Revizuire - cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a C.proc.pen.; conditii de aplicabilitate a textului pentru stabilirea admisibilitatii cererii de revizuire; intelesul notiunii de "probe noi"; conditiile in care lipsa de discernamant a inculpatu...

 Prin cererea inregistrata pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi sub nr. 469/II/6/11.05.2010, revizuientul L (fost S.) F., prin curator L. A., a solicitat revizuirea sentintei nr. 437 din 26.06.2007 a Tribunalului Iasi in baza dispozitiilor art. 394 lit. a C.proc.pen.
In motivarea cererii de revizuire a se arata ca in fata instantelor de control s-a invocat o anumita situatie legata de starea psihica a inculpatului, depunandu-se o serie de acte care confirmau ca acesta a avut un istoric bogat in evenimente de natura psihiatrica. Instanta s-a limitat insa la o expertiza efectuata neprofesionist de IML Iasi in care s-a concluzionat ca inculpatul raspunde penal. Ulterior, in cadrul procedurii de punere sub interdictie declansata de sotia inculpatului s-a stabilit ca acesta are discernamant critic absent si nu pastreaza capacitatea de a decide cu libera vointa asupra propriilor drepturi si obligatii. Intrucat aceasta imprejurare a fost confirmata abia la data de 29.04.2010 in urma unui aviz cerut de Ministerul Public si constatarea ei duce la stabilirea iresponsabilitatii inculpatului ca o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, se solicita admiterea cererii de revizuire si reluarea judecatii pentru a se da eficienta principiului prezumtiei de nevinovatie si dreptului la un proces echitabil.
Prin concluziile inaintate de procuror conform art. 399 C.proc.pen. s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibila in principiu. Sustine procurorul ca tulburarile psihice ale revizuientului nu au fost aduse la cunostinta instantelor care au judecat cauza in fond si in apel, dar au fost invocate cu ocazia judecarii recursului la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in contextul in care se sustinea ca recurentul nu putea participa la judecata. Instanta nu a solicitat IML Iasi sa se pronunte cu privire la discernamantul recurentului, desi ii fusesera aduse la cunostinta concluziile raportului medico-legal nr. 5097/PSH/l7.06.2008. Instanta de recurs a solicitat comisiei medico-legale sa examineze pe L. F. doar din perspectiva in care s-a invocat ca boala de care suferea nu-i permite sa participe la judecata, nu si pentru a stabili daca faptele pentru care era judecat au fost savarsite sau nu cu discernamant, avand probabil in vedere ca toate actele medicale evocau un TCC suferit in anul 2004 si ca toate internarile medicale sunt ulterioare acestei date, iar cele de la Spitalul Socola Iasi de dupa pronuntarea sentintei penale nr. 437/26.06.2007 a Tribunalului Iasi. In aceste conditii, nu putem considera ca expertiza medico-legala psihiatrica efectuata de IML Iasi in luna iunie 2009 si avizata in martie 2010 ar putea constitui o imprejurare care nu a fost cunoscuta de instanta la judecarea cauzei, avand in vedere ca se refera la discernamantul revizuientului de la data efectuarii expertizei, iar nu de la data savarsirii faptei - noiembrie 2004.
In faza de judecata instanta a dispus atasarea dosarului de fond si citarea persoanelor interesate in procedura de revizuire potrivit disp. art. 402 alin. 1 C.proc.pen. in vigoare la acel moment.
Pentru dovedirea motivului de revizuire invocat revizuientul, prin aparator ales, a solicitat instantei sa dispuna efectuarea a doua adrese catre Spitalul de Neurochirurgie Iasi, pentru a confirma un TCC din 1999 suferit de revizuient, si catre Laboratorul de Medicina Legala Iasi, pentru a comunica daca pe fondul consumului de alcool discernamantul critic al revizuientului era prezent la momentul accidentului rutier sau anterior acestuia. Probele solicitate au fost respinse de instanta de judecata ca neutile cauzei la acest moment procesual, solicitarea adresata LML Iasi tinand de fondul cauzei. In plus, adresa catre Spitalul de Neurochirurgie era ineficienta in raport de mentiunile inscrisurilor medicale si rapoartelor de expertiza atasate dosarului de fond.
Analizand actele si lucrarile dosarului de fond si inscrisurile depuse in sustinerea cererii de revizuire, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta penala nr.437 din 26 iunie 2007, Tribunalul Iasi a dispus urmatoarele:
I. In temeiul dispozitiilor art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.a Cod procedura penala achitarea inculpatului L. (fost S.) F. pentru savarsirea infractiunilor de trafic de persoane si trafic de minori;
II. Condamnarea aceluiasi inculpat pentru savarsirea infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, la pedeapsa de 5 ani inchisoare; parasirea locului accidentului, la pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare; ucidere din culpa, la pedeapsa de 12 ani inchisoare. In baza art. 33 lit. a si art. 34 lit. b C.pen., pedepsele aplicate inculpatului L. F. au fost contopite, acesta urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de 2 ani inchisoare, deci un total de pedeapsa de 14 ani inchisoare.
 Prin decizia nr. 14 din 06.03.2008 a Curtii de Apel Iasi au fost respinse apelurile inculpatului, ale parchetului si ale partilor civile G.G., G.L. si G. L., si a fost admis apelul partilor civile G.V. si G.P., majorand cuantumul daunelor materiale la care a fost obligat inculpatul.
 Prin decizia nr. 3383 din 22.10.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi, recurentii parti civile G.V. si G.P. si recurentul intimat L. (S.) F.
 In cauza a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 532/23.10.2009 care nu a putut fi pus in executare pana la acest moment, revizuientul condamnat figurand ca plecat din tara, fiind dat in urmarire internationala.
Cu privire la motivul de revizuire invocat, instanta retine ca potrivit art. 117 alin. 1 teza a II-a C.proc.pen. efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie atunci cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata are indoiala asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului. Aceasta indoiala trebuie insa sa fie sustinuta de un minim de date, furnizate fie de antecedentele medicale ale inculpatului, fie de atitudinea sa in fata organelor judiciare (in acest sens si deciziile ICCJ nr. 2781/1999 si 2084/1993).
 Ori, revizuientul L. (S.) F. a fost audiat in mod nemijlocit nu numai de organele de urmarire penala, ci si de catre instanta de fond si apel, fara ca vreunul dintre judecatorii cauzei sa aiba dubii cu privire la discernamantul acestuia. Mai mult, pe parcursul judecatii in fond si apel nici macar nu s-a invocat de catre aparatorii alesi ai inculpatului starea psihica a acestuia.
 Dupa solutionarea cauzei de catre instanta de apel, la data de 13.05.2008, se solicita de catre mama inculpatului revizuient, S. E., punerea sub interdictie a acestuia, solicitare admisa prin sentinta civila nr. 8553/15.07.2008 a Judecatoriei Iasi. La baza solutiei dispuse de Judecatoria Iasi a stat raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr. 5097/PSH din 17.06.2008 intocmit de IML Iasi (f. 82 dosar ICCJ, vol. II) in care se arata ca numitul L. F. prezinta diagnosticul "tulburare psihotica acuta de aspect maniacal, pe fond organic cerebral post TCC", nu are discernamantul critic asupra faptelor si a actiunilor sale, boala de care acesta sufera putand fi asimilata notiunii juridice de alienatie mintala cronica. De remarcat faptul ca, in acest raport, desi se face trimitere la un TCC, se are in vedere "un TCC prin accident rutier in anul 2004", adica tocmai evenimentul rutier ce a stat la baza condamnarii revizuientului in cauza a carei revizuire se cere.
 De altfel, in nici unul dintre actele medicale depuse la dosarele de fond sau atasate cererii de revizuire nu se face vorbire despre un TCC in anul 1999, antecedent de natura a arunca dubii asupra discernamantului revizuientului ( a se vedea in acest sens filele 113 - 158, dosar ICCJ vol. I).
 Doar in raportul de expertiza medico-legala nr. 18179/16.07.2009 (f. 221 dosar ICCJ vol.II) se face referire la un TCC prin agresiune in 1999, insa nu este sustinut de inscrisuri, fiind consemnat de medicii legisti doar pe baza declaratiilor revizuientului (declarativ), in conditiile in care toate celelalte antecedente patologice ale revizuientului sunt pe larg detaliate.
 Ori, asa cum am aratat si anterior prin trimitere la deciziile ICCJ in materie, simpla declarare a unui traumatism cranio-cerebral in antecedentele medicale ale unui inculpat nu determina automat necesitatea efectuarii unei expertize care sa stabileasca asupra discernamantului acestuia, in lipsa unui minim de date care sa sustina existenta unui dubiu asupra starii sale psihice.
 Potrivit art. 394 lit. a C.proc.pen., caz de revizuire invocat de revizuient, o sentinta de condamnare este supusa revizuirii atunci cand s-au descoperit fapte si imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei, daca sunt de natura sa dovedeasca netemeinicia hotararii de condamnare.
 Este evident ca stabilirea inexistentei discernamantului condamnatului la comiterea faptei este o imprejurare de natura a determina netemeinicia hotararii de condamnare, dar situatia invocata de revizuientul L. F. nu se incadreaza in acest tipar si, mai mult, nu reprezinta o imprejurare noua si care sa nu fi fost cunoscuta de judecatori la solutionarea cauzei.
 Asa cum a stabilit inca din 1976 Tribunalul Suprem (decizia 1643/1976), textul art. 394 lit. a C.proc.pen. se refera la "fapte si imprejurari", deci la fapte probatorii, si nu la probe noi, caci altfel revizuirea s-ar transforma intr-un nou grad de jurisdictie in care s-ar putea continua probatiunea, situatie de natura a infirma principiul securitatii raporturilor juridice aplicabil si in materie penala ca parte a principiului procesului echitabil. Fara indoiala ca noile fapte si imprejurari urmeaza a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formeaza temeiul revizuirii, ci faptele si imprejurarile pe care le dovedesc. In plus, aceste fapte si imprejurari trebuie sa fie noi pentru instanta de judecata, in sensul sa nu fi fost cunoscute de instanta care a pronuntat hotararea definitiva.
 Ori, revizuientul L. F. invoca o proba noua ca temei al revizuirii, respectiv avizul Comisiei Superioare Medico - Legale din cadrul INML din 06.04.2010 prin care se aproba avizul Comisiei de Avizare si Control al Actelor Medico - Legale din cadrul IML Iasi referitor la faptul ca revizuientul L. F. are discernamant critic absent si nu pastreaza capacitatea psihica de a decide cu libera vointa asupra propriilor drepturi si obligatii si asupra propriilor interese, de a-si reprezenta interesele, de a se autoconduce si a se autoingriji (f. 12, dosar revizuire).
 Desi acest aviz este o proba noua, necunoscuta instantei de recurs care a solutionat cauza la 22.10.2009, aceasta nu probeaza o imprejurare noua, care sa nu fi fost cunoscuta instantei de recurs, ci doar sustine concluziile raportului initial de expertiza prin care se propunea punerea sub interdictie a revizuientului, aspect cunoscut instantei de recurs intrucat raportul respectiv a fost depus la dosar, ca si sentinta civila de punere sub interdictie.
 Potrivit inscrisurilor atasate la dosarul ICCJ, la termenul din data de 26.03.2009 instanta a constatat ca nu se poate dialoga cu recurentul L. F., motiv pentru care s-a incuviintat efectuarea unei expertize psihiatrice care sa stabileasca conform art. 303 C.proc.pen. daca acesta poate participa la judecata recursului. Drept urmare, s-a intocmit si atasat la dosarul cauzei raportul de expertiza nr. 18179/16.07.2009 in care s-a concluzionat ca recurentul L. F. are diminuata capacitatea psihica de a decide cu libera vointa asupra propriilor drepturi si obligatii, afectiunea prezentata nepermitandu-i participarea la judecata (f. 223, vol. II). Prin urmare, aceasta expertiza nu a avut ca obiectiv stabilirea discernamantului inculpatului in comiterea faptei penale pentru care era cercetat, cum nici celelalte rapoarte intocmite in alte cauze (procedura punerii sub interdictie) nu au vizat acest aspect, toate expertizele vizand conduita actuala a revizuientului si capacitatea sa de a-si gestiona propriile obligatii si interese la momentul actual si nu la un moment anterior sau macar apropiat datei faptelor - 09.11.2004.
 Mai mult, aspectele invocate privind lipsa de discernamant nu prezinta noutate pentru judecator, potrivit conditiei impuse de art. 394 lit. a C.proc.pen. Cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, in recurs, aparatorul recurentului inculpat L. F. a sustinut lipsa de discernamant a acestuia in comiterea faptelor penale, aspect retinut in motivarea instantei de recurs si inlaturat motivat. Astfel, in motivarea deciziei instantei de recurs se arata ca "in cursul urmaririi penale si al judecatii in fond si in apel, nu au existat date ori elemente care sa creeze indoiala privitor la discernamantul sau"_iar expertiza efectuata "nu atesta lipsa discernamantului acestuia", in conditiile in care instanta de recurs avea cunostinta de faptul ca recurentul inculpat fusese pus sub interdictie de instanta civila.
 Prin urmare, asupra existentei discernamantului revizuientului in comiterea faptelor penale pentru care a fost condamnat definitiv s-a pronuntat instanta de recurs, in cauza de fata revizuientul invocand doar o proba noua si nu o imprejurare necunoscuta judecatorilor care au solutionat definitiv dosarul de fond.
 In plus, daca analizam inscrisurile atasate dosarului cauzei, proba invocata nu este de natura a determina netemeinicia solutiei de condamnare a revizuientului. Nici una dintre expertizele medico-legale psihiatrice efectuate cu privire la revizuient nu a avut ca obiectiv stabilirea discernamantului acestuia la momentul comiterii faptelor pentru care a fost condamnat definitiv - 09.11.2004, efectuarea unei astfel de expertize nefiind nici obligatorie si nici impusa de datele cauzei. La toate expertizele ceea ce s-a stabilit de catre medicii legisti a fost discernamantul revizuientului la momentul efectuarii acesteia si daca pe viitor acesta isi poate exprima vointa in mod valabil cu privire la actele si faptele sale.
 Ori, pentru a se invoca iresponsabilitatea ca o cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei comise trebuie sa se stabileasca faptul ca la momentul comiterii acesteia, deci la 09.11.2004, revizuientul nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu putea fi stapan pe ele (art. 46 C.pen.). Din actele dosarului nu rezulta insa nici un element de natura a arunca dubii asupra discernamantului inculpatului la data de 09.11.2004, toate internarile suferite de acesta pentru probleme de natura psihica fiind ulterioare acestui moment (incepand cu data de 04.07.2005), consecinta TCC suferit de revizuient cu ocazia accidentului pentru care a fost cercetat penal si condamnat definitiv.
 Faptul ca, asa cum am aratat anterior, intr-unul dintre rapoartele de expertiza se consemneaza un TCC declarativ din 1999 nu este un aspect de natura a infirma cele anterior aratate, un temei al revizuirii sentintei penale definitive, simpla sustinere a revizuientului nefiind confirmata de alte probe, probe usor de obtinut pentru revizuient care nu trebuia decat sa depuna actele medicale sau o adeverinta eliberata de unitatea medicala in care a fost tratat pentru acest traumatism. Oricum admiterea unei asemenea probe ca temei al revizuirii ar fi neutila si ar constitui un precedent periculos, orice condamnat definitiv putand invoca un TCC declarativ si solicita revizuirea condamnarii, situatie inacceptabila prin prisma securitatii raporturilor juridice.
 Ceea ce este chemata instanta investita cu solutionarea cererii de revizuire sa constate este existenta unor date suficiente, necunoscute judecatorilor care s-au pronuntat in cauza pe fond sau in caile de atac promovate, care sa arunce dubii asupra discernamantului revizuientului la momentul comiterii faptelor pentru care a fost condamnat definitiv. Ori, astfel de date nu au fost relevate instantei in cauza de fata.
Pentru considerentele pe care le-am aratat anterior, sustinerile revizuientului L. F. neincadrandu-se in cerintele imperative ale art. 394 lit. a C.proc.pen., cererea formulata de acesta va fi respinsa ca nefiind admisibila in principiu.