DECIZIE nr. 484/2014

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, excepție ridicată de Societatea Comercială "Alvogen" România - S.R.L. din Otopeni, județul Ilfov, în Dosarul nr. 5.053/2/2013 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 31D/2014. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, avocatul Dragoș Bogdan, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, iar pentru partea Casa Națională de Asigurări de Sănătate se prezintă consilierul juridic Ionela Dina, cu delegație depusă la dosar. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens învederează că își menține toate motivele de neconstituționalitate invocate în scris în susținerea prezentei excepții. 4. Sintetizând, susține că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011, în special cele ale art. 3, sunt neconstituționale în măsura în care acest articol este interpretat, așa cum o face, de altfel, o practică administrativă constantă, în sensul că procentul "p" se aplică nu la valoarea vânzărilor deținătorilor de autorizații de punere pe piață (APP), ci la valoarea de compensare/decontare plătită de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, valoare care include adaosurile distribuitorilor și farmaciilor. Avocatul autoarei excepției apreciază că deținătorii de APP trebuie să plătească doar partea de deficit cauzată de acțiunile lor (introducerea medicamentelor în lanțul obligatoriu legal de comercializare), adică pentru venitul lor rezultat din vânzările către distribuitori, nu și partea de deficit cauzată de marjele (venitul) distribuitorilor, farmaciilor sau spitalelor private a căror existență în lanțul de distribuție este impusă prin lege. În acest context precizează că nu susține că distribuitorii, farmaciile și spitalele ar trebui obligate la plata vreunei contribuții, dat fiind că este dreptul exclusiv al legiuitorului de a fixa contribuții parafiscale, ci susține doar că deținătorii de APP nu ar trebui să suporte ei partea din deficit cauzată de câștigul farmaciilor și distribuitorilor, adică să plătească o contribuție pentru venitul altor persoane. 5. De altfel, precizează faptul că, deși art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, așa cum corect a fost interpretat de către Curtea Constituțională în deciziile sale în această materie, prin raportarea la vânzările deținătorilor de APP, nu ar conduce la încălcarea Legii fundamentale, totuși modul contrar de interpretare și aplicare concretă de către autoritatea administrativă, prin raportarea la valoarea finală de compensare - care include adaosurile distribuitorilor și farmaciilor și TVA-ul, este cel care conduce la încălcarea principiilor constituționale privind nediscriminarea, protecția proprietății private și justa așezare a sarcinilor fiscale. În susținerea celor mai sus menționate, avocatul Dragoș Bogdan depune note scrise la dosar. 6. Președintele Curții acordă cuvântul și consilierului juridic Ionela Dina, reprezentant al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011, având în vedere faptul că, în mod constant, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității actului normativ criticat, sens în care invocă, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014. 7. Arată, totodată, că intervenția legislativă de urgență în scopul adoptării reglementării criticate a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populației la medicamente. Astfel, în contextul măsurilor luate pentru suplimentarea surselor de venit la bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, pe lângă contribuția datorată de angajați, angajatori și persoanele fizice, a fost identificată o nouă sursă care să se constituie ca venit la bugetul Fondului, folosită pentru medicamente incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală și pentru servicii medicale. În susținerea argumentelor de constituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011, consilierul juridic Ionela Dina depune note scrise la dosar. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă invocate de autoarea excepției, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că legiuitorul delegat nu a afectat prin actul normativ criticat vreuna din îndatoririle prevăzute de Constituție, ci, dimpotrivă, a reglementat plata unei contribuții, care este venit la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost determinată de faptul că amânarea adoptării unor măsuri imediate ar fi avut consecințe negative în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale, prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenței medicale pentru un număr important de pacienți. 9. Referitor la celelalte aspecte criticate în speță, reprezentantul Ministerului Public apreciază că acestea vizează probleme ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii la cauzele deduse judecății, aspecte ce excedează însă competenței instanței de contencios constituțional. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 10. Prin Încheierea din 11 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5.053/2/2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Alvogen" România - S.R.L. din Otopeni, județul Ilfov, într-o cauză având ca obiect "anulare act administrativ". 11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia formulează atât critici de neconstituționalitate extrinsecă, cât și de neconstituționalitate intrinsecă. Astfel, apreciază că reglementarea criticată a fost adoptată cu încălcarea art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, deoarece situația extraordinară și urgența sunt doar proclamate în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011, fără a fi în realitate motivate. De asemenea consideră că, prin obiectul său de reglementare, ordonanța de urgență criticată afectează regimul juridic al îndatoririlor constituționale, cu consecința încălcării art. 115 alin. (6) din Constituție. 12. Cu privire la criticile de natură intrinsecă, autoarea excepției de neconstituționalitate arată că adoptarea și aplicarea unui act normativ care instituie un tratament identic pentru toți destinatarii săi, în pofida faptului că aceștia se află în situații sensibil diferite, reprezintă o formă de discriminare, contrară art. 16 alin. (1) din Constituție și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, arată că procentul de contribuție datorat este identic pentru toți contribuabilii, deși aceștia se găsesc în situații diferite. Rezultă așadar o primă formă de discriminare în raport cu ceilalți plătitori de taxă clawback. De asemenea apreciază că se instituie o situație discriminatorie și în raport cu ceilalți actori de pe lanțul de distribuție, întrucât, potrivit art. 1 din actul normativ criticat, sunt obligați să plătească taxa de clawback doar deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora. În acest sens arată că, "dintre toți agenții economici de pe lanțul de distribuție care contribuie la crearea deficitului - importator/producător, distribuitor național, distribuitor regional, distribuitor local, farmacie/spital -, doar primul este obligat să plătească o taxă din care să se acopere deficitul provocat inclusiv de adaosurile celorlalți". Așa fiind, apreciază că tratamentul la care sunt supuși este diferit în funcție de locul pe care îl ocupă în lanțul de distribuție, diferențiere care nu este justificată de vreun motiv rezonabil. 13. În ceea ce privește art. 56 alin. (2) din Constituție, autoarea excepției apreciază că aceste "dispoziții constituționale sunt nesocotite, întrucât, pe de o parte, aceleași medicamente sunt impozitate de două ori prin jocul reglementărilor succesive ale taxei de clawback și, pe de altă parte, prin faptul că deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor trebuie să suporte și deficitul cauzat prin profitul distribuitorilor și farmaciilor, sarcina fiscală fiind uriașă". În consecință, "contribuabilii clawback suportă o sarcină fiscală care nu reprezintă doar o consecință a beneficiilor pe care ei înșiși le obțin din comercializarea de medicamente compensate, ci și o consecință a beneficiilor obținute de distribuitori și de farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate". Or, această împrejurare este, în opinia autoarei excepției, contrară principiului justei așezări a sarcinilor fiscale. 14. De altfel, făcând referire la Decizia nr. 39/2013 prin care Curtea Constituțională a statuat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 este neconstituțională, autoarea excepției apreciază că principiul justei așezări a sarcinilor fiscale este în continuare nesocotit. Aceasta deoarece, deși art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 prevede că, "începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, cu completările ulterioare, unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată, iar BAt este de 1.515 milioane lei", "eliminarea TVA din valorile CTt și Bat nu modifică în niciun fel valoarea finală a procentului «p»; mai mult, eliminarea TVA din bugetul Bat nu are niciun sens economic, deoarece bugetul este folosit pentru a compensa medicamente la valoarea lor de vânzare, care include și TVA-ul". 15. Apreciază, de asemenea, că obligația de plată a contribuției stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 - taxa de clawback - reprezintă "o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 paragraful 2 al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât cuantumul taxei ce trebuie achitată este extrem de ridicat, având în vedere că stabilirea acestei taxe se face în funcție de cifra de afaceri, fără a se ține seama însă de costul de producție, alte impozite și taxe etc., adică activitatea propriu-zisă a întreprinderii". Autoarea excepției subliniază faptul că "aplicarea sancțiunii obligatorii privind excluderea medicamentelor de pe lista de medicamente compensate ar putea bloca efectiv activitatea întreprinderii, prejudiciind nu doar agentul economic, dar și comunitatea prin pierderea locurilor de muncă etc.", aceasta fiind, în opinia sa, "un factor foarte important care subliniază caracterul disproporționat al ingerinței și impune constatarea neconstituționalității prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 ". 16. Arată că o asemenea situație va conduce la încălcarea de către stat a obligației sale prevăzute de art. 34 din Constituție, potrivit căruia "dreptul la ocrotirea sănătății este garantat", apreciind, în acest sens, că dreptul pacienților de acces la medicamentele compensate care sunt absolut necesare este o parte fundamentală a obligației statului de a garanta dreptul la ocrotirea sănătății. Astfel, "dacă prin reglementarea care impune o sarcină disproporționată statul provoacă sau impune retragerea medicamentelor din listele de compensare sau retragerea unor producători de pe piață, măsura luată va fi contrară art. 34 din Constituție". 17. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 este parțial întemeiată. În acest sens, instanța arată că prevederile ordonanței de urgență criticate sunt neconstituționale raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală, "în considerarea faptului că plătitorii taxei, prin modalitatea de calcul a acesteia, suportă o sarcină fiscală care nu reprezintă doar o consecință a beneficiilor pe care ei înșiși le obțin din comercializarea de medicamente compensate, ci și o consecință a beneficiilor obținute de distribuitori și de farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate". Cu alte cuvinte, "deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor plătesc taxa în cauză nu numai în considerarea contribuției lor la producerea deficitului a cărui compensare se asigură prin impunerea taxei, ci și în considerarea contribuției la producerea aceluiași deficit a altor actori de pe lanțul de distribuție a medicamentelor compensate." Așa fiind, apreciază că se încalcă principiul justei așezări a sarcinilor fiscale care trebuie să reflecte principiul egalității cetățenilor în fața legii. 18. Instanța apreciază că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 sunt afectate de un viciu de neconstituționalitate și din perspectiva instituirii taxei prin intermediul ordonanței de urgență, raportat nu la nejustificarea de către legiuitor a urgenței care a determinat adoptarea reglementării legale criticate, ci raportat la aspectul că, prin obiectul său de reglementare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 afectează regimul juridic al unor îndatoriri constituționale, și anume a obligației de a plăti taxe și impozite, prevăzută de art. 56 din Constituție. Prin urmare, adoptarea reglementării prin intermediul delegării legislative contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție. 19. În ceea ce privește celelalte aspecte invocate ce țin de modalitatea de calcul al taxei, instanța de judecată consideră că acestea rămân la latitudinea legiuitorului și nu sunt de natură să conducă la constatarea încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (1), respectiv a celor ale art. 56 alin. (2) din Constituție. De asemenea, în ceea ce privește susținerea că necoroborarea unor dispoziții din acte normative diferite, referitoare la modul de impunere, ar conduce la o a doua impozitare a unor venituri, instanța arată că aceasta nu constituie un aspect care să privească neconstituționalitatea dispozițiilor criticate, ci o problemă de coroborare în aplicarea dispozițiilor legale succesive, în perioada tranzitorie. 20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011, cu completările ulterioare. 24. În susținerea neconstituționalității reglementării legale criticate se invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la ocrotirea și garantarea dreptului de proprietate, art. 56 alin. (2) potrivit căruia "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale" și a dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6) privind regimul ordonanțelor de urgență. De asemenea apreciază că sunt încălcate dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, și cele ale art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenție, referitor la protecția proprietății. 25. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății a mai fost supusă controlului de constituționalitate atât în ansamblul său, cât și cu privire la anumite articole din aceasta, în raport cu critici și dispoziții constituționale similare. 26. Astfel, în jurisprudența sa constantă în această materie, spre exemplu fiind Decizia nr. 263 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 10 iulie 2013, sau Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, Curtea a calificat taxa de clawback ca fiind o taxă parafiscală menită să suplimenteze Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, stabilită în temeiul dispozițiilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". În acest context, Curtea a reținut că taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. 27. Analizând criticile de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză, Curtea observă că acestea privesc atât aspecte de neconstituționalitate extrinsecă a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011, cât și aspecte de neconstituționalitate intrinsecă. 28. Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă, raportată la dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție, prin Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, Curtea a reținut că, astfel cum reiese din expunerea de motive, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost adoptată ca urmare a consumului ridicat de medicamente care a condus la depășirea plafonului alocat și pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate; ținând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în regim de urgență, în vederea asigurării asistenței medicale a populației, și de faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităților din domeniul sanitar și la imposibilitatea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a acestora. Or, amânarea adoptării acestor măsuri imediate ar avea consecințe negative în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale, prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenței medicale pentru un număr important de pacienți. De asemenea, ordonanța a fost adoptată și în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu impact direct asupra asigurării asistenței medicale a populației, prin suplimentarea surselor de finanțare a sistemului public de sănătate. În consecință, având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 nu aduce atingere dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție. 29. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă raportată la dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, prin decizia precitată, referitor la sfera noțiunii de "îndatoriri prevăzute de Constituție", Curtea a constatat că această noțiune se circumscrie la orice îndatorire specificată de dispozițiile constituționale, iar nu doar la acele îndatoriri prevăzute la titlul II capitolul III - îndatoririle fundamentale din Constituție. Cu privire la noțiunea "a afecta", prevăzută de dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (6), Curtea a reținut că aceasta este susceptibilă de interpretări diferite, însă, din punct de vedere juridic semnifică: "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza", "a antrena consecințe negative". În acest sens este Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a apreciat că legiuitorul delegat nu a afectat prin actul normativ criticat vreuna din îndatoririle prevăzute de Constituție, ci, din contră, a reglementat plata unei contribuții, care este venit la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. În consecință, Curtea a constatat că prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 nu a avut loc o încălcare a normei constituționale a art. 115 alin. (6) în ceea ce privește afectarea unei îndatoriri fundamentale, subiectele de drept vizate putându-și modula conduita în funcție de ipoteza normei juridice criticate. 30. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă formulate în prezenta cauză, Curtea reține că un aspect deja clarificat în practica sa jurisprudențială în această materie îl reprezintă individualizarea deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor (APP) obligați la plata acestei contribuții trimestriale, respectiv numai la acei deținători de APP ale căror medicamente sunt suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Ca atare, numai comercianții care pun pe piață medicamentele a căror contravaloare este suportată din sursa mai sus arătată sunt obligați la plata acestei contribuții trimestriale. Așa fiind, nu calitatea de producător de medicamente atrage după sine plata taxei, ci calitatea de deținător al autorizației de punere pe piață a medicamentelor, și nu numai pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, ci pentru toate medicamentele a căror contravaloare este suportată din Fondul național unic de asigurări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014 ). Curtea constată că potrivit art. 700 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, "Niciun medicament nu poate fi pus pe piață în România fără o autorizație de punere pe piață emisă de către Agenția Națională a Medicamentului, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizație eliberată conform procedurii centralizate". Prin urmare, Curtea constată că sunt două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata acestei contribuții și alții cărora nu le incumbă această obligație legală. Ceea ce îi diferențiază însă este faptul că medicamentele puse pe piață de prima categorie de autorizați sunt decontate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. În concluzie, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de APP este instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar, o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri. 31. De asemenea, Curtea constată că nu sunt întemeiate nici susținerile celor care critică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 sub aspectul includerii TVA-ului în calculul valorii totale a consumului de medicamente, funcție de care se calculează contribuția trimestrială întrucât, pe de o parte, prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea a constatat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, este neconstituțională, iar, pe de altă parte, în aplicarea deciziei menționate, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a identificat soluția eliminării TVA-ului din valoarea totală a consumului de medicamente. Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) și alin. (3)-(6) din Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, ordin publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 2 februarie 2009, "(1) Prețurile de producător cu ridicata și cu amănuntul maximale pentru medicamentele autorizate de punere pe piață, ale căror prețuri au fost avizate ulterior apariției Catalogului național, vor putea fi vizualizate odată cu apariția următoarei ediții de catalog pe site-ul www.ms-preturi.ro [

]

(3) Prețurile medicamentelor avizate ulterior apariției ediției de catalog pot fi practicate numai în temeiul avizului de preț comunicat de către Ministerul Sănătății.

(4) Comunicarea prețurilor pentru medicamentele prevăzute la alin. (3) către Casa Națională de Asigurări de Sănătate se face de către Ministerul Sănătății trimestrial, în vederea actualizării aplicației informatice. Informarea operatorilor economici distribuitori și detailiști se face de către deținătorul APP sau de reprezentant.

(5) Anual, Ministerul Sănătății publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în scop informativ, o listă a medicamentelor al căror preț a fost aprobat în anul precedent.

(6) Anual, Ministerul Sănătății publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în scop informativ, o listă a medicamentelor pentru care s-au acordat creșteri ale prețurilor în cursul perioadei precedente, împreună cu noul preț care poate fi perceput pentru acestea." Prețurile maximale ale producătorilor și ale distribuitorilor pentru medicamentele compensate sunt înscrise în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (CANAMED) fără TVA, în timp ce prețurile maximale de vânzare cu amănuntul, practicate de farmacii, sunt înscrise în același Catalog cu TVA, numai că, atunci când Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează farmaciilor valoarea medicamentelor consumate (vândute) care cuprinde și TVA-ul, la calculul valorii totale a consumului pentru aceste medicamente se scade TVA-ul decontat farmaciilor. De altfel, această operațiune fiind una pur contabilă (tehnică) se poate ușor verifica de către plătitorii contribuției.

32. Față de criticile de neconstituționalitate referitoare la contrarietatea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 față de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că aceste aspecte au fost deja soluționate de instanța de contencios constituțional, exemplu fiind, în acest sens, Decizia nr. 344 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 5 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 249 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 5 iulie 2013. Astfel, Curtea a constatat că nu există discriminare în ceea ce privește plata contribuției trimestriale între deținătorii autorizației de punere pe piață obligați la plata acesteia și ceilalți agenți implicați pe lanțul de distribuție, respectiv distribuitorii (angrosiști) și furnizorii (farmaciile), întrucât, pe de o parte, distribuitorii și farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptățiți la încasarea unui tarif, aceștia nefiind parte în convenția încheiată cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar, pe de altă parte, aceștia sunt supuși sistemului fiscal general, fiind ținuți de impozitele și taxele care se percep asupra rezultatelor activităților pe care le prestează. 33. Curtea reiterează faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru această activitate acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de APP. 34. Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 34 și art. 44 alin. (1) și (2), autoarea excepției susține că obligația de plată a contribuției stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, stabilind o măsură nelegală și disproporționată, care nu urmărește un scop legitim. Față de critica formulată, prin Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, Curtea a reținut că, potrivit art. 34 din Constituție, dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice, sens în care organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc prin lege. În acest sens, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 s-a instituit obligația legală pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali de a plăti o contribuție trimestrială, în condițiile stabilite în această ordonanță de urgență, iar în ceea ce îi privește pe "ceilalți actori de pe lanțul de distribuție", Curtea a reținut că aceștia au obligații contractuale. Ca atare, Curtea a apreciat că măsurile instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 sunt tocmai o transpunere a celor statuate în conținutul Legii fundamentale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătății și, prin urmare, nu aduc atingere dispozițiilor art. 34 și art. 44 din Constituție, precum și celor ale art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenție, referitoare la protecția proprietății. Ca atare, legitimitatea măsurilor instituite prin actul normativ criticat își are fundamentul în normele constituționale invocate. 35. Referitor la critica privind încălcarea principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 41 și 49). 36. În cauză, reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, și ținând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în regim de urgență, în vederea asigurării asistenței medicale a populației. În acest context și pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat și drepturile particularilor vizați prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuției stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori și farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției în discuție, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menționate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie, așadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP. 37. În plus, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, "Ministerul Sănătății Publice stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății publice, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie*1). Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.

Notă

────────── *1) În prezent, Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 2 februarie 2009. ──────────

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Alvogen" România - S.R.L. din Otopeni, județul Ilfov, în Dosarul nr. 5.053/2/2013 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu completările ulterioare, sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 septembrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Pentru magistrat-asistent Ingrid Alina Tudora semnează, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ________