Suspendarea judecatii de instanta de recurs. Atacarea incheierii. Inadmisibilitate

Suspendarea judecatii de instanta de recurs. Atacarea incheierii. Inadmisibilitate
       C. proc. civ., art. 242, art. 2441
       
      Asupra suspendarii judecarii procesului, instanta se va pronunta prin incheiere care poate fi atacata cu recurs in mod separat, cu exceptia celor pronuntate in recurs. Recursul se poate declara cat timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atat impotriva incheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat si impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
      O incheiere interlocutorie, prin care s-a intrerupt cursul judecatii, poate fi atacata cu recurs pe cale separata doar daca fondul este supus vreunei cai de atac, nu si incheierea prin care o instanta de recurs a luat o asemenea masura procesuala, pentru ca altfel s-ar deschide partii calea recursului la recurs.
      
      (Decizia civila nr. 368 din 16 martie 2010, Sectia comerciala, dr. C.B.N.)
      
      Prin incheierea de sedinta din 16 ianuarie 2009 pronuntata in dosarul nr. 4903/325/2008 Tribunalul Timis, in temeiul art. 242 pct. 2 din Codul de procedura civila, a suspendat judecarea cauzei privind recursul declarat de parata S.C. G S.R.L. Constanta in contradictoriu cu reclamanta intimata S.C. A S.R.L. Timisoara impotriva sentintei civile nr. 11843 din 30 septembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 4903/325/2008 avand ca obiect pretentii comerciale, hotarare prin care societatea parata a fost obligata la plata catre reclamanta a sumei de 46.907,36 lei cu titlu de debit, la care se adauga dobanda legala incepand cu data de 23 octombrie 2006 si pana la achitarea ei integrala.
      Pentru a hotari astfel tribunalul a retinut ca la termenul de judecata din 16 ianuarie 2009 niciuna dintre parti nu s-a prezentat si nici nu a solicitat judecarea cauzei in lipsa, ceea ce face aplicabile prevederile art. 242 pct. 2 din Codul de procedura civila.
      Impotriva incheierii de mai sus a declarat recurs parata S.C. G S.R.L. Constanta, criticand-o pentru nelegalitate, solicitand desfiintarea ei si trimiterea cauzei la tribunal in vederea continuarii judecatii, pentru urmatoarele motive:
      In fapt, a formulat recurs impotriva sentintei Judecatoriei Timisoara prin care a fost obligata la plata sumei de 46.907,36 lei cu titlu de debit, la care se adauga dobanda legala. Prin cererea de recurs a indicat drept sediu procedural ales adresa reprezentantului sau conventional, avocatul C.U. din loc. Iasi. Recursul a primit termen de judecata la data de 16 ianuarie 2009, dar pentru acest termen citarea sa nu s-a realizat la adresa indicata in petitia de recurs, ci la sediul social din loc. Constanta. Fara ca instanta de control judiciar sa observe acest aspect, la acelasi termen pricina a fost suspendata pentru lipsa partilor, desi procedura de citare nu fusese realizata in mod corect.
      Prin decizia civila nr. 368 din 16 martie 2010 Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de societatea parata impotriva incheierii de sedinta din 16 ianuarie 2009 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 4903/325/2008.
      In considerente Curtea a retinut ca, potrivit art. 242 din Codul de procedura civila, instanta va suspenda judecata: 1) cand amandoua partile o cer; 2) daca niciuna din parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii. Cu toate acestea pricina se judeca daca reclamantul sau paratul au cerut in scris judecarea in lipsa.
      Prin incheierea de sedinta din 16 ianuarie 2009 Tribunalul Timis, constatand ca niciuna dintre parti nu s-a prezentat la dezbateri si nici nu a solicitat judecarea in lipsa, a dispus suspendarea judecatii.
      Fara a mai analiza criticile partii privitoare la nelegala indeplinire a procedurii de citare fata de societate pentru termenul la care tribunalul a dispus suspendarea judecarii recursului sau formulat impotriva sentintei civile nr. 11843 din 30 septembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosarul nr. 4903/325/2008, hotarare prin care parata a fost obligata la plata catre reclamanta a sumei de 46.907,36 lei cu titlu de debit, la care se adauga dobanda legala, Curtea constata ca recursul declarat de aceasta impotriva incheierii de suspendare a judecatii este inadmisibil, intrucat art. 2441 din Codul de procedura civila statueaza fara echivoc ca asupra suspendarii judecarii procesului, instanta se va pronunta prin incheiere care poate fi atacata cu recurs in mod separat, cu exceptia celor pronuntate in recurs. Recursul se poate declara cat timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atat impotriva incheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat si impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
      In alte cuvinte, o incheiere interlocutorie, prin care s-a intrerupt cursul judecatii, poate fi atacata cu recurs pe cale separata doar daca fondul este supus vreunei cai de atac, nu si incheierea prin care o instanta de recurs a luat o asemenea masura procesuala, pentru ca altfel s-ar deschide partii calea recursului la recurs, ceea ce, in actualul sistem al procedurii civile romane nu este admis. In opinia Curtii, un asemenea recurs nu poate fi primit pe simplul temei ca intreruperea cursului judecatii si, deci, a solutionarii actiunii unei persoane nu poate ramane in afara controlului judecatoresc, solutia contrara echivaland in fapt cu refuzul, chiar si pe timp limitat, al accesului la justitie, ceea ce ar incalca prevederile art. 21 din Constitutia Romaniei, precum si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat, pe de o parte, oricare dintre participantii la proces are la dispozitie, bineinteles, in interiorul termenului de perimare, posibilitatea de a solicita repunerea pricinii pe rol, iar pe de alta parte, instanta de la Strasbourg a statuat in mod constant ca dreptul de acces la justitie nu poate fi in niciun caz un drept absolut, ca orice libertate, el putand suferi anumite limitari din partea puterii de stat, cum este si norma potrivit careia incheierea de suspendare a judecatii unui proces pronuntata de o instanta de recurs nu este susceptibila de a fi atacata cu recurs. Chiar daca limitari aplicate de stat nu pot fi admise daca restrang accesul la justitie de o maniera sau pana la un punct in care acest drept fundamental este atins in substanta sa, cata vreme partea interesata nici macar nu a solicitat tribunalului repunerea dosarului pe rol, cerere care, eventual, sa-i fi fost respinsa de catre instanta, in speta nu se poate vorbi de nesocotirea garantiilor conferite de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.