DECIZIE nr. 182/2013

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Petrol Proiect Oradea" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 1.075/232/2011 al Judecătoriei Găești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.586D/2012. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 21 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.075/232/2011, Judecătoria Găești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) și art. 276 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de contestatoarea Societatea Comercială "Petrol Proiect Oradea" - S.R.L. din Oradea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 41 alin. (1) și art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea fundamentală, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, consideră că prevederile art. 16 alin. (1) din Codul muncii nu respectă egalitatea de tratament a părților contractante la momentul încheierii contractului de muncă. Totodată, arată că dispozițiile din Codul muncii - potrivit cărora primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă constituie contravenție și se sancționează - sunt neconstituționale, deoarece obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă îngrădește dreptul la muncă și încalcă principiul libertății comerțului, iar regimul sancționator stabilit pentru angajator este discriminatoriu față de cel stabilit pentru salariați, care nu pot fi sancționați. Or, principiul egalității în drepturi impune stabilirea aceluiași tratament juridic pentru situații identice. Invocă jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României. În final, arată că prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 instituie o prezumție relativă de validitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, încălcând astfel prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil. Judecătoria Găești consideră, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece forma scrisă a contractului individual de muncă este în interesul ambelor părți contractante, preîntâmpinând astfel comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea angajatului. De asemenea, nici prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu sunt neconstituționale, având în vedere că instanța de judecată administrează orice probă apreciată ca necesară în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, operând așadar prezumția de nevinovăție a contravenientului. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cu privire la dispozițiile din Codul muncii, consideră că, având în vedere natura specifică a raporturilor de muncă și existența raportului de subordonare între angajat și angajator, angajatorul având o anumită autoritate asupra salariatului, soluția legislativă criticată este justificată prin prisma poziției supraordonate a acestuia în cadrul raporturilor de muncă. Referitor la dispozițiile art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, invocă jurisprudența Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 552/2010, nr. 183/2003 și nr. 490/2008. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în notele scrise ale autorului excepției și în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 276 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. Cu privire la obiectul excepției, Curtea constată următoarele: 1. Obiectul litigiului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate este plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, proces-verbal întocmit la data de 23 martie 2011. Dispozițiile de lege criticate de autorul excepției al căror conținut este redat în notele scrise prin care invocă excepția de neconstituționalitate, dispoziții potrivit cărora primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă constituie contravenție și se sancționează, erau cuprinse, la data intrării în vigoare a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii în art. 276 alin. (1) lit. d), însă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 5 iulie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 371/2005, art. 276 alin. (1) lit. d) a devenit art. 276 alin. (1) lit. e). Astfel, la data de 23 martie 2011, aceleași dispoziții criticate erau cuprinse în art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și, ca urmare a modificării intervenite prin Legea nr. 331/2009 privind modificarea lit. e) a alin. (1) al art. 276 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 13 noiembrie 2009, aveau următorul cuprins: "(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: [

] e) primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei;". Așadar, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, iar nu art. 276 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cum a fost reținut din eroare în încheierea de sesizare. Pe de altă parte, Curtea reține că, ulterior încheierii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, ca urmare a adoptării Legii nr. 40/2011 pentru modificare și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, iar dispozițiile cuprinse în art. 276 alin. (1) lit. e) au fost preluate parțial în art. 260 alin. (1) lit. e), potrivit căruia "(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: [

] e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;" și în art. 264 alin. (3), potrivit căruia "Constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetățenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă", fără a păstra în integralitate soluția legislativă criticată. În consecință, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, în forma avută înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 40/2011 și a republicării Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, continuă să producă efecte în cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate. 2. Dispozițiile art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având următorul conținut: "Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării", au fost modificate prin dispozițiile art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, fără a se schimba soluția legislativă criticată. Dispozițiile modificatoare ale art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 prevăd că: " Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [

] 5.

Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins: «Art. 34. - (1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236^1 și ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.»"

Astfel, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012. 3. În concluzie, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 371/2005 și prin Legea nr. 331/2009, și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012, având următorul cuprins: - Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: "Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului."; - Art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: "(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: [

] e) primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei;"; - Art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001: "Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236^1 și ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile." Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) privind economia României, precum și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele: I. Referitor la dispozițiile criticate din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 418 din 3 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, și prin Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 octombrie 2009. Astfel, prin Decizia nr. 418/2007, Curtea a statuat că "desfășurarea raporturilor juridice de muncă în condițiile reglementate, în deplină cunoștință a drepturilor și îndatoririlor părților, siguranța și stabilitatea acestor raporturi prezintă interes general pentru întreaga societate, iar, în particular, atât pentru angajatori, cât și pentru salariați. Un rol deosebit de important pentru asigurarea acestor cerințe îl reprezintă contractul individual de muncă. Contractul individual de muncă este convenția prin care se materializează voința angajatorului și a viitorului salariat de a stabili un raport juridic de muncă. În această convenție, negociată și liber consimțită, sunt prevăzute, în limitele stabilite de legislație și de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți. Întrucât contractul individual de muncă reprezintă cea mai concludentă dovadă a ceea ce au convenit părțile, documentul pe baza căruia se poate verifica în ce măsură și-a îndeplinit obligațiile oricare dintre părți, ce drepturi poate revendica și ce răspunderi are, inclusiv în cadrul soluționării unor eventuale litigii, încheierea lui, chiar înainte de începerea raporturilor de muncă și în formă scrisă, este în interesul ambelor părți. Răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine în mod firesc angajatorului. Existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură atât cunoașterea, cât și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forță de muncă salarială. În consecință, prevederea, prin art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a obligației încheierii contractului individual de muncă, în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, nu îngrădește în niciun fel dreptul la muncă sau libertatea alegerii locului de muncă." Prin Decizia nr. 1.109/2009, Curtea a reținut că, în ceea ce privește comerțul cu forța de muncă (forța de muncă în calitate de capital), fără a împiedica în niciun fel libertatea comerțului, acesta trebuie strict reglementat, mai ales prin prisma drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor stabilite ca atare prin titlul II cap. II din Constituție. Curtea a mai reținut că angajatorul și salariatul se află, în mod obiectiv, în situații diferite, determinate de statutul juridic, de drepturile și îndatoririle specifice în cadrul raportului de muncă. Drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului sunt valori constituționale ce se întemeiază pe demnitatea umană și libera dezvoltare a personalității umane [art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală], drepturi de care beneficiază numai persoanele fizice. Drepturile persoanelor juridice, cum este și cazul angajatorului, sunt stabilite prin actele juridice de înființare, care le determină capacitatea juridică adecvată realizării scopurilor lor. De aceea, instituirea unui tratament juridic diferit este pe deplin justificată obiectiv și rațional. II. Cu privire la dispozițiile art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 236 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012, Decizia nr. 1.245 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012, statuând că utilizarea de către legiuitor a noțiunii de "contravenient" nu are semnificația înfrângerii prezumției de nevinovăție consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituție. De asemenea, Curtea a reținut că din procedura de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare; în acest sens, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, s-a statuat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. Totodată, Curtea a reținut că instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenție. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Petrol Proiect Oradea" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 1.075/232/2011 al Judecătoriei Găești și constată că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Găești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 aprilie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean _________