InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Teleorman

CERERE DE RESTITUIRE IMPOZIT PE VENITURI DIN PRIMA PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP

(Sentinta civila nr. 3722 din data de 18.11.2010 pronuntata de Tribunalul Teleorman)

Domeniu Impozite si taxe | Dosare Tribunalul Teleorman | Jurisprudenta Tribunalul Teleorman

Prin cererea inregistrata  pe rolul acestei instante la data de 26 mai 2010, sub numarul   2811/87/2010,  reclamantul C.M. a  chemat in judecata  parata Casa Judeteana de Pensii Teleorman  pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna  obligarea paratei sa nu-i mai retina impozit pe pensie conform Legii nr. 360/2009 si Legii nr. 22/2010.
    In dovedirea actiunii, reclamantul a depus  certificat de incadrare in  grad de handicap nr. 2861/01.04.2009.
La data de 19.07.2010, prin serviciul registratura, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care si-a precizat actiunea in sensul ca solicita restituirea impozitului retinut in perioada 01.04.2009-31.12.2010, anexand decizia nr. 128519/24.05.2007 privind recalcularea pensiei din sistemul public.
Parata, legal citata, nu a depus intampinare.
Prin incheierea de sedinta din data de 16.09.2010, potrivit art. 1551 C. pr. civ.,  judecarea cauzei a fost suspendata pentru neindeplinirea de catre reclamant a obligatiei de a depune copia cererii de chemare in judecata pentru a-i fi comunicata paratei, cauza fiind repusa pe rol, la solicitarea reclamantului, la data de 01.10.2010.
Prin intampinarea depusa la dosarul cauzei la termenul de judecata din  data de 11.11.2010 parata Casa Judeteana de Pensii Teleorman a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In aparare, parata a aratat ca prin Legea nr. 360/2009, care a intrat in vigoare la 27.11.2009, au fost scutite de impozit pe veniturile din salarii, indemnizatiile de natura salariala si pensii, persoanele cu handicap grav sau accentuat. Prin O.U.G. nr. 109/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, care a intrat in vigoare la 01.01.2010, au fost abrogate dispozitiile care acordau astfel de scutiri.
Legea nr. 22/2010, de modificare a Codului fiscal, a reintrodus aceste scutiri de impozit, fara a se mentiona in cuprinsul actului data de la care intra in vigoare dispozitiile care acordau astfel de scutiri.  Ulterior, Legea nr. 76/2010,  de aprobare a O.U.G. nr. 109/2009, abroga Legea nr. 22/2010 si introduce scutirea de impozitul pe venitul din pensie pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat.
Prevederile O.U.G. nr. 109/2009, in forma initiala, au intrat in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2010.
Considera parata ca, din succesiunea acestor acte normative, scutirea de impozit pe veniturile din pensie  ale persoanelor cu handicap grav sau accentuat se aplica pentru veniturile din pensie aferente lunii decembrie 2009, in conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2009.
Arata parata ca modificarile operate prin Legea nr. 76/2010, chiar daca se refera la dispozitii dintr-o ordonanta de urgenta care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2010, nu se pot aplica retroactiv, deoarece ele sunt cuprinse intr-un act normativ care a intrat in vigoare la 3 zile de la data publicarii. Asadar, prevederea potrivit careia nu sunt venituri impozabile veniturile din pensii realizate de catre persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat se aplica incepand cu data intrarii in vigoare a actului modificator, respectiv a Legii nr. 76/2010.
Mai arata parata ca, in conformitate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, legile si ordonantele emise de guvern in baza unei legi speciale de abilitare intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, sau la o data ulterioara prevazuta in textul lor.   Potrivit art. 4 alin (2) din legea nr. 571/2003, orice modificare sau completare la Codul fiscal intra in vigoare cu incepere din prima zi a anului urmator celui in care a fost adoptata prin lege.
Fata de conflictul dintre cele doua acte normative, urmeaza a se aplica cu prioritate norma de principiu edictata de art. 4 alin. (2) din Codul fiscal, fiind norma speciala cu stricta aplicare in materia taxelor si impozitelor .
In consecinta, arata parata, scutirea de impozit pe veniturile din pensii realizate de catre persoanele fizice cu handicap grav  sau accentuat opereaza incepand cu data de 14 mai 2010.
         Analizand actele si lucrarile dosarului ,Tribunalul retine urmatoarele:
     Reclamantul este beneficiarul unei  pensii  pentru limita de varsta  din sistemul de stat conform deciziilor nr.128519/24.05.2007  si nr. 128519/24.05.2007.
     Conform certificatului de incadrare in grad de handicap eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulti la data de 01.04.2009, reclamantul a fost incadrat in gardul de handicap accentuat.
Potrivit prevederilor  Legii nr. 360 din 27.11.2009, lit. a ) a  articolului 26 din Legea nr. 448/2006 pentru protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap  a fost modificat in sensul ca persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiaza de scutire de impozit pe veniturile din salarii, indemnizatii de natura salariala sau pensii, motiv pentru care in luna decembrie 2009 reclamantul nu datora impozit pe venitul din  pensie.
     In ceea ce priveste impozitul retinut pentru lunile martie si aprilie 2010, Tribunalul apreciaza actiunea reclamantului ca fiind intemeiata intrucat desi prin OUG nr. 109/07.10.2009 a fost abrogat art. 26 lit. a din Legea nr. 448/2006 cu incepere de la data de 01.01.2010, ulterior Parlamentul Romaniei  prin Legea nr. 22/2010 pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, dupa art. 70 a introdus art. 701 potrivit caruia " Prevederile referitoare la retinerea impozitului  pe venitul de pensii nu se aplica venitului din pensii realizat de persoanele cu handicap grav sau accentuat ".
Legea nr. 22/2010 a fost abrogata de Legea nr. 76/2010 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, intrata in vigoare la data de 14 mai 2010 insa, potrivit pct. 4 din Legea nr. 76/2010, "(..)Dupa articolul 68 se introduce un nou articol, articolul 681, cu urmatorul cuprins:   «Art. 681. - Venituri neimpozabile -  Nu sunt venituri impozabile veniturile din pensii realizate de catre persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.»"
Rezulta deci faptul ca, incepand cu luna mai 2010, nu se mai datoreaza impozit pe veniturile din pensii realizate de catre persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, motiv pentru care si in  ceea ce priveste impozitul retinut pentru lunile mai - noiembrie 2010, Tribunalul actiunea reclamantului ca fiind intemeiata.
Prin urmare,Tribunalul comparand cele doua acte normative constata ca persoanele cu handicap raman  beneficiare ale scutirii de impozit pe pensie si dupa data de 01.03.2010.
In ceea ce priveste impozitul pe venitul din pensii retinut in perioada 01.04.2009-30.11.2009, instanta constata ca, potrivit art. 26 lit. a) din  Legea nr. 448/2006, asa cum era in vigoare in aceasta perioada, persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiau  doar de scutire de impozit pe veniturile din salarii si indemnizatii de natura salariala.
Intrucat potrivit art. 90 alin (1) din Legea nr. 19/2000 plata pensiei se face lunar si actiunea reclamantului a fost inregistrata pe rolul instantei la data de 26.05.2010, cauza fiind luata in pronuntare la data de 11.11.2010, data la care Tribunalul, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 18.11.2010, data la care nu se acordase pensia pentru luna decembrie 2010, pretentiile reclamantului vor fi analizate numai pana la aceasta data.
In raport de cele expuse actiunea reclamantului se apreciaza ca fiind intemeiata in parte,  astfel ca se va obliga parata sa restituie reclamantului  impozitul retinut pe lunile decembrie 2009 si ianuarie - noiembrie 2010.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Impozite si taxe

Restituire contributie de asigurari de sanatate - Sentinta comerciala nr. 2055/CA/2009 din data de 02.11.2009
ACTE ALE AUTORITATILOR PUBLICE - Sentinta comerciala nr. 1467/CA/2015 din data de 09.06.2015
Impozite si taxe - Sentinta comerciala nr. 353/CA din data de 25.05.2010
Obliga?ia de a plati ”impozit pe spectacole”. Legalitate. - Decizie nr. 1287 din data de 26.09.2016
Cabinete medicale. Caracterul deductibil al costurilor de achizitie a echipamentelor tehnice si aparaturii pentru functionarea cabinetului medical. - Decizie nr. 9253 din data de 18.12.2012
Inmatricularea autovehiculelor fara plata taxei de poluare ulterior datei de 13.02.2010. Conformitatea dreptului intern cu art. 110 din Tratatul pentru functionarea Uniunii Europene. - Decizie nr. 1657 din data de 21.09.2010
O.U.G. nr. 24/1998. Persoana fizica autorizata. - Decizie nr. 565 din data de 13.03.2006
Drept fiscal. Cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit . - Decizie nr. 1944 din data de 19.09.2005
Formulare cu regim special procurate din alta sursa decat cele legale. Valoare probanta. Efecte asupra deducerii cheltuielilor. - Decizie nr. 542 din data de 11.10.2004
Impozitarea veniturilor din activitatile societatilor comerciale in primul an de functionare. Optiunea intre impozitul de venitul microintreprinderilor si impozitul pe profit. - Decizie nr. 684 din data de 01.11.2004
Contencios administrativ. Hotarare de consiliu local de incadrare a terenurilor in categoria celor scutite de impozite. Taxe de inchiriere si pe veniturile din concesiuni. Inexistenta unor creante fiscale - Decizie nr. 616 din data de 04.06.2010
RETINEREA DE IMPOZITE SI CONTRIBUTII DIN VENITURILE OBTINUTE DE INVENTATOR IN URMA CESIONARII DREPTULUI LA OBTINEREA BREVETULUI DE INVENTIE. - Decizie nr. 593 din data de 18.09.2008
IMPOZITUL PE VENITURILE SUB FORMA DE DIVIDENDE. APLICAREA IN TIMP SI INTERPRETAREA DISPOZITIILOR CODULUI FISCAL INCIDENTE MATERIEI - Decizie nr. 209 din data de 25.02.2010
Taxa de salubritate. Actiune in anularea hotararii Consiliului Local prin care s-a stabilit taxa de salubritate. Aplicabilitatea dispozitiilor speciale cuprinse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2003. Legalitatea instituirii taxei. - Decizie nr. 1210 din data de 30.12.2009
Impozit pe teren. Scutirea prevazuta de art. 257 lit. d) din Codul fiscal. Sfera de aplicabilitate. Furnizor de formare profesionala pentru adulti autorizat in temeiul dispozitiilor Ordonanta Guvernului nr. 129/2000. - Decizie nr. 20 din data de 15.01.2009
Cerere creditor de a fi inscris in tabelul creditorilor cu un cuantum al creantei mai mare decat cel declarat initial, motive ce rezulta din declaratia de impunere a reprezentantilor societatii comerciale debitoare si calcul aplicat la impozit cladir... - Decizie nr. 27 din data de 12.01.2010
- Decizie nr. 593 din data de 18.09.2008
OBLIGATII BUGETARE. ACCESORII. SOCIETATE AFLATA IN PROCEDURA INSOLVENTEI. SUCCESIUNEA LEGILOR IN TIMP. LEGEA APLICABILA - Decizie nr. 95 din data de 24.04.2007
ACTIUNE IN ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE CARE PRIVESC TAXE SI IMPOZITE. TERMEN DE SOLUTIONARE. DEPASIREA TERMENULUI. CONSECINTE. - Decizie nr. 12 din data de 24.04.2007
T.V.A. DOCUMENTE JUSTIFICATIVE. DREPT DE DEDUCERE. CONDITII. - Decizie nr. 814 din data de 22.01.2006