InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arad

Bancruta frauduloasa

(Sentinta penala nr. 499 din data de 08.11.2011 pronuntata de Tribunalul Arad)

Domeniu Infractiuni | Dosare Tribunalul Arad | Jurisprudenta Tribunalul Arad

Sentinta penala nr. 499 din 8 decembrie 2011 - Tribunalul Arad
        Prin rechizitoriul din data de 12 octombrie 2011, din dosarul nr. 527/P/2010 al Parchetului de pe langa Tribunalul Arad, a fost trimis in judecata inculpatul C.P., pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 143 alin. 1 si art. 147 din Legea nr. 85/2006.
        S-a retinut in sarcina inculpatului ca, in calitate de administrator al SC P.Ar.T. SRL Arad, desi societatea sa se afla in stare de insolventa, neputand plati societatii creditoare SC E.P. SRL Pitesti, suma de 623.285 lei, nu a solicitat deschiderea procedurii insolventei, asa cum prevede art. 27 din Legea nr. 85/2006.
        Prin sentinta comerciala nr. 2623/07.10.2009, instanta comerciala a admis cererea creditoarei SC E.P.SRL Pitesti, a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de societatea inculpatului, a numit ca administrator judiciar provizoriu P.I.M. IPURL Arad si l-a obligat pe inculpat, in calitate de reprezentant al societatii debitoare, sa depuna la sediul administratorului judiciar si la dosarul cauzei, actele si informatiile prevazute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, fiind in acelasi timp atentionat cu privire la nerespectarea dispozitiilor art. 137 din aceeasi lege.
        Desi inculpatul a cunoscut continutul sentintei nr. 2623/07.10.2009 a Tribunalului Arad si desi a fost notificat de mai multe ori, a prezentat doar o parte din documentele solicitate, restul nefiind predate niciodata, incalcand astfel dispozitiile art. 35 din Legea nr. 85/2006, referitoare la termenul de 10 zile in care trebuia sa prezinte documentele.
        Analizand actele si probele administrate in cauza,  in faza de urmarire penala si in faza judecatii, instanta a retinut urmatoarele:
        Intre societatea creditoare-SC E.P. SRL Pitesti si societatea debitoare-SC P.Ar.T. SRL Arad, administrata de inculpat, a fost incheiat un contract de comodat - nr. 242/01.09.2008, avand ca obiect unele bunuri, aflate in proprietatea creditoarei, precum si suprafata de 57 ha teren, aflata in proprietatea creditoarei, termenul stabilit fiind de trei ani, cu incepere de la 01.10.2008.
        De asemenea, intre parti s-a incheiat si un contract de vanzare-cumparare nr. 241/01.09.2008,  care, intre altele, continea si clauza ca, pe perioada de valabilitate a contractului, vanzatoarea creditoare va vinde, iar cumparatoarea debitoare va cumpara intreaga cantitate de piatra obtinuta din exploatarea Carierei de piatra Radnuta, judetul Arad, cariera detinuta si exploatata de societatea administrata de inculpat.
        Durata acestui contact a fost stabilita la 36 luni, cu incepere de la 01.10.2008, pana la 30.09.2011.
        Relatiile comerciale dintre SC E.P.SRL Pitesti si societatea administrata de inculpat s-au blocat la un moment dat, astfel ca, la data de 02.03.2009, societatea creditoare SC E.P. SRL a chemat in judecata societatea administrata de inculpat - SC P.Ar.T. SRL, solicitand, in baza prevederilor Legii nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolventei.
        In motivarea acestei cereri, societatea creditoare a aratat ca a livrat societatii creditoare motorina euro-diesel, in perioada 28.05.2008 - 03.11.2008, sens in care a emis facturi fiscale, a caror valoare totala se ridica la suma de 623.285 lei.
        Societatea creditoare a mai aratat ca SC P.Ar.T. SRL Arad, pentru a garanta achitarea creantei, a emis bilete la ordin, corespunzatoare valorii fiecarei facturi, insa la momentul prezentarii la banca, plata a fost refuzata, din cauza lipsei de lichiditati necesare acoperirii acestor instrumente de plata.
        In acelasi timp, in fata instantei comerciale, inculpatul, in reprezentarea societatii debitoare, a formulat contestatie la cererea creditoarei, solicitand respingerea cererii, cu motivarea ca nu sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii falimentului, intrucat creantele nu sunt exigibile, raportat la intelegerea dintre parti, ca motorina se va achita in functie de posibilitatile paratei, cel mai tarziu in luna iulie 2009.
        Inculpatul a mai aratat ca nu este in stare de insolventa, pentru ca desfasoara relatii comerciale si, la randul lui, este creditor al mai multor agenti economici,  astfel ca nu se poate retine existenta vreunei crize de lichiditati, iar refuzul de plata a unei sume de bani nu poate avea drept efect deschiderea procedurii insolventei si nu dovedeste lipsa de fonduri disponibile.
        Instanta comerciala, prin sentinta comerciala nr. 2623/07.10.2009, pronuntata in dosarul nr. 840/108/2009, a respins contestatia formulata de inculpat-in reprezentarea SC P.Ar.T. SRL Arad, a admis cererea formulata de societatea creditoare SC E.P. SRL si, in temeiul art. 33 alin. 4 din legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului SC P.Ar.T. SRL; in temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, a numit administrator judiciar provizoriu pe P.I.M. IPURL Arad, care sa indeplineasca atributiile prevazute de art. 20 din aceeasi lege.
        In baza art. 35 si 44 din Legea nr. 85/2006, instanta comerciala i-a obligat pe reprezentantii legali ai societatii debitoare, sa depuna la dosarul cauzei si la sediul administratorului judiciar desemnat, actele si informatiile prevazute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si a atras atentia asupra dispozitiilor art. 147 din aceeasi lege.
        Inculpatul a sustinut ca nu a comis faptele cu intentie, ca el nu s-a sustras obligatiilor stipulate in sentinta comerciala, ca s-a prezentat la sediul administratorului judiciar, insa reprezentantul administratorului judiciar a refuzat primirea intregii documentatii prezentate, pe motiv ca nu exista spatiu de depozitare si ca trebuia sa prezinte doar documentele solicitate.
1. Referitor la infractiunea de bancruta simpla
        Art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 prevede: "Constituie infractiunea de bancruta simpla si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda neintroducerea sau introducerea tardiva, de catre debitorul persoana fizica ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii in termen, care depaseste cu mai mult de 6 luni termenul prevazut la art. 27."
        In raport cu aceste dispozitii, instanta a constatat ca nu sunt indeplinite elementele constitutive ale infractiunii de bancruta simpla, in speta lipsind latura obiectiva.
        Astfel, desi in rechizitoriu se retine ca aceasta infractiune ar fi comisa doar in raport cu factura emisa la data de 28.05.2008 (scadenta la data de 28.06.2008), se constata ca instanta comerciala a constatat starea de insolventa in raport cu toate facturile emise in perioada 28.05.2008-03.11.2008, pentru suma totala de 623.285 lei, chiar daca facturile au fost emise si scadente la date diferite, pentru sume diferite. Instanta comerciala a stabilit, in raport cu intreaga suma, ca creanta este certa, lichida si exigibila.
        Dispozitiile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 definesc starea de insolventa: "In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
    1. insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile:
    a) insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 90 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de creditor; prezumtia este relativa;
    b) insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei."
        Dispozitiile art. 27 alin. 1 din aceeasi lege reglementeaza urmatoarele: "Debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa."
        Coroborand dispozitiile de mai sus cu cele de la art. 143 alin. 1 din lege, se observa ca existenta infractiunii de bancruta simpla este conditionata de identificarea momentului in care debitorul a ajuns in stare de insolventa, moment de la care incepe sa curga termenul compozit, prevazut de lege.
        Prin sentinta comerciala, judecatorul sindic a constatat ca, creanta totala a devenit certa, lichida si exigibila, in raport cu ultima data cand trebuia efectuata plata de catre inculpat, in reprezentarea societatii debitoare, si anume 03.11.2008.
        De la acest moment incepe sa curga termenul de 30 de zile, prevazut de art. 3 lit. a din Legea nr. 85/2006, care, de fapt, este un termen de gratie. In speta, acest termen s-ar fi implinit la data de 04.12.2008, adica in ziua imediat urmatoare expirarii termenului prevazut de art. 3 lit. a din Legea nr. 85/2006.
        Acest termen, de 30 de zile, afecteaza in mod determinant si celalalt termen, de 6 luni, prevazut de art. 143 alin. 1 din aceeasi lege, pentru ca fapta sa constituie infractiune. Calculand cumulat, termenele de 30 de zile si 6 luni, pentru a se atrage raspunderea penala, se constata ca acest termen s-ar fi implinit la data de 05.06.2009, data in raport cu care se analizeaza deschiderea procedurii insolventei.
        Art. 26 din lege reglementeaza posibilitatea ca procedura insolventei sa fie inceputa de debitori, creditori sau alte institutii si persoane.
        Din modul in care sunt reglementate cererile in art. 26, 27 si 31 din lege, se desprinde concluzia ca, atat debitorul cat si creditorul pot introduce cereri, iar potrivit art. 31 alin. 3-5 din lege, orice alte cereri se conexeaza.
        In speta, inainte de a se consuma infractiunea, respectiv de a se implini termenul de 30 zile + 6 luni, la data de 02.03.2009, creditoarea SC E.P. SRL Pitesti, a solicitat deschiderea procedurii insolventei, cerere admisa prin sentinta comerciala nr. 2623/07.10.2009.
        Deoarece cunostea faptul ca creditoarea a declansat procedura insolventei, inculpatul nu a mai formulat o cerere distincta, cu atat mai mult cu cat el a contestat cererea, iar potrivit art. 31 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, cererea sa s-ar fi conexat la cererea introductiva, o asemenea cerere aparand astfel inutila.
        Avand in vedere aceste considerente, tribunalul a dispus achitarea inculpatului, in cauza lipsind latura obiectiva a infractiunii prevazute de art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
        2. Referitor la infractiunea prevazuta de art. 147 din Legea nr. 85/2006 - "Refuzul debitorului persoana fizica sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoana juridica, de a pune la dispozitie judecatorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, in conditiile prevazute la art. 35, documentele si informatiile prevazute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) ori impiedicarea acestora, cu rea-credinta, de a intocmi documentatia respectiva se pedepseste cu inchisoare de la un an la 3 ani sau cu amenda"- tribunalul constata ca sunt intrunite elementele constitutive ale acestei infractiuni.
        Astfel, desi inculpatul sustine ca el s-a conformat dispozitiilor sentintei comerciale, probele administrate in cauza infirma sustinerile sale.
        Inculpatul a luat la cunostinta, fiind contestator in cauza comerciala, despre sentinta comerciala pronuntata la data de 07.10.2009.
        Prin aceasta sentinta, in baza art. 35 din Legea nr. 85/2006, inculpatul a fost obligat sa depuna atat la dosarul cauzei, cat si la sediul administratorului judiciar, in termen de 10 zile, documentatia prevazuta la art. 28 alin. 1 din lege, si anume:
a) bilantul certificat de catre administrator si cenzor/auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei inregistrarii cererii de deschidere a procedurii;
b) o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate;
c) o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza si drepturile de preferinta;
d) o lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor in cele 120 de zile anterioare inregistrarii cererii introductive;
e) o lista a activitatilor curente pe care intentioneaza sa le desfasoare in perioada de observatie;
f) contul de profit si pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
g) o lista a membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile in nume colectiv si cele in comandita;
 h) o declaratie prin care debitorul isi arata intentia de intrare in procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activitatii ori prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale; daca aceasta declaratie nu va fi depusa pana la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezuma ca debitorul este de acord cu initierea procedurii simplificate;
i) o descriere sumara a modalitatilor pe care le are in vedere pentru reorganizarea activitatii;
 j) o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul profesional/sediul social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii prevazute de prezenta lege intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive;
k) o declaratie pe propria raspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care sa rezulte ca nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infractiuni prevazute in Legea concurentei nr. 21/1996 si ca administratorii, directorii si/sau asociatii nu au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute in Legea nr. 21/1996, in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;
l) un certificat de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
        Prin prima notificare, administratorul judiciar l-a invitat pe inculpat sa se prezinte la sediul sau, in data de 13.11.2009, ora 16:00, pentru a preda documentele. El nu a dat curs acestei notificari. (filele 21-22 dosar urmarire penala).
        El s-a prezentat la sediul administratorului judiciar la data de 09.03.2010, cand a predat doar o parte din documentatia la care era obligat (fila 26 dosar urmarire penala). I s-a pus in vedere sa prezinte si celelalte documente solicitate, dar pentru ca nici de aceasta data nu s-a prezentat, a fost din nou notificat, prin adresa nr. 369/27.08.2007 (fila 30 dosar urmarire penala), sa se prezinte la data de 03.09.2010, ora 12:00, la sediul administratorului judiciar.
        Pentru ca nu s-a conformat solicitarilor, lichidatorul judiciar a formulat plangere penala.
        Probele administrate in cauza confirma ca inculpatul nu s-a prezentat la sediul societatii lichidatoare in termenul de 10 zile, iar in urma notificarilor, fie s-a prezentat si a predat toate actele, fie nu s-a prezentat deloc, invitand el (fila 33 dosar urmarire penala), in cursul lunii august, pe reprezentantii administratorului judiciar sa se prezinte la sediul firmei sale, sa preia documentele la care era obligat.
        Astfel, martorul T.R., fosta contabila a societatii inculpatului, declara ca a aflat despre starea de insolventa a societatii abia in aprilie 2010, cand s-a prezentat la Finante pentru a declaratiile firmei debitoare, aferente lunii martie 2010, moment la care i s-a comunicat ca declaratiile trebuiau depuse de lichidator. Acest martor sustine ca, dupa acea data, inculpatul i-a cerut sa-i intocmeasca o lista cu documentele ce trebuiau predate, ceea ce a si facut.
        Martorul L.G. - reprezentantul administratorului judiciar - sustine ca, desi inculpatul a dat curs unei notificari, el nu a prezentat toate documentele, nici atunci, nici alta data.
        Martorul G.M. este persoana care l-a insotit pe inculpat, in cursul lunii martie 2010, la sediul administratorului judiciar, insa documentele aduse nu au fost primite, nu cunoaste din ce motive.
        Martorul L.I.-D., fostul avocat al societatii inculpatului, care l-a reprezentat in procesele comerciale, sustine ca, desi dupa pronuntarea sentintei comerciale i-a pus in vedere, de mai multe ori, sa prezinte documentele la care era obligat, inculpatul nu s-a conformat obligatiilor.
        Fata de aceste considerente, s-a constatat ca inculpatul a avut o atitudine de pasivitate, de neacceptare a obligatiilor impuse de lege, ceea ce echivaleaza cu un refuz in indeplinirea obligatiei prevazute de art. 35 din Legea nr. 85/2006.
        Nu se poate aprecia ca faptei ii lipseste pericolul social al unei infractiuni, deoarece infractiunea are ca urmare imediata crearea unei stari de pericol in buna desfasurare a activitatilor, pe care le are de efectuat administratorul judiciar in folosul creditorilor.
        La individualizarea pedepsei, avand in vedere dispozitiile art. 72 Cod penal, instanta a tinut seama ca inculpatul a recunoscut, in mod indirect, savarsirea acestei infractiuni, ca nu este cunoscut cu antecedente penale care sa atraga starea de recidiva, ca a manifestat un interes deosebit pentru cauza, fiind prezent in fata instantei la toate termenele de judecata. Fata de comportamentul inculpatului, tinand cont si de gravitatea infractiunii comise, care are un grad de pericol mult redus, in raport cu de alte infractiuni, avand in vedere limitele de pedeapsa, tribunalul a apreciat ca aplicarea unei amenzi penale, spre limita minima, prevazuta de dispozitiile art. 63 alin. 3 Cod penal, este in masura sa atinga scopul pedepsei, astfel cum este prevazut de art. 52 Cod penal.
        Avand in vedere toate considerentele de mai sus, instanta, in baza art. 11 pct.2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penala, l-a achitat pe inculpatul C.P., pentru savarsirea infractiunii de bancruta simpla, prevazuta de art. 143 alin. 1 din Legea 85/2006.
        In baza art. 147 din Legea 85/2006, raportat la art. 63 alin. 3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul de mai sus, la 500 lei, amenda penala, pentru refuzul de a pune la dispozitie judecatorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, in conditiile prevazute la art. 35, documentele si informatiile prevazute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) ori impiedicarea acestora, cu rea-credinta, de a intocmi documentatia respectiva.
        Impotriva acestei sentinte penale a declarat apel Parchetul de pe langa Tribunalul Arad, aratand ca hotararea instantei este nelegala, solutia de achitare a inculpatului pentru savarsirea infractiunii de bancruta simpla prev. de art. 143 al. 1 din Legea nr. 85/2006, fiind rezultatul gresitei interpretari a legii.
        S-a aratat ca la infractiunea de bancruta simpla, obiectul juridic special il reprezinta relatiile sociale privitoare la protectia creditorilor, rezultata din instituirea obligatiilor de a solicita deschiderea procedurii insolventei de catre debitor, iar in cauza, cata vreme societatea administrata de catre inculpat s-a aflat in situatiei insuficientei fondurilor banesti disponibile, insa din momentul in care a devenit scadenta emisa de creditor, inculpatul era obligat sa procedeze la introducere a cererii de deschidere a procedurii insolventei, cerinta fata de care inculpatul nu s-a conformat si care atrage sanctiunea prevazuta de art. 143 al. 1 din Legea nr. 85/2006, solicitandu-se in final condamnarea inculpatului pentru aceasta infractiune.
        Curtea de Apel Timisoara prin decizia penala nr. 45/A din 8 martie 2012 in baza art. 379 pct.1 lit. b Cod procedura penala a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad. 
        Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a retinut ca, instanta de fond in mod judicios a stabilit starea de fapt dedusa judecatii, dar si vinovatia inculpatului C.P., sub aspectul savarsirii infractiunii de refuz de a pune la dispozitia judecatorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, in conditiile prev. de art.35 din Legea nr. 85/2006 documentele si informatiile prevazute la art.28 al. 1 lit. a - f din aceeasi lege, ori impiedicarea acestora, cu rea credinta, de a intocmi documentatia respectiva, prezumtia de nevinovatie fiind rasturnata in speta de fata, inculpatul necontestand hotararea de condamnare prin declararea unei cai de atac ordinare.
        Cu privire la individualizarea judiciara a pedepsei aplicate pentru aceasta infractiune, instanta a avut in vedere criteriile prev. de art. 72 Cp, gradul de pericol social redus al infractiunii, modalitatea si imprejurarile comiterii faptei, dar si circumstantele personale ale inculpatului, care s-a prezentat in fata instantei pentru lamurirea situatiei sale, pedeapsa unei amenzi penale in cuantum de 500 lei, fiind de natura sa conduca la reeducarea inculpatului.
        De asemenea, Tribunalul Arad, in mod judicios a apreciat ca nu se impune condamnarea inculpatului pentru infractiunea de bancruta simpla prev. de art. 143 al. 1 din Legea nr. 85/2006, nefiind intrunite elementele constitutive ale infractiunii fiind incidente dispozitiile art. 10 lit. d Cpp, lipsind latura obiectiva a infractiunii.
        Art. 143 din Legea nr. 85/2006 prevede ca neintroducerea sau introducerea tardiva de catre debitorul, persoana fizica, ori de catre reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii in termen care depaseste cu mai mult de 6 luni termenul prevazut art. 27 din aceeasi lege, constituie infractiunea de bancruta frauduloasa.
        S-a retinut faptul ca in raport cu factura emisa la data de 28.05.2008 si scadenta in data de 28.06.2008, instanta comerciala a constatat starea de insolventa in raport cu toate facturile emise in perioada 28.05.2008 - 03.11.2008 pentru suma totala de 623.285 lei, chiar daca facturile au fost emise si scadente la date diferite si pentru sume diferite, iar instanta comerciala a stabilit in raport cu intreaga suma ca creanta este certa, lichida si exigibila.
        Instanta de fond in mod judicios a apreciat ca de la data de 03.11.2008 urmeaza sa curga termenul de 30 de zile prevazut de art. 3 lit. a din Legea nr. 85/2006, acest termen implinindu-se la data de 04.12.2008, iar acest termen afecteaza, evident si termenul de 6 luni prev. de art. 143 al. 1 din Legea nr. 85/2006, iar cumuland cele doua termene (de 30 de zile si 6 luni) pentru a se antrena raspunderea penala, s-ar fi implinit la data de 05.06.2009, data in raport cu care se analizeaza deschiderea procedurii insolventei.
        Din probele dosarului rezulta ca inainte de consumarea infractiunii, respectiv de a se implini termenul mentionat mai sus, la data de 02.03.2009 creditoarea SC"E."SRL Pitesti a solicitat deschiderea procedurii insolventei, cerere care a fost admisa de catre instantele judecatoresti prin sentinta comerciala nr. 2623/07.10.2009 a Tribunalului Arad, in acest context constatandu-se ca lipseste latura obiectiva a infractiunii de bancruta frauduloasa.
        De altfel, se poate observa din probele dosarului, ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de bancruta frauduloasa, nici sub aspectul laturii subiective, inculpatul neavand reprezentarea ca savarseste aceasta infractiune, acest lucru rezultand in special din contestatiile depuse la instantele judecatoresti, cat si invocarea unor datorii care urmau sa fie compensate cu datoriile creditoarei.
        Cu ocazia dezvoltarii apelului formulat in cauza, nu au fost aduse elemente noi care sa conduca la admiterea apelului, fiind reluate aceleasi argumente ca si in expozitivul rechizitoriului intocmit, subliniindu-se aspectul ca insuficienta fondurilor banesti disponibile inca din momentul scadentei facturii emise de creditor din 28.05.2008, inculpatul era obligat sa procedeze la introducerea cererii de deschidere a procedurii insolventei.
        Pentru argumentele de mai sus, instanta apreciaza ca sunt incidente disp.art. 10 lit. d Cpp, instanta de fond dispunand achitarea inculpatului C.P. pentru savarsirea infractiunii de bancruta simpla prev.d e art. 143 al. 1 din Legea nr. 85/2006.
Inalta Curte de Casatie si Justitie  prin decizia penala nr. 2864 din 18 septembrie 2012 a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara impotriva deciziei penale nr.45/A din 8 martie 2012 a Curtii de Apel Timisoara privind pe inculpatul C.P.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011