Loviri si alte violente

Prin sentinta penala nr. 47 din 30 ianuarie 2014, pronuntata in dosarul nr. 7975/108/2013 - Tribunalul Arad, in baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. d cod procedura penala, achita pe inculpatul M.D.F., pentru infractiunea prevazuta de art. 180 alin.2 Cod penal.
    Respinge actiunea civila formulata de partea vatamata P.A.M..
    Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, inculpatul M.D.F. a cunoscut-o partea vatamata P.A.M., cu care s-a raliat in concubinaj, relatia lor incetand la inceputul anului 2012.
    Dupa despartirea celor doi, partea vatamata a incercat in mod insistent sa refaca legatura cu inculpatul, fapt pentru care l-a sunat insistent o perioada de timp sau se ducea la sala de sport unde inculpatul facea antrenamente.
    Din declaratiile martorului P.I.G. rezulta ca partea vatamata, dupa despartirea de inculpat, a avut de mai multe ori iesiri verbale violente la adresa acestuia.
    Pe fondul tensiunilor existente intre cei doi, in seara de 26.09.2012, inculpatul s-a intalnit intamplator cu partea vatamata P.A.M., pe Calea Aurel Vlaicu din Arad, in zona blocului X42, partea vatamata fiind insotita de fiul sau P.M. in varsta de 5 ani.
    Potrivit declaratiilor inculpatului, dar si a martorilor P.I.G. si S.E.A., intre cei doi a izbucnit o cearta, motivul fiind despartirea ce intervenise intre ei, partea vatamata fiind afectata de acest lucru.
    Pe fondul discutiilor aprinse, intre cei doi au aparut si imbranceli pe fondul carora partea vatamata a cazut.
    Conform certificatului medico legal, partea vatamata a suferit in acele imprejurari leziuni la nivelul bratelor si in regiunea lombara si coapsa stanga.
    Din declaratiile ambilor martori oculari rezulta, in interpretari diferite, faptul ca partea vatamata a fost cea care a exercitat primele acte de violenta, astfel martora S.E. a declarat ca a vazut cum partea vatamata a ridicat bratele spre inculpat, desi acesta nu facuse vreun gest violent iar martorul P.I. a declarat ca a vazut cum partea vatamata tragea de camasa inculpatului fara ca acesta anterior sa o agreseze pe aceasta.
    Din acest moment declaratiilor celor doi martori difera, fiecare dintre ei declarand ca au vazut clar cele intamplate.
    Potrivit martorei S.E., dupa ce partea vatamata ar fi avut acea reactie de ridicarea a bratelor spre inculpat, acesta a impins-o pe partea vatamata, aceasta dezechilibrandu-se si cazand pe trotuar. Martora mai declara ca dupa ce partea vatamata a cazut, inculpatul ar fi lovit-o cu piciorul in zona coapsei, dupa care acesta a plecat cu autoturismul sau, partea vatamata ramanand pe banca in timp ce copilul sau plangea.
    Potrivit declaratiilor martorului P.I., dupa ce partea vatamata a tras de camasa inculpatului, acesta a reusit sa scape iar apoi s-a urcat in autoturismul sau, intentionand sa plece, dar partea vatamata s-a agatat cu ambele maini de oglinda din partea dreapta a autoturismului.
    Din declaratiile aceluiasi martor mai rezulta ca inculpatul a coborat din autoturism si a prins bratele partii vatamate pentru a le desprinde de pe oglinda autoturismului, dupa care a impins-o pe partea vatamata spre trotuar pentru a putea pleca cu autoturismul. In timp ce se deplasau spre trotuar, partea vatamata s-a impiedicat si a cazut iar inculpatul a ajutat-o sa se ridice dupa care a asezat-o pe o banca dupa care a plecat.
    Nefiind alti martori oculari, pentru a stabili starea de fapt reala, se impune ca declaratiile celor doi sa fie coroborate cu alte mijloace de proba, neafectate de subiectivism, singurul mijloc de proba fiind in aprecierea instantei, certificatul medico legal.
    Din analiza acestuia, instanta apreciaza ca oricare dintre variantele prezentate de martori poate fi sustinuta, dar prin coroborarea acestora cu leziunile descrise, se pare ca varianta martorului P.I.. ar putea fi mai aproape de adevar in ceea ce priveste mecanismul producerii leziunilor.
    Astfel, martora S.E. a relatat ca partea vatamata ar fi cazut din impingere, dupa care inculpatul ar fi lovit-o cu piciorul.
    Aceasta descriere nu se coroboreaza cu certificatul medico-legal din care rezulta existenta leziunilor la nivelul ambelor brate ale partii vatamate. Aceste leziuni confirma sustinerile martorului P.I. din care rezulta ca inculpatul ar fi prins-o pe partea vatamata de ambele maini cu scopul de a le desface de pe oglinda.
    Potrivit art.52 din vechiul C.proc.pen., in vigoare la data comiterii faptei "orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva", iar potrivit art.66 C.proc.pen. inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia. Fiind o prezumtie relativa, prezumtia de nevinovatie poate fi rasturnata prin dovedirea vinovatiei in cursul procesului penal; in cazul in care exista probe de vinovatie, inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.
    In dispozitiile art. 4 din Codul de procedura penala actual, se prevede ca "orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva" iar in alineatul 2 se prevede ca "Dupa administrarea intregului probatoriu, orice indoiala in formarea convingerii organelor judiciare se interpreteaza in favoarea suspectului sau inculpatului."
    Aceste aspecte se interpreteaza in sensul ca rasturnarea prezumtiei de nevinovatie poate fi facuta numai prin probe certe de vinovatie. Cand, urmare a administrarii tuturor probelor necesare solutionarii cauzei, se ajunge la indoiala asupra vinovatiei, prezumtia de nevinovatie, nu este inlaturata, caci orice indoiala este in favoarea inculpatului.
    Analizand starea de fapt retinuta din probatoriul enuntat, instanta apreciaza ca in ceea ce-l priveste pe inculpatul M.D.F., prezumtia de nevinovatie nu a fost rasturnata si in consecinta urmeaza sa dea eficienta principiului "in dubio pro reo"
    Potrivit acestor considerente, instanta, in baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. d cod procedura penala, va achita pe inculpatul M.D.F., pentru infractiunea de lovire sau alte violente, prevazuta de art. 180 alin.2 Cod penal, retinand ca din probatoriul administrat nu rezulta intentia acestuia de a lovi partea vatamata sau de a exercita violente asupra acesteia.
    Avand in vedere solutia adoptata in latura penala a cauzei, instanta apreciaza ca inculpatul nu poate fi obligat la despagubiri civile, fapt pentru care va respinge pretentiile civile in suma de 10.000 euro solicitate de parte vatamata pentru fiul sau minor.
    Impotriva acestei sentinte penale au declarat apel Parchetul de pe langa Tribunalul Arad si partea civila P.A.M..
    In motivarea apelului, Parchetul de pe langa Tribunalul Arad a aratat ca instanta de judecata printr-o incompleta si injusta apreciere a materialului probator a stabilit o situatie de fapt neconforma cu adevarul cand a conchis ca inculpatul prin actiunile sale nu a intentionat sa loveasca sau sa execute acte de violente asupra victimei.
    Prin memoriul depus la data de 18.03.2014 partea civila P.A.M. a solicitat casarea sentintei si condamnarea inculpatului la pedeapsa inchisorii pentru fapta comisa si obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale.
    In motivarea apelului formulat partea civila a aratat faptul ca in dovedirea vinovatiei inculpatului au fost administrate mai multe probe care coroborate ar fi trebuit sa duca la concluzia existentei faptei de natura penala comisa cu vinovatie de catre inculpat si implicit la condamnarea acestuia.
    De asemenea se arata faptul ca in cuprinsul certificatului medico-legal sunt descrise mai multe leziuni care nu ar fi putut aparea in urma unei cazaturi ci doar in urma unei lovituri provocata de catre inculpat, iar instanta de judecata in motivarea data s-a limitat doar la doua probe administrate fara a inlatura motivat celelalte probe.
    Prin decizia penala nr. 393/A din 5 mai 2014 - Curtea de Apel Timisoara, in baza art. 421 alin.1 pct.2 lit.a Cod procedura penala admite apelul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad si partea civila P.A.M. impotriva sentintei penale nr. 47 din 30 ianuarie 2014 a Tribunalului Arad, pe care o desfiinteaza si rejudecand, in baza art. 80 Cod penal dispune renuntarea la aplicarea pedepsei fata de infractorul M.D.F. pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 180 alin.2  Cod penal anterior.
    In baza art. 81 Cod penal instanta aplica infractorului un avertisment. Mentine in rest dispozitiile sentintei atacate.
    Analizand sentinta penala apelata prin prisma motivelor de apel invocate cat si din oficiu, instanta de apel a constatat apelurile formulate de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad si partea civila ca fiind intemeiate in parte urmand a le admite pentru urmatoarele considerente:
    Astfel cum a retinut si prima instanta, intre partea vatamata si inculpat a existat o relatie de concubinaj, aceasta incetand la inceputul anului 2012. Dupa despartirea celor doi, partile au incercat sa refaca legatura insa fara a se putea stabili care dintre acestea nu a mai dorit continuarea relatiei, fiecare dintre parti afirmand ca cealalta parte dorea continuarea relatiei in mod insistent, fara a putea produce probe in acest sens.
    Cu toate acestea, instanta a putut retine ca intre parti au existat o serie de tensiuni, acestea fiind manifestate in mod evident in seara de 26.09.2012, data la care inculpatul s-a intalnit intamplator cu partea vatamata P.A.M. pe Calea Aurel Vlaicu din Arad, in zona blocului X42, partea vatamata fiind insotita de fiul acesteia minor in varsta de 5 ani.
    Astfel cum a retinut si prima instanta atat din declaratiile inculpatului si a martorilor P.I.G. si S.E,A, intre inculpat si partea vatamata a izbucnit o cearta motivul fiind despartirea ce intervenise intre ei. Aceasta discutie aprinsa purtata intre parti a degenerat, partile ajungand la imbranceli.
    Conform certificatului medico-legal aflat la fila 23 dosar u.p., partea vatamata a suferit leziuni la nivelul bratului drept, la mana dreapta, la bratul stang, pe coapsa stanga si in zona lombara, leziuni ce au necesitat un numar de 2-3 zile ingrijiri medicale pentru vindecare.
    Chiar daca prima instanta nu a putut stabili cu certitudine, date fiind variantele diferite relatate de catre parti si de catre martorii propusi de acestia, a modului concret in care s-au derulat faptele intre partea vatamata si inculpat, Curtea coroborand probatoriului administrat in cauza retine ca in oricare dintre cele doua variante a existat un contact fizic intre inculpat si partea vatamata.
    Mai mult decat atat, Curtea retine ca fiind plauzibila varianta relatata de catre inculpat si martorul propus de acesta (P.I.G.) respectiv aceea ca partea vatamata s-ar fi agatat cu mainile de oglinda retrovizoare a autoturismului inculpatului, iar acesta pentru a putea pleca a prins bratele partii vatamate pentru a le desprinde de pe oglinda, dupa care a impins-o pe partea vatamata spre trotuar.
    Acest lucru se poate deduce cu usurinta nu doar din declaratia inculpatului si a martorului P.I. ci si din cuprinsul certificatului medico-legal unde sunt descrise leziunile prezentate de catre partea vatamata, si unde sunt aratate la primele trei pozitii faptul ca aceasta prezenta mai multe echimoze de culoare palid verde-galben-bruna de diferite dimensiuni la nivelul bratului drept al mainii drepte si al bratului stang.
    Aceste leziuni astfel cum au fost ele descrise au putut fi produse de catre inculpat in momentul in care a incercat sa desprinda bratele partii vatamate de pe oglinda autoturismului.
    In varianta in care am da crezare in intregime declaratiei martorei S. E., respectiv faptul ca inculpatul doar a impins-o pe partea vatamata iar aceasta s-a dezechilibrat si a cazut pe trotuar, fiind lovita in continuare de barbat cu un picior, nu ar putea fi justificate, multiplele leziuni pe care partea vatamata le-a avut la nivelul bratelor.
    Mai mult decat atat, Curtea a retinut faptul ca martora S.E. nu a putut vedea in intregime succesiunea in timp a evenimentelor, aceasta relatand totusi in fata instantei ca nu a vazut pe inculpat si pe partea vatamata coborand dintr-o masina si ca a vazut intr-adevar usa deschisa a masinii, ceea ce duce la concluzia ca este posibil ca inculpatul sa fi coborat din masina si sa fi prins pe partea vatamata de maini pentru a o desprinde de oglinda retrovizoare si a o indeparta de masina prin impingere astfel incat in urma dezechilibrarii partea vatamata sa fi cazut pe trotuar.
    Referitor la leziunile descrise la punctul 4 si 5 din certificatul medico-legal, Curtea a retinut faptul ca acestea ar fi putut fi produse ca urmare a dezechilibrarii si caderii pe trotuar a partii vatamate, insa certificatul medico-legal emis trebuie coroborat si cu declaratiile martorilor audiati in cauza precum si ale partii vatamate si ale inculpatului.
    In acest sens Curtea apreciaza ca in speta nu se poate vorbi despre aplicarea principiului "in dubio pro reo" cu privire la intreaga activitate desfasurata de catre inculpat ci eventual numai cu privire la aplicarea de catre inculpat a unei lovituri de picior partii vatamate dupa aceasta se afla cazuta pe trotuar.
    Astfel cum mai sus am retinut mecanismul de producere a leziunilor descrise la punctul 4 si 5 din certificatul medico-legal putea fi produs si numai ca urmare a dezechilibrarii si caderii victimei pe trotuar.
    Cum victima a fost impinsa de catre inculpat dupa care partea vatamata s-a dezechilibrat si a cazut pe trotuar se poate retine faptul ca inculpatul a prevazut posibilitatea unor leziuni ca urmare a caderii victimei, si a acceptat producerea acestor leziuni.
    Avand in vedere functia detinuta de catre inculpat in cadrul IPJ Arad precum si faptul ca acesta are nu doar pregatire militara (a urmat cursurile Scolii de Subofiteri de Politie Nicolae Golescu din Slatina, fila 12 dosar prima instanta), ci este si membru al lotului national de Karate KYOKUSHIN, instanta apreciaza ca inculpatul ar fi avut posibilitatea indepartarii partii vatamate de langa masina si fara a-i provoca acesteia leziuni, sau in orice caz, leziuni mult mai mici atat ca si numar cat si ca si gravitate.
    Posibila surescitare a inculpatului a facut ca acesta sa actioneze disproportional si folosindu-se atat de calitatile sale fizice cat si de cunostintele sale dobandite de-a lungul timpului, si sa cauzeze partii vatamate multiple leziuni prin prevederea rezultatului faptei sale si chiar daca nu l-a urmarit a acceptat posibilitatea producerii lui.
    Intre activitatea ilicita a inculpatului, aceea de prindere a partii vatamate de maini si impingerea acesteia si leziunile cauzate exista un raport de cauzalitate de la cauza la efect, astfel ca in speta instanta apreciaza ca intre-adevar se regasesc intrunite elementele constitutive ale infractiunii de lovire sau alte violente.
    Cu toate acestea, instanta avand in vedere intrunite dispozitiile art. 80 din actualul cod penal urmeaza a dispune renuntarea la aplicarea pedepsei fata de inculpat pentru urmatoarele considerente:
    Potrivit art. 80 C.p." Instanta poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei daca sunt intrunite urmatoarele conditii:
    a) infractiunea savarsita prezinta o gravitate redusa, avand in vedere natura si intinderea urmarilor produse, mijloacele folosite, modul si imprejurarile in care a fost comisa, motivul si scopul urmarit;
    b) in raport de persoana infractorului, de conduita avuta anterior savarsirii infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii, precum si de posibilitatile sale de indreptare, instanta apreciaza ca aplicarea unei pedepse ar fi inoportuna din cauza consecintelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
    Nu se poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei daca:
    a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu exceptia cazurilor prevazute in art. 42 lit. a) si lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a implinit termenul de reabilitare;
    b) fata de acelasi infractor s-a mai dispus renuntarea la aplicarea pedepsei in ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infractiunii pentru care este judecat;
    c) infractorul s-a sustras de la urmarire penala ori judecata sau a incercat zadarnicirea aflarii adevarului ori a identificarii si tragerii la raspundere penala a autorului sau a participantilor;
    d) pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este inchisoarea mai mare de 5 ani."
    Astfel cum este relatat acest articol instanta trebuie a efectua cercetari pentru a stabili daca se regasesc a fi indeplinite conditiile cu privire la fapta savarsita, la faptuitor precum si daca convingerea instantei este aceea ca infractorul se poate indrepta si fara aplicarea unei pedepse.
    In acest sens instanta constata faptul ca fapta comisa de catre inculpat are o gravitate redusa avand in vedere atat natura infractiunii, intinderea urmarilor produse (fiind necesare un numar de 2-3 zile ingrijiri medicale pentru refacerea victimei), mijloacele folosite de acesta (inculpatul s-a folosit de forta fizica precum si de cunostintele sale dobandite atat in mediul scolar cat si sportiv), modul si imprejurarile comiterii faptei precum si motivul si scopul urmarit.
    Curtea apreciaza ca intr-adevar fapta a fost comisa in urma escaladarii unui conflict spontan ce a avut loc intre parti ca urmare a diverselor discutii purtate de acestea in urma ruperii unei relatii de concubinaj, iar inculpatul a urmarit doar indepartarea partii vatamate de masina pentru a putea parasi locul respectiv, trecand la efectuarea faptei numai in urma prinderii partii vatamate cu bratele de oglinda retrovizoare a masinii.
    In cadrul conditiilor referitoare la inculpat Curtea a retinut faptul ca acesta chiar daca nu a recunoscut in mod direct, a facut o recunoastere indirecta a faptei comise, facand insa aprecieri eronate asupra intensitatii activitatii sale si asupra intentiei cu care a actionat, insa acestea au putut surveni ca urmare a faptului ca intre parti au avut loc mai multe discutii contradictorii care au culminat in cele din urma cu activitatea infractionala comisa de catre inculpat, activitate care insa s-a produs spontan si nu a fost premeditata.
    Referitor la posibilitatile de indreptare ale inculpatului, instanta are in vedere atat pregatirea scolara si instruirea acestuia sportiva, precum si starea materiala a acestuia care ii permite sa traiasca fara a apela la expediente pentru procurarea celor necesare lui, astfel incat exista premizele concrete ca persoana condamnata intelege constrangerea pedepsei chiar si fara executarea ei concreta, nemaifiind necesara aplicarea si executarea pedepsei corespunzatoare faptei comise.
    Avand in vedere cele mai sus retinute, instanta apreciaza ca aplicarea unei pedepse ar fi inoportuna din cauza consecintelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului, acestuia prin aplicarea unei pedepse putandu-i-se inrautati situatia prin consecintele pe care le-ar avea asupra sa atat sanctiunea aplicata cat si eventuala perioada de detentie.
    Constatand faptul ca in speta nu sunt regasite niciuna dintre conditiile negative prevazute de art. 80 alin. 2 C.p., instanta urmeaza ca tinand cont de dispozitiile art. 81 C.p. sa aplice inculpatului sanctiunea avertismentului.
    Referitor la plata despagubirilor civile solicitate de catre partea vatamata atat prin constituirea de parte civila cat si prin sustinerile orale in cadrul apelului instanta apreciaza faptul ca inculpata a primit o satisfactie morala tocmai prin decizia Curtii de Apel care a recunoscut comiterea faptei de catre inculpat si a aplicat acestuia o sanctiune.
    Cu privire la daunele morale solicitate, Curtea apreciaza ca intr-adevar ca in speta nu se impune acordarea de astfel de daune atata timp cat reactia violenta a inculpatului a fost determinata de atitudinea partii vatamate, care nu doar ca a provocat si intretinut discutia contradictorie cu inculpatul ci a incercat sa-l determine pe acesta din urma sa ramana pentru a continua discutia, prin prinderea cu mainile de oglinda retrovizoare a masinii inculpatului.
    Prin acordarea de daune morale instanta apreciaza ca in speta s-ar produce o imbogatire fara justa temei a partii vatamate in urma incidentului, cunoscut fiind faptul ca atat literatura juridica cat si practica de specialitate sunt unanime in a aprecia faptul ca nimanui nu ii este permis a obtine satisfactii morale in urma invocarii propriei culpe.
    Apreciind ca situatia tensionata a fost intretinuta si nu doar provocata de catre partea vatamata care aflandu-se in locatia respectiva impreuna cu fiul sau minor avea nu doar posibilitatea ci si obligatia de a incerca sa nu poarte discutii contradictorii cu inculpatul si sa incerce sa paraseasca cat mai repede locul respectiv fara a expune pe fiul sau minor la discutii si evenimente ce ar putea marca negativ dezvoltarea psiho-fizica a acestuia.