DECIZIE nr. 193/2014

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Rodica Neagu în Dosarul nr. 17.726/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 642D/2013. 2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul 17.726/4/2013, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968. Excepția a fost ridicată de Rodica Neagu cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei rezoluții a procurorului de netrimitere în judecată. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, care prevăd că soluțiile pronunțate de judecător în procedura plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată nu sunt supuse niciunei căi de atac, încalcă atât prevederile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, cât și prevederile referitoare la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Arată că justițiabilii - deși pot face plângere, în baza legii, împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată la procurorul ierarhic superior și la judecător, fiind avută, astfel, în vedere posibilitatea ca procurorul să dea o soluție greșită - nu au nicio cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de judecător. 6. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată și face trimitere, în acest sens, la deciziile Curții Constituționale nr. 1.456/2011 și nr. 717/2012. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale deoarece nu încalcă prevederile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 711/2012, nr. 1.019/2012, nr. 1.021/2012, nr. 1.072/2012, nr. 82/2013, nr. 244/2013 și nr. 408/2013. 9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, care a fost abrogat la 1 februarie 2014 prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, modificate de art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă." 12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac și a prevederilor art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Prin urmare, dispozițiile de lege criticate, deși abrogate la momentul pronunțării Curții, sunt supuse controlului de constituționalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză. 14. Dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că între dispozițiile de lege criticate, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate nu poate fi reținută nicio contradicție. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii"), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004). Or, nicio prevedere din Legea fundamentală sau din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. 15. Totodată, prin Decizia nr. 12 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 27 februarie 2014, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a mai statuat că rațiunea instituirii unei căi de atac reprezintă un remediu procedural pentru apărarea dreptului pretins afectat, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu are o existență de sine stătătoare, independentă, el semnificând posibilitatea atacării oricărui act al unei autorități publice prin care s-ar încălca orice drept recunoscut de legislația internă. Prin urmare, art. 13 din Convenție garantează existența, la nivel național, a unui grad de jurisdicție care ar impune drepturile și libertățile așa cum sunt consacrate de actul internațional. Astfel, această prevedere are drept consecință exigența unui remediu intern menit să facă posibilă examinarea conținutului unei "plângeri temeinice" în baza Convenției și să ofere o soluționare adecvată. Domeniul de aplicare a obligației pe care art. 13 o impune statelor contractante variază în funcție de natura plângerii reclamantului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Gebremedhin (Gaberamadhien) împotriva Franței, paragraful 53]. Or, prevederile art. 278^1 din vechiul Cod de procedură penală reprezintă tocmai consacrarea legală a acestor exigențe. 16. În fine, prin deciziile mai sus menționate, Curtea a mai reținut că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului. 17. În același sens sunt și Decizia nr. 599 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 18 iulie 2011, Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, Decizia nr. 97 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013, și Decizia nr. 455 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2014. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Rodica Neagu în Dosarul nr. 17.726/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și constată că dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 aprilie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică