InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Mures

Infractiunea continuata. Conditii de existenta.

(Hotarare nr. 185/a din data de 15.05.2009 pronuntata de Tribunalul Mures)

Domeniu Infractiuni | Dosare Tribunalul Mures | Jurisprudenta Tribunalul Mures

1 Prezentarea sesizarii:
Prin  adresa inregistrata pe rolul Judecatoriei Reghin la data de 07.11.2008, Parchetul de pe langa Judecatoria Reghin a declarat impotriva sentintei penale nr. 504/04.11.2008, pronuntata de instanta mai sus mentionata in dosarul nr. 121/R/2006 (fila 2).
In motivele de apel inaintate la dosarul cauzei s-a sustinut ca sentinta apelata este netemeinica si nelegala sub aspectul solutionarii actiunii civile si penale exercitate impotriva inculpatilor Xx si Xx.
S-a aratat ca argumentele retinute de prima instanta in sprijinul solutiei de achitare a inculpatilor  pentru fiecare din cele doua infractiuni de tentativa la furt calificat, in temeiul prevederilor art. 10 lit. c Cod procedura penala nu pot fi primite, deoarece:
-in cursul urmariri penale, inculpatii Xx si Xx, au declarat ca la comiterea faptelor au participat si inculpatii Xx si Xx, insa ulterior au revenit si au negat participarea inculpatului Xx, declarand ca tablourile pe care le-au sustras au fost duse la locuinta inculpatului Xx care le-a pastrat pana la data de 21.01.2003.
- in sensul primirii bunurilor provenite din furt de catre inculpatul Xx este si declaratia acestuia care a aratat ca a fost intrebat de inculpatul Xx ce bunuri se cumpara in Spania si i-a raspuns ca se cumpara antichitati.
S-a retinut de asemenea ca instanta, in virtutea rolului sau activ, daca considera ca probele pentru comiterea faptelor pentru care au fost trimisi in judecata inculpatii sunt insuficiente, trebuia sa puna in discutie schimbarea incadrarii juridice in tainuire (fata de inculpatii  Xx si Xx).
Un al doilea motiv de recurs a vizat  faptul  ca,  desi  la termenul  de judecata  din data de 31.10.2007, reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea incadrarii juridice fata  de  inculpatii Xx, Xx si Xx, instanta nu s-a  pronuntat  si chiar  a dispus  achitarea  inculpatilor Xx si Xx pentru alte  fapte  decat  cele  pentru  care au  fost  trimisi, in judecata.
Al treilea motiv de apel a vizat solutionarea laturii  civile, aratandu-se ca desi  partea vatamata Xx a depus  la  data de 29.02.2008 un inscris din  care  rezulta ca partea vatamata Xxxa decedat la data  de 05.02.2006, nu s-au  facut demersuri pentru introducerea  in cauza a succesorilor acestuia, incalcandu-se dispozitiile imperative ale art. 21 alin. 1 Cod procedura penala.
Impotriva aceleiasi hotarari a declarat apel  si inculpatul Xx Xx, fara a motiva in vreun  fel  calea de atac.

2. Prezentarea hotararii atacate:
Prin sentinta penala nr. 504/04.11.2008, pronuntata de Judecatoria Reghin in dosarul nr. 2389/289/2007 (121R/2006) s-au dispus urmatoarele:
- in baza art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal art. 37 lit. a Cod penal condamnarea  inculpatului XX XX la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de tentativa la furt calificat.
-in baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 37 lit. a Cod penal condamnarea aceluiasi inculpat la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
-in baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal si art. 37 lit. a Cod penal condamnarea aceluiasi inculpat la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
-in baza art. 33 lit. a) si a art. 34 lit. b) din Codul penal  contopirea pedepselor aplicate urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani inchisoare.
 -in baza art. 61 C . pen. revocarea liberarii conditionate privind restul de pedeapsa de 727 zile ramas neexecutat din pedeapsa de 5 ani si 2 luni inchisoare stabilita prin decizia penala nr. 122/A/28.06.2000 a Curtii de apel Tg. Mures si contopirea restului de pedeapsa cu pedeapsa rezultanta aplicata prin aceasta sentinta,  inculpatul urmand sa execute 3 ani inchisoare.
In baza art. 71 C . penal interzicerea a drepturilor prevazute de art. 64 lit. a -  teza II si lit. b C. penal pe durata executarii pedepsei principale.
2.-in  baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal cu aplicarea art. 99 si urm. Cod penal condamnarea inculpatei XX  la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
-in baza art. 81 C . pen.  suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe un termen de incercare de 2 ani si 6 luni, stabilit potrivit art. 110 C . pen.
-in baza art. 359 C . pr. pen. atragerea atentiei inculpatei asupra dispozitiilor art. 83 C . pen.
3. -in baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. raportat la art. 10 lit. c) Cod pr. pen. achitarea inculpatul XX  de sub acuza savarsirii infractiunii prevazute de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal art. 37 lit. a Cod penal.
-iIn baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. raportat la art. 10 lit. c) Cod pr. pen. achitarea aceluiasi inculpat de sub acuza savarsirii infractiunii prevazute de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
4. -in baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. raportat la art. 10 lit. c) Cod pr. pen. achitarea inculpatului XX  de sub acuza savarsirii infractiunii prevazute de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal art. 37 lit. a Cod penal.
-in baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr. pen. raportat la art. 10 lit. c) Cod pr. pen. achitarea  aceluiasi inculpat de sub acuza savarsirii infractiunii prevazute de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a), g), i) Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal si art. 37 lit. a Cod penal.
S-a luat act de renuntarea partilor civile Xxsi Xx la judecarea actiunii civile.
S-a constatat ca partile vatamate Xx, Xx si Xx  nu au formulat pretentii civile.
In baza art. 191 alin. 2 C . pr. pen. inculpatii XX XX si XX au fost obligati la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in cuantum total de 480 lei fiecare, din care suma totala de 600 lei reprezentand onorariile avocatilor din oficiu platita de Ministerul Justitiei catre Baroul Mures.
Pentru a pronunta aceasta  hotarare, instanta  de prim- grad  a retinut  urmatoarele:
In cursul lunii ianuarie 2003 partile vatamate Xx si Xxau depus plangeri la postul de politie Rastolita, aratand ca autori necunoscuti au patruns in imobilele lor de unde au sustras mai multe bunuri.
         Ca urmare a cercetarilor efectuate, organele de politie au luat declaratii celor patru inculpati, inculpatii Xx Xx si Xx recunoscand de la inceput comiterea faptelor. De asemenea, din actele de cercetare penala, o serie de bunuri enumerate de partile vatamate in plangerile lor au fost gasite in locuinta celor doi inculpati sau in locuri pe care le-au indicat acestia (f.57-66), iar martorii audiati in cauza l-au indicat pe inculpatul Xx Xx ca fiind cel care a comercializat bunurile sustrase.
Martorii Xx (f.42) declara ca "... la data de 24.12.2002 a venit la mine numitul Xx Xx_mi-a spus ca-mi va da o pereche de corne", Xx (f.43) ,,in data de 26.12.2002 numitul Xx Xx m-a rugat sa ii duc casetofonul meu_acesta a scos de sub pat un magnetofon de culoare neagra_ de fata cand si-a aratat casetofonul mai era Xx si Xx_ acesta mi-a dat o lanterna de culoare portocalie, o muzicuta si o pereche de carti de joc_ numita Xx a rupt o foaie dintr-o carte de culoare rosie cu inscriptia Xx _ in data de 31.12.2002 i-am cerut magnetofonul lui Xx Xx si acesta mi-a spus ca l-a ascuns in pod deoarece au fost organele de politie pe la el" - declaratii reiterate in fata instantei de judecata (f.249); Xx Gyorgy Ioan (f.44) - ,,fratele meu Xx Xx mi-a spus ca are nilte coarne de cerb aduse de la Vatava _ in data de 23.12.2002 cand am fost la Xx Xx am mai vazut la el in casa un fierbator electric pentru cafea de culoare alba, doua coarne de capra neagra care erau ascunse in podul cabanei", iar in fata instantei (f.261)- a adaugat si ca ,,atunci cand mi-a incredintat coarnele spre vanzare fratele meu nu  era singur ci impreuna cu inculpata Xx", martorul Cocioata Demian Andreea (f.45) ,,in data de 31.12.2002_ in timp ce stateam prin locuinta lui Xx Xx am vazut ca Petrica a scos de sub pat un magnetofon_ tot, in aceeasi seara am vazut ca Xx Xx a scos din dulapul de haine o lanterna de culoarea portocalei_Xx a luat lanterna respectiva, o muzicuta, un bec de veioza si o statuieta mica, lucruri pe care I le-a dat Xx Xx").
Coroborand declaratiile martorilor care  au vazut  o parte  din  lucrarile  sustrase  in locuinta inculpatilor Xx Xx  si Xx cu declaratiile acestor  doi inculpati, prin  care  isi  recunosc vinovatia, instanta  a retinut  ca  in ceea  ce ii  priveste  pe  acestia, starea  de fapt  din  rechizitoriu  a  fost  dovedita.
In ce-i priveste pe inculpatii Xx si Xx, instanta a apreciazat ca probele administrate in cauza nu au dovedit participarea acestor doi inculpati la comiterea faptelor pentru care au fost trimisi in judecata.
In actul de sesizare se sustine ca ,,desi fata de invinuitul Xx nu exista probe directe, edificatoare sunt declaratiile initiale ale inculpatilor Xx Xx si Xx".
In ce-l priveste pe inculpatul Xx, in rechizitoriu se arata ca acesta nu a recunoscut comiterea faptei. Pe de alta parte nu se arata care sunt probele care au format convingerea Parchetului in sensul ca acest inculpat a comis fapta pentru care a fost trimis in judecata.
         Singurele declaratii care ii implica pe inculpatii Xx si Xx sunt cele date de inculpatii Xx Xx si Xx la 29.01.2003, 22.02.2003, 29.01.2003 si 20.02.2003, asupra carora acestia au revenit, motivand ca in ceea ce-l priveste pe Xx Gheorghe l-a mentionat in declaratiile initiale doar pentru ca Xx Xx a fost anterior inchis in Penitenciar din cauza acestui inculpat.
         In conditiile in care nici un alt mijloc de proba nu vine sa sustina participarea inculpatilor Xx si Xx la savarsirea faptelor pentru care au fost trimisi in judecata, instanta apreciaza ca vinovatia acestora nu a fost dovedita.
Inculpatul Xx Xx arata ca a vrut sa se razbune pe Xx (f. 22). Mai mult, in fata instantei inculpatii Xx Xx si Xx au declarat ca nici inculpatul Xx nu este implicat in savarsirea faptelor pentru care a fost trimis in judecata (f.188,247).
         Prin urmare, avand in vedere principiul in dubio pro reo, instanta a considerat ca nu s-a dovedit mai presus de orice indoiala inculpatilor Xx si Xx la comiterea faptelor pentru care au fost trimisi in judecata.

3. Desfasurarea cercetarii judecatoresti in apel:
Inculpatilor le-au fost asigurata asistenta juridica fiind asistati fie de avocati desemnati  din oficiu (filele 27-29), fie de aparatori alesi (fila 25).
La termenul de judecata din data de 23.02.2009, inculpata Xx a fost  informata asupra drepturilor procesuale reglementate  de art. 70 Cod procedura penala, aceasta aratand ca nu doreste sa dea declaratii noi si le mentine pe cele anterioare (fila 31).
Cu privire la ceilalti  trei  inculpati s-a dispus  aducerea lor  cu mandat  in fata instantei, din procesele - verbale de neexecutare, aratandu-se ca inculpatul Xx nu a fost gasit  la domiciliu si este dat  in urmarire prin dispozitia IPJ Mures (324069/06.02.2009), iar inculpatul Xx Xx este plecat in strainatate respectiv in Cipru, la munca (filele 9-50).
Raportat la continutul acestor procese - verbale, cei doi inculpati au fost citati de la adresele cunoscute dar si prin afisare la usa  Consiliului Local Rastolita si la sediul instantei (fila 52), cu mentiunea ca pot da noi  declaratii in fata instantei de control judiciar.
Inculpatul Xx, prezent la termenul de judecata din data de 24 aprilie 2009, a aratat dupa ce i-au fost aduse  la cunostinta dispozitiile art. 70 Cod procedura penala, ca nu doreste  sa dea  alte declaratii si le mentine  pe cele  facute  anterior.
La acelasi termen de judecata, avand in vedere motivele de apel, s-a pus in vedere reprezentantului Parchetului sa precizeze daca mentine cererea  de schimbare a incadrarii juridice formulata in fata  primei  instante, la termenul din data de 31.10.2007, asupra careia aceasta  nu s-ar fi  pronuntat, procurorul aratand ca sustine aceasta cerere.

4.Opinia instantei  de control  judiciar:
Analizand apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, a actelor si lucrarilor dosarului nr. 121/R/2006 al Judecatoriei Reghin, a sustinerilor partilor si ale reprezentantului Ministerului Public, dar si din oficiu, in limitele stabilite de lege, instanta constata urmatoarele:
Ultimul motiv de apel invocat de Parchet, respectiv neintroducerea in cauza a succesorilor partii vatamate decedate Xxxceea ce ar reprezenta o incalcare a dispozitiilor art. 21 alin. 1 Cod procedura  penala, nu poate fi primit, in conditiile in care numitul Xxxa avut calitatea de parte vatamata in cauza.
Intrucat aceasta persoana nu s-a constituit parte civila, instanta nu a fost sesizata cu o actiune civila formulata de persoana mai sus mentionata.
In aceste conditii este evident ca nu sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. 1 Cod procedura  penala care fac referire la executarea actiunii civile de catre (sau fata) de succesori.
Al doilea motiv de apel, vizand nepronuntarea asupra  unei  cereri de schimbare a incadrarii juridice poate  fi  retinut de catre instanta de control judiciar, insa acesta nu atrage nulitatea absoluta ci nulitatea relativa, in conditiile prevazute de art. 197 alin. 1 si 4 Cod procedura  penala.
Aceasta situatie nu justifica trimiterea cauzei spre rejudecare, chiar  in  ipoteza admiterii apelului, avand in vedere forma actuala a art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedura penala.
Fiind  vorba de o nulitate relativa si tinand cont de caracterul devolutiv al apelului, aceasta omisiune a primei instante poate fi acoperita prin punerea in discutie a cererii  si pronuntarea asupra ei de catre instanta de control judiciar investita cu judecarea unei cai  de atac care, subliniem inca o data, are  caracter devolutiv.
Cu privire la  cererea de schimbare a  incadrarii  juridice formulate de Parchet la termenul de judecata din data de 31.10.2007, remarcam faptul ca, pentru cei trei inculpati vizati, respectiv Xx Xxx, Xx Xx  si Xx s-a solicitat retinerea unei singure infractiuni de furt calificat, in forma continuata (in incadrarea din rechizitoriu s-au retinut pentru fiecare inculpat mai multe fapte, unele  ramase  in forma tentativei, savarsite in  concurs real).
Inainte de a analiza  pe fond aceasta cerere subliniem ca instanta de  prim- grad, chiar  daca  nu s-a  pronuntat asupra acestei cereri, a pronuntat solutia relativ la incadrarile din rechizitoriu, prin urmare  nu pentru alte fapte decat cele pentru care  inculpatii au fost trimisi in judecata, astfel cum  sustine  apelanta.
Rechizitoriul reprezenta actul  de  inculpare si actul  de  sesizare al instantei, astfel incat, respectand incadrarile  facute in acest act, instanta a pronuntat achitarea  exact  pentru faptele pentru care  inculpatii au  fost trimisi  in judecata.
Simpla formulare a  unei  cereri  de schimbare a  incadrarii  juridice  nu conduce la  modificarea  sau schimbarea  incadrarii juridice  care  ramane  cea  data prin  actul de inculpare.
Revenim acum la analizarea  pe fond a  cererii  formulate, instanta  o gaseste  neintemeiata, nefiind intrunite  conditiile  necesare  pentru retinerea  savarsirii  unei singure infractiuni in forma continuata.
In opinia instantei  nu  sunt intrunite toate  conditiile de existenta ale  infractiunii  continuate. Astfel, chiar daca exista pluralitatea actelor de executare, nu se poate sustine ca exista si unitate de rezolutie infractionala si unitate  de subiect activ.
In conditiile in care nu s-a  putut  stabili  cu exactitate data savarsirii fiecarei  fapte, nu se poate sustine ca inculpatii au planificat si premeditat de la inceput intreaga activitate  infractionala si ca au avut ab initio viziunea de  ansamblu a acesteia.
Remarcam de asemenea ca exista diferente si cu privire la componenta grupurilor care au participat la savarsirea faptelor. Astfel  la unele infractiuni au participat doar inculpati Xx si Xx (in dauna partilor vatamate  Xxx, iar la comiterea celorlalte fapte prezentate  de inculpare  a participat  numai inculpatul Xx (in dauna partii vatamate Foisorean Sanda) sau inculpatul Xx Xx impreuna cu Xx si Xx.
In consecinta, nu se poate retine nici indeplinirea conditiei referitoare la  unitatea  de subiect  activ.
Fata de cele anterior expuse, instanta  in baza art. 334 Cod procedura penala va respinge cererea  de schimbare a incadrarii  juridice  formulata  de parchet.
In ceea  ce priveste solutia  de achitare, intemeiate pe prevederile art.  10 lit.  c Cod procedura penala, apreciem ca instanta a facut in mod corect aplicarea principiului "in dubio pro reo", constatand ca probele administrate nu au fost in masura sa infranga prezumtia de nevinovatie a  inculpatilor.
In conditiile in care singurele probe pe care se sprijina acuza sunt  anumite  declarati date in cursul urmaririi penale de catre  inculpatii Xx Xx si Xx, declaratii asupra carora acestia au rrvenit, este evident  ca nu sunt indeplinite  cerintele art. 69 Cod procedura penala care arata ca declaratiile inculpatilor pot servi  la aflarea adevarului numai in masura in care se coroboreaza cu aspecte si imprejurari care rezulta din  ansamblul mijloacelor de proba administrate.
In prezenta cauza nu a administrat alte mijloace de proba, care coroborate cu declaratiile (oricum contradictorii) ale  inculpatilor Xxx si Xxx, sa dovedeasca dincolo de orice dubiu, participarea inculpatilor Xx Xxx si Xxx Xxx la savarsirea faptelor retinute  in sarcina lor.
Fata de cele  ce preced, instanta  va respinge ca nefondat apelul  declarat  de Parchetul  de pe langa Judecatoria Reghin.
Cu privire la situatia inculpatului Xx Xx, instanta apreciaza ca in ceea ce priveste expunerea starii  de fapt, analiza probelor, constatarea vinovatiei inculpatului in comiterea infractiunilor de furt calificat; durata pedepselor principale aplicate (care in raport de criteriile de individualizare judiciare prev. de art. 72 Cod penal si gravitatea infractiunilor, raspund in mod corect principiului proportionalitatii si nevoilor  reeducarii) retinerea circumstantei agravante prevazute de art. 75 lit. c, efectuarea cumulului juridic prin retinerea concursului de infractiuni, revocarea liberarii conditionate, natura pedepsei accesorii aplicate, modalitatea de solutionarea  laturii civile si obligarea inculpatului - apelant la suportarea unei  parti din  cheltuielile judiciare avansate de stat in cauza,  hotararea atacata este la adapost de orice critica.
Astfel,  argumentele prezentate  de instanta de prim- grad in motivarea solutiei la care s-a oprit sunt pertinente si nu suporta nici o corectura sau adaugare din partea instantei de apel, prin urmare, in lipsa vreunui alt motiv, care sa fie retinut din  oficiu, de reformare a hotararii atacate, apreciem ca apelul promovat de inculpatul Xx Xx este nefondat, astfel incat in temeiul  art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedura penala, acesta va fi respins ca atare.

5. Cheltuieli judiciare:
Fata de solutia ce urmeaza a  fi adusa, in baza art. 192 alin 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat in apelul procurorului, in suma de 975 lei,  raman in sarcina statului, din care onorariile avocatilor desemnati din oficiu pentru inculpatii Xxx, Xx si Xx, in cuantum de 900 lei RON, se vor plati din fondurile Ministerului Justitiei.
In baza art. 192 alin 2 Cod procedura penala, va fi  obligat inculpatul Xx Xx la plata sumei de 75 lei RON, reprezentand restul cheltuielilor judiciare avansate de stat in cauza.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011