…nsolventei, de la data deschiderii procedurii, se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau masurile de executaresilita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Din economia acestui text rezulta ca legiuitorul a urmarit suspendarea actiunilor prin care creditorii urmaresc sa-si valorifice creanta fata de debitorul falimentar. Solutia este fireasca, pentru ca, dupa deschiderea procedurii falimentului, cr…
…ministrarea acestuia, paratii neintrand efectiv in stapanirea imobilului, desi acesta se afla in procedura de executaresilita, aspect recunoscut chiar prin intampinarea depusa la dosar. Referitor la cererea reconventionala formulata de parati, s-a retinut ca este neintemeiata, intrucat acestia nu au facut dovada pretinselor prejudicii materiale si morale aduse lor prin formularea cererii de infiintare a sechestrului judiciar, astfel ca…
…procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executaresilita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin inscris ori alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind…
…procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executaresilita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin inscris ori alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind…
…procedura somatiei de plata se desfasoara la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executaresilita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris, insusit de parti prin semnatura si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau alte prestatii. Din textul enuntat anterior, ins…
…e de judecata acordate ulterior si nici nu a achitat vreo parte din suma datorata. Din procesul - verbal de neexecutare a mandatului de aducere emis pentru termenul de judecata din 18.12.2013 rezulta ca inculpatul a plecat in Italia, fara a se cunoaste cand va reveni acesta in tara. Din cele expuse mai sus rezulta in mod evident faptul ca inculpatul, apt de munca si, mai mult, angajat cu forme legale de acum doua luni, potrivit propriil…
…tardiv introdusa contestatie in anulare intrucat hotararea de reincredintare minori este una susceptibila de executaresilita, astfel ca in conformitate cu art. 319 al. 2 teza I, contestatia in anulare se poate face oricand inainte de inceputul executarii silite ( in speta ea nu a fost demarata). Asa fiind, s-a admis ca fondat apelul contestatorului impotriva sentintei civile nr. 706/2006 pronuntata de Judecatoria Orastie care a fost s…
…gerea sa si fara a pierde dreptul la daune-interese, daca i se cuvin: 1. sa ceara sau, dupa caz, sa treaca la executarea silita a obligatiei; 2. sa obtina, daca obligatia este contractuala, rezolutiunea sau rezilierea contractului ori, dupa caz, reducerea propriei obligatii corelative; 3. sa foloseasca, atunci cand este cazul, orice alt mijloc prevazut de lege pentru realizarea dreptului sau. Creditorul are dreptul de a dobandi indeplin…
…or legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa"). Instanta a retinut ca potrivit art.1270 din C.civ.:contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante. Totodata, instanta a avut in vedere ca in materie contractuala, sarcina probei este impartita intre creditor si debitor, in sensul ca reclamantul are sarcina de a proba exist…
…a suma de 1.520.112,39 lei, propusa prin raportul initial a fi distribuita creditorilor, suma ce provenea din executarea silita a unei sentinte impotriva debitorului CLP. Sumele virate de executorul judecatoresc au fost de 720.000 lei si 78.000 lei, astfel ca lichidatorul judiciar s-a vazut nevoit sa rectifice si planul de distribuire, in care a fost distribuita suma de 798.000 lei ce a fost efectiv incasata, raportul si planul rectific…