Mentinerea diminuarii salariale, potrivit legii nr. 284/2010 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice si legii nr. 285/2010, cu 10% , raportat la veniturile din iunie 2010 .Legalitate .

      Prin sentinta nr.1066/2011 din 17 mai 2011, Tribunalul Dolj, a respins actiunea formulata de reclamantii  prin care se solicita anularea dispozitiilor nr. 102-104, 108-113 si 119/31.01.2011 si obligarea paratei la plata sumelor reprezentand diferenta intre salariul din iunie 2010 si cel stabilit conform deciziilor anterior mentionate, incepand din luna ianuarie a anului 2011. De asemenea, au solicitat sa fie avut in vedere cuantumul salariului stabilit pentru iunie 2010, prin legea 330/2009 - aducand critici privitoare la dispozitiile Legilor 284 si 285/2010 si modalitatea de aplicare a acestora, la constitutionalitatea acestor legi si la incalcarea dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
      Este criticata legea 284/2010, pe motivul ca prevederile acesteia incalca dispozitiile legii anterioare de salarizare - nr. 330/2009 -, potrivit cu care momentul 1 ianuarie 2011 ar fi trebuit sa insemne revenirea la salariul din iunie 2010, precum si art.1 din Protocolul la Conventia Europeana a Drepturilor Omului - prin prisma faptului ca dreptul salarial este un drept de proprietate in sensul Conventiei, astfel ca reducerea cuantumului acestuia echivaleaza cu o expropriere.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul
       In motivarea recursului, s-a sustinut ca sentinta a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, motiv pentru care se impune, in temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., modificarea in tot a sentintei recurate.
      Deciziile contestate de reclamanti au fost emise avandu-se in vedere prevederile Legii-cadru nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, prevederile Ordinului M.M.F.P.S. nr. 42/13.01.2011 si a M.F.P. nr. 77/14.01.2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.
      Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 878/28.12.2010.
      Incepand cu data de 01.01.2011, efectele Legii nr. 118/2010 au fost atenuate prin adoptarea Legii nr. 285/2010, procentul de 15% fiind determinat in conditiile incadrarii in politicile sociale si de personal, politici care se incadreaza in nivelul cheltuielilor bugetare, aspect retinut si in Decizia nr. 1655/2010 a Curtii Constitutionale.
      Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 1655/2010, a constatat ca "dispozitiile Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, in ansamblul sau, precum si, in special, ale art. 1 din lege sunt constitutionale".
      Din cauza crizei economice, trecerea spre noua grila de salarizare se face treptat, astfel ca in anul 2011 nu s-a ajuns la nivelul veniturilor salariale de dinainte de diminuarea cu 25%.
      Nu pot fi retinute criticile referitoare la incalcarea prevederile imperative ale Constitutiei si ale normelor de drept comunitar si international pe care Romania le-a ratificat.
Curtea retine ca reclamantii au calitatea de functionari publici si sunt platiti din fonduri publice in conditiile legii privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice, astfel ca salarizarea trebuie sa respecte principiul legalitatii.
      Singura situatie permisa de ordinea de drept ca o dispozitie legala interna sa nu fie aplicata este atunci cand acea dispozitie intra in contradictie cu norma constitutionala sau nu este in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte, situatie in care au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile (art. 20 din Constitutie).
Competenta de stabilire a concordantei unei norme legale interne, fie ca emana de la legiuitorul ordinar sau cel delegat cu norma constitutionala apartine Curtii Constitutionale, potrivit art. 146 din Constitutie, iar deciziile astfel pronuntate sunt general obligatorii de la data publicarii lor in Monitorul Oficial si au putere numai pentru viitor.
      Judecatorul national poate sa verifice daca aplicarea legii in concret nu produce efecte contrare Conventiei, in raport de art. 20 din Constitutia Romaniei, ceea ce Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a realizat o distinctie esentiala intre dreptul salariatului de a continua sa primeasca, pentru viitor, salariul intr-un cuantum prestabilit si dreptul de a primi salariul efectiv castigat pentru o perioada determinata, in care munca a fost prestata (cauza Lelas vs. Croatia, hotararea din 20 mai 2010, par. 58).
      Curtea nu a imbratisat conceptul existentei dreptului salariatului, de a continua sa primeasca un salariu intr-un anumit cuantum (Cauza Vilho Eskelinen vs Finlanda, hotararea din 19 aprilie 2007) si recunoaste dreptul statelor membre de a determina ce sume sunt sau vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat (Cauza Kehchko vs Ucraina, hotararea din 8 nov. 2005), prin masuri legislative adecvate.
      In recunoasterea suveranitatii statelor membre, jurisprudenta CEDO consacra o marja larga de apreciere a statului, asupra oportunitatii si intensitatii politicilor sale in domeniul salarizarii (cauza Wieczorek vs Polonia, hotararea din 8 decembrie 2009), cu consecinta imposibilitatii retinerii unei ingerinte de tipul privarii de proprietate, reglementata in teza a doua din art. 1 Protocolul Aditional nr. 1 CEDO, rezultata din scaderea cuantumului salariului.
      In mod similar, si in speta Bahceyaka c. Turciei din 13 iulie 2006, Curtea a reiterat faptul ca un venit viitor poate fi considerat "bun" numai daca venitul a fost castigat sau daca exista un titlu executoriu cu privire la acel venit.
Din solutiile prezentate, rezulta ca dreptul la anumite beneficii banesti, in calitate de salariat, nu este un drept de sine statator consacrat si aparat ca atare de Conventie, ci a fost asimilat de catre Curte in anumite conditii unui drept de proprietate si analizat din perspectiva art. 1 al primului Protocol aditional la Conventie.
      Concluzionand, cum instantele au obligatia de a respecta prevederile legale si de a pronunta hotarari care sa se intemeieze pe textele legale in vigoare, actiunea reclamantilor a fost respinsa corect de catre instanta de fond. Deciziile contestate, privind reincadrarea incepand cu 01.01.2011, au fost emise cu respectarea si in conformitate cu prevederile legale, sentinta recurata nefiind data cu aplicarea gresita a legii, astfel ca nu este incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.