InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arad

Trafic de persoane

(Sentinta penala nr. 822 din data de 05.12.2012 pronuntata de Tribunalul Arad)

Domeniu Infractiuni | Dosare Tribunalul Arad | Jurisprudenta Tribunalul Arad

Prin sentinta penala nr.822 din 5 decembrie 2014  - Tribunalul Arad -      in baza art. 210 alin.1 lit.a si b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal a fost condamnat  inculpatul R.M., la 3 ani inchisoare pentru infractiunea de trafic de persoane (parte vatamata D.D.) .   
    In baza art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap la art. 67 Cod penal s- a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevazute de  art. 66 alin.1 lit.a, b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
    In baza art. 210 alin.1 lit.a si b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal a fost condamnat acelasi inculpat R.M., la 3 ani inchisoare pentru infractiunea de trafic de persoane (parte vatamata C.P.).       
    In baza art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap.la art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevazute de  art. 66 alin.1 lit.a, b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
    In baza art. 210 alin.1 lit.a si b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal a fost condamnat acelasi inculpat R.M., la 3 ani inchisoare pentru infractiunea de trafic de persoane (parte vatamata H.A.Z.)        
    In baza art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap.la art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevazute de  art. 66 alin.1 lit.a, b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
    In baza art. 210 alin.1 lit.a si b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal a fost condamnat acelasi inculpat R.M., la 3 ani inchisoare pentru infractiunea de trafic de persoane (parte vatamata D.E.)        
    In baza art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevazute de  art. 66 alin.1 lit.a, b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
    In baza art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002 modificata si republicata, a fost condamnat acelasi inculpat la 3 ani inchisoare pentru infractiunea de spalare de bani
    In baza art. 38 alin.1 Cod penal, art. 39 alin.1 lit. b Cod penal s-a aplicat inculpatului  pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare la care s-a adaugat un spor de 4 ani inchisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmand ca inculpatul R.M. sa execute pedeapsa rezultanta de 7 ani inchisoare, in regim de detentie.
    In baza art. 45 alin.1 si 3 lit.a Cod penal alaturi de pedeapsa principala s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii  unor drepturi respectiv cele prevazute de  art. 66 alin.1 lit.a, b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
    Pe durata si in conditiile prevazute de art.65 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 66 alin.1 lit.a si b Cod penal.
    In baza art. 399 alin.1 Cod procedura penala s-a mentinut starea de arest a inculpatului R.M. si in baza art. 72 alin.1 Cod penal s-a scazut din pedeapsa aplicata acestuia durata retinerii si arestarii preventive de la 16 iulie 2014 pana la zi.
    In baza art. 397 alin.1 Cod procedura penala rap. la art. 25 alin.1, art. 19 alin.1, 2 si 5 Cod penal si cu aplicarea art.1349, art.1357 alin.1, art. 1381 alin.1 Cod civil s-a admis in parte actiunea civila exercitata de partea vatamata/parte civila C.P. si s-a obligat inculpatul sa plateasca acestuia suma de 3000 euro sau contravaloarea in lei la data executarii cu titlu de daune morale si s-au respins restul pretentiilor.
    In baza art. 22 alin.1 si 2 Cod procedura penala s-a constatat ca partile vatamate D.D., D.E. si H.A.Z. au renuntat la pretentiile civile si nu s-au constituit parte civila in procesul penal. 
    In baza art. 112 alin.1 lit.e Cod penal s-a confiscat de la inculpatul R. M. suma de 8000 euro.            
    In baza art. 112 alin.1 lit. c Cod penal s-a confiscat o cheie tubulara de culoare argintie avand urmatoarea inscriptie 75 OGV FACOM 19, cu o lungime de aproximativ 22 cm, ridicata de la inculpatul R.M. si aflata la camera corpuri delicte a Tribunalului Arad.
    In baza art. 397 Cod procedura penala rap. la art. 249 Cod procedura penala s-a mentinut masura asiguratorie a sechestrului instituit asupra autoturismului marca Opel Vivaro VL, cu nr. de inmatriculare...., serie sasiu WOLF7BDB64V647844 si certificat de inmatriculare 2014 CK 40040, aflat in proprietatea inculpatului R.M., depus la Camera Corpuri Delicte a IPJ Arad cu dovada seria H nr. 0141010 din 23.07.2014, prin ordonanta procurorului din 21 iulie 2014 data in dosarul nr. 12D/P/2014 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT- Biroul Teritorial Arad, in privinta caruia s-a dispus valorificarea de indata prin ordonanta procurorului din 4 septembrie 2014, data in acelasi dosar.
    In baza art. 397 Cod procedura penala rap. la art. 249 Cod procedura penala si art.33 din Legea nr. 656/2002 modificata si republicata, s-a mentinut  masura asiguratorie a sechestrului instituit asupra sumei de 7500 euro aflata in proprietatea inculpatului R.M. si ridicata de la numita C.R. si depusa la BCR Sucursala Judeteana Arad cu chitanta nr.2014090800028962 din 8 septembrie 2014 in contul RO81RNCB0090099725590002.
    In baza art. 7 alin.1 rap. la art. 4 alin.1 lit.b din Legea nr. 76/2008 modificata dispune prelevarea de la inculpatul R.M. a probelor biologice in vederea introducerii profilelor genetice in Sistemul National de Date Genetice Judiciare.
    Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a  retinut urmatoarele:
    Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Arad nr. 12D/P/2014,  inregistrat la aceasta instanta la data de 9 septembrie  2014, a fost trimis in judecata inculpatul R. M., pentru savarsirea a patru infractiuni de trafic de persoane  prevazute de art. 210 alin. 1 lit.a, b Cod penal si spalare de bani prevazuta de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 modificata si republicata, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
    Prin actul de sesizare s-a retinut ca, in perioada martie 2013-martie 2014, inculpatul R.M. a comis infractiuni care au adus atingere pe de o parte, unor relatii sociale ce au lezat drepturi fundamentale ale omului si atributele esentiale ale acestuia (trafic de persoane), iar pe de alta parte, unor relatii sociale prin care este aparat circuitul economic-civil al bunurilor si banilor, de operatiuni ilegale, produs al unor infractiuni grave (spalare de bani).
    Numarul total al victimelor supuse exploatarii in strainatate a fost de patru persoane, respectiv partile vatamate D.D., C.P., H.A.Z. si D.E.. Acestea au fost selectate de catre inculpat din randul persoanelor cu o situatie financiara dificila si o stare financiara precara, el exploatand aceste vulnerabilitati si creandu-le victimelor o stare de dependenta fizica si psihica fata de inculpatul R.M., in principal prin lipsirea de orice resurse pecuniare, izolarea lor prin necunoasterea limbii si intreruperea tuturor contactelor si comunicarilor cu familiile lor ramase in tara. In fata acestor situatii (limita, conjugate cu formele de constrangere exercitate de catre inculpat), cele patru persoane vatamate au fost nevoite sa munceasca fortat si in alte conditii decat cele legale, respectiv sa-i cedeze inculpatului R.M. cvasitotalitatea veniturilor realizate.
    Mare parte din beneficiile materiale si financiare obtinute de catre inculpat din traficul de persoane au fost transferate in Romania, iar pentru a ascunde/disimula originea ilicita a lor, inculpatul R.M., cu ajutorul suspectei C.R., le-au folosit la achizitionarea unui imobil in comuna Simand, jud. Arad.
    A) Componenta trafic de persoane
    1. Partea  vatamata D.D. .In perioada martie-aprilie 2013, inculpatul R. M. a recrutat, transportat si adapostit din Romania {com.S., jud.Arad), in Franta (oras Toulouse), pe victima D.D., prin inducere in eroare (referitoare la conditiile de munca, salarizare, transport, cazare si masa) si profitand de starea de vadita vulnerabilitate a acesteia (muncitor zilier, concubinaj, trei copii minori in intretinere), unde, a exploatat-o, prin supunerea la executarea unor munci la dezmembrarea de masini si la colectarea fierului vechi, in mod fortat.
    Tratamentul la care a fost expusa partea vatamata D.D. a fost unul agresiv (violente fizice si psihice; incercare de a fugi de la inculpat esuata, urmata de prinderea lui, urcarea cu forta in microbus si deposedarea de cartile de identitate; ingradita libertatea de miscare; supravegheat permanent la locul de munca), umilitor (cazare intr-o caroserie de microbus de marfa dezmembrat, fara usi, geamuri, roti; dormit pe saltele asezate pe podeaua caroseriei, fara a se acoperi; lipsit de caldura, lumina, baie si toaleta) si degradant (infometata, mancare adunata din pubelele de gunoi, alterata si avand miros intepator).
    In cele doua luni de zile de munca, s-au colectat aproximativ 50 de tone de material feros, care s-a predat la centrele de profil, fiind valorificat la pretul de 5 euro/kg cupru si 1 euro/kg fier, din care partii vatamate D.D. i-a revenit infima suma de 105 euro (90 de euro pentru biletul de intoarcere in tara si 15 euro pentru cumparaturi Ia familia sa).
    2. Partea  vatamata C.P.. In perioada octombrie-noiembrie 2013, inculpatul R.M., a recrutat, transportat si adapostit din Romania (com.S., jud.Arad), in Franta (oras Toulouse), pe victima C.P., prin inducere in eroare (referitoare la conditiile de munca, salarizare, transport, cazare si masa) si profitand de starea de vadita vulnerabilitate a acesteia (fara loc de munca, datorii, 3 copii minori in intretinere din care unul in varsta de 10 luni, decedat la data de 07.08.2013), unde a exploatat-o, prin supunerea la executarea unor munci la colectarea fierului vechi, in mod fortat.
    Tratamentul la care a fost expusa partea vatamata C.P. a fost unul agresiv (amenintari, injuraturi, ingradita libertatea de miscare prin deposedarea de actele de identitate, supravegheat permanent la locul de munca, fuga de la inculpat si intoarcerea in Romania, unde a fost prins si agresat pentru ca si-a revendicat drepturile banesti pentru munca prestata in Franta), umilitor (cazare intr-o rulota cu usa si peretii sparti, fara geamuri, caldura, apa, curent electric si toaleta) si degradant(infometata, mancare alterata procurata de la pubelele de gunoi, cu gust insuportabil).
    Timp de o luna si jumatate cat a desfasurat aceste munci in strainatate pentru inculpatul R.M., partea vatamata C.P. nu a primit nici o suma de bani de la acesta, biletul de autocar pentru intoarcerea in tara fiind achitat de o ruda de-a inculpatului R.M..
    3. Partea  vatamata H.A.Z.. In perioada mai 2013 - martie 2014, inculpatul R.M. a transferat(de la numitul A.C.), primit si adapostit in Franta (or.Toulouse), pe victima H.A.Z., prin inducere in eroare (referitoare la conditiile de munca, salarizare, cazare si masa) si profitand de starea de vadita vulnerabilitate a acesteia (situatie financiara precara, casa modesta impartita cu un frate de-al sau, fara loc de munca stabil), unde, a exploatat-o, prin supunerea la executarea unor munci la dezmembrarea pieselor din metal si colectarea fierului vechi, in mod fortat.
    Tratamentul la care a fost expusa partea vatamata H.A.Z. a fost unul agresiv (amenintari, injuraturi, batai repetate, terorizat psihic, fuga de doua ori de la inculpat, ingradita libertatea de miscare prin deposedarea de cartea de identitate si permisul de conducere), umilitor (cazat intr-o rulota in conditii rele) si degradant (infometata, obligata sa manance alimente stricate adunate de la tomberoane).
    In cele 10 luni de zile cat a fost constransa sa munceasca, victima H.A. Z. nu a primit ocazional de la inculpatul  R.M. cateva pachete de tigari, iar in tara, la familie, nu a expediat nici o suma de bani.
    4.Partea vatamata D.E.. In perioada martie-mai 2013, inculpatul R.M. a recrutat, transportat si adapostit din Romania (com.S., jud.Arad), in Franta (oras Toulouse), pe victima D.E., prin inducere in eroare (referitoare la conditiile de munca, salarizare, transport, cazare si masa) si profitand de starea de vadita vulnerabilitate a acesteia (fara locuinta si loc de munca), unde, a exploatat-o, prin supunerea la executarea unor munci la colectarea fierului vechi, in mod fortat.
    Tratamentul la care a fost expusa partea vatamata D.E. a fost unul agresiv (amenintari, injurii, violente repetate, ingradita libertatea de miscare prin deposedarea de actele de identitate, supraveghere permanenta la locul de munca pentru a nu fugi), umilitor (cazare intr-un microbus dezafectat, fara roti, geamuri si usi, dormind pe saltele pe jos, fara asternuturi si paturi si lipsita de acces la apa si toaleta) si degradant (infometata, obligata sa adune alimente stricate de Ia tomberoane si sa le consume).
    Timp de trei luni cat a desfasurat aceste munci in strainatate pentru inculpatul R.M., victima D.E. nu a primit nici o suma de bani de la acesta, ci doar cateva pachete de tigari.
    B) Componenta spalare de hani
    Inculpatul  R.M. nu a avut si nu are profesie, ocupatie si loc de munca. In intervalul anilor 2012-2014, pe teritoriul Romaniei, inculpatul R.M., nu a fost angajat cu contract individual de munca la nici o unitate economica si nu a realizat venituri impozabile din salarii, nu a avut calitatea de asigurat, nu a figurat in evidentele fiscale cu bunuri mobile/imobile in proprietate si nici nu a detinut functii (asociat/administrator) in cadrul unor societati comerciale, iar prin conturile deschise la institutiile de credit, nu a desfasurat operatiuni bancare.
    In strainatate, pe teritoriul Frantei, in cursul anilor 2013-2014, inculpatul nu a realizat venituri din contracte de munca (salarii) sau ajutoare sociale, a detinut un cont bancar (inchis) si un autovehicul (indisponibilizat), nu a posedat bunuri imobile in proprietate si nu a avut nici o calitate la o societate comerciala (actionar/administrator).
    Cu toate acestea, in perioada critica, respectiv martie 2013-martie 2014, inculpatul R.M. a inregistrat fluxuri financiare si miscari de capital (INPUT-uri: 6465 euro, OUTPUT-uri: 20.745 euro) in absenta unor tranzactii ori relatii comerciale care sa dea aparenta de legalitate a operatiunilor.
    Produsul activitatii inculpatului desfasurata in strainatate este vadit disproportionat (14.280 euro) si are surse:
    - licite: suma de 2200 euro, dobandita de inculpatul R.M. din prestarea muncii individuale la colectarea fierului vechi si valorificarea lui la centrele de profil (declaratia de suspect din 16.07.2014 si declaratia p.vat.  din 18.04.2014);
    - imorale: suma de 2465 euro, obtinuti de inculpat din intretinerea  de relatii intime cu numita M.M.F., amanta de origine irlandeza (declaratia de inculpat din 21.07.2014, declaratiile numitilor A.S. si A.C. din 28.07.2014);‘
    - nedefinite: suma de 8080 euro, avand origini netransparente si neclare, din care, in conditii suspecte, la data de 03.01.2014, 12.03.2014 si 05.06.2014 s-au achizitionat de catre inculpatul R.M., 3 autoturisme (PEUGEOT BOXER, TM ..., cu suma de 5000 euro, FORD TRANZIT FURGON CQ-201-YL, cu titlu gratuit si OPEL VIVARO VL DD..., cu suma de 2700 euro);
    - infractionale: suma de 8000 euro, provenita din exploatarea, prin supunere la munca fortata, a celor 4 victime de catre inculpat (declaratia partea vatamata H.A.Z. din 28.04.2014).
    Astfel in cursul lunii martie 2014, inculpatul R.M. a transferat din Franta in Romania, sume de bani (8.000 curo), provenind din savarsirea infractiunilor de trafic de persoane, comise in perioada martie 2013 - martie 2014 asupra victimelor D.D., C.P., H.A.Z. si D.E., pe care i-a folosit la dobandirea unui imobil (casa si teren in suprafata de 720 mp, situate in comuna S., nr. 154, jud. Arad, unde in prezent locuiesc fratele numitului R.M., impreuna cu familia), iar pentru a ascunde sau disimula originea ilicita a acestor fonduri si a impiedica masura confiscarii, a trecut-o in calitate de beneficiar cumparator pe promisiunea de vanzare - cumparare, incheiata la data de 06.03.2014 cu familia M.G.I. si G.E., pe concubina sa C.R..
    Promisiunea redactata la avocat nu s-a finalizat prin intocmirea unui contract de vanzare-cumparare autentic la notar, intrucat nu s-au respectat de catre promitentul cumparator (suspecta C.R.) termenii antecontractului (plata diferentei de pret de 2000 euro pana la data de 20.04.2014), existentei unui litigiu intre persoanele implicate, rezultat din dezmembrarea imobilului, cat si interventiei organelor de urmarire penala din data de 16.07.2014, inculpatul R.M. si suspecta C.R., nemaifiind interesati de transferul proprietatii, pentru a se supune riscului iminent de indisponibilizare a bunurilor imobile, ci mai degraba sa atenueze din pierderile suferite (7500 euro), ca efect a rezilierii in data de 08.09.2014 a promisiunii de vanzare-cumparare din 06.03.2014, incheiata cu familia M.G. Si G..
    Prin incheierea Camerei de Consiliu din 6 octombrie 2014 Judecatorul de Camera Preliminara, in baza art. 346 alin.2 Cod procedura penala, s-a constatat legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul nr.12D/P/2014 al Parchetului de pe langa Inalta Curtea de Casatie si Justitie - DIICOT- Biroul Teritorial Arad privind pe inculpatul R.M., a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si s-a dispus inceperea judecatii cauzei.
              Pozitia procesuala a inculpatului. 
    In faza de urmarire penala, in primele declaratii,  inculpatul R.M. nu a recunoscut comiterea faptelor dar ulterior, prin declaratiile din 21 iulie 2014, a revenit asupra unor aspecte, sustinand ca, in principiu recunoaste aduse, in sensul ca a dus in strainatate pe cele 4 parti vatamate la munca si nu le-a oferit conditii corespunzatoare dar nu le-a agresat sau amenintat iar actele de identitate s-au aflat asupra lor. De asemenea, a aratat ca, in decursul celor 9 luni, in care a lucrat in Franta, a obtinut suma de 4000 euro din care cu suma de 2700 euro a cumparat un microbuz  Cu privire la sumele de bani obtinute in perioada 2013 - 2014 a precizat ca, acestea le-a primit de la o persoana din Irlanda cu care este in relatii apropiate. Cu ocazia declaratiei date in 4 septembrie 2014, in prezenta aparatorului ales, inculpatul a declarat ca mentine pozitia procesuala exprimata anterior, respectiv faptul ca nu a agresat victimele, nu le-a amenintat sau injurat, nu le-a constrans sa lucreze pentru el iar banii obtinuti provin de la persoana cu care a trait in concubinaj in Irlanda.         
    In fata instantei, inculpatul R.M. a aratat ca nu doreste ca judecarea cauzei sa se faca pe baza recunoasterii vinovatiei conform art. 374 alin.4 Cod procedura penala, astfel ca s-a procedat la efectuarea cercetarii judecatoresti si cu prilejul ascultarii in fata instantei, inculpatul a precizat aceleasi aspecte ca cel relatate in faza de urmarire penala, respectiv faptul ca nu a amenintat sau agresat victimele, iar bunurile sale au fost achizitionate cu bani proveniti de la concubina sa din Irlanda.
              Procedura de Camera Preliminara.
    Prin incheierea Camerei de Consiliu din 6 octombrie 2014 judecatorul de Camera Preliminara, in baza art. 346 alin.2 Cod procedura penala a constatat legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul nr. 12D/P/2014 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT - Biroul Teritorial Arad privind pe inculpatul R.M., trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 210 alin.1 lit.a,b Cod penal si art. 29 alin.1 lit.s din Legea nr. 656/2002 modificata si republicata, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si s-a dispus inceperea judecatii cauzei.
    Din ansamblul materialului probatoriu administrat atat in faza de urmarire penala respectiv - proces verbal de sesizare din oficiu, dovezi de ridicare a bunurilor, promisiune de vanzare - cumparare si act aditional, planse foto, proces verbal de efectuare a perchezitiei domiciliare, inscrisuri, declaratiile partilor vatamate D.D., C.P., H.A.Z., D.E., declaratiile martorilor H.L., A.E., C.S., C.Z., M.G.I., Z.O., P.M.M, C.P., dovada de predare autovehicul, adresa si recipisa de depuse bani la BCR Arad ordonante de luare  a masurilor asiguratorii,  procese verbale de sechestru, declaratiile inculpatului, cat si in faza cercetarii judecatoresti, in mod nemijlocit, in conditii de oralitate si contradictorialitate si anume - declaratiile partilor vatamate C.P., D.E., D.D., declaratiile martorilor  H.L., C.Z., N.F., C. A., R.C., A.E., M.G.I., Z.O., P.M.M., declaratia inculpatului, instanta retine urmatoarea .
              Stare de fapt. 
    In luna martie 2013, inculpatul R.M. a luat legatura cu partile vatamate D. D. si D.E., persoane care locuiau in aceeasi localitate S. jud. Arad si care aveau o situatie familiara grea si o situatie materiala precara si le-a propus sa plece impreuna in Franta, pentru a munci pentru el la colectarea de fier vechi. Inculpatul R. le-a promis celor doua parti vatamate ca le va asigura cazare, masa si din sumele de bani obtinute din fierul vechi comercializat prin centrele de colectare vor primi jumatate pentru partea vatamata D. iar partii vatamate D. i s-a promis suma de 5000 lei la intoarcerea in tara.
    Cele doua parti vatamate D. si D. au fost de acord cu propunerea inculpatului si astfel au plecat impreuna din tara cu un autocar, biletele de  transport fiind cumparate de inculpatul R.. 
    Ajunsi in localitatea Toulouse din Franta, cele doua parti vatamate au fost cazate pe un teren viran, intr-o caroserie dezafectata, fara geamuri, usi, fara mobilier, dormind direct pe podeaua caroseriei, pe saltele, fara asternuturi, desi in perioada respectiva noptile erau reci.  In aceeasi locatie erau cazati si membrii familiei inculpatului, sotia, copii, fratii, cumnatele dar spre deosebire de partile vatamate, acestia beneficiau de rulote in stare buna. Locul de cazare nu era prevazut cu apa curenta, existand doar o cismea cu apa rece, unde se spalau iar toaletele erau inexistente.
    In general, partilor vatamate li se serveau alimente obtinute din pubelele pentru gunoi, alterate si cu un miros usturoi - intepator, dar au fost si situatii cand acestia au servit masa impreuna cu familia inculpatului.
    Partea vatamata D. a fost obligat sa munceasca pentru inculpatul R. M., sub stricta supraveghere a acestuia, timp de aproximativ doua luni, pana la inceputul lunii mai 2013, perioada in care a sapat pentru a gasi fier vechi, toata cantitatea adunata fiind predata de  inculpat la centrele de colectare, care lua toti banii. Dupa aproximativ doua saptamani, s-au adunat si predat in jur de 7-8 tone de metal, iar cu banii obtinuti inculpatul a cumparat un microbuz, necesar pentru transport, spunand partilor vatamate ca sunt coproprietari impreuna cu el. Partea vatamata D. a solicitat inculpatului o suma de bani pentru a trimite familiei, in tara, care acumulase datorii, initial a fost refuzat, dar ulterior a trimis suma de 130 euro. De asemenea, cartea de identitate a partii vatamate se afla la inculpat. La un moment dat, partea vatamata a fugit de la inculpat dar a fost gasita si adusa  fortat inapoi si obligata in continuare sa sape pentru a gasi fier vechi, sub supravegherea permanenta a inculpatului. Pentru ca nu a fost platit de catre inculpat,  pentru munca prestata, partea vatamata D. a hotarat sa se intoarca in tara, inculpatul i-a platit transportul si a cumparat dulciuri pentru copii in suma de aproximativ 30 euro.La intoarcerea in Romania, partea vatamata D. a constatat ca familia sa a acumulat datorii pentru cumpararea de alimente, fiind nevoiti sa apeleze la mila rudelor, iar acesta nu a avut bani pentru achitarea acestora. Partea vatamata a apreciat ca in perioada in care a muncit pentru inculpat a adunat aproximativ 50 tone de fier vechi, la centrele de colectare cupru era platit cu 5 euro/kg iar restul fierului cu 1 euro/kg. 
    La data de 19 august 2014, partea vatamata D. D. s-a prezentat in fata notarului unde a dat o declaratie prin care a aratat ca isi retrage plangerea fata de inculpat deoarece a primit de la acesta suma de 500 euro in cursul lunii iunie 2014, si nu mai are nici un fel de pretentii de la acesta.
    Ulterior acestei date, la 28 august 2014, partea vatamata D.D., in fata procurorului si a aparatorului ales al inculpatului si a celui desemnat din oficiu pentru partea vatamata,  a aratat ca mentine in totalitate cele declarate anterior, faptele sunt reale, a primit suma de 500 euro de la concubina inculpatului, suma primita pentru munca prestata si nu mai are alte pretentii de la inculpat.
    In fata instantei, partea vatamata D.D. a aratat ca nu se constituie parte civila in procesul penal, pentru ca a primit suma de 500 euro de la inculpat, iar declaratiile date in prezenta cauza, in faza de urmarire penala reprezinta adevarul, dar pentru ca nu are studii, nu retine tot ceea ce a declarat.
    Partea vatamata D.E. a ramas in Franta timp de aproape trei luni, perioada in care a fost obligat sa lucreze pentru inculpatul R.M., fiind pazit si neavand posibilitatea de a pleca, cu atat mai mult cu cat cartea sa de identitate a fost luata de catre inculpat. Lucrau pe timpul zilei intre 14-16 ore, sapand pentru adunarea de fier vechi, care era transportat si valorificat la centrele de colectare, unde partile vatamate il descarcau, fara insa a asista la plata marfurilor, iar uneori pe timp de noapte, erau treziti si pusi sa descarce marfa adusa de alte persoane. Atat partea vatamata D. cat si D. au fost loviti de inculpat, fortati sa munceasca peste puterile lor, pana la epuizare totala. Pe perioada cat a muncit in Franta pentru inculpat nu a primit nici o suma de bani si s-a intors in Romania odata cu familia inculpatului.
    Dupa demararea cercetarilor, respectiv arestarea preventiva a inculpatului, la data de 20 august 2014, partea vatamata D.E. a declarat in fata notarului ca isi retrage plangerea fata de inculpatul R.M., deoarece a primit de la acesta suma de 500 euro si nu mai are pretentii de la acesta.
    La data de 27 august 2014, in fata procurorului, avocatilor partii vatamate( desemnat din oficiu) si al inculpatului, partea vatamata D.E. a aratat ca mentine in totalitate cele declarate anterior in fata organelor de politie, faptele sunt reale si la solicitarea concubinei si surorii inculpatului, a fost de acord sa dea declaratia notariala, pentru ca nu doreste sa fie probleme de convietuire in localitate si a primit suma de 100 euro de la C.R. (concubina inculpatului) si nu mai are pretentii de la aceasta.
    In fata instantei partea vatamata D.E. a aratat ca nu se constituie parte civila in procesul penal, mentine declaratiile date in faza de urmarire penala si a aratat ca a primit de la inculpa suma de 100 euro si 200 lei, dupa demararea cercetarilor.
    Partea vatamata H.A.Z., din luna aprilie 2013 se afla pe teritoriul Frantei, unde presta munca pentru fratele inculpatului si incepand cu luna mai 2013, acesta a acceptat propunerea inculpatului R.M., de a munci pentru el la colectat de fier vechi. Inculpatul i-a promis partii vatamate H. ca ii va asigura cazarea, mancarea, tigari si un salar lunar de 250 euro, propunere acceptata de acesta.Partea vatamata a fost obligat sa munceasca la dezmembrarea diferitelor piese de metal, la descarcarea unor bunuri din mijloace de transport, uneori chiar 12 ore pe zi, in conditii grele, peste puterile sale, cartea sa de identitate a fost retinuta de inculpat, care avea o atitudine agresiva, era violent, il ameninta, il injura si agresa pe partea vatamata. Partea vatamata a fost cazat in aceleasi conditii ca celelalte parti vatamate, respectiv intr-o caroserie dezafectata,  fara geamuri, usi, fara mobilier, dormind direct pe podeaua caroseriei, pe saltele, fara asternuturi, desi noptile erau reci.  In aceeasi locatie erau cazati si membrii familiei inculpatului, sotia, copii, fratii, cumnatele dar spre deosebire de partile vatamate, acestia beneficiau de rulote in stare buna. Locul de cazare nu era prevazut cu apa curenta, existand doar o cismea cu apa rece, unde se spalau iar toaletele erau inexistente. Partii vatamate i se serveau alimente obtinute din pubelele pentru gunoi, alterate si cu un miros usturoi - intepator si uneori, cateva pachete cu tigari.A incercat sa plece din acel loc dar fara cartea de identitate nu a reusit, astfel ca a ramas, fiind in continuare fortat  sa munceasca pentru inculpat, pana in luna mai 2014, cand a fost trimis in tara fara nici un ban. Dupa ce a ajuns in Romania, partea vatamata l-a contactat pe inculpat si i-a cerut sa-i plateasca pentru munca prestata, dar a fost refuzat de acesta, cu motivarea ca nu are bani intrucat si-a cumparat o casa in localitatea S. jud. Arad.
    In declaratia data la data de 27 august 2014, in fata procurorului, a avocatilor partii vatamate (desemnat din oficiu) si al inculpatului(ales), partea vatamata H.A.Z a declarat ca mentine cele declarate anterior in fata organelor de politie, faptele sunt reale, fratele inculpatului i-a propus sa se impace cu inculpatul iar partea vatamata a afirmat ca daca i se plateste pentru munca prestata, se va gandi la acest aspect, declarand ca nu se mai constituie parte civila in procesul penal.
    Desi legal citat de la domiciliul indicat si prin emiterea unui mandat de aducere, partea vatamata H.A.Z. nu s-a prezentat in fata instantei, fiind plecat de la adresa de domiciliu intr-un loc necunoscut.
    In luna octombrie 2013, inculpatul inculpatul R.M. a luat legatura cu partea vatamata C.P., persoana care locuieste in aceeasi localitate S. jud. Arad si care avea o situatie familiara grea si o situatie materiala precara si i-a propus sa plece impreuna in Franta, pentru a munci pentru el la colectarea de fier vechi.. Inculpatul R. i-a promis partii vatamate ca ii va asigura cazare, masa si  un salariu lunar de 300 euro .
    Partea vatamata C.P., a fost de acord cu propunerea inculpatului si astfel au plecat impreuna din tara cu un autocar, biletele de  transport fiind cumparate de inculpatul R.. 
    Ajunsi in localitatea Toulouse din Franta, partea vatamata a fost cazata pe un teren viran, intr-o caroserie dezafectata, fara geamuri, usi, fara mobilier, dormind direct pe podeaua caroseriei, pe saltele, fara asternuturi, desi in perioada respectiva noptile erau reci iar sobolanii circulau in voie.  In aceeasi locatie erau cazati si membrii familiei inculpatului, sotia, copii, fratii, cumnatele dar spre deosebire de partile vatamate, acestia beneficiau de rulote in stare buna. Locul de cazare nu era prevazut cu apa curenta, existand doar o cismea cu apa rece, unde se spalau iar toaletele erau inexistente.
    In general, partii vatamate i se serveau alimente obtinute din pubelele pentru gunoi, alterate si cu un miros usturoi - intepator, dar au fost si situatii cand acesta a servit masa impreuna cu familia inculpatului.
    Impreuna cu partea vatamata C.P. locuia si partea vatamata H.A.Z..
    Partea vatamata C.P. a fost obligat sa munceasca pentru inculpatul R.M., timp de aproximativ doua luni, pana in luna noiembrie 2013, perioada in care a sapat pentru a gasi fier vechi, a muncit alaturi de partea vatamata H. A. la dezmembrat masini, uneori, cate 12-16 ore pe zi, toata cantitatea adunata fiind predata de  inculpat la centrele de colectare, care lua toti banii, Partea vatamata Covaci Petru a solicitat inculpatului o suma de bani pentru a trimite familiei, in tara, care acumulase datorii, dar a fost refuzat. De asemenea, cartea de identitate a partii vatamate se afla la inculpat. In luna noiembrie 2013, inculpatul a revenit in tara, astfel ca partea vatamata i-a cerut actul de identitate, si profitand de lipsa inculpatului, s-a intors in tara, cu bani imprumutati de la o ruda a inculpatului.
     Ajuns in localitatea S., partea vatamata i-a cerut inculpatului bani pentru munca prestata in Franta, moment in care inculpatul a inceput sa-l injure, l-a lovit si cu o cheie tubulara a incercat sa-l loveasca in zona capului dar a fost oprit de tatal  partii vatamate.
    In fata instantei partea vatamata C.P. s-a constituit parte civila cu suma de 50000 euro reprezentand despagubiri civile respectiv suma de 48000 euro daune morale constand in suferinta fizica si psihica inimaginabila la care a fost supus in urma comportamentului agresiv al inculpatului respectiv violente fizice si psihice, amenintari, injuraturi, ingradirea libertatii de miscare prin deposedarea sa de actele de identitate, supravegherea permanenta la locul de munca,  agresiunea suferita la intoarcerea in tara, umilinta si situatia degradanta la care a fost supus prin cazarea intr-o rulota cu usa si peretii sparti, fara geamuri, caldura, apa, curent electric si toaleta, infometarea si procurarea alimentelor din pubele de gunoi, ramanand cu sechele, iar suma de 2000 euro reprezinta daunele  materiale suferite pentru ca nu a fost platit pentru munca depusa.
    Cu prilejul audierii in fata instantei partea vatamata C.P. a mentinut declaratiile date in prezenta cauza, sustinand ca a primit in perioada in care se afla in Franta si muncea pentru inculpat suma de 300 lei, predata familiei sale, nu a fost fortat sa ramana in Franta iar cartea de identitate a dat-o sotiei inculpatului pentru a nu o pierde. Totodata a relatat ca nu a avut un sentiment de teama fata de inculpat, in momentul in care se afla in strainatate dar executa tot ce i se cerea, i se adresa cu apelativul "sefu" iar in prezent nu ii este teama de acesta pentru ca este arestat.De asemenea, a precizat ca suma pretinsa cu titlu de daune morale reprezinta suferinta cauzata ca urmare a agresiunii sale de catre inculpat in Romania.      
    Pentru a retine aceasta stare de fapt tribunalul a avut in vedere urmatoarele aspecte legate de probatiunea administrata in cauza.
    In vederea aflarii adevarului instanta de judecata este obligata, potrivit art. 5 Cod procedura penala, sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe, aprecierea fiecarei probe facandu-se conform art.103 Cod procedura penala, in urma examinarii  tuturor probelor administrate. Retractarea totala sau partiala a unei declaratii anterioare nu este de natura prin ea insasi, sa inlature acea declaratie, caci, astfel, s-ar ajunge la lipsirea de efecte a unei probe administrate in mod legal. Inlaturarea unei declaratii se face numai in masura in care retractarea este temeinic motivata, iar imprejurarile cauzei formeaza convingerea ca relatarile anterioare nu reprezinta realitatea.
    In acest context instanta retine ca, declaratiile partii vatamate D.D., se coroboreaza cu cele ale partii vatamate C.P. si D.E. si ale martorilor H.L., A. E. si in parte cu sustinerile inculpatului privind inducerea in eroare privind conditiile de munca oferite in Franta.
    In ceea ce priveste declaratiile partii vatamate D.E., date in faza de urmarire penala, tribunalul constata ca acestea se coroboreaza cu declaratiile partii vatamate D.D., C.P., ale martorilor A.E. ale faptuitorilor A.C. si  A. S., si fata de mentiunile acestei parti vatamate privind imprejurarile in care a dat declaratia notariala, se apreciaza ca nuantarile din declaratia data in fata instantei, nu sunt conforme cu realitatea, fiind facute sub imperiul unei stari de nesiguranta cauzate de prezenta inculpatului si a familiei acestuia.
    Referitor la declaratia partii vatamate C.P., instanta constata ca, aceasta se coroboreaza cu declaratiile partilor vatamate D.D., H.A.Z., ale martorilor C.Z., C.S., Z.O., P.M.M., N.F., C.A. si R.C., considerandu-se ca,  fata de precizarea acestuia din fata instantei respectiv "in acest moment nu mai imi este teama de inculpat intrucat este in stare de arest" , unele aspecte din declaratia acestei parti vatamate, data in fata instantei urmeaza a fi inlaturate.
    Declaratiile martorilor N.F., C.A. si R.C., urmeaza a fi inlaturate considerandu-se ca sunt date "pro causa" si neverosimile, cu atat mai mult cu cat s-a dovedit, prin inscrisurile de  la dosar ca cele doua martore au primit sume de bani de la inculpat prin intermediul "Western Union".
    In cursul lunii martie 2014, inculpatul R.M. a transferat din Franta in Romania, sume de bani respectiv 8.000 euro, provenind din savarsirea infractiunilor de trafic de persoane, comise in perioada martie 2013 - martie 2014 asupra victimelor D. D., C.P., H.A.Z. si D.E.. Astfel, inculpatul a luat legatura cu martorul M.G.I., proprietarul imobilului situat in loc. S. nr. 154 jud. Arad, cu care a negociat cumpararea acestuia pentru suma de 10.000 euro. Partile s-au prezentat la notar si au incheiat o promisiune de vanzare - cumparare a imobilului, la data de 6 martie 2014, intre sotii M.G.I. si E. si numita C.R., concubina inculpatului, in calitate de promitent cumparator. Cu aceasta ocazie inculpatul a platit martorului M. suma de 8000 euro, urmand ca diferenta sa fie achitata la o data ulterioara.
    Promisiunea redactata la avocat nu s-a finalizat prin intocmirea unui contract de vanzare-cumparare autentic la notar, intrucat nu s-au respectat de catre promitentul cumparator - numita C.R. termenii antecontractului (plata diferentei de pret de 2000 euro) si interventia organelor de urmarire penala din data de 16.07.2014, inculpatul si  concubina acestuia, nemaifiind interesati de transferul proprietatii. Drept urmare, la data de 08.09.2014 s-a procedat la rezilierea promisiunii de vanzare-cumparare din 06.03.2014, incheiata cu familia M., care au restituit suma de 7500 euro.
    In intervalul anilor 2012-2014, pe teritoriul Romaniei, inculpatul R.M., a figurat in evidente cu doua contracte individuale de munca incheiate cu SC A.P. SRL Arad, pe timp de doua saptamani (perioada 13.10.2011 - 28.10.2011 cu durata a muncii de 2 ore/zi), respectiv cu SC D. P. R. SRL I., jud.Arad, pe timp de 12 zile (perioada 30.05.2017-11.06.2007). In restul perioadei analizate, inculpatul nu a fost angajat cu contract individual de munca la nici o unitate economica si nu a realizat venituri impozabile din salarii, nu a avut calitatea de asigurat, nu a figurat in evidentele fiscale cu bunuri mobile/imobile in proprietate si nici nu a detinut functii (asociat/administrator) in cadrul unor societati comerciale, iar prin conturile deschise la institutiile de credit, nu a desfasurat operatiuni bancare.
    In strainatate, pe teritoriul Frantei, in cursul anilor 2013-2014, inculpatul nu a realizat venituri din contracte de munca (salarii) sau ajutoare sociale, a detinut un cont bancar (inchis) si un autovehicul (indisponibilizat), nu a posedat bunuri imobile in proprietate si nu a avut nici o calitate la o societate comerciala (actionar/administrator).
    In perioada de referinta, respectiv martie 2013 - martie 2014, inculpatul R. M. a inregistrat fluxuri financiare si miscari de capital, dupa cum urmeaza: INPUT-uri - 6465 euro, OUTPUT-uri - 20.745 euro), in absenta unor tranzactii ori relatii comerciale care sa dea aparenta de legalitate a operatiunilor.
    Pe de alta parte, la datele de 3 ianuarie 2014, 12 martie 2014 si 5 iunie 2014 s-au achizitionat de catre inculpat, 3 autoturisme respectiv Peugeot Boxer, cu nr.de inmatriculare  TM ..., cu suma de 5000 euro, Ford Tranzit Furgon CQ-201-YL, cu titlu gratuit si Opel Vivaro VL DD..., cu suma de 2700 euro.
    Din declaratiile inculpatului coroborate cu cele ale partii vatamate D. D. si ale martorilor N.F., C.A. si R.C. rezulta ca inculpatul a realizat in perioada, in care a prestat activitati individuale in Franta, suma de 2700 de euro, cu care a achizitionat autovehiculul Opel Vivaro. 
    Din adresa BCR nr. DCAF 4078 din 22.08.2014, rezulta ca, in perioada 01.01.2013-30.04.2014 inculpatul nu a fost identificat cu conturi active. Potrivit adresei Bancii Transilvania nr.245860 din 21.08.2014 nu au fost identificate operatiuni bancare pe conturile in lei si euro ale inculpatului in intervalul 01.01. - 30.04.2014; in perioada 01.01.2013 - 31.12.2013, pe contul de RON s-a efectuat o singura creditare in data de 16.01.2013 cu suma de 400 RON, urmata de trei debitari succesive in datele de 18.01.2013, 19.01.2013 si 21.01.2013 cu suma totala de 398,36 RON, iar alte tranzactii nu au mai fost desfasurate, astfel ca la finele anului 2013, totalul disponibil a fost de 0 RON; pe contul de euro, in intervalul 01.01. - 31.12.2013, nu s-au efectuat nici un fel de operatiuni bancare, totalul disponibil fiind de 0 euro la sfarsitul anului 2013 . De asemenea, din raspunsul operatorului de transfer rapid de bani MONEY GRAM, prin agentul BCR, reiese un singur transfer in data de 09.04.2013, a sumei de 110 euro expediata de M.F. pe numele inculpatului R.M.. Pe de alta parte, din adresa Western Union nr.462 din 27.08.2014, in intervalul 01.03.2013 - 30.03.2014, inculpatul apare ca destinatar al sumei totale de 2465 euro si expeditor al sumei totale de 7745 euro
    Prin procesul verbal din data de 20 august 2014 al DIICOT - BT Arad, intocmit in baza datelor si informatiilor primite de la ARO FRANTA, prin intermediul Ministerului Justitiei, Oficiul National de Prevenire a Criminalitatii si pentru Recuperarea Creantelor provenite din Infractiuni, s-a stabilit ca inculpatul a detinut in perioada 14.05.2013-06.03.2014 un singur cont bancar la La Banque Postale, agentia Toulouse (in prezent inchis), a inmatriculat la data de 05.06.2014, pe numele sau, un autovehicul marca OPEL, tipul VIVARO, cu nr.DD... si nu apare ca proprietar al unor imobile si nici nu are vreo calitate (actionar, administrator) la o societate comerciala din strainatate.
    Din inscrisurile aflate la filele 402-413 dosar u.p. instanta retine ca in perioada martie -noiembrie 2013 inculpatul a primit de la numita M.  F.( concubina sa) suma de 2355 euro.
    Raportat la sumele de bani obtinute de inculpat din activitati licite,  cele primite cu titlu de dar din Irlanda si bunurile achizitionate in aceeasi perioada, tribunalul constata ca suma de 8000 euro, folosita pentru achizitionarea de catre inculpat, prin interpusi, a imobilului din S. nr. 154 jud. Arad, provine din exploatarea partilor vatamate D.D., H.A.Z., C. P. si D. E..

              Incadrarea juridica.

    Noul Cod Penal incrimineaza la art. 210 alin.1 infractiunea de trafic de persoane, care consta in recrutarea, transportarea, transferul, adapostirea sau primirea unei persoane in scopul exploatarii acesteia, savarsita:
    a)prin constrangere, rapire, inducere in eroare sau abuz de autoritate;
    b)profitand de imposibilitatea de a se apara sau de a-si exprima vointa sau starea de vadita vulnerabilitate a acelei persoane;
    c)prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase in schimbul consimtamantului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane.
    Existenta infractiunii este conditionata si de scopul savarsirii faptei, constand in exploatarea victimei, in sensul art. 182 Noul Cod penal, conform alin.1 lit.a, prin exploatarea unei persoane se intelege, supunerea la executarea unei munci sau indeplinirea de servicii, in mod fortat. 
    Prin renuntarea la unele variante agravate, Noul Cod penal este legea penala mai favorabila.
    Prin Decizia nr. XLIX/2007 ICCJ - Sectiile Unite, data in solutionarea recursului in interesul legii a statuat ca "traficul de persoane incriminat prin dispozitiile art. 12 si 13 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecti pasivi, in aceleasi conditii de loc si timp, constituie o infractiune unica, in forma continuata, iar nu mai multe infractiuni aflate in concurs", solutia care si-a pierdut valabilitatea in lumina noii reglementari generale, cu privire la normele de incriminare echivalente cuprinse in art. 210 si art. 211 Noul Cod penal si fata de modificarile art. 35 Noul Cod penal, cu privire la conditiile de existenta a infractiunii continuate, urmand a se retine concursul de infractiuni, in cazul traficarii a doua sau mai multe persoane.
    Consimtamantul persoanei victima a traficului nu constituie cauza justificativa.
    Faptele inculpatului R.M., care in perioada, martie 2014- martie 2014, a recrutat partile vatamate D.D., D.E., C.P. si H.A..Z., le-a transportat in Franta (mai putin partea vatamata H.), le-a adapostit intr-o caroserie dezafectata, fara cele mai elementare dotari si utilitati, hranindu-i, de cele mai multe ori, cu alimente alterate, profitand de situatia familiara si materiala a acestora (lipsa unui loc de munca, copii minori in intretinere,  imobile in constructie, etc.) si de alte imprejurari respectiv nivelul de instruire scolara (partea vatamata  C.P. este absolvent a 4 clase primare, partea vatamata D. nu are studii), partea vatamata H. este consumator de alcool, nu cunosc decat limba romana, astfel ca nu au posibilitatea de a se descurca in alta tara, cu atat mai mult cu cat actele de identitate se aflau la inculpat, dupa care ajunsi in Franta, le-a obligat sa munceasca pentru el, constituie patru infractiuni de trafic de persoane, prevazute de art. 210 alin.1 lit.a, b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal. 
    Infractiunea de spalare de bani prevazuta de art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002 modificata si republicata, presupune  schimbarea sau transferul de bunuri cunoscand ca provin din savarsirea de infractiuni, in scopul ascunderii sau disimularii originii ilicite a acestor bunuri. In conformitate cu dispozitiile art. 29 alin.4 din aceeasi lege, cunoasterea provenientei bunurilor sau scopul urmarit poate fi dedusa din circumstantele faptice obiective iar alin.5 al aceluiasi articol stabileste ca dispozitiile alin.1-4 se aplica indiferent daca infractiunea din care provine bunul a fost comisa pe teritoriul Romaniei sau in strainatate.
    In raport de aceste prevederi legale, se constata ca fapta inculpatului R. M., care in luna martie 2014,  a transferat din Franta in Romania, sume de bani respectiv 8.000 euro, provenind din savarsirea infractiunilor de trafic de persoane, comise in perioada martie 2013 - martie 2014 asupra victimelor D. D., C.P., H.A.Z. si D.E., suma pe care a folosit-o la achizitionarea imobilului situat in loc. S. nr. 154 jud. Arad, si pentru a ascunde sau disimula originea ilicita a acestei sume, a mentionat in calitate de promitent cumparator pe numita C.R., concubina sa, sens in care s-a incheiat o promisiune de vanzare - cumparare cu sotii M.G.I. si E..
    Instanta apreciaza ca circumstantele faptic obiective ale cauzei, respectiv dispunerea de mari sume de bani in numerar fara origine cunoscuta, absenta unor afaceri licite care sa justifice aceste operatiuni, inexistenta relatiilor comerciale care ar justifica eventuale fluxuri financiare, folosirea unui tert(concubina inculpatului)pentru a ascunde adevaratul beneficiar(inculpatul R.) dovedesc vinovatia inculpatului in comiterea acestei infractiuni.  

              Individualizarea judiciara a pedepselor.

    La individualizarea pedepsei ce urmeaza a se aplica inculpatului instanta va avea in vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevazute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infractiunii savarsite si periculozitatea infractorului.
    Faptele acestuia sunt neindoielnic grave, astfel ca in operatia complexa a individualizarii tratamentului penal, tribunalul va tine seama ca faptele au avut drept consecinta obtinerea unor avantaje materiale pe cai nelegale respectiv prin exploatarea partilor vatamate, imprejurare care coroborata cu totala nesinceritate a inculpatului demonstreaza ca resocializarea lui viitoare pozitiva nu este posibila decat prin aplicarea unor pedepse ferme care sa fie in deplin acord cu dispozitiile Codului de procedura penala.             
    Atitudinea sfidatoare avuta de inculpat pe intreg parcursul procesului penal, prin neasumarea raspunderii pentru cele savarsite, prin incercarea indirecta (prin intermediul membrilor familiilor) de a determina partile vatamate sa-si schimbe declaratiile, oferind sume de bani, unita cu imprejurarea ca nu a manifestat cel mai mic regret fata de faptele comise, indreptateste convingerea instantei ca reeducarea lui nu poate fi realizata decat prin aplicarea unor pedepse corespunzatoare
    Ca sa-si poata indeplini functiile care-i sunt atribuite, in vederea realizarii scopului sau si al legii, pedeapsa trebuie sa corespunda sub aspectul naturii (privativa sau neprivativa de libertate) si duratei, atat gravitatii faptei si potentialului de pericol social pe care-l prezinta, in mod real persoana inculpatului, cat si aptitudinii acestuia de a se indrepta sub influenta pedepsei.
    Functiile de constrangere si de reeducare, precum si scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justa individualizare  a sanctiunii, care sa tina seama de persoana careia ii este destinata, pentru a fi ajutata sa se schimbe, in sensul adaptarii la conditiile socio - etice impuse de societate.
    Exemplaritatea pedepsei produce efecte atat asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cat si asupra altor persoane care, vazand constrangerea la care este  supus acesta, sunt puse in situatia de a reflecta asupra propriei lor comportari viitoare si de a se abtine de la savarsirea de infractiuni.
    Fermitatea cu care o pedeapsa este aplicata si pusa in executare, intensitatea si generalitatea dezaprobarii morale a faptei si faptuitorului, conditioneaza caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin marimea privatiunii, trebuie sa reflecte gravitatea infractiunii si gradul de vinovatie al faptuitorului.
    Numai o pedeapsa justa si proportionala este de natura sa asigure atat exemplaritatea cat si finalitatea acesteia, preventia speciala si generala inscrise in Legea nr. 254/2013 - art. 3 alin.1 - potrivit caruia "scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni".
    Pornind de la aceste considerente, instanta va avea in vedere cu privire la persoana inculpatului R.M., lipsa antecedentelor penale, imprejurarea ca pe teritoriul Frantei figureaza cu mentiuni operative respectiv talharie comisa in anul 2013, nivelul de instruire scolara ca absolvent a 4 clase primare, imprejurarea ca nu are un loc de munca, este raliat in concubinaj, atitudinea avuta in fata organelor judiciare.
    In limitele legale ale pedepselor, in baza art. 210 alin.1 lit.a si b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal il va condamna pe inculpatul R.M. la 3 ani inchisoare pentru infractiunea de trafic de persoane(parte vatamata D. D.).
    In baza art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap la art. 67 Cod penal va  aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevazute de  art. 66 alin.1 lit.a, b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
    In baza art. 210 alin.1 lit.a si b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal va condamna pe acelasi inculpat R.M., la 3 ani inchisoare pentru infractiunea de trafic de persoane (parte vatamata C.P.).     
    In baza art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap.la art. 67 Cod penal va  aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevazute de  art. 66 alin.1 lit.a, b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
    In baza art. 210 alin.1 lit.a si b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal il va condamna pe acelasi inculpat R.M., la  3 ani inchisoare pentru infractiunea de trafic de persoane (parte vatamata H.A.Z)..       
    In baza art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap.la art. 67 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevazute de  art. 66 alin.1 lit.a, b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
    In baza art. 210 alin.1 lit.a si b Cod penal cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal va condamna pe acelasi inculpat R.M., la 3 ani inchisoare pentru infractiunea de trafic de persoane (parte vatamata D.E.).        
    In baza art. 12 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 67 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevazute de  art. 66 alin.1 lit.a, b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
    In baza art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002 modificata si republicata, va condamna pe acelasi inculpat la 3 ani inchisoare pentru infractiunea de spalare de bani.
    In baza art. 38 alin.1 Cod penal, art. 39 alin.1 lit. b Cod penal va aplica inculpatului  pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare la care se adauga un spor de 4 ani inchisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmand ca inculpatul R.M. sa execute pedeapsa rezultanta de 7 ani inchisoare, in regim de detentie.
    In baza art. 45 alin.1 si 3 lit.a Cod penal alaturi de pedeapsa principala va aplica pedeapsa complementara a interzicerii  unor drepturi respectiv cele prevazute de  art. 66 alin.1 lit.a, b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
    Fata de natura si gravitatea infractiunilor comise - respectiv trafic de persoane si spalare de bani, imprejurarile cauzei si persoana inculpatului,  instanta apreciaza ca este necesara aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor  prevazute de art. 66 alin.1 lit.a, b si d  Cod penal, pe o perioada de 2 ani.
    Pe durata si in conditiile prevazute de art.65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 66 alin.1 lit.a si b Cod penal.
    Executarea prin privare de libertate este singura in masura sa asigure atat scopul coercitiv, de exemplaritate cat si cel educativ al pedepselor in vederea indreptarii atitudinii inculpatului R.M. fata de comiterea de infractiuni si resocializarea lui viitoare pozitiva.
    Tribunalul  apreciaza ca, in raport de modul de concepere a activitatii infractionale, cu imprejurarile comiterii faptelor si cu importanta relatiilor sociale incalcate de inculpati, lasarea acestuia in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica, prin crearea unui sentiment de insecuritate si neincredere in buna desfasurare a actului de justitie. Pe de alta parte, asemenea fapte, neurmate de o riposta ferma a societatii ar intretine climatul infractional si ar crea faptuitorilor impresia ca pot persista in sfidarea legii.
    Asa fiind, tribunalul in baza art. 399 alin.1 Cod procedura penala va mentine starea de arest a inculpatului R.M. si in baza art. 72 alin.1 Cod penal va scadea din pedeapsa aplicata acestuia durata retinerii si arestarii preventive de la 16 iulie 2014 pana la zi.
              Actiunea civila.

    In cadrul procesului penal s-a constituit parte civila C.P. cu suma de 50000 Euro reprezentand despagubiri civile respectiv suma de 48000 euro daune morale constand in suferinta fizica si psihica inimaginabila la care a fost supus in urma comportamentului agresiv al inculpatului respectiv violente fizice si psihice, amenintari, injuraturi, ingradirea libertatii de miscare prin deposedarea sa de actele de identitate, supravegherea permanenta la locul de munca,  agresiunea suferita la intoarcerea in tara, umilinta si situatia degradanta la care a fost supus prin cazarea intr-o rulota cu usa si peretii sparti, fara geamuri, caldura, apa, curent electric si toaleta, infometarea si procurarea alimentelor din pubele de gunoi, ramanand cu sechele, iar suma de 2000 euro reprezinta daunele  materiale suferite pentru ca nu a fost platit pentru munca depusa.
    Tribunalul constata ca daunele morale sunt menite sa contribuie la reducerea compensatorie a suferintelor fizice si psihice cauzate partii vatamate ca urmare a activitatii infractionale a inculpatului si  se apreciaza ca un cuantum de 3000 euro este suficient dar si necesar repararii prejudiciului moral.
    Asadar, in baza art. 397 alin.1 Cod procedura penala rap. la art. 25 alin.1, art. 19 alin.1, 2 si 5 Cod penal si cu aplicarea art.1349, art.1357 alin.1, art. 1381 alin.1 Cod civil va admite in parte actiunea civila exercitata de partea vatamata/parte civila C.P. si va obliga inculpatul sa plateasca acestuia suma de 3000 euro sau contravaloarea in lei la data executarii cu titlu de daune morale si respinge restul pretentiilor.
    In baza art. 22 alin.1 si 2 Cod procedura penala va constata ca partile vatamate D.D., D.E. si H.A.Z. au renuntat la pretentiile civile si nu s-au constituit parte civila in procesul penal. 
    In baza art. 33 alin.1 din Legea nr. 656/2002 modificata si republicata rap. la art. 112 alin.1 lit.e Cod penal va confisca de la inculpatul R.M. suma de 8000 euro.            
    In baza art. 112 alin.1 lit. c Cod penal va confisca o cheie tubulara de culoare argintie avand urmatoarea inscriptie 75 OGV FACOM 19, cu o lungime de aproximativ 22 cm, ridicata de la inculpatul R.M. si aflata la camera corpuri delicte a Tribunalului Arad.
    In baza art. 397 Cod procedura penala rap. la art. 249 Cod procedura penala va mentine masura asiguratorie a sechestrului instituit asupra autoturismului marca Opel Vivaro VL, cu nr. de inmatriculare DD..., serie sasiu WOLF7BDB64V647844 si certificat de inmatriculare 2014 CK 40040, aflat in proprietatea inculpatului R.M., depus la Camera Corpuri Delicte a IPJ Arad cu dovada seria H nr. 0141010 din 23.07.2014, prin ordonanta procurorului din 21 iulie 2014 data in dosarul nr. 12D/P/2014 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT- Biroul Teritorial Arad, in privinta caruia s-a dispus valorificarea de indata prin ordonanta procurorului din 4 septembrie 2014, data in acelasi dosar.
    In baza art. 397 Cod procedura penala rap. la art. 249 Cod procedura penala si art.33 din Legea nr. 656/2002 modificata si republicata, va mentine  masura asiguratorie a sechestrului instituit asupra sumei de 7500 euro aflata in proprietatea inculpatului R.M. si ridicata de la numita C.R. si depusa la BCR Sucursala Judeteana Arad cu chitanta nr.(...) din 8 septembrie 2014 in contul  (...) nr. 76/2008 modificata va dispune prelevarea de la inculpatul R.M. a probelor biologice in vederea introducerii profilelor genetice in Sistemul National de Date Genetice Judiciare.
    Deoarece  in cauza inculpatul urmeaza a fi condamnat, avand in vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate de desfasurarea judecatii, cele ocazionate de desfasurarea urmaririi penale precum si dispozitiile art. 274 alin.1 Cod procedura penala va obliga inculpatul sa plateasca statului suma de  2800 lei cheltuieli judiciare.
    Impotriva acestei sentinte a declarat apel inculpatul R.M. , apelul nefiind motivat in scris ci doar oral in fata instantei de catre aparatorul ales al inculpatului, care a apreciat hotararea primei instante ca fiind nedreapta, partile vatamate declarand ca nu au fost fortate sa munceasca, s-au inteles bine cu inculpatul, au trait in aceleasi conditii ca si inculpatul, iar raportat la aceste elemente s-a solicitat rejudecarea cauzei, fiind criticata si modalitatea de solutionare a laturii civile, respectiv masurile asiguratorii dispuse in cauza.
    Examinand sentinta penala apelata prin prisma motivelor de apel invocate, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, potrivit disp. art. 417 al. 2 C.p.p., instanta constata ca apelul declarat de inculpatul R.M. este nefondat, hotararea Tribunalului Arad fiind temeinica si legala.
    Astfel, instanta de fond pe baza intregului material probator existent in cauza, respectiv declaratiile persoanelor vatamate D.D., C.P., H.A.Z., D. E., ale martorilor H.L., C.Z., A. E., M.G.I., Z.O., P.M.M., probele cu inscrisuri, s-a stabilit in mod corect starea de fapt dedusa judecatii, respectiv aceea ca in perioada martie 2013 - martie 2014 inculpatul a luat legatura cu partile vatamate si le-a propus acestora sa lucreze pentru el in Franta la colectarea de fier vechi, promitand acestora cazare, masa, respectiv jumatatea sumelor de bani obtinute din colectarea sau comercializarea fierului vechi cand se vor intoarce in tara sau un salariu.
    Din probele administrate a rezultat ca persoanele vatamate au fost cazate pe un teren viran, intr-o caroserie dezafectata, fara geamuri, usi, mobilier, dormind direct pe saltele, pe podeaua caroseriei, fara asternuturi, desi in perioada respectiva noptile erau reci, locul de cazare nefiind prevazut cu apa curenta, existand doar o cismea cu apa rece, iar toaletele erau inexistente, de asemenea persoanelor vatamate li se serveau alimente obtinute din pubelele pentru gunoi, alterate, iar munca se desfasura sub stricta supraveghere a inculpatului, care
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011