InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Neamt

Infractiunile de trafic de persoane si trafic de minori, prevazute de art. 12 si art. 13 din Legea nr. 678/2001. Elemente constitutive. Proxenetism. Deosebiri. Ori de cate ori recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau p...

(Sentinta penala nr. 32/P din data de 02.03.2011 pronuntata de Tribunalul Neamt)

Domeniu Infractiuni | Dosare Tribunalul Neamt | Jurisprudenta Tribunalul Neamt

Infractiunile de trafic de persoane si          
trafic de minori, prevazute de art. 12
si art. 13 din Legea nr. 678/2001.
Elemente constitutive. Proxenetism.
Deosebiri.
Ori de cate ori recrutarea, transportarea,
transferarea, cazarea sau primirea unei
persoane s-a realizat prin constrangere,
in scopul obligarii acesteia la practicarea
prostitutiei, fapta intruneste elementele
constitutive  ale infractiunii de trafic de
persoane,reglementata de Legea nr.678/2001.



Sentinta penala nr. 32/P/02.03.2011

A fost inregistrat la instanta rechizitoriul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Neamt, prin care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor M.S. si M. M. M. pentru savarsirea infractiunilor de trafic de persoane prevazuta de art. 12 al. 1 si 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 si trafic de minori prevazuta de art. 13 al. 1, 2 si 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
In actul de sesizare al instantei s-a retinut ca inculpatii, care sunt soti, au racolat si exploatat sexual si prin munca o majora si trei minore.
In cursul cercetarii judecatoresti au fost audiati inculpatii, partile vatamate si martorii.
Din analiza probatoriului administrat pe tot parcursul procesului penal,  instanta retine urmatoarele:                                                                                   
Inculpatul M.S. este administrator la S.C. „A.C.” S.R.L. Focsani, care are ca obiect de activitate program de streaptease. Pentru angajarea dansatoarelor, inculpatul a publicat mai multe anunturi in ziare din judetele Neamt, Botosani si Suceava, cunoscand faptul ca aceste zone sunt mai putin dezvoltate din punct de vedere economic. In baza acestor anunturi, la clubul administrat de catre inculpat au lucrat mai multe minore si majore din aceste judete. Fetele erau obligate sa intretina relatii sexuale cu clientii clubului contra sumei de 100 euro. Relatiile sexuale erau intretinute in biroul de la club, la hotelurile din apropierea clubului sau la domiciliul clientului. Daca una dintre victime refuza sa iasa cu clientul  respectiv aceasta era batuta de M.S. Pentru a-si asigura controlul asupra fetelor, in momentul in care acestea incepeau activitatea la club, inculpatii le luau actele de identitate si le cazau intr-un imobil din Focsani, inchiriat de una din fete. Pe timpul zilei fetele erau supravegheate de inculpati sau angajatii acestora.
Inculpatii, pentru a le inspira victimelor o stare de temere, se laudau cu relatiile pe care le aveau in politie si justitie, parte dintre clientii fideli facand parte din aceste institutii.
Victimele erau exploatate atat sexual cat si prin munca, intrucat o parte din ele erau minore, erau obligate sa lucreze mai mult de 8 ore pe noapte desi acestea nu puteau fi obligate la prestarea unor activitati dupa ora 2000, nu aveau contracte de munca si nu au fost retribuite asa cum s-a discutat. Inculpatii, pentru a se acoperi, au incheiat contracte de munca dupa ce partile vatamate au implinit 18 ani desi acestea lucrau in club de mai mult timp.
Astfel,  in cursul anului 2005 inculpatul M.S. a cunoscut-o pe B.A.E., ce avea varsta de 15 ani, fiind nascuta la data de 17 februarie 1990. Inculpatul i-a propus minorei sa il insoteasca in municipiul  Focsani, unde-i va facilita intretinerea de relatii sexuale cu clienti gasiti de el, insa minora a refuzat acest lucru. In cursul lunii mai 2007, inculpatul a contactat-o pe minora, care avea 17 ani, si i-a propus sa lucreze la clubul de streaptease deschis de el pe raza municipiului Focsani. Pentru a o determina pe minora sa accepte propunerea, el a venit impreuna cu S.I.S., care era prietena cu minora. Cei doi i-au spus minorei ca va avea un salariu de 500 lei lunar plus 20 % din contravaloarea consumatiei facuta de catre clienti. Cu aceasta ocazie, inculpatul nu i-a spus minorei ca va fi obligata sa intretina relatii sexuale cu clientii clubului. Minora, avand o situatie financiara precara si fiind multumita de conditiile de lucru prezentate, a mers in municipiul Focsani, fiind cazata intr-un apartament inchiriat, impreuna cu alte trei fete ce lucrau in club. Programul de lucru era de seara la orele 19,00 pana dimineata la orele 6,00. Pe timpul programului fetele trebuiau sa intretina relatii sexuale cu clientii clubului. Clientul discuta cu inculpatul si-i spunea cu ce fata vrea sa intretina relatii sexuale, dupa care inculpatul o chema pe fata respectiva si-i cerea sa mearga cu clientul. In cazul in care aceasta refuza, era batuta de catre inculpat. De regula corectiile fizice se aplicau in prezenta celorlalte fete pentru a le inspira o stare de temere. Minora a lucrat in club circa o saptamana dupa care a reusit sa fuga, revenind la domiciliu. Dupa circa trei luni minora a fost vizitata la domiciliu de catre inculpatul M.S. care i-a cerut sa revina la clubul din Focsani. Initial minora a refuzat acest lucru insa, fiind amenintata ca nu-si va mai revedea fratele, a acceptat sa revina la club unde a stat circa patru luni. In aceasta perioada ea a fost obligata sa intretina relatii sexuale cu clientii clubului, banii obtinuti astfel fiind luati de catre M.S.
In cursul lunii octombrie 2007 minora a fugit iarasi din club dar, in decembrie 2007 a revenit ca urmare a amenintarilor exercitate de catre inculpat. Minora a mai lucrat in club pana in luna aprilie 2008 cand a reusit sa fuga si a formulat o plangere la I.P.J. Vrancea.
Din intretinerea de relatii sexuale cu clientii, partea vatamata a obtinut suma de 70.000 euro, bani pe care i-a predat inculpatului.
Faptul ca victima a fost exploatata si prin munca, rezulta din precizarile facute de aceasta, care a relatat ca toti banii erau luati de catre inculpati, iar ele primeau bani doar pentru a-si cumpara mancare, tigari si prezervative, iar daca voiau sa-si cumpere haine, trebuiau sa-i spuna inculpatului sau sotiei acestuia ce anume doresc si, daca inculpatii  erau de acord, le lasa sa iasa in oras dar numai insotite de catre bodyguardul de la club.
Fiind audiata in cursul urmaririi penale, minora a descris amanuntit modul in care erau exploatate de catre inculpati.
Prezenta in instanta, partea vatamata si-a retractat declaratiile, sustinand ca acestea au fost luate sub presiune, afirmand ca nu a fost exploatata de inculpati ci doar a lucrat la clubul acestora ca dansatoare, fiind platita pentru munca prestata cu suma de 800 lei, plus un comision din consumatia clientilor, fara a fi obligata sa intretina relatii sexuale cu clientii.
Partea vatamata a negat faptul ca a formulat plangeri penale impotriva inculpatilor, atat la I.P.J. Vrancea cat si la D.I.I.C.O.T. Neamt, desi la dosarul de urmarire penala exista plangerile scrise de victima. Fiindu-i prezentate plangerile respective, partea vatamata a recunoscut ca sunt scrise de ea, sustinand insa ca nu isi mai aminteste cand au fost date, dar ca, in nici un caz nu a fost exploatata de inculpati.
In conditiile in care declaratia data in instanta de partea vatamata contine relatari vadit nereale si nu se coroboreaza cu restul probelor administrate in cauza, instanta apreciaza ca doar declaratiile date in cursul urmaririi penale cuprind aspecte reale si relevante in solutionarea cauzei.
In cursul anului 2007 inculpatul a colaborat cu administratorul unui club din municipiul Deva, unde avea doua fete ce lucrau ca dansatoare, ocazie cu care a cunoscut-o pe partea vatamata O.C.M., care avea varsta de 19 ani. Dupa deschiderea clubului din Focsani, inculpatul M.S. a discutat cu administratorul clubului din Deva si l-a convins sa lase trei fete sa lucreze in Focsani pentru o perioada de 7 zile, printre acestea fiind si O.C.M., acestea urmand sa fie retribuite cu  600 lei pe luna, un procent de 20% din consumatia clientului si 1/2 din banii de la bikini  incasati de la clienti in timpul dansului. Conform declaratiei partii vatamate, a lucrat in club timp de trei luni de zile, perioada in care nu a fost retribuita pentru munca prestata. Victima a precizat ca permanent erau supravegheate de catre cei doi inculpati sau de bodyguarzii clubului, ca erau  incuiate in casa cand acestia plecau, iar daca voiau sa mearga la cumparaturi, erau insotite permanent de catre bodyguarzii clubului.
De asemenea, partea vatamata a precizat ca inculpatul M.S. lua actele de identitate a fetelor pentru ca acestea sa nu poata pleca din club. Mai mult, daca vreuna dintre fete le spunea sotilor M. ca vor sa plece acestia le spuneau ca au de achitat diverse sume de bani, cu titlu de datorii, cerandu-le sa lucreze pana la stingerea creantei insa, niciodata nu le spuneau care este cuantumul acesteia. De asemenea ea a precizat ca fetele care refuzau sa intretina relatii sexuale cu clientii erau agresate de catre cei doi inculpati. Fiecare din fete avea cate 3-4 clienti pe zi, iar toti banii incasati de la clienti pentru prestatiile sexuale erau luati de catre inculpat. In noaptea de 31.12.2006/01.01.2007 inculpatul, fara un motiv anume, le-a agresat pe O.C.M. cat si o alta fata „Brandusa”, lovindu-le cu o bata de baseball.  Intrucat clubul din Focsani a fost inchis pentru o perioada,  partea vatamata a mers la un alt club din Deva, dar fara vreo implicare din partea inculpatului. Dupa un timp inculpatul a sunat-o si i-a cerut sa revina la clubul din Focsani, amenintand-o ca se va razbuna pe familia ei daca refuza. Partea vatamata, pentru a nu avea probleme cu inculpatul si fiindu-i frica de amenintarile acestuia s-a angajat ca dansatoare la un club din municipiul Roman, prin intermediul martorei B.A.P., pe care a cunoscut-o la clubul din Deva. In luna octombrie 2007 M.S. s-a deplasat in municipiul Roman si, folosind forta, a luat-o pe O.C.M. si a dus-o in municipiul Focsani. Aici inculpatii i-au cerut partii vatamate sa accepte sa intretina relatii sexuale cu clientii pentru a scapa de „penalizari”, fara a-i comunica care este cuantumul datoriei, lucru pe care aceasta l-a acceptat de frica, intrucat anterior fusese batuta de M.S. si a vazut cand acesta a batut-o si pe „Simona” pentru ca a refuzat o „combinatie”.  In aceste conditii, la data de 1 noiembrie 2007, partea vatamata, a acceptat sa intretina relatii sexuale cu un client, a primit de la acesta suma de 100 euro pe care a predat-o inculpatului M.S., dupa care a plecat cu un taxi impreuna cu clientul, la domiciliul acestuia.
Profitand de faptul ca la un moment dat clientul respectiv a coborat din taxi, partea vatamata a cerut taximetristului sa plece si s-a deplasat la I.P.J. Vrancea unde i-a reclamat pe inculpati si a fost audiata cu privire la  cele reclamate, fara a primi vreun raspuns la plangerea sa.
In luna ianuarie 2007 partea vatamata V.F.I., care era minora la acea data, fiind nascuta la 19 aprilie 1989, a citit un anunt in ziarul „Monitorul de Suceava” prin care o firma din municipiul Focsani angaja dansatoare. Intrucat provine dintr-o familie cu probleme financiare foarte mari si are un copil minor in intretinere, partea vatamata a sunat la numarul respectiv ocazie cu care a discutat cu inculpatul M.S.. Inculpatul i-a spus partii vatamate ca va lucra ca dansatoare in schimbul unui salariu de 700 lei lunar, un procent de 20% din consumatia clientilor si jumatate din banii dati de clienti in timpul dansului. Desi era minora inculpatul a acceptat ca partea vatamata sa lucreze la clubul administrat de el fara a intocmi contractul de munca. Dupa doua luni partea vatamata a vrut sa plece de la club intrucat nu a primit nici un ban de la inculpat, insa nu a fost lasata de catre acesta, inculpatul cerandu-i sa munceasca mai mult si sa faca mai multi bani. Mai mult, inculpatul i-a spus ca, dupa ce va avea incredere in ea, o va scoate pe „combinatii”.  Minora a lucrat la club timp de trei luni de zile, perioada in care i-a predat lui M.S. circa 10.000 lei – bani din consumatia clientilor cat si din cei oferiti de acestia in timpul dansului – dar din care ea nu a primit nici un leu.
Fiind audiata, minora a relatat conditiile in care muncea in clubul respectiv, tratamentul pe care-l aplica inculpatul angajatelor – batai si amenintari cu moartea adresate lor cat si celorlalti membri ai familiei lor – precum si faptul ca acesta se lauda cu relatiile pe care le avea in municipiul Focsani. De asemenea, partea vatamata a relatat faptul ca atat ea, cat si celelalte fete erau permanent supravegheate, iar in cazul in care voiau sa plece nu erau lasate, fiind batute.
In luna martie 2007 partea vatamata a reusit sa vorbeasca cu parintii, ocazie cu care le-a spus ca vrea sa plece de la club dar nu este lasata de patron, motiv pentru care acestia au anuntat organele de politie si s-a facut o descindere la club. Dupa acel moment, inculpatul a lasat-o sa plece, pentru a nu mai avea probleme.
Audiata in cursul cercetarii judecatoresti, partea vatamata a sustinut ca declaratiile date in cursul urmaririi penale i-au fost dictate, acestea cuprinzand aspecte nereale, in instanta precizand ca a lucrat, cat era minora la clubul inculpatului, ca a primit bani atunci cand ii cerea inculpatului si ca nici ea si nici alte fete nu au fost sechestrate sau obligate sa aiba relatii sexuale cu clientii. Declaratia sa din cursul cercetarii judecatoresti este infirmata insa de restul probelor administrate in cauza.
In cursul lunii mai 2008 la clubul „A.” a fost dusa partea vatamata B.A.G., care era minora la acea data, fiind nascuta la 4 iunie 1990, de o persoana din municipiul Botosani. Dupa o examinare sumara a partii vatamate inculpatul i-a spus minorei ca urma sa inceapa treaba – ca dansatoare – chiar in acea seara, explicandu-i ca va trebui sa danseze la bara si sa faca consumatie cu clientii. Partea vatamata a acceptat sa presteze activitatile convenite cu inculpatul. Dupa cateva zile inculpatul i-a cerut partii vatamate sa intretina relatii sexuale cu clientii indicati de el, dupa terminarea programului de lucru, contra unor sume cuprinse intre 100 – 150 euro pentru o ora. Initial partea vatamata a refuzat insa, in urma amenintarilor cu acte de violenta, a acceptat practicarea unor relatii sexuale cu clientii clubului. Inculpatul i-a spus partii vatamate ca, daca va refuza vreun client va lua bataie ca si celelalte fete. Intrucat aflase de la cele care erau mai vechi despre comportamentul foarte agresiv al inculpatului, minora a acceptat sa intretina relatii sexuale cu clientii clubului. Tarifele practicate erau stabilite de M.S., de regula acesta cerandu-le fetelor sa-i dea cate 100 euro pentru o ora. Daca acest interval de timp era depasit fetele trebuiau sa-i mai ceara clientului o diferenta de bani, de pana la 200 euro. Toti banii trebuiau predati inculpatului. Fetele nu puteau refuza vreun client intrucat riscau sa fie batute de catre M.S.
In perioada cat fetele lucrau la club, toti banii obtinuti din consumatia facuta de client sau din banii de la bikini erau luati de catre M.S. sau sotia acestuia. Pentru a avea un control cat mai riguros asupra fetelor, inculpatii le luau actele de identitate si nu le dadeau decat sume foarte mici de bani doar pentru mancare sau prezervative.
Privitor la inculpata M.M.M., din declaratiile partilor vatamate rezulta cu certitudine implicarea acesteia in exploatarea sexuala si prin munca a victimelor. In lipsa sotului, inculpata coordona activitatea la club, era contactata de clienti si stabilea cu acestia ce fata sa mearga, locatia cat si tariful practicat.
Din declaratia martorei C.A., mama partii vatamate B.A.G., rezulta cu certitudine faptul ca fiica sa a fost exploatata sexual si prin munca de catre cei doi inculpati. Mai mult martora a precizat ca fiica ei a reusit sa fuga de la inculpati cu ajutorul unor rude, ocazie cu care i-au ramas acolo actele de identitate.
Din declaratiile martorilor B.N.L.M. si I.C. rezulta ca la data de 03.09.2008 au mers in municipiul Focsani pentru a o ajuta pe B.A.G. sa plece de la clubul „A.”, intrucat aflasera de la acesta ca era obligata sa intretina relatii sexuale cu clientii, la solicitarea celor doi inculpati. In municipiul Focsani acestia au asteptat-o pe partea vatamata circa o ora, intrucat nu putea pleca din apartament fiind supravegheata de catre M.M.M., dupa care, impreuna cu partea vatamata au plecat in judetul Botosani, la domiciliul parintilor acesteia. In instanta, martora I.L.M. a precizat ca partea vatamata a povestit, la mult timp dupa plecarea de la Focsani, ca a fost obligata de inculpati sa intretina relatii sexuale cu clientii, iar martorul I.C. a precizat ca la momentul la care au luat-o pe victima de la Focsani, aceasta era speriata.
De asemenea si martora C.A., mama partii vatamate, a declarat ca fiica sa i-a relatat cum s-au comportat inculpatii cu ea si cum au exploatat-o sexual. In instanta, martora a sustinut ca fiica sa i-a povestit aspectele pe care le-a relatat in cursul urmaririi penale, dar ca nu stie daca spunea adevarul sau mintea.
Cat a lucrat la club, partea vatamata i-a dat inculpatului suma de 7.000 euro, obtinuti din intretinerea de relatii sexuale cu clientii.
In cursul cercetarii judecatoresti, partea vatamata a depus la dosar o declaratie autentificata, in care a precizat ca nu a fost exploatata de inculpati si ca declaratia din timpul urmaririi penale, a fost data deoarece partea vatamata B.A.E. a trimis organele de politie la ea si la insistenta acestora a declarat lucruri neadevarate. Sustinerile partii vatamate sunt insa nefondate, intrucat din actele dosarului de urmarire penala rezulta ca partea vatamata B.A.E. a sesizat organele de politie la data de 7 octombrie 2008, declarand ca a fost exploatata de inculpat, fara a face precizari cu privire la alte parti vatamate, iar B.A.G. a dat declaratii la urmarirea penala la data de 23 octombrie 2008, anterior declaratiilor date de B.A.E., care a dat declaratii la 30 octombrie 2008 si 19 noiembrie 2008, declaratii in care a precizat si numele celorlalte parti vatamate.
Fiind audiati, atat in cursul urmaririi penale cat si al cercetarii judecatoresti, inculpatii nu au recunoscut faptele pentru care au fost trimisi in judecata, declarand ca partile vatamate au lucrat in mod legal la club ca dansatoare, fiind platite pentru munca prestata, ca acestea nu au fost sechestrate, nu fost batute si nici obligate sa aiba relatii sexuale cu clientii, dimpotriva, chiar le-a interzis acest lucru si ca totul este o inscenare pusa la cale de B.A.E., intrucat M.S. a fost audiat ca martor in dosarul penal privind pe B.C. Aceasta motivatie nu subzista avand in vedere ca in dosarul respectiv B.A.E. nu a fost parte in proces.
Sustinerile inculpatilor sunt nefondate si nu se coroboreaza cu materialul probatoriu administrat pe tot parcursul procesului penal. Declaratiile partilor vatamate din timpul urmaririi penale sunt confirmate de celelalte probe administrate in cauza, inclusiv de declaratiile martorilor audiati.
Astfel, din declaratia martorei B.A.P., rezulta ca  inculpatul M.S. le batea pe fete care lucrau la club, acestea erau mereu supravegheate si obligate sa intretina relatii sexuale cu diversi clienti si ca, in mod repetat, inculpatul s-a deplasat in municipiul Roman pentru a o recupera pe O.C.M., ocazii cu care a avut un comportament foarte violent. Audiata in instanta, martora a sustinut ca a dat o declaratie in cursul urmaririi penale, scrisa si semnata de ea, insa nu-si mai aminteste ce a declarat. In instanta, martora a sustinut ca nu cunoaste ca persoanele care au lucrat la clubul inculpatului sa fi fost obligate sa aiba relatii sexuale cu clientii, ca nu i s-a plans partea vatamata O.C.M. cu privire la exploatarea sa de catre inculpati, in concluzie, ca nu cunoaste nimic despre activitatea infractionala a inculpatilor. Pe parcursul intregii audieri in instanta, martora a avut o atitudine neconvingatoare, intrucat aceasta nici nu a negat in mod vehement declaratia anterioara si nici nu a facut afirmatii de natura sa conduca la modificarea situatiei de fapt retinuta de instanta. In finalul declaratiei date in instanta, martora a aratat ca nu stie in care din declaratiile date in cauza, respectiv daca in cea de la urmarire penala sau in cea de la instanta,  a spus adevarul, astfel ca, pozitia adoptata dovedeste  cu atat mai mult nesinceritatea ultimei declaratii. In consecinta, in conditiile in care schimbarea declaratiei date in cursul urmaririi penale, nu este justificata de nicio imprejurare care sa duca la concluzia nerealitatii afirmatiilor facute, instanta va avea in vedere la solutionarea cauzei declaratia data in cursul urmaririi penale, declaratie care a fost facuta la o data mai apropiata de cea a comiterii faptelor.
De asemenea, declaratiile partilor vatamate sunt sustinute si de declaratiile martorilor B.P. - care a aratat ca inculpatul a venit in mai multe randuri noaptea, la domiciliul sau si l-a amenintat cu un pistol, cerandu-i sa-i spuna unde este fiica sa, B.A.P., care lucra impreuna cu partea vatamata O.C.M., a martorilor I.L.E. si I.C. - care au relatat ca la cererea partii vatamata B.A.E.  au mers sa o ia de la Focsani, deoarece inculpatii nu o lasau sa plece, aceasta povestindu-le ca a fost exploatata sexual de inculpati, precum si de declaratia martorei C.A., mama partii vatamate B.A.G. - care a declarat ca fiica sa i-a povestit cum a fost sechestrata, lovita si exploatata sexual de inculpati. Din probatoriul administrat in cauza rezulta ca numarul partilor vatamate exploatate de catre M.S. si M.M.M. este mult mai mare, acestea neputand fi identificate si audiate pana in prezent deoarece ele figureaza doar cu numele de scena si nu se cunoaste identitatea reala, motiv pentru care s-a dispus disjungerea cauzei, completarea cercetarilor si identificarea tuturor partilor vatamate.
Mai mult decat atat, toate declaratiile partilor vatamate date in cursul urmaririi penale contin aceleasi aspecte cu privire la activitatea infractionala a inculpatilor, astfel ca nu poate fi pusa la indoiala realitatea declaratiilor, acestea coroborandu-se si cu celelalte probe.
La cererea inculpatilor, au fost audiati martorii B.L., D.L.D., P.I., B.A., B.V., D.V., D.I.L., declaratii care sustin ca inculpatii nu ar fi desfasurat activitate infractionala, insa acestea nu se coroboreaza cu declaratiile partilor vatamate, declaratii confirmate de intreg probatoriul din cursul urmaririi penale si readministrat in instanta. Din declaratia martorului P.I., rezulta ca a acesta a inchiriat un apartament martorei B.L., care lucra la club si ca nu a aflat ca in acel apartament s-ar desfasura activitati ilegale. Aceste aspecte nu au relevanta in cauza, in conditiile in care partile vatamate au sustinut constant ca erau obligate sa aiba relatii sexuale cu clientii in club, in pensiuni, sau la domiciliul clientului, si nicidecum in apartamentul in care erau cazate. De asemenea, martora D.V. a sustinut ca a lucrat in clubul inculpatului, insa in alta perioada, decat partile vatamate, respectiv in cursul anului 2009.
Din registrul de control al societatii administrate de inculpat, rezulta ca societatea a fost de mai multe ori controlata de organele abilitate, facandu-se mentiuni si cu privire la incheierea unor procese verbale de contraventie, fara a se face dovada motivului pentru care s-au aplicat sanctiunile, fiind posibil ca acestea sa vizeze si nerespectarea conditiilor de angajare. Sustinerile inculpatilor referitoare la faptul ca partile vatamate au fost angajate legal, cu contract de munca, sunt partial reale, in sensul ca, la dosar au fost depuse contractele de munca, insa acestea au fost incheiate dupa momentul la care partile vatamate au devenit majore, iar din probele administrate rezulta ca acestea au fost angajate inca din perioada minoritatii.
De asemenea, nefondate sunt si sustinerile inculpatilor, formulate prin aparator,  referitoare la faptul ca sunt aplicabile in cauza dispozitiile Legii nr. 678/2001, in forma initiala, respectiv cea anterioara anului 2005, intrucat actul de sesizare al instantei nu prevede mentiunea aplicarii dispozitiilor OU.G. nr. 79/2005, care a modificat Legea nr. 678/2001, iar activitatea infractionala se retine a fi desfasurata in perioada 2008-2010, cand victimele erau majore. Astfel, din intreg probatoriul administrat rezulta ca victimele B.A.E., V.F.I. si B.A.G.au fost exploatate in perioada anilor 2007-2008, cat acestea erau minore, iar partea vatamata O.C.M. a fost exploatata in cursul anului 2007, cand era majora, astfel ca, in cauza sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 678/2001, in forma in vigoare la data comiterii faptei, respectiv cu modificarile aduse prin O.U.G. nr. 79/2005, nefiind necesara o precizare expresa a aplicarii si acestei ordonante.
Inculpatii prin aparator au solicitat si schimbarea incadrarii juridice a faptelor, din infractiunile de trafic de persoane si trafic de minori, in infractiunea de proxenetism, prevazuta de art. 329 Cod penal, intrucat nu s-a facut dovada exercitarii de violente sau constrangeri asupra victimelor. Raportat la probatoriul administrat in cauza nu se impune schimbarea incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatilor.
Astfel, proxenetismul reprezinta o activitate infractionala neagresiva, neimplicand vicierea pozitiei subiective a subiectului pasiv secundar, in timp ce activitatile ce constituie elementul material al infractiunii de trafic de persoane constau in mijloace care presupun infrangerea libertatii de vointa si constiinta a subiectului pasiv.
Or, in speta,  din probatoriul administrat rezulta ca inculpatii au actionat fata de partile vatamate prin mijloace care au infrant libertatea de vointa si constiinta a acestora, atat prin tinerea lor sub stricta supraveghere, fara a avea libertate de miscare cat si prin violentele exercitate fie asupra lor fie asupra altor angajate, pentru a le inspira temere, in cazul in care s-ar opune exploatarii lor sexuale sau prin munca.
Raportat la probatoriul administrat in cauza, instanta constata ca faptele inculpatilor de a racola si caza trei victime minore si o victima majora intr-o locuinta, tinandu-le sub stricta supraveghere si de a le exploata sexual sau prin munca, folosind acte de violenta sau amenintari, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de trafic de persoane, prevazuta de art. 12 al. 1 si 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, in cazul partii vatamate majore O.C.M. si a infractiunii de trafic de minori prevazuta de art. 13 al. 1, 2 si 3 din Legea nr. 678/2001 in cazul partilor vatamate B.A.E., V.F.I.  si B.A.G.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011