METODOLOGIE din 31 august 2009
METODOLOGIE*) din 31 august 2009 de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2010-2011
19 acte găsite. Listarea este organizată cronologic, cu acces rapid la emitent, data publicării și Monitorul Oficial.
METODOLOGIE*) din 31 august 2009 de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2010-2011
ANEXE*) din 31 august 2009 la Ordinul nr. 4.848 din 31 august 2009 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2010-2011, precum și a Calendarului admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2010-2011
HOTĂRÂRE nr. 758 din 24 iunie 2009 pentru punerea în aplicare a Regulamentului sanitar internațional 2005
ORDONANȚĂ nr. 25 din 29 august 2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 274/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Român pentru Adopții
ORDONANȚĂ nr. 22 din 29 august 2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confede...
REGULAMENT nr. 4 din 27 august 2009 privind participarea la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit autorizate în alte state membre
ORDIN nr. 76 din 27 august 2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale realizat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ - S.A. Mediaș
ORDONANȚĂ nr. 21 din 29 august 2009 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității...
ORDONANȚĂ nr. 17 din 26 august 2009 pentru completarea art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale
ORDIN nr. 4.729 din 14 august 2009 privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2009 ale institutelor naționale de cercetare-dezvoltare din coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică
ORDONANȚĂ nr. 15 din 26 august 2009 privind unele măsuri pentru accelerarea absorbției sumelor alocate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și prin Fondul European pentru Pescuit
ORDONANȚĂ nr. 14 din 26 august 2009 privind acordarea unui împrumut Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. în scopul refinanțării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în anul 2004
ORDONANȚĂ nr. 27 din 29 august 2009 pentru modificarea art. 8 din Legea nr. 157/2004 privind instituirea bursei speciale "Guvernul României" pentru formarea managerilor din sectorul public
REGULAMENT nr. 12 din 23 iulie 2009 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordării bazate pe mo...
ORDIN nr. 6 din 23 iulie 2009 privind aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 12/5/2009 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind t...
REGULAMENT nr. 5 din 13 august 2009 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituțiile de credit și firmele de investiții potrivit abordării bazate pe mo...
ORDIN nr. 43 din 13 august 2009 privind aprobarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 12/5/2009 pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României și al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/20/2006 privind...
INSTRUCȚIUNI nr. 167 din 30 iulie 2009 privind scoaterea din funcțiune, valorificarea și casarea bunurilor în unitățile Ministerului Administrației și Internelor
REGULAMENT nr. 3 din 27 august 2009 privind transmiterea către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a situației deponenților garantați
Acces rapid la cele mai recente acte din Monitorul Oficial.