anulare decizie de calcul a impozitelor si penalitatile aferente

Motivul privind exonerarea de la plata accesoriilor la sumele datorate cu titlu de impozit pe teren si cladiri il reprezinta litigiul in care ambele unitati administrativ teritoriale, B si C,  pretind ca Platforma Chimica C este inclusa in raza lor administrativ teritoriala. S-a sustinut ca,  incepand cu anul 2009, ambele unitati administrativ teritoriale au emis decizii de impunere pe teren si cladiri pentru anii fiscali anteriori.
Insa din adresa nr. _ comunicata de OCPI B, insotita de situatia imobilelor apartinand SC CD (filele 40-42 dosar recurs) rezulta ca zona industriala sud - Platforma Industriala C, teritoriu in care societatea detine mai multe imobile (printre care si cele ce formeaza obiectul prezentului litigiu), face in prezent obiectul unui litigiu intre UAT B si UAT C si, pana la solutionare, in aceasta zona se acorda numere cadastrale si se deschid carti funciare in cadrul UAT B, zona industriala fiind considerata in acest moment un trup de intravilan al Municipiului B.

                                                 Decizia civila nr. 2635 din 24 mai 2013 a Curtii de Apel Galati

Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Braila sub nr_., reclamanta SC CD SA a chemat in judecata pe paratele UAT - Primaria Municipiului B si DGFP B pentru ca in contradictoriu cu acestea sa anuleze decizia de calcul a impozitelor si penalitatile aferente anilor fiscali 2009 si 2010 si exonerarea de la plata penalitatilor in cuantum de 237.215 lei.
In fapt reclamanta a sustinut ca la data de 14.01.2011 Primaria Municipiului B a eliberat un extras de cont prin care instiinteaza reclamanta ca figureaza in evidentele fiscale cu debite in cuantum de 845.467 lei reprezentand impozite pe cladiri, teren si altele si 237.215 lei majorari de intarziere aferent anilor 2009-2010.
Din totalul sumelor calculate, reclamanta prin adresa nr_ sustine ca impozitul aferent acestei perioade a fost achitat, insa solicita scutirea de la plata penalitatilor (filele 84-85).
Legal citata, parata UAT - Primaria Municipiului B a depus intampinare solicitand respingerea actiunii ca nefondata.
Reclamanta invoca in apararea sa ca, datorita neintelegerilor intervenite intre parata UAT - Primaria Municipiului B si UAT C in ceea ce priveste incasarea taxelor si impozitelor asupra terenurilor si constructiilor amplasate in zona Platformei C, nu a putut sa-si indeplineasca la timp obligatiile fiscale intrucat fiecare din cele doua entitati isi aroga dreptul de a incasa aceste impozite.
Fata de aceste sustineri, parata arata ca s-a stabilit prin HCLM B nr.2/2001 de aprobare a PUG Municipiul B ca aceasta suprafata de teren se afla in raza teritoriala a Municipiului B.
Prin urmare, urmeaza sa fie inlaturate sustinerile reclamantei referitoare la calitatea paratei de a incasa taxele si impozitele de pe terenurile ce nu au fost niciodata ale UAT C si de a se dispune obligarea reclamantei la achitarea sumelor datorate cu titlu de impozite si taxe la bugetul local al Municipiului B.
Prin sentinta 1859/2012 a Tribunalului Braila, actiunea formulata de reclamanta a fost respinsa ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Asa cum rezulta din ordinele de plata depuse la dosar precum si din corespondenta purtata cu parata, reclamanta a inteles sa achite sumele datorate cu titlu de taxe si impozite bugetului local al paratei.
Contestatoarea datoreaza impozit pe cladiri si teren conform Codului Fiscal, iar apararile invocate nu sunt de natura a duce la exonerarea sa de la plata acestor sume.
Sustinerile contestatoarei in sensul ca nu s-a clarificat pana in prezent delimitarea teritoriala intre cele 2 UAT C si B, nu este de natura a duce la admiterea contestatiei si anularea actelor administrativ fiscale.
In cauza si-a exercitat autoritatea administrativa, prin emiterea deciziilor contestate, parata UAT B.
Actele administrativ fiscale (decizia de impunere) adresate contestatoarei trebuiau sa fie contestate conform dispozitiilor Codului de Procedura Fiscala (art.205 si urmatoarele Cod procedura fiscala) la institutia emitenta urmate de o eventuala contestatie la instanta de contencios administrativ.
Contestatoarea SC C D SA nu a uzat toate caile legale pentru a anula actele administrativ fiscale si in consecinta contestatia apare ca fiind nefondata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, criticand-o sub aspectul gresitei interpretari si aplicari a dispozitiilor legale.
In motivarea recursului a aratat in esenta ca, in mod gresit, s-a retinut de catre instanta de fond ca nu a contestat actul administrativ fiscal prin care  se stabilea cuantumul sumelor datorate cu titlu de impozit pe teren si cladiri pe anii 2009-2010.
In fapt, la data de 14.01.2011, sub nr. _, parata a eliberat la solicitarea reclamantei un extras de cont din care rezulta ca figura in evidentele fiscale cu debite in cuantum de 237.215 lei reprezentand majorari de intarziere a platii impozitului pe teren si cladiri pe anii 2009-2010.
Desi deciziile de impunere pentru anii fiscali respectivi nu au fost comunicate reclamantei, aceasta a formulat contestatie administrativa, prin care a aratat ca intarzierile la plata au fost datorate litigiului nesolutionat intre UAT B si UAT C privind platforma C, zona in care se afla si sediul societatii.
Intrucat parata nu a raspuns in termenul de 6 luni, reclamanta s-a adresat cu contestatie instantei de judecata.
Pe fondul cauzei, a aratat ca intarzierile la plata impozitelor au fost datorate acestui litigiu, in care ambele unitati administrativ teritoriale pretind ca Platforma Chimica C este inclusa in raza lor administrativ teritoriala. In aceste conditii, incepand cu anul 2009, ambele unitati administrativ teritoriale au emis decizii de impunere pe teren si cladiri pentru anii fiscali anteriori.
Desi a aratat ca impozitele sunt deja platite la UAT B, UAT C a solicitat intrarea societatii in insolventa, a procedat la poprirea conturilor in vederea executarii silite, motiv pentru care societatea a fost obligata sa plateasca inca o data impozit si la UAT C.
Considera recurenta ca intarzierile la plata impozitului au fost datorate acestui litigiu, fiind aplicabile dispozitiile art. 205 alin. 2 lit. f coroborat cu art. 71 Cod procedura fiscala, respectiv inlaturarea raspunderii ca urmare a cazului fortuit.
In consecinta, a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei recurate, cu consecinta admiterii actiunii.
Legal citata, intimata parata nu a depus la dosar intampinare, dar a fost reprezentata in instanta de consilier juridic.
Instanta, din oficiu, in baza rolului activ si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, a dispus emiterea unei adrese catre OCPI B, solicitand sa comunice instantei in ce parcela cadastrala se afla amplasate terenul si constructiile  societatii reclamante, respectiv in ce unitate administrativ teritoriala, B sau C, se afla parcela cadastrala respectiva.
De asemenea, a solicitat paratei sa depuna la dosar decizia de impunere referitoare la obligatiile de plata ale societatii reprezentand impozit pe teren si cladiri pe anii 2009-2010 si dovada comunicarii actului administrativ fiscal.
Verificand cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si sub toate aspectele, conform art. 304 ind. 1 C.proc.civ., Curtea constata urmatoarele:
In primul rand, obiect al contestatiei de fata il reprezinta actul administrativ fiscal privind cuantumul sumelor datorate de societate cu titlu de impozit pe teren si cladiri pe anii 2009-2010, numai sub aspectul accesoriilor, al caror cuantum este sub 500.000 lei, astfel incat in mod corect, cauza a fost solutionata de tribunal ca instanta de fond, in raport de prevederile art. 10 din Legea 554/2004.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, rezulta ca, la data de 14.01.2011, sub nr. _, reclamantei i s-a eliberat un extras de cont din care rezulta ca figura in evidentele fiscale cu debite in cuantum de 236.568 lei reprezentand majorari de intarziere a platii impozitului pe teren si cladiri pe anii 2009-2010 (fila 15 dosar fond).
Prin cererea inregistrata sub nr. _/28.01.2011 la registratura paratei (fila 14 dosar fond), reclamanta a contestat cuantumul acestor accesorii aratand ca intarzierile la plata impozitelor au fost datorate litigiului in care ambele unitati administrativ teritoriale pretind ca Platforma Chimica C este inclusa in raza lor administrativ teritoriala, astfel incat ambele emit decizii de impunere pentru aceleasi terenuri si cladiri. Totodata, reclamanta a solicitat si comunicarea actului administrativ fiscal.
Din inscrisurile depuse in recurs (filele 34-37), rezulta ca parata nu i-a comunicat reclamantei prin posta decizia de impunere referitoare la obligatiile de plata accesorii nr. _/31.12.2010, ci doar prin fax, la data de 22.02.2011. De asemenea, nu rezulta ca parata ar fi raspuns contestatiei administrative prealabile formulate in data de 28.01.2011.
In aceste conditii, reclamanta a fost indreptatita sa se adreseze instantei de judecata in cadrul termenului de 6 luni prevazut de art. 11 din Legea 554/2004 si sa ceara anularea actului administrativ fiscal. Pentru aceste considerente, aspectul retinut de prima instanta privind necontestarea actului administrativ fiscal in conditiile art. 205 si urm. C.proc.fisc. nu poate fi retinut.
Pe fondul cauzei, solutia primei instante este legala si temeinica, pentru urmatoarele considerente:
Singurul motiv privind exonerarea de la plata accesoriilor la sumele datorate cu titlu de impozit pe teren si cladiri il reprezinta litigiul in care ambele unitati administrativ teritoriale, B si C,  pretind ca Platforma Chimica C este inclusa in raza lor administrativ teritoriala. In aceste conditii, s-a sustinut si s-a dovedit cu inscrisurile depuse la instanta de fond ca,  incepand cu anul 2009, ambele unitati administrativ teritoriale au emis decizii de impunere pe teren si cladiri pentru anii fiscali anteriori.
Insa din adresa nr. 1857/10.04.2013 comunicata de OCPI B, insotita de situatia imobilelor apartinand SC C D (filele 40-42 dosar recurs) rezulta ca zona industriala sud - Platforma Industriala C, teritoriu in care societatea detine mai multe imobile (printre care si cele ce formeaza obiectul prezentului litigiu), face in prezent obiectul unui litigiu intre UAT B si UAT C si, pana la solutionare, in aceasta zona se acorda numere cadastrale si se deschid carti funciare in cadrul UAT B, zona industriala fiind considerata in acest moment un trup de intravilan al Municipiului B.
Prin sentinta civila nr. 285/2000 a Tribunalului Braila pronuntata in dosarul 4066/2000, definitiva si irevocabila prin respingerea recursului prin decizia 209/2000 pronuntata de Curtea de Apel Galati in ds. 1062/2000 s-a dispus anularea partiala a HCL 29/1999 emisa de Consiliul Local al Comunei C, in sensul ca inlatura dispozitiile privind includerea in zona 3  din raza teritoriala administrativa a comunei C a mai multor obiective, printre care si Platforma Chimica C.
Prin HCLM B nr. _/2001 de aprobare a PUG B se prevede ca aceasta suprafata de teren se afla in raza teritoriala a Municipiului B. Chiar daca in cadrul altui litigiu, asa cum invoca reclamanta,  s-a invocat nelegalitatea acestui act administrativ, nu s-a facut dovada constatarii nelegalitatii acestuia in mod definitiv si irevocabil.
In aceste conditii, UAT B a emis in mod corect, in limitele sale de competenta, actul administrativ fiscal contestat.
In ceea ce priveste interventia cazului fortuit, se cuvin a fi facute urmatoarele precizari:
 Codul de Procedura Fiscala reglementeaza expres situatia in care este constatat un caz fortuit.
 Astfel, art.71 prevede: "Cazul de forta majora si cazul fortuit
(1) Termenele prevazute de lege pentru indeplinirea obligatiilor fiscale, dupa caz, nu incep sa curga sau se suspenda in situatia in care indeplinirea acestor obligatii a fost impiedicata de ivirea unui caz de forta majora sau a unui caz fortuit.
(2) Obligatiile fiscale se considera a fi indeplinite in termen, fara perceperea de dobanzi, penalitati de intarziere sau majorari de intarziere, dupa caz, ori aplicarea de sanctiuni prevazute de lege, daca acestea se executa in termen de 60 de zile de la incetarea evenimentelor prevazute la alin. (1)."
  Ca si in alte ramuri de drept, in special in civil si penal, raspunderea in materie fiscala apare atunci cand se comite o fapta ilicita (abatere de la normele legale fiscale), care aduce atingere unor valori sociale (interese generale) ocrotite de lege.
Daca in dreptul civil raspunderea se concretizeaza, in principiu, intr-o obligatie de despagubire, de reparare a unui prejudiciu cauzat prin fapta ilicita, fiind deci o sanctiune cu caracter reparator, in dreptul fiscal raspunderea se intemeiaza mai degraba pe ideea de pedeapsa, din acest punct de vedere asemanandu-se cu raspunderea penala.
Asadar, in general, cu exceptia cazului in care se atrage raspunderea penala, neindeplinirea obligatiilor fiscale atrage obligarea contribuabilului la plata fie a unor amenzi, fie a unor majorari de intarziere.
In legatura cu raspunderea fiscala, problema care se pune este daca aceasta raspundere se angajeaza numai pe simplul temei al existentei obiective a faptei ilicite sau se pune si problema imputabilitatii faptei, adica a vinei celui care a savarsit fapta ilicita.
Raspunsul, in principiu, este negativ. Legea fiscala nu contine dispozitii care sa vizeze atitudinea autorului. Ca urmare, in aplicarea sanctiunilor pentru incalcarea normei fiscale, in general, nu se cauta si nici nu trebuie dovedita vinovatia.
Cu toate acestea, desi putem spune ca legea fiscala prezuma vinovatia, legea prezuma si ca nu exista vinovatie si nu se aplica sanctiuni fiscale (amenzi, majorari de intarziere) atunci cand indeplinirea obligatiilor fiscale la termen a fost impiedicata de ivirea unui caz de forta majora sau a unui caz fortuit, situatie in care termenele fie nu incep sa curga, fie, daca incepusera sa curga la momentul producerii evenimentului, se suspenda (art. 71 din Codul de procedura fiscala). Raspunderea se pune sau se repune in cauza la implinirea a 60 de zile de la incetarea evenimentului.
In general, doctrina si jurisprudenta au definit forta majora si cazul fortuit ca fiind cauze straine neimputabile debitorului, constand intr-un fenomen natural sau social exterior, extraordinar sau de nebiruit, a carui interventie exclude in intregime angajarea raspunderii, daca producerea prejudiciului a fost determinata exclusiv de aceasta imprejurare. Asadar, este vorba de situatii de fapt imprevizibile si care nu pot fi inlaturate, care impiedica debitorul    sa-si execute obligatia, fiind exclusa astfel culpa sa.
Deci, pentru ca un eveniment sa fie considerat forta majora sau caz fortuit se cere ca el sa aiba caracter inevitabil si de neinlaturat, sa fie obiectiv, adica mai presus de vointa si de posibilitatile de evitare si de inlaturare ce caracterizeaza o persoana cu maxima diligenta.
  Fata de elementele mentionate in legatura cu forta majora si cazul fortuit, apreciem ca situatia din speta de fata nu reprezinta un  caz fortuit, in sensul art. 71 din Codul de procedura fiscala.
Astfel, situatia de fapt ce a determinat neindeplinirea la termen a obligatiei de plata a impozitului pe teren si cladiri nu indeplineste cele doua conditii cumulative, necesare pentru a fi considerata‚ caz fortuit: imprevizibilitatea si caracterul insurmontabil.
In fapt, data fiind emiterea unor decizii de impunere incepand cu anul 2009 si de catre UAT C, daca debitorul era mai diligent si mai prevazator, putea efectua demersuri pentru contestarea in instanta a acestor decizii, obtinerea suspendarii actelor administrativ fiscale, sesizarea Ministerului de Finante cu acest conflict de competenta, contestarea nelegalitatii actelor administrative prin care cladirile si terenurile sale au fost incluse in raza teritoriala a doua unitati administrativ teritoriale.
In consecinta, se apreciaza ca imprejurarea invocata de reclamanta nu o exonereaza de raspundere, motiv pentru care solutia primei instante, de mentinere a actului administrativ fiscal apare ca fiind legala si temeinica.
In situatia solutionarii conflictului privind competenta celor doua unitati administrativ teritoriale de a emite acte administrativ fiscale, societatea are posibilitatea sa solicite restituirea sumelor de la unitatea administrativ teritoriala care a emis in mod nelegal, cu depasirea limitelor de competenta,  deciziile de impunere.
Pentru toate aceste considerente, in conformitate cu art. 312 C.proc.civ. a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta.