstituționalitate este o excepție de ordine publică, iar soluționarea acesteia este de interes general. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate nu rămâne la dispoziția părții care a invocat-o și nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunțării exprese la soluționarea acesteia de către partea care a ridicat-o. Cauza este în stare de judecată. Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Adresa nr. 5.267/IG din 16 mai 2012, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.468 din 16 mai 2012, trimisă Curții în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, și ale art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 90, art. 91 și art. 96 lit. a) din Legea gazelor nr. 351/2004. În motivarea excepției de neconstituționalitate Avocatul Poporului susține următoarele: 1. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", acestea instituind o obligație generală, impusă tuturor subiectelor de drept, incumbând și autorității legiuitoare, care, în activitatea de legiferare, trebuie să respecte Legea fundamentală a țării și să asigure calitatea legislației. Aceasta întrucât, pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută și înțeleasă, iar pentru a fi înțeleasă, trebuie să fie suficient de precisă și previzibilă, așadar să ofere securitate juridică destinatarilor săi. Totodată, arată că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, inclusiv sub aspectul stabilității acesteia, instituind o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe (de pildă, hotărârile pronunțate în Cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Reckveny împotriva Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, și Damman împotriva Elveției, 2005). În continuare, având în vedere cele subliniate mai sus, arată că alin. (2) al art. 90 din Legea gazelor nr. 351/2004 a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, fără a fi înlocuit printr-o altă reglementare. Dispozițiile abrogate prevedeau că exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, iar pentru pagubele produse proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii. Consideră că, urmare a abrogării alin. (2) al art. 90 și în lipsa altei reglementări asemănătoare, "aceleași despăgubiri prevăzute la art. 91 se vor acorda și pentru restrângerea dreptului de proprietate prin instituirea drepturilor de uz și servitute în favoarea concesionarilor, situație neprevăzută la data redactării inițiale, ceea ce face ca art. 90 și art. 91 din Legea nr. 351/2004, cu modificările și completările ulterioare, să nu respecte exigențele constituționale ale art. 1 alin. (5) și ale art. 44 alin. (2) și (5)". 2. Cât privește art. 96 lit. a) din Legea gazelor nr. 351/2004, arată că, "în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale, este interzisă realizarea de construcții de orice fel, însă nu este prevăzută acordarea vreunei despăgubiri. Or, potrivit art. 44 alin. (5) din Legea fundamentală, limitarea exercițiului dreptului de proprietate prin folosirea de către o autoritate publică a subsolului unei proprietăți trebuie să fie justificată de un interes general și trebuie însoțită, obligatoriu, și de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul produs proprietarului. Cuantumul acestor despăgubiri se calculează proporțional cu paguba produsă și se stabilește de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, de către instanța de judecată, conform art. 44 alin. (6) din Constituție. Obligația autorității publice de a-l despăgubi pe proprietar se referă la daunele provocate solului, plantațiilor sau construcțiilor, dar și la alte daune imputabile, sintagmă care poate include imposibilitatea proprietarului de a realiza construcții pe terenul afectat, scăderea valorii de circulație a terenului sau construcțiilor pe piața liberă etc." Menționează hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, în care s-a reținut că "nu a operat o expropriere de fapt a proprietarilor, cât timp aceștia puteau să își folosească bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să le ipotecheze. Cu toate acestea, interdicțiile de construire, pierderea posibilității de a vinde imobilele în condițiile normale de piață, deși lasă intact, din punct de vedere juridic, dreptul celor interesați de a dispune de bunurile lor și de a le folosi, sunt totuși în măsură să reducă semnificativ posibilitatea practică a acestora de a-l exercita. În consecință, dreptul de proprietate devine precar, fiind afectat în însăși substanța sa, așa încât interdicțiile arătate se constituie într-o povară specială și excesivă pe care ar putea-o face legitimă numai posibilitatea de a reclama scurtarea duratei interdicției sau aceea de a cere reparații." În conformitate cu dispozițiile art. 30 și 33 din Legea nr. 47/1992, Curtea a transmis sesizarea de neconstituționalitate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, solicitându-le să comunice punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, urmare a abrogării alin. (2) al art. 90 din Legea gazelor, cadrul legal nu a rămas incomplet, obligația de despăgubire pentru constituirea prin lege și exercitarea drepturilor de uz și de servitute fiind reglementată de art. 621 alin. (2) teza întâi din Codul civil, urmând ca dezdăunarea pentru eventuale prejudicii cauzate cu ocazia exercitării drepturilor menționate să fie stabilită în condițiile art. 91 din Legea gazelor. Cât privește critica de neconstituționalitate ce are ca obiect prevederile art. 96 lit. a) din Legea gazelor, reține că nu se are în vedere instituirea unei interdicții absolute, ci sunt reglementate expres și situațiile și condițiile în care este permisă construirea. Din această perspectivă, consideră că nu sunt create premisele suportării unei sarcini excesive care să constituie temeiul acordării unor despăgubiri, atâta vreme cât textul de lege criticat stabilește și modalitatea în care proprietarii respectivi își pot valorifica terenul, inclusiv prin executarea unor construcții. Face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 856/2006. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituționalitate formulată prin ridicarea directă a excepției de neconstituționalitate de către Avocatul Poporului, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, republicată, reține următoarele: Curtea a fost legal sesizată și este, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) teza finală, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, art. 29-31, ale art. 32 și 33 din Legea nr. 47/1992, competentă să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 90, art. 91 și art. 96 lit. a) din Legea gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 28 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut: Art. 90: "Drepturile de uz și de servitute legală, prevăzute la art. 86, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie."; Art. 91: "(1) Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere următoarele criterii:

a) suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor;

b) valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum și amenajările afectate de lucrări;

c) valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate.

(2) Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.";

Art. 96 lit. a): "Pentru protecția obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale se interzice terților:

a) să realizeze construcții de orice fel în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale; în cazul în care, în mod excepțional, este necesar ca pe terenul pe care este amplasată rețeaua de alimentare cu gaze naturale să se execute o construcție, beneficiarul acesteia și/sau proprietarul va/vor suporta toate cheltuielile de modificare a traseului rețelei, în următoarele condiții:

1. obținerea acordurilor proprietarilor sau ale deținătorilorlegali ai terenului de pe traseul unde urmează să fie plasată noua conductă, precum și a avizelor autorităților competente și a autorizației de construire; 2. includerea în patrimoniul operatorului licențiat a obiectivelor rezultate în urma modificării." În opinia Avocatului Poporului, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și în art. 44 alin. (2) privind garantarea și ocrotirea, în mod egal, a proprietății private, indiferent de titular și alin. (5) privind folosirea de către autoritățile publice a subsolului unor proprietăți imobiliare. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente: I. Cât privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 90 și art. 91 din Legea gazelor nr. 351/2004, Curtea constată următoarele: Anterior abrogării alin. (2) al art. 90 din Legea nr. 351/2004, Curtea s-a pronunțat prin mai multe decizii cu privire la prevederile art. 90 din lege, în legătură cu instituirea, cu titlu gratuit, a dreptului de uz și a dreptului de servitute asupra terenurilor afectate de capacități care au ca obiect utilități publice, statuând, de pildă, prin Decizia nr. 230 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 13 aprilie 2006, Decizia nr. 98 din 13 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 1 martie 2007, și Decizia nr. 1.188 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 5 noiembrie 2009, că exercitarea acestor drepturi asupra terenurilor afectate de capacități din domeniul gazelor naturale este determinată de un interes general și, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească limitele dreptului de proprietate în concordanță cu dispozițiile constituționale privind garantarea și ocrotirea proprietății.

Art. 230 lit. z) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că de la data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă alin. (2) al art. 90 din Legea gazelor nr. 351/2004. Suntem în prezența unei abrogări exprese, care a operat la data intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Dispozițiile abrogate, respectiv alin. (2) al art. 90 din lege, prevedeau că exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, iar pentru pagubele produse proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii. În prezent art. 90 din lege are un singur alineat, care reglementează drepturile de uz și de servitute legală asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice, având ca obiect utilitatea publică și care se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie. Totodată, Curtea reține că art. 621 alin. (1) și (3) - "Dreptul de trecere pentru utilități" din Codul civil și care face parte din Capitolul III - "Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată" prevede că "(1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor și a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum și a oricăror altor instalații sau materiale cu același scop.[

]

(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilități noi, despăgubirea trebuie să fie și prealabilă.[

]"

Prin urmare, prin abrogarea alin. (2) al art. 90 din Legea gazelor este înlăturat caracterul gratuit al exercitării dreptului de uz și de servitute asupra terenurilor afectate de capacități, creându-se un regim juridic favorabil, pe viitor, titularilor drepturilor de proprietate asupra terenurilor afectate. În aceste condiții, având în vedere prevederile art. 621 alin. (3) din Codul civil coroborate cu prevederile art. 625 din Codul civil, potrivit cărora "Îngrădirile cuprinse în prezenta secțiune se completează cu dispozițiile legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri, cum ar fi terenurile și construcțiile de orice fel [

]", Curtea constată că, pentru restrângerea dreptului de proprietate ca urmare a instituirii și exercitării drepturilor de uz și de servitute în favoarea concesionarilor, urmează a se acordă despăgubiri în condițiile reglementărilor Codului civil în vigoare. Totodată, pentru pagubele produse proprietarilor cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile art. 91 din Legea gazelor, potrivit criteriilor de la punctele 1 și 2, respectiv suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor, valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, precum și amenajările afectate de lucrări și valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate. Modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor este prevăzută în alin. (2) al art. 91, respectiv prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească, având în vedere criteriile stabilite la punctele 1 și 2 ale alin. (1) al aceluiași articol. Față de aceste aspecte, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (2) și (5). Cât privește criticile potrivit cărora prevederile art. 90, art. 91 și art. 96 lit. a) din Legea gazelor nr. 351/2004 nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, Curtea reține cele statuate de instanța europeană, în mod constant, respectiv faptul că o normă este "previzibilă" atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Totodată, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. Totodată, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni contra României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. (A se vedea și Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, paragraful 68.) Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Totodată, aceeași instanță a mai reținut că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Aplicând aceste considerente de principiu la analiza prezentei excepții de neconstituționalitate, se constată că prevederile legale criticate îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, dat fiind faptul că norma criticată este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane, care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate, să își corecteze conduita. Totodată, trebuie avută în vedere și funcția decizională acordată instanțelor care servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent. II. În ceea ce privește prevederile art. 96 lit. a) din Legea gazelor nr. 351/2004, Curtea reține următoarele: Asupra constituționalității prevederilor legale atacate, prin raportare la critici similare, Curtea s-a mai pronunțat. Astfel, prin Decizia nr. 856 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007, Curtea a constatat că prevederile legale criticate sunt constituționale, reținând că acestea fac parte din Capitolul XII, intitulat "Interdicții", al Legii gazelor, iar, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Curtea a mai reținut, de asemenea, că, potrivit art. 21 din Legea gazelor, activitatea de transport al gazelor naturale constituie "serviciu public de interes național", iar lucrările de realizare, exploatare și întreținere a obiectivelor sau sistemelor de transport de gaze naturale sunt "lucrări de utilitate publică". În conformitate cu prevederile paragrafului 2 al art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statul are dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Așadar, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate sunt în concordanță cu prevederile constituționale și cu cele din actele internaționale, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza James și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei, 1986, instanța de la Strasbourg a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispozițiilor Convenției dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social și dacă răspunde unei "utilități publice". Cât privește invocarea în susținerea excepției a prevederilor art. 44 alin. (5) din Legea fundamentală, Curtea a observat că acestea nu au relevanță, întrucât nu s-a realizat o expropriere de fapt, dreptul de proprietate asupra terenului nefiind transferat. Întrucât în prezenta cauză nu au fost invocate elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței, cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea. Distinct față de cele reținute în decizia menționată, Curtea constată următoarele: Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea reține că, atunci când privarea de proprietate este dispusă pe considerente de utilitate publică, verificarea respectării acestei condiții are ca obiectiv principal detectarea unui eventual "exces de putere" sau a "manifestării arbitrarului". În ceea ce privește marja de apreciere a ceea ce poate fi considerat "interes public", din jurisprudența aceleiași instanțe se desprinde ideea că aceasta trebuie să fie una flexibilă. Noțiunea de "utilitate publică" este amplă prin natura sa, astfel încât legiuitorul dispune de o largă latitudine pentru a duce o politică economică și socială, instanța europeană respectând modalitatea în care el concepe imperativele utilității publice, însă mai puțin atunci când o prevedere se dovedește în mod evident lipsită de orice temeiuri justificatoare. În speța de față este vorba despre o limitare a exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv despre un "control al folosinței bunurilor" în accepțiunea celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, acesta din urmă recunoscând dreptul statelor de a exercita un control asupra folosinței bunurilor, în concordanță cu interesul general, și de a adopta în acest sens legile pe care le consideră necesare. Deși situațiile pe care le are în vedere acest paragraf nu sunt cele ale privărilor de proprietate propriu-zise, ci acelea referitoare la restricțiile de folosință a proprietății, așa cum rezultă din jurisprudența instanței de la Strasbourg, și în aceste situații trebuie să se țină seama de principiul dedus din primul paragraf, referitor la proporționalitatea care trebuie să existe între mijloacele folosite și scopul urmărit, scop care, de asemenea, trebuie să fie unul de "interes public". Totodată, Curtea reține că legiuitorul constituant a stabilit, prin dispozițiile cuprinse la art. 136 alin. (3) din Constituție, că bogățiile de interes public ale subsolului și alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietății publice, Legea gazelor nr. 351/2004 reglementând un domeniu de interes public, acela al politicii energetice a statului român în scopul satisfacerii cererii de gaze naturale pentru toate categoriile de consumatori, iar dispozițiile art. 21 alin. (1) din aceeași lege prevăd că "Activitatea de transport al gazelor naturale constituie serviciu public de interes național." Curtea mai reține că, în argumentarea criticii sale, autorul excepției pleacă de la o premisă greșită, constând în absolutizarea dreptului de proprietate și făcând abstracție de dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum și de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, "în condițiile legii organice". Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul este, așadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate, în accepțiunea conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind soluții juridice echitabile. În acest context, Curtea reține că teza întâi a lit. a) a art. 96 interzice terților realizarea de construcții de orice fel în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale, "pentru protecția obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale". Teza a doua a lit. a) a art. 96 stabilește însă că, în mod excepțional, dacă este necesar ca pe terenul pe care este amplasată rețeaua de alimentare cu gaze naturale să se execute o construcție, beneficiarul construcției și/sau proprietarul vor/va putea modifica traseul rețelei, cu suportarea tuturor cheltuielilor și cu respectarea condițiilor stabilite la punctele 1 și 2 ale lit. a) a art. 96. Totodată, Curtea reține că interdicția prevăzută în teza întâi a lit. a) a art. 96 face parte din sfera drepturilor de uz și servitute, prevăzute de art. 86 din Legea nr. 351/2004, pe care le au concesionarii din sectorul gazelor naturale asupra terenurilor și altor bunuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice, în vecinătatea capacităților. Astfel, Curtea observă că art. 86 lit. d) prevede, expres, "dreptul (concesionarilor) de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri", desfășurate în vecinătatea capacităților, însă numai "pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv exploatare și de întreținere a capacităților respective", astfel cum s-a stabilit în preambulul art. 86. În aceste condiții, Curtea constată că ceea ce conferă legitimitate interdicției stabilite prin teza întâi a lit. a) a art. 96 este faptul că restrângerea sau încetarea unor activități ale terților, în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale, este reglementată, prin lege, pe perioadă determinată, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv exploatare și întreținere a capacităților. De asemenea, potrivit art. 87 din aceeași lege, în exercitarea dreptului de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităților, concesionarul poate să desființeze culturi sau plantații ori alte amenajări existente ori numai să le restrângă, "în măsura strict necesară", pentru executarea lucrărilor, "în condițiile legii" (lit. b); să oprească ori să restrângă activități ale proprietarului, "în măsura strict necesară", pentru executarea lucrărilor pentru capacitatea respectivă (lit. e), iar potrivit art. 88 din lege, dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității se întinde "pe toată durata de funcționare" a capacității, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcționării normale a capacității. În exercitarea acestui drept concesionarul poate să afecteze culturi, plantații sau alte amenajări existente și să restrângă activități ale proprietarului, "în măsura și pe durata strict necesare", în vederea executării operațiunilor de întreținere, reparații, revizii sau intervenții pentru asigurarea funcționării normale a capacității (lit. c). Prin toate aceste reglementări, legiuitorul a dat expresie, astfel, imperativului de satisfacere a interesului general și de apărare a drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult, Curtea constată că și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citată de către autorul excepției, este în acest sens, în Hotărârea din 23 septembrie 1982, paragraful 73, pronunțată în Cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, statuându-se faptul că interdicțiile de construire, pierderea posibilității de a vinde imobilele în condițiile normale de piață, deși lasă intact, din punct de vedere juridic, dreptul celor interesați de a dispune de bunurile lor și de a le folosi, sunt totuși în măsură să reducă semnificativ posibilitatea practică a acestora de a-l exercita. În consecință, dreptul de proprietate devine precar, fiind afectat în însăși substanța sa, așa încât "interdicțiile arătate se constituie într-o povară specială și excesivă pe care ar putea-o face legitimă numai posibilitatea de a reclama scurtarea duratei interdicției sau aceea de a cere reparații." În fine, Curtea reține că art. 44 alin. (7) din Constituție stabilește că "dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". Față de cele de mai sus, Curtea Constituțională constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, urmând să fie respinsă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 32 și 33 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 90, art. 91 și art. 96 lit. a) din Legea gazelor nr. 351/2004, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului. Definitivă și general obligatorie. Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2012. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu __________