InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Neamt

Schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de omor calificat, prev. de art.174,175 lit.i, in infractiunea de omor, prev. de art.174 Cod penal, infractiune comisa de un inculpat minor. Individualizarea judiciara a pedepsei.

(Sentinta penala nr. 203 din data de 12.11.2009 pronuntata de Tribunalul Neamt)

Domeniu Infractiuni | Dosare Tribunalul Neamt | Jurisprudenta Tribunalul Neamt

Schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de omor calificat, prev. de art.174,175 lit.i, in infractiunea de omor, prev. de art.174 Cod penal, infractiune comisa de un inculpat minor. Individualizarea judiciara a pedepsei.


Sentinta penala nr. 203/P/12.11.2009

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Neamt, a fost trimis in judecata inculpatul minor, pentru savarsirea infractiunii de omor calificat prevazuta de art. 174, 175 lit.i Cod penal, cu aplicarea art. 99 si urmatoarele Cod penal.
S-a retinut in actul de sesizare a instantei ca la data de 16.08.2008, inculpatul a lovit cu o scandura si cu picioarele pe numitul, cauzandu-i leziuni ce au condus la decesul acestuia.
Examinand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Inculpatul minor  impreuna cu un grup de prieteni, a mers la discoteca organizata in satul Stejaru, comuna Pangarati, judetul Neamt.
In seara de 16.08.2008, in discoteca respectiva s-a declansat un conflict intre grupul din care facea parte inculpatul si alti tineri.
In aceste imprejurari, inculpatul si prietenii sai au parasit localul respectiv, dar au constatat ca erau urmariti de acei tineri . Au avut loc altercatii si amenintari intre cele doua grupuri, iar inculpatul l-a apelat pe numitul, pentru a veni dupa el cu masina. In aceasta situatie, cei trei tineri care, urmareau grupul inculpatului, au fugit, iar unul dintre ei, respectiv victima, s-a refugiat intr-o gradina.
Inculpatul a urmarit victima si a sarit gardul acelei gradini si in momentul in care a intalnit-o, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele si cu o scandura rupta din gard, pesta corp si cap.
Dupa ce inculpatul i-a aplicat acele lovituri victimei, a revenit in strada principala, unde era asteptat cu masina de martorul  . Inculpatul prezenta urme de sange pe adidasi si le-a povestit prietenilor sai despre corectia pe care i-a aplicat-o victimei.
Din raportul medico-legal de necropsie a rezultat ca leziunile suferite de victima au fost multiple si produse prin lovire activa cu corpuri dure.
Din declaratiile martorilor audiati in cauza, rezulta ca intre cele doua grupuri de tineri s-a declansat un conflict in discoteca, iar dupa plecarea inculpatului si a prietenilor sai, conflictul a continuat in strada.
Din toate probele administrate, rezulta ca in momentul in care inculpatul l-a apelat telefonic pe martorul, atat victima cat si ceilalti doi prieteni ai sai au fugit.
Prin urmare, nu se poate sustine ca inculpatul a savarsit fapta in conditiile art. 73 lit.b Cod penal, aflandu-se sub imperiul unei puternice tulburari provocate de atitudinea victimei, intrucat aceasta a incercat sa scape de o eventuala agresiune, ascunzandu-se intr-o gradina.
De asemenea, nu s-a stabilit ca victima ar fi fost inarmata cu un cutit si nici nu a fost gasit un asemenea obiect, cu prilejul cercetarii efectuate la locul faptei.
De asemenea, nu este intemeiata nici sustinerea inculpatului referitoare la incadrarea juridica a faptei, in sensul ca nu se poate retine ca fapta comisa de acesta intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 183 Cod penal. In sprijinul acestei ipoteze vin si concluziile raportului medico-legal de necropsie, care atesta multiplele lovituri pe care inculpatul i le-a aplicat victimei, ce au avut drept consecinta toate leziunile descrise in acest act medical.
Prin urmare, fapta  inculpatului minor, de a aplica mai multe lovituri victimei, in zone vitale ale corpului, cauzandu-i leziuni ce au condus la deces, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de omor, prevazuta de art. 174 Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal.
Intrucat inculpatul a agresat victima in timp ce aceasta se refugiase intr-o gradina, care nu este loc public in acceptiunea dispozitiilor art.152 Cod penal, urmeaza a se dispune schimbarea incadrarii juridice a infractiunii savarsita de inculpat.
La individualizarea pedepsei, instanta va avea in vedere toate criteriile de individualizare, prevazute de art. 72 Cod penal, care se refera la gradul de pericol social concret al faptei savarsite, la limitele pedepsei si la datele personale ale inculpatului.
Acesta este elev in clasa a XI-a  , nu a mai savarsit fapte penale pana in prezent, a recunoscut in parte invinuirea ce i se aduce, in sensul ca a sustinut ca i-a aplicat o singura lovitura cu piciorul victimei.
Din referatul de evaluare  intocmit de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Neamt, rezulta ca inculpatul detine resursele interne si externe in vederea modificarii comportamentului sau.
Toate aceste aspecte vor fi avute in vedere la individualizarea pedepsei, ce va fi orientata spre minimul special prevazut de textul sanctionator si va fi executata de catre inculpat in regim de detentie.
Ca o consecinta a condamnarii inculpatului la o pedeapsa privativa de libertate, i se va aplica acestuia pe toata durata executarii acesteia si pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 lit.a teza II si lit. b Cod penal.
Din pedeapsa aplicata inculpatului, se va computa durata retinerii preventive executata de acesta.
Tatal victimei, s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 20.000 lei, daune materiale si 20.000 lei daune morale. Desi acesta a solicitat incuviintarea probei testimoniale pentru dovedirea pretentiilor formulate, nu s-a mai prezentat la instanta.
Instanta apreciaza ca cererea sa este intemeiata in parte in ceea ce priveste daunele materiale, motivat de faptul ca nu a facut dovada sustinerilor sale. Prin urmare, instanta va dispune obligarea inculpatului minor si a partii responsabile civilmente la plata sumei de 5000 lei, suma ce este in masura sa acopere cheltuielile ocazionate de inmormantarea victimei, in lipsa unor probe certe. In ceea ce priveste daunele morale, acestea vor fi acordate in totalitate, data fiind suferinta la care a fost expusa partea civila prin decesul fiului sau la o varsta atat de frageda.

                                                            PENTRU ACESTE MOTIVE

  In temeiul art.334 Cod procedura penala, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de omor calificat prev.de art.174,175 lit.i Cod penal, cu aplic.art.99 si urm.Cod penal, in infractiunea de omor prev.de art.174 Cod penal, cu aplic.art.99 si urm.Cod penal.
A fost condamnat inculpatul,”, pentru savarsirea infractiunii de omor prev. de art.174 Cod penal cu aplic.art.99 Cod penal, la pedeapsa de 6 (sase) ani inchisoare.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit a teza II si lit.b cod penal, in conditiile si pe durata prev. de art.71 alin.2 cod penal.
In baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa durata retinerii  incepand cu data de 17.08.2008 ora 23,30 si pana la data de 18.08.2008 ora 11,30.
A fost obligat inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente - sa plateasca partii civile - suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale si suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
Inculpatul a fost asistat de aparator ales.
A fost obligat inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente sa plateasca statului suma de 400 lei , reprezentand cheltuieli judiciare.


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011