Prescriptibilitatea dreptului de a solicita plata de daune morale, intemeiata pe dispozitiile art. 998-999 cod civil.

Actiunea in reparatie patrimoniala a daunei morale cade sub actiunea prescriptiei extinctive, fiind deci prescriptibila, conform dreptului comun (art.1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958). Momentul de incepere a cursului prescriptiei.

Prin cererea formulata la data de 17 mai 2010 si inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu, sub nr. 8740/318/2010, reclamantul  M.T. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor, solicitand instantei ca, prin sentinta ce  va pronunta, sa  se dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 400.000 lei RON,  reprezentand daune morale ce se cuvin pentru suferintele sale si ale parintilor sai, ca urmare a deportarii  in Transnistria pe motive etnice, precum si  la cheltuieli de judecata.
      In motivarea actiunii, reclamantul a aratat  ca, la data de 1 iulie 1942, a fost ridicat de la domiciliu impreuna cu parintii sai, de catre organele de represiune ale statului si imbarcati in vagoanele de transport marfa pentru a fi transportati in Transnistria, ca in timpul transportului au avut conditii total necorespunzatoare, fiind inghesuiti cate 100-150 de persoane in vagon, ca ferestrele de aerisire au fost acoperite cu scanduri batute in cuie pentru ca nimeni sa nu poata iesi, mergand saptamani in sir fara apa si fara mancare, flamanzi, goi, si batuti de jandarmi ca la destinatie, au fost cazati in grajd de vite cate 30-40 de persoane intr-un spatiu restrans,  fara usa si geam, dormeau pe jos, neavand geamuri la ferestre si fara usi; ca au fost folositi la munci grele, la spartul pietrei, la repararea drumurilor si a terasamentelor de cale ferata, la fasonatul lemnelor, la taierea salciilor de pe malul Bugului, la taierea lemnelor in paduri, fiind hraniti cu apa si putina paine, iar datorita infometarii si frigului multe persoane mureau.
      In drept, reclamantul si-a intemeiat cererea pe prevederile Legii nr.189/2000,  Decretul -  Lege nr.118/1990 si art. 998-999 Cod civil.
      La dosar, a fost depusa intampinare de catre parata  Directia Generala a Finantelor Publice Gorj,  in numele si pentru paratul Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin care  a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, in situatia in care reclamantul si-a intemeiat pretentiile pe dispozitiile OG nr.105/1999.
      S-a invocat exceptia netimbrarii cererii, avand in vedere faptul ca reclamantul si-a intemeiat  actiunea pe dispozitiile art.998-999 Cod civil si exceptia prescrierii dreptului la actiune, intrucat a fost depasit termenul prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
      Pe fondul cauzei, a aratat ca actiunea nu este intemeiata,  deoarece reclamantul nu a facut dovada consecintelor grave suferite pe plan fizic si psihic, masura in care valorile sale morale si drepturile fundamentale au fost lezate,  invocand jurisprudenta CEDO, solicitand judecarea cauzei si in lipsa.
      Prin sentinta civila nr. 6755/18.10.2010, pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu, in dosarul nr. 8740/318/2010, a fost respinsa exceptia de netimbrare a actiunii si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
      A fost admisa exceptia prescriptiei dreptului material la actiunea precizata si a fost respinsa actiunea precizata  formulata de reclamantul  M.T.  impotriva paratului Statul Roman - prin Ministerul de  Finante, ca fiind prescrisa.
      Instanta a  respins exceptia de netimbrare a actiunii, retinand ca obiectul dosarului consta in daune morale solicitate ca urmare a deportarii fortate in regimul Antonescu, fiind aplicabile dispozitiile art.15 lit. f ind.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru, ce prevad  ca sunt scutite de plata taxei de timbru actiunile ce vizeaza stabilirea si acordarea de despagubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnitatii, reputatiei, vietii intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine.
      Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata prin intampinare, instanta a respins-o. 
      In legatura cu exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta a retinut  ca prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea, asa cum rezulta din prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul -  Lege nr.167/1958.
      Toate aceste dispozitii legale enuntate sunt norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile, fiind satisfacuta astfel exigenta din perspectiva jurisprudentei CEDO, a respectarii dreptului la un proces echitabil, de acces la instanta (cauza Hentrich impotriva Frantei).  In aceeasi ordine de idei, CEDO s-a mai pronuntat in sensul urmator: "avand in vedere ca reglementarea privind formalitatile si termenele ce trebuie respectate este menita sa asigure buna administrare a justitiei si respectul principiului securitatii juridice, cei interesati trebuie sa se poata astepta ca aceste reguli sa fie puse in aplicare", "iar instantele nationale sunt cele care, in primul rand, trebuie sa se pronunte cu privire la regimul de prescriptie extinctiva in dreptul intern". (Cauza Virgil Ionescu impotriva Romaniei paragrafele 43 si  52), neexcluzand posibilitatea  stingerii unui drept de creanta prin prescrierea dreptului la actiune (Cauza Weissman si altii  impotriva Romaniei - paragraful 68).
      In  cauza de fata, la data de 7 iunie 2010,  reclamantul a  formulat  impotriva Statului Roman o actiune  in pretentii, solicitand despagubiri  banesti   pentru acoperirea unui prejudiciu de natura morala,  intemeindu-si in drept cererea pe dispozitiile  art. 998 si urm. Cod civil, norme de drept comun care reglementeaza regulile ce guverneaza raspunderea civila delictuala.
      Pe de o parte, activitatea delictuala invocata de  reclamant a durat pana in anul 1944, inclusiv,  si pe de alta parte, pana in anul 1989 reclamantul era in imposibilitatea obiectiva  sa formuleze mai inainte de anul 1990 o astfel de actiune cu un asemenea obiect  - intrerupatoare de prescriptie in sensul art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958 , actiune  pe care sa o indrepte impotriva statului caracterizat printr-un regim totalitar. Ca urmare a acestei situatii, instanta a apreciat  ca a operat suspendarea cursului prescriptiei potrivit art. 13 lit. a din decret.
      Incepand cu anul 1990, s-a instaurat un nou regim democratic, care a recunoscut activitatea de reprimare realizata de stat prin structurile sale, motiv pentru care s-au emis o serie de acte normative speciale pentru categorii de persoane afectate de regimul totalitar. In aceasta situatie, se pune intrebarea pana cand a durat suspendarea cursului prescriptiei si care este momentul  de la care (cel mai devreme) si pana la care (cel mai tarziu), se putea formula o astfel de actiune fundamentata pe  dreptul comun.
      Instanta a apreciat ca in cauza de fata Statul Roman a acceptat nedreptatile suferite de deportati prin emiterea OG nr.105/30.08.1999,  privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate in perioada 6 septembrie  1940 - 6 martie 1945, aprobata prin Legea nr.189/2000, care prevede anumite drepturi de care beneficiaza persoanele care se incadreaza in astfel de situatii.
       S-a constatat ca acest act normativ a fost modificat prin Legea nr. 586/2002 care prevede ca cererile prevazute la art. 7 alin. 2 din OG nr. 105/1999 se depun pana la 31 decembrie 2003, iar ulterior, prin art. II din Legea nr.323/2004, s-a statuat ca cererile prevazute la art.7 alin 2 din OG nr.105/1999 se depun pana la 31 decembrie 2006.
      Coroborand dispozitiile legale cu situatia deportatilor, instanta a apreciat  ca perioada in care reclamantul era tinut sa dovedeasca abuzurile regimului Antonescu s-a incheiat la data de 31.12.2006, iar actiunea a formulat-o la data de 7.06.2010, dupa aproximativ patru ani de zile.
      A retinut instanta ca pana  la aparitia acestui act normativ, se poate sustine in mod intemeiat ca  prescriptia extinctiva a  fost suspendata, in conformitate cu dispozitiile art. 13  lit. a din acelasi act normativ, intrucat  cel impotriva caruia ea curge , a fost  impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere.
      Dar, dupa aparitia acestui act normativ, nu se poate afirma acelasi lucru, intrucat prin lege se reglementeaza dreptul  persoanei de a solicita unele drepturi ca urmare a persecutiei la care au fost supuse. Prin lege sunt asigurate parghii suficiente pentru valorificarea reala a acestui drept, iar procedura se declansa prin formularea unei cereri in acest sens de catre persoana indreptatita.
      In consecinta, perioada cuprinsa intre momentul intrarii in vigoare a legii si data formularii cererii nu reprezinta o situatie de intrerupere a prescriptiei, deoarece nu au intervenit evenimente exterioare si piedici insurmontabile  cu caracter extraordinar, absolut imprevizibile si inevitabile, care sa-l fi pus pe reclamant in situatia de a nu putea face un act intrerupator de prescriptie - potrivit art. 13 lit. a si art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958.
      A constatat instanta ca actiunea reclamantului este formulata la 7 iunie 2010,  astfel ca a fost depasit termenul de trei ani prevazut de Decretul nr.167/1958 - art.3.
      Impotriva acestei sentinte a declarat apel apelantul reclamant M.T, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate, aratand ca in mod eronat instanta a apreciat ca aceste despagubiri au caracter patrimonial, intrucat daunele morale sunt socotite nepatrimoniale.
          Prin decizia civila nr.15 din 21.01.2001, Tribunalul Gorj a respins apelul.
Instanta de apel a retinut, in esenta, ca exceptia prescriptiei extinctive a fost corect solutionata de prima instanta, intrucat dreptul pe care-l valorifica reclamantul prin promovarea actiunii  este un drept de creanta, deci un drept patrimonial supus prescriptiei.
A motivat instanta ca dreptul la actiune s-a nascut la data repatrierii in 1944, dar reclamantul a fost  in imposibilitatea obiectiva, existand obstacole insurmontabile pentru a formula  anterior anului 1990 actiune in justitie cu efect intreruptiv de prescriptie in sensul art. 16 din Decretul nr.167/1958, retinand ca a fost suspendat insa cursul prescriptiei  extinctive pana la intrarea in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6.09.1940 pana la 6.03.1945, din motive etnice.
A mai  retinut tribunalul ca reclamantul a beneficiat de drepturile prevazute de Legea nr.189/2000 incepand cu data de 1.03.2003, asa cum rezulta din Hotararea nr.416/28.12.2005, astfel ca in cazul sau dreptul la actiune s-a nascut cel mai tarziu la data de 20.06.2003 , cand a cunoscut cine este raspunzator de prejudiciul moral cauzat.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitand casarea ambelor hotarari si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul a sustinut ca cele retinute  de instante in privinta drepturilor de care a beneficiat in baza legilor speciale sunt irelevante in cauza, intrucat in baza acelor legi a beneficiat de daune materiale, pe cand prin actiune a solicitat daune morale care au caracter nepatrimonial, necuantificabil in bani.
A mai sustinut, intr-o teza subsidiara, ca dreptul la actiunea intemeiata pe art. 998 - 999 Cod civil - a  inceput sa curga de la data de 22 ianuarie 2010,  cand a aparut in Ziarul "Evenimentul zilei" un articol privitor  la acordarea daunelor morale unei persoane pentru deportarea la care a fost supusa.
Recursul este  nefondat.
In mod corect, instantele au retinut caracterul prescriptibil al actiunii in plata de daune intemeiata pe dispozitiile art. 998 - 999 Cod civil, daune pentru prejudiciul moral  - cauzat reclamantului si autorilor sai prin masura abuziva a deportarii acestora in Transnistria  in perioada 1942 - 1944.
Trebuie facuta distinctia ce se impune intre imprescriptibilitatea drepturilor nepatrimoniale  si prescriptibilitatea dreptului la actiunea in repararea prejudiciului moral cauzat prin vatamarea unui  drept  nepatrimonial.
Imprescriptibilitatea drepturilor personale nepatrimoniale a fost prevazuta ca o garantie a protectiei acestor drepturi.
           Din  categoria acestor drepturi imprescriptibile fac parte in primul  rand drepturile personalitatii, drepturile morale de autor ori drepturile derivate din starea civila si capacitatea civila a persoanei, precum dreptul la munca la domiciliu, la  viata, la sanatate, la  libertate.
          Principiul imprescriptibilitatii drepturilor nepatrimoniale  se intemeiaza pe caracterul "intuituu personae" si perpetuu al acelor drepturi inseparabile de persoana umana.
In speta, nu se pun in discutie asemenea drepturi personale nepatrimoniale, ci dreptul la actiunea in repararea prejudiciului moral cauzat prin vatamarea unor asemenea drepturi personale nepatrimoniale, respectiv dreptul al actiunea in repararea prejudiciului cauzat prin masura abuziva a deportarii luata de autoritatile  Statului Roman in perioada 1942 - 1944 - actiune cu caracter patrimonial.
Sustinerile recurentului ca daunele morale sunt de natura nepatrimoniala, nu se pot retine. Dupa cum am aratat deja, drepturile nepatrimoniale sunt drepturi subiective intim legate de persoana titularului, lipsite de continut economic, nesusceptibile de evaluare baneasca.
Daunele solicitate, chiar daca sunt daune morale  (in sine nepatrimoniale) repararea lor poate fi atat nepatrimoniala, cat si patrimoniala.
Cat priveste actiunea in reparatie morala nepatrimoniala ea este, ca si drepturile personale nepatrimoniale,  incalcata, imprescriptibila extinctiv ( art 54-56 din Decretul nr.31/1954) pentru ca "ubi eadem est ratio ibi eadem solutio  debit".
      Dimpotriva actiunea in reparatie patrimoniala a daunei morale cade sub actiunea prescriptiei extinctive, fiind deci prescriptibila. Dreptul la repararea prejudiciului este in fond o creanta si ca  in cazul oricarei   alte creanta, dreptul la  actiunea in realizarea ei  este in principiu prescriptibil conform dreptului comun ( art. 1 alin  1 din Decretul nr. 167/1958).
Prejudiciul moral constituie o consecinta negativa, nesusceptibila de o  valoare concreta pecuniara care rezulta din lezarea unui drept sau  interes nepatrimonial,  cum este, in speta, dreptul la viata, dreptul la libertate. Repararea acestui prejudiciu are ca finalitate producerea unei satisfactii de ordin moral pentru suferintele cauzate pe plan psihic sau fizic, prin incalcarea dreptului. Daunele  morale au in vedere repararea prejudiciului  raportat la urmarile in viata sociala, importanta valorilor morale  lezate, intensitatea la care au fost percepute consecintele vatamarii si masura in care a fost afectata situatia materiala, familiala, profesionala si sociala a victimei.
Prin urmare, daunele morale, chiar daca nu pot fi cuantificate ca in cazul daunelor materiale, ele  au continut economic, deoarece prin promovarea actiunii se urmareste dobandirea unor despagubiri de ordin material, o compensare  baneasca.
Aceste despagubiri trebuie sa fie drepturi echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele cauzate prin masurile  abuzive  luate, precum a fost deportarea pe motive etnice.
Despagubirile sunt acordate, asa cum s-a retinut  in jurisprudenta CEDO, ca o reparatie  pentru starea de teama, de nesiguranta cauzata prin vatamarea drepturilor personale, urmarindu-se realizarea unei satisfactii echitabile in considerarea prejudiciului  material si moral, ambele apreciate in echitate.
Posibilitatea  compensarii  prejudiciului moral are drept scop, nu atat repunerea victimei intr-o situatie similara cu cea avuta anterior incalcarii dreptului nepatrimonial, cat a-i produce satisfactia de ordin moral, susceptibila mai mult de recunoasterea si condamnarea insasi a masurii abuzive luata impotriva  sa, contrara drepturilor omului.
Daunele  morale, reflectandu-se  in compensatie baneasca,  capata  un caracter pecuniar, ele devin un  drept de creanta cu caracter patrimonial.
Prin actiunea formulata, reclamantul tinde a valorifica pretentii patrimonial, actiunea sa fiind in reparatie patrimoniala a daunei morale, iar nu o actiune in reparatie morala.
Instantele au aplicat corespunzator dispozitiile art.8 din Decretul nr.167/1958 - dispozitii incidente in cazul actiunii in raspundere pentru pagube cauzate prin fapta ilicita si in cazuri similare - tinand cont de imprejurarile spetei.
S-a tinut cont ca se cere repararea unei pagube suferita anterior anului 1989, prin tratamente inumane si prigoana politica, paguba cu un caracter deosebit de complex ce nu poate fi legata  sub aspectul cunoasterii intinderii, doar de momentul caderii regimului comunist.
De aceea, s-a avut in vedere ca moment de incepere a cursului prescriptiei data la care reclamantul a obtinut in temeiul Legii nr.189/2000 despagubiri prin hotararea Comisiei Judetene de Pensii Gorj - in considerarea aceleiasi pagube - retinand corect ca acela a fost  momentul la care reclamantul si-a  putut forma o imagine clara a pagubei morale suferite sub toate aspectele  si a aprecierii daca indemnizatia acordata  in cuantum  stabilit legal, acopera  integral paguba.
Regula speciala de determinare a inceputului prescriptiei extinctive, cuprinsa in art. 8 din decret se distinge prin stabilirea alternativ - a doua momente de la care prescriptia  poate incepe sa curga si anume, fie de la  momentul subiectiv  al cunoasterii pagubei si pe cel care raspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care trebuia, dupa imprejurari, sa cunoasca aceste elemente.
Nu se poate retine, cum pretinde recurentul,  ca termenul prescriptiei a inceput sa curga  de la data publicarii unui articol intr-un  cotidian - pentru ca ar insemna a lasa ca inceperea  prescriptiei  sa depinda de fapte aleatorii, doar de  elemente subiective.
Or, tocmai pentru a inlatura neajunsul de a amana un timp prea indelungat inceperea cursului prescriptiei, art. 8 din Decretul nr.165/1958 a stabilit  un moment obiectiv de la care incepe sa curga prescriptia - si anume  data cand  pagubitul trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel raspunzator de paguba.
Nu se poate retine ca intemeiata nici sustinerea recurentului ca prin legile speciale s-a reglementat doar acordarea de daune materiale, nu si acordarea de daune  morale, intrucat atat din dispozitiile Decretului - Lege nr.118/1990 , cat  si ale legilor ulterioare de completare, rezulta ca indemnizatiile  s-au acordat ca o reparatie patrimoniala a prejudiciului moral.
Fata de toate aceste considerente, nu se constata existenta unor motive de casare ori de modificare a deciziei urmand a se respinge, ca nefondat, recursul.