DECIZIE nr. 292/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Doina Nistor și Mihai Nistor în Dosarul nr. 45.164/3/2011 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 156D/2013. La apelul nominal se prezintă, personal, Mihai Nistor, fiind lipsă celălalt autor al excepției, Doina Nistor, și partea Ministerul Finanțelor Publice, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției prezent care, reiterând criticile formulate în fața instanței de judecată, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 28 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 45.164/3/2011, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de Doina Nistor și Mihai Nistor într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este neconstituțional în ceea ce privește sintagma "cu modificările ulterioare", deoarece, în această redactare, el primește o aplicare retroactivă și are un caracter discriminatoriu, aducând atingere dreptului de proprietate privată. În acest sens, apreciază că "doctrina și practica judiciară privind situația imobilelor confiscate (expropriate) de către vechiul regim comunist s-au modificat în mod consistent în perioada scursă între data încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare pe baza Legii nr. 112/1995 și data finalizării unor acțiuni de anulare/revendicare ale titlului/imobilului prin decizii definitive de anulare ale titlului cumpărător". Autorii excepției arată că au dobândit imobilul (apartamentul) care face obiectul prezentei cauze în baza unui contract încheiat la data de 26 februarie 1997, imobil achiziționat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 20/1996 pentru stabilirea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, aceștia precizând că au întreprins toate demersurile posibile la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pentru a verifica dacă statul român, în calitate de proprietar, poate să vândă imobilul respectiv. Instanța de fond a considerat, însă, că acel contract nu a fost încheiat cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, deci cu fraudarea unor prevederi legale, așa încât autorii excepției au fost evinși de către fostul proprietar al imobilului, în urma admiterii acțiunii în revendicare introduse împotriva lor. Interpretarea greșită a instanței de fond, în opinia autorilor excepției, are la bază formularea generică a legiuitorului din art. 50^1 din Legea nr. 10/2001, modificată de Legea nr. 1/2009, și anume sintagma "cu modificările ulterioare". S-ar realiza astfel, în speță, o dublă sancționare de către instanțele de judecată împotriva autorilor excepției, prima fiind deja realizată prin anularea titlului de proprietate asupra imobilului utilizat ca locuință personală și obligarea la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a locuinței. A doua sancțiune ar consta în neacordarea unei despăgubiri suficiente pentru achiziționarea unei locuințe, întrucât suma stabilită ca despăgubire de către instanța de fond reprezintă o valoare foarte mică în raport cu valoarea la zi a apartamentului. O altă critică a autorilor excepției este aceea că se realizează o discriminare multiplă față de chiriașii-cumpărători, pe baza Legii nr. 112/1995, și anume: discriminare față de ceilalți proprietari ai locuințelor construite de stat în perioada comunistă; discriminare față de alți proprietari pe baza Legii nr. 112/1995, la care acțiunile de revendicare au fost judecate pe baza prevederilor de drept comun și la care, de regulă, statul român, prin Ministerul de Finanțe, era chemat în garanție, în care deciziile definitive au fost favorabile noilor proprietari; discriminare față de alți chiriași-cumpărători care au pierdut proprietatea imobilelor cumpărate pe baza Legii nr. 112/1995, la care instanțele sesizate pe baza prevederilor de drept comun privind evicțiunea au obligat statul la despăgubirea chiriașilor-cumpărători cu sume consistente, ce au inclus și costul de oportunitate al acestor imobile având în vedere prețurile acestora pe piața imobiliară. În fine, invocând jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții contra României, autorii excepției apreciază că sintagma încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare", cuprinsă de art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, încalcă art. 44 din Constituție referitor la respectarea și ocrotirea dreptului de proprietate. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă și-a exprimat opinia în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Astfel, arată că art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu încalcă dreptul de proprietate privată și nici dispozițiile constituționale referitoare la neretroactivitatea legii civile. Instanța apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt discriminatorii, deoarece respectarea sau nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractelor presupune situații de fapt diferite, care necesită soluții legislative, de asemenea diferite. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că sintagma criticată ca fiind neconstituțională nu determină neretroactivitatea prevederilor art. 50^1 din Legea nr. 10/2001, ci determină instanțele de judecată să verifice legalitatea contractelor de vânzare-cumpărare, ținând seama și de modificările suferite de Legea nr. 112/1995 până la data încheierii acestora. De asemenea, apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt discriminatorii, întrucât legalitatea unui act juridic se apreciază întotdeauna în raport cu normele aflate în vigoare la momentul încheierii sale, conform principiului tempus regit actum. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 nu aduc atingere principiilor constituționale invocate. Pe de altă parte, arată că autorii excepției evidențiază și probleme legate de modul de interpretare și aplicare a legilor în materia retrocedărilor și a normelor care trebuie respectate la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, or, în astfel de situații, competența de a stabili valabilitatea contractelor încheiate revine exclusiv instanțelor judecătorești, în fiecare caz în parte, în funcție de probele propuse, încuviințate și administrate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției prezent, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, prevederi introduse prin art. I pct. 18 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009. Textul de lege criticat prevede că: "Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare." În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. Examinând critica de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care cuprind sintagma "cu modificările ulterioare", nu aduc atingere vreunuia dintre cele două principii fundamentale instituite prin art. 15 alin. (2) și art. 16 din Constituție, deoarece atât Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, cât și Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică de la data intrării lor în vigoare, tuturor celor prevăzuți în ipoteza normei juridice. În acest sens, Curtea reține că textul de lege criticat stabilește condițiile în care cumpărătorii apartamentelor achiziționate în baza Legii nr. 112/1995, ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor acestei legi, și evinși de foștii proprietari, pot solicita statului restituirea prețului de piață al apartamentelor. Curtea apreciază că reglementarea criticată ca fiind neconstituțională, și anume sintagma "cu modificările ulterioare" nu determină retroactivitatea textului criticat, sensul acesteia fiind acela ca instanțele de judecată să procedeze la verificarea legalității contractelor de vânzare-cumpărare în raport cu reglementarea Legii nr. 112/1995, la data încheierii lor, ținând seama și de modificările suferite de lege până la acel moment. Potrivit principiului tempus regit actum, cauza de nulitate este reglementată de legea în vigoare în momentul încheierii actului juridic civil, în vreme ce efectele nulității sunt determinate de legea în vigoare în momentul anulării efective. Prin Decizia nr. 149 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 15 aprilie 2011, Curtea a reținut că nu poate fi primită pretinsa contrarietate a reglementării criticate față de dispozițiile art. 16 din Constituție, deoarece textul legal criticat nu ocrotește în mod egal dreptul de proprietate dobândit de foștii proprietari cu respectarea cerințelor Legii nr. 112/1995 și dreptul de proprietate dobândit prin nerespectarea cerințelor legii sau chiar prin fraudarea ei, deoarece principiul egalității impune aplicarea aceluiași tratament juridic unor persoane aflate în aceeași situație juridică. Or, este evident că persoanele menționate se află în situații juridice diferite. Apare, deci, ca fiind echitabilă soluția ca prima categorie să beneficieze de plată unor despăgubiri ca urmare a desființării pe cale judecătorească a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod valabil, la prețul de piață al imobilelor, care să permită cumpărarea unei noi locuințe, având în vedere că, la data dobândirii acelui imobil de la stat, cumpărătorul a plătit prețul real al imobilului, stabilit în conformitate cu actele normative în vigoare la acel moment. În ceea ce privește a doua categorie de persoane, care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, acestea sunt lovite de nulitate absolută și, ca atare, și despăgubirile obținute sunt diferite de prima categorie. Așa fiind, legiuitorul a prevăzut dreptul la despăgubiri doar pentru chiriașii-cumpărători care sunt beneficiari ai unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, contracte ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Totodată, legea indică în termeni preciși și clari faptul că, ori de câte ori printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat că nulitatea contractului este generată de încălcarea prevederilor acestui act normativ la încheierea contractului, cumpărătorul nu are dreptul la plata prețului de piață al imobilului. În ceea ce privește susținerea autorilor excepției, referitoare la faptul că desființarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 nu s-a datorat culpei "exclusive" a cumpărătorilor, ci și culpei concurente a statului român, în jurisprudența sa în materie, precum Decizia nr. 380 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, Curtea a statuat că împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască prevederile Legii nr. 112/1995 cu privire la condițiile de înstrăinare a imobilelor cu destinația de locuință, precum și consecințele juridice ale nerespectării acestora, nu s-a conformat exigențelor legale, dă expresie propriei sale culpe, iar, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", lipsește de îndreptățire critica reglementării în cauză. Având în vedere cele menționate, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Doina Nistor și Mihai Nistor în Dosarul nr. 45.164/3/2011 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora