Cerere de revizuire. Act administrativ ce incalca dreptul comunitar

Cerere de revizuire. Act administrativ ce incalca dreptul comunitar

- Legea nr. 554/2004: art. 21 alin. (2)

      Constituie motiv de revizuire pronuntarea unei hotarari judecatoresti irevocabile, prin incalcarea principiului prioritatii dreptului comunitar, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nemodificata prin Legea nr. 299 din 22.12.2011.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia contencios administrativ si fiscal,
Decizia civila nr. 1851 din 6 octombrie 2012, R.O.
      
      Prin decizia civila nr. 1361 din 6 octombrie 2011 pronuntata in dosarul nr. 5396.1/30/2008 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul declarat de parata recurenta Directia Generala a Finantelor Publice Timis impotriva sentintei civile nr. 1675 din 17 decembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr.5396.1/30/2008, in contradictoriu cu reclamanta intimata societate comerciala.
      Impotriva deciziei civile nr. 1851/2011 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, a formulat cerere de revizuire revizuienta societate comerciala si prin decizia civila nr. 1851/2012 pronuntata in dosarul nr. 1805/59/2011 Curtea de Apel Timisoara a admis-o, a anulat decizia si a fixat termen pentru rejudecarea recursului formulat de reclamanta pentru data de 29.08.2012.
      In motivarea solutiei pronuntate in revizuire, Curtea de Apel Timisoara a retinut ca, prin  textul de lege cuprins in art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a fost introdus un nou motiv pentru care partile interesate pot ataca pe calea revizuirii hotararile ramase definitive si irevocabile pronuntate de instantele de contencios administrativ. Acest motiv este reprezentat de incalcarea de catre instanta, cu prilejul pronuntarii hotararii, a principiului prioritatii dreptului comunitar. Legiuitorul roman a considerat necesara sanctionarea unei astfel de ipoteze, tinand cont de prevederile art. 148 alin. (2) din Constitutie care instituie un mecanism eficient de rezolvare a conflictelor dintre legea nationala si legislatia Uniunii Europene, prin acordarea prioritatii de aplicare prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celorlalte reglementari europene cu caracter obligatoriu, fata de dispozitiile contrare din legile interne. Prin consacrarea in cuprinsul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 a dreptului de a cere revizuirea unei hotarari pronuntate cu nesocotirea acestui principiu, s-a conferit eficacitate prevederii constitutionale mentionate, instituindu-se o modalitate concreta de asigurare a aducerii la indeplinire a obligatiilor pe care Statul Roman si le-a asumat prin actul de aderare la Uniunea Europeana, inclusiv in ceea ce priveste mentinerea unitatii si stabilitatii ordinii normative europene.
      Curtea retine ca instanta de recurs a respins actiunea reclamantei, apreciind ca Directiva nr. 2006/112/CEE din 28.11.2006 privind sistemul comun al TVA "nu este un act comunitar cu aplicabilitate directa, ci traseaza doar linii directoare si anumite obligatii de rezultat, lasand libertate statelor membre UE in alegerea mijloacelor prin intermediul carora sa obtina realizarea acelor obligatii. In alti termeni, Directiva nu poate fi aplicata in mod direct pe teritoriul statelor membre, avand aplicabilitate doar actele normative din dreptul national, prin intermediul carora a fost transpusa Directiva. Efectul direct al acesteia ar putea fi pus in discutie doar in anumite conditii restrictiv retinute in jurisprudenta CJUE, conditii ce nu au fost invocate in cauza".
      In acest context, se impune evaluarea efectului direct al art. 168 din Directiva nr. 2006/112/Comunitatea Economica Europeana, tinand seama de jurisprudenta Curtii Europene de Justitie in materie.
      Cu privire la obligativitatea respectarii dreptului Uniunii Europene (comunitar) si prioritatea acestuia fata de reglementarile interne, instanta aminteste ca prin Legea nr. 157/2005, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, Romania a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana.
      Efectele acestei ratificari sunt reglementate de art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutia Romaniei, astfel cum a fost republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31/10/2003, dispozitii conform carora:
      (2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
      (4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).
      Instanta precizeaza, de asemenea, ca obligatia respectarii dispozitiilor cuprinse in tratatele ratificate de Statul Roman rezulta si din dispozitiile art. 11 alin. (1) din Constitutia Romaniei, conform carora Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-si revin din tratatele la care este parte.
      In raport cu dispozitiile din Constitutia Romaniei mentionate, aplicarea dispozitiilor din legile interne al Statului Roman se va face in conformitate cu dispozitiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
      In concluzie, incepand cu data aderarii, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul Roman respectarea asa numitului "acquis comunitar" - astfel cum este definit prin art. 1 din Hotararea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea si functionarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozitiilor si principiilor Constitutiei Romaniei cu acquisul comunitar, in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din 17/01/2001, definitie a acquisul comunitar conform careia acesta include, intre alte acte normative, "dispozitiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana, semnat la 25 martie 1957 la Roma, si ale Tratatului privind Uniunea Europeana, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
      Cu privire la doctrina efectului direct al normelor comunitare, Curtea retine ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, efectul direct desemneaza aptitudinea normelor de drept comunitar de a crea drepturi in favoarea resortisantilor statelor membre, respectiv a particularilor, drepturi pe care aceste persoane le pot invoca in fata instantelor nationale ale statelor membre si a tuturor celorlalte autoritati si pe care acestea sunt obligate sa le respecte.
      Consacrata prin hotararea Curtii din 5 februarie 1963, Van Gend en Loos c. Administratie der Belastingen, pronuntata in cauza C-26/62, doctrina efectului direct a fost dezvoltata de instanta suprema a Comunitatilor Europene si preluata ca un principiu de baza in aplicarea dreptului Uniunii Europene.
      In ceea ce priveste conditiile de stabilire a efectului direct al unei norme comunitare, Curtea Europeana de Justitie a retinut, in aceeasi hotarare Van Gend en Loos ca "testul decisiv al efectului direct este chiar continutul articolului si numai cele care exprima o interdictie clara si neconditionata, neinsotita de vreo rezerva din partea statelor membre, prin care punerea sa in aplicare sa fie conditionata de un act de drept intern pot permite persoanelor sa solicite protectia drepturilor conferite de acea prevedere".
      In ceea ce priveste directivele, Curtea retine ca acestea sunt acte normative ale UE care, conform art. 288 TFUE (fostul articol 249 TCE) sunt "obligatorii, din punctul de vedere al rezultatului ce trebuie obtinut, pentru toate statele membre carora li se adreseaza", dar care lasa "alegerea formei si a metodelor la latitudinea autoritatilor nationale".
      In privinta efectului direct al directivelor, Curtea Europeana de Justitie a retinut inca din 1974 - respectiv prin Hotararea Curtii din 4 decembrie 1974, pronuntata in cauza 41/74 (Yvonne van Duyn contra Home Office) - urmatoarele:
      "chiar daca, in temeiul dispozitiilor articolului 189, regulamentele sunt direct aplicabile si, prin urmare, prin insasi natura lor, pot produce efecte directe, nu rezulta din aceasta ca alte categorii de acte mentionate de acest articol nu pot produce niciodata efecte similare.
      Ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu pe care articolul 189 il atribuie directivei faptul de a exclude, in principiu, ca obligatia pe care aceasta o impune sa poata fi invocata de persoanele interesate.
      In special in cazurile in care autoritatile comunitare ar fi obligat statele membre, printr-o directiva, sa adopte un anumit comportament, efectul util al unui asemenea act ar fi diminuat in cazul in care justitiabilii ar fi impiedicati sa se prevaleze de acesta in justitie, iar instantele nationale ar fi impiedicate sa o ia in considerare ca element al dreptului comunitar.
      Articolul 177, care permite instantelor nationale sa sesizeze Curtea cu privire la validitatea si interpretarea tuturor actelor institutiilor, fara nicio deosebire, implica, de altfel, faptul ca aceste acte pot fi invocate de justitiabili in fata instantelor respective.
      Este necesar sa se examineze, in fiecare caz in parte, daca natura, spiritul si formularea dispozitiei in cauza pot produce efecte directe in relatiile dintre statele membre si persoanele particulare".
      Curtea Europeana de Justitie a consacrat astfel si doctrina efectului direct al dispozitiilor din directive, in aceleasi conditii ca si dispozitiile din regulamente, respectiv daca textele din directiva contin o interdictie clara si neconditionata, neinsotita de vreo rezerva din partea statelor membre, prin care punerea sa in aplicare sa fie conditionata de un act de drept intern pot permite persoanelor sa solicite protectia drepturilor conferite de acea prevedere.
      Aceasta doctrina a fost mentinuta si chiar dezvoltata de Curtea Europeana de Justitie, fiind reiterata in numeroase hotarari. In acest sens, Curtea citeaza o hotarare relativ recenta a Curtii Europene de Justitie, in care sunt reiterate consideratiile referitoare la efectul direct. Astfel, prin Hotararea din 26 mai 2011, pronuntata in cauzele conexate C165/09-C167/09 (Stichting Natuur en Milieu si altii),
      93 "In aceasta privinta, trebuie amintit de la inceput ca, potrivit unei jurisprudente constante, in toate situatiile in care dispozitiile unei directive sunt, din punctul de vedere al continutului, neconditionate si suficient de precise, particularii sunt indreptatiti sa le invoce impotriva statului membru, fie in cazul in care acesta sa abtinut sa transpuna directiva in dreptul national in temenele stabilite, fie in cazul in care a transpuso incorect (a se vedea in special Hotararea din 19 noiembrie 1991, Francovich si altii, C6/90 si C9/90, Rec., p. I5357, punctul 11, Hotararea din 11 iulie 2002, Marks & Spencer, C62/00, Rec., p. I6325, punctul 25, precum si Hotararea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer si altii, C397/01-C403/01, Rec., p. I8835, punctul 103).
      94 Astfel, dupa cum a amintit in nenumarate randuri Curtea, ar fi incompatibil cu caracterul obligatoriu pe care articolul 288 al treilea paragraf TFUE il recunoaste directivei sa se excluda, in principiu, posibilitatea ca obligatia impusa de aceasta sa fie invocata de persoanele vizate. Aceasta apreciere se aplica in special in cazul unei directive al carei obiectiv este de a controla, precum si de a reduce poluarea atmosferica si care urmareste, asadar, sa protejeze sanatatea publica (a se vedea Hotararea din 25 iulie 2008, Janecek, C237/07, Rep., p. I6221, punctul 37).
      95 Trebuie totusi sa se aminteasca in acest sens ca o dispozitie din dreptul Uniunii este neconditionata in cazul in care enunta o obligatie care nu este insotita de nicio conditie si nu este nici subordonata, in privinta executarii sau a efectelor, adoptarii vreunui act fie al institutiilor Uniunii, fie al statelor membre (a se vedea in special Hotararea din 3 aprilie 1968, MolkereiZentrale Westfalen/Lippe, 28/67, Rec., p. 211, precum si Hotararea din 23 februarie 1994, Comitato di coordinamento per la difesa della cava si altii, C236/92, Rec., p. I483, punctul 9)".
      In privinta dispozitiilor art. 168 din Directiva 112, Curtea retine ca acestea prevad ca "in masura in care bunurile si serviciile sunt utilizate in scopul operatiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabila are dreptul, in statul membru in care efectueaza operatiunile respective, de a deduce din valoarea TVA, pe care are obligatia de a o plati, urmatoarele sume:
      (a) TVA datorata sau achitata in statul membru in cauza pentru bunurile care ii sunt sau care urmeaza a-i fi livrate sau pentru serviciile care ii sunt sau urmeaza a-i fi prestate de o alta persoana impozabila;
      (b) TVA datorata pentru operatiunile asimilate livrarilor de bunuri sau prestarilor de servicii in temeiul articolului 18 litera (a) si articolului 27;
      (c) TVA datorata pentru achizitiile intracomunitare de bunuri in temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i);
      (d) TVA datorata pentru operatiunile asimilate achizitiilor intracomunitare in conformitate cu articolele 21 si 22;
      (e) TVA datorata sau achitata pentru importul de bunuri in statul membru in cauza".
      Referindu-se la art. 168 din Directiva 112, Curtea Europeana de Justitie a retinut, in paragrafele 34-35 din Hotararea din 30 septembrie 2010 data in cauza C-392/09, in procedura Uszodaépítõ kft impotriva APEH Központi Hivatal Hatósági Fõosztály, urmatoarele:
      "34 In aceasta privinta, trebuie amintit, pe de o parte, ca dreptul de deducere prevazut la articolele 167 si 168 din Directiva 2006/112 face parte integranta din mecanismul TVA-ului si, in principiu, nu poate fi limitat. Acesta se exercita imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operatiunilor efectuate in amonte (Hotararea din 15 iulie 2010, Pannon Gép Centrum, C368/09, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 37 si jurisprudenta citata).
      35 Regimul de deduceri vizeaza eliberarea integrala a persoanei impozabile de sarcina TVA-ului datorat sau achitat in cadrul tuturor activitatilor sale economice. Sistemul comun de TVA garanteaza, prin urmare, neutralitatea in ceea ce priveste sarcina fiscala corespunzatoare tuturor activitatilor sale economice, cu conditia ca, in principiu, activitatile mentionate sa fie ele insele supuse la plata TVA-ului (a se vedea Hotararea din 22 februarie 2001, Abbey National, C-408/98, Rec., p. I1361, punctul 24, Hotararea din 21 aprilie 2005, HE, C-25/03, Rec., p. I-3123, punctul 70, precum si Hotararea din 6 iulie 2006, Kittel si Recolta Recycling, Rec., p. I6161, punctul 48)".
      Avand in vedere concluziile Curtii Europene de Justitie cu referire la art. 168 din Directiva 112, Curtea constata ca dispozitiile acestei reglementari sunt privite de instanta suprema a Uniunii Europene ca avand efect direct, consacrand un drept de deducere a T.V.A. care "in principiu, nu poate fi limitat" de statele membre.
      Curtea retine ca instanta de recurs nu a facut o analiza a dispozitiilor invocate de reclamanta pentru a retine ca art. 168 din Directiva 112 nu are efect direct si nici nu a indicat vreo hotarare a Curtii Europene de Justitie din care sa rezulte acest aspect.
      Astfel, Curtea considera ca, in lipsa unei astfel de analize, efectul direct al art. 168 din Directiva citata nu poate fi exclus, cu atat mai mult cu cat instanta de recurs avea obligatia, in temeiul art. 267 TFUE, de a sesiza Curtea Europeana de Justitie cu o intrebare preliminara privind interpretarea si efectele art. 168 in cazul in care avea nelamuriri sub acest aspect.
      Totodata, incalcarea principiului neutralitatii in materie de TVA a fost sanctionata in practica Curtii Europene de Justitie prin mai multe decizii de speta, de exemplu Hotararea pronuntata in Cauza C-454/98, Schmeink & Cofreth si Strobel in care s-a statuat ca "masurile pe care statele membre le pot adopta, in temeiul dispozitiilor articolului 22 (8) al Directivei VI, pentru justa asezare si colectare a taxei pe valoarea adaugata si pentru prevenirea fraudei fiscale nu pot depasi nivelul necesar atingerii acestor obiective... prin urmare, nu pot afecta principiul neutralitatii TVA, principiu fundamental al sistemului de TVA si statuat prin legislatia comunitara relevanta".
      Ca urmare, fara a face aprecieri asupra temeiniciei sau netemeiniciei recursului, raportat la cele expuse, retinand ca nu se poate stabili inlaturarea preeminentei dreptului comunitar, se impune admiterea cererii de revizuire formulata de reclamanta impotriva deciziei civile nr. 1361/2011 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 5396.1/30/2008, in contradictoriu cu Directia Generala a Finantelor Publice Timis, pe cale de consecinta a fost anulata decizia mentionata si s-a dispus amanarea judecarii cauzei la data de 29.08.2012 pentru rejudecarea recursului.
      In ceea ce priveste critica intimatei referitor la abrogarea temeiului de drept pe care si-a intemeiat cererea revizuenta, Curtea a apreciat ca raportat la Legea nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din data de din 21 decembrie 2011, aceasta a intervenit ulterior datei depunerii prezentei cereri de revizuire.