Functionari publici. Modificare raport serviciu. Termenul de la care se poate sesiza instanta
Prin sentinta civila nr. 611/E/ din 23.11.2005, Tribunalul Iasi a respins actiunea formulata de reclamantul D.R. in contradictoriu cu parata Primaria comunei Raducaneni, ca tardiva.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca reclamantul a desfasurat activitatea corespunzatoare functiei de referent, in cadrul Primariei Raducaneni, in perioada 1.09.2000 - 15.07.2003 si de la 01.01.2005 pana in prezent, in perioada 15.07.2003 - 31.12.2004 acesta fiind trecut in randul personalului contractual, urmare modificarii organigramei si statului de functii.
S-a mai retinut ca, desi reclamantul sustine ca nu i s-a comunicat nici o decizie in acest sens, el recunoaste faptul ca a luat un salariu mai mic, din luna iulie 2003, dispozitiile Legii nr. 29/1990 fiind considerate inaplicabile, dat fiind statutul de functionar public al acestuia.
Raportandu-se la dispozitiile art. 94 din Legea nr. 188/1999, prima instanta a apreciat ca si in cazul in care decizia nr. 213/23.07.2003 nu ar fi fost comunicata reclamantului, acesta avea la dispozitie acelasi termen de 30 zile pentru a contesta trecerea sa intr-o alta functie, termen ce curge de la data luarii la cunostinta, in orice alt mod.
Cum reclamantul cunostea faptul ca a incasat un salariu mai mic in perioada respectiva si ca pe parcursul a doi ani nu a inteles sa conteste aceasta situatie, actiunea trebuie considerata a fi tardiv introdusa.
Recursul declarat de reclamanta D.R. a fost admis de Curtea de Apel Iasi, casandu-se sentinta de fond cu trimiterea cauzei aceleiasi instante pentru rejudecare, intrucat:
Este dovedit ca, in baza Legii nr. 188/1999, reclamantul recurent a fost numit in functia publica de referent, dobandind astfel statutul de functionar public, al carui regim este consacrat prin actul normativ mentionat.
Acest statut a fost modificat unilateral de catre Primarul comunei Raducaneni, prin dispozitia nr. 213 din 23 iulie 2003, cand s-a suprimat raportul de serviciu, in favoarea unui raport contractual, fara insa ca intre parti sa se fi perfectat un contract de munca individual.
Intrucat aceasta modificare nu se regaseste printre cele enumerate de art. 75 din Legea nr. 188/1999 si nici nu poate fi asimilata cazurilor de incetare a raporturilor de serviciu, prevazute la art. 89 din Legea privind statutul functionarilor publici, care se completeaza, in acest caz, cu prevederile art. 283 Codul muncii, astfel cum se stabileste la art. 93 din primul act normativ citat.
Ori, atat art. 89 din Legea nr. 188/1999, cat si art. 283 Codul muncii stabilesc ca sesizarea instantei, in vederea anularii actului administrativ prin care s-a dispus incetarea sau modificarea raportului de serviciu, se poate face in termen de 30 zile de la comunicare.
Comunicarea, in sensul stabilit de legiuitor, presupune inmanarea deciziei persoanei vizate, predarea acesteia unei alte persoane din unitate, comunicare ori prin afisare, fiind considerata nelegala si fara efecte juridice in ceea ce-l priveste pe functionarul public implicat in actul modificator al raportului de serviciu, comunicarea trebuie sa fie scrisa, lipsa ei neputand fi inlocuita cu alte probe din care sa rezulte ca persoana respectiva a luat cunostinta in alt mod de luare a respectivei masuri.
Caracterul imperativ al comunicarii si conditionarea de acestia a producerii efectelor actului administrativ modificator al raporturilor de serviciu, face ca aspectele decurgand din diminuarea salariului ori din demersurile facute de reclamant la A.N.F.P. sa apara ca lipsite orice relevanta si efecte juridice sau chiar din trecerea unei perioade mai indelungate de timp, intrucat dreptul de a sesiza instanta de contencios administrativ se naste din faptul si respectiv din momentul comunicarii nemijlocite a actului administrativ, in speta a dispozitiilor nr. 213 din 23 iulie 2003.
Cum insasi parata-intimata recunoaste ca nu a comunicat niciodata reclamantului dispozitia atacata, faptul afisarii neputand fi luat in consideratie, intrucat o atare procedura este straina vointei legiuitorului, in mod gresit a retinut prima instanta ca actiunea vizand anularea actului administrativ prin care s-a suprimat statutul de functionar public al reclamantului nu a fost introdusa in termenul de 30 zile, atata timp cat comunicarea nu a avut loc.
Lipsind comunicarea, reclamantul era in drept oricand sa introduca actiunea, astfel ca, constatand ca s-a facut o gresita aplicare a legii si ca pricina nu a fost solutionata pe fond, in temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedura civila, recursul a fost admis, in sensul casarii hotararii recurate si trimiterii cauzei in vederea rejudecarii aceleiasi instante.
(Decizia nr. 73 / C.A. / 20.03.2006)
Functionari publici. Modificare raport serviciu. Termenul de la care se poate sesiza instanta
Decizie nr. 73 din data de 20.03.2006
pronunțată de Curtea de Apel Iasi
Sursa: Portal.just.ro