Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Dreptul muncii; jurisdictia muncii; drept procesual civil Decizie nr. 297 din data de 13.06.2014
pronunțată de Curtea de Apel Galati

Potrivit art. 281 indice 2 al.1 C.pr.civila, cererea de completare dispozitiv este admisibila in conditiile in care instanta a omis a se pronunta, lasand complet nesolutionat un capat de cerere principal sau accesoriu cu care a fost investita in cadrul contestatiei in anulare, respectiv capatul de cerere prin care intimata a solicitat cheltuieli de judecata.

Decizia civila nr. 297/13.06.2014 a Curtii de Apel Galati

Prin cererea inregistrata sub nr. 181/44/2014 pe rolul Curtii de Apel Galati, petenta SC P. CF S. GALATI S.A. a solicitat in baza art. 281 indice 2 al.1 C.pr.civila completarea deciziei civile nr. 225/09.04.2014 in sensul pronuntarii si asupra cheltuielilor de judecata solicitate in cuantum de 1.000 lei, cu titlu de onorariu de avocat.
In motivarea cererii, petenta a aratat ca atat prin mentiunile orale, cat si cele scrise, a solicitat si plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces. Cele sustinute au fost dovedite cu chitanta de plata a onorariului de avocat in original.
Cum instanta nu s-a pronuntat asupra acestui capat de cerere, solicita admiterea acestuia fiind intemeiat.
Prin intampinare, intimata P.N.M. a solicitat respingerea cererii ca fiind ramasa fara obiect avand in vedere ca la data de 15.04.2014 a achitat debitul datorat in cuantum de 7313,66 lei, asa cum rezulta din ordinul de plata nr. 1 emis de BANC POST SA.
La termenul de judecata din 10.06.2014, s-a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii de completare dispozitiv.
Curtea a apreciat ca cererea formulata, de completare dispozitiv, este admisibila in conditiile in care instanta a omis a se pronunta, lasandu-l complet nesolutionat un capat de cerere principal sau accesoriu, cu care a fost investita in cadrul contestatiei in anulare, respectiv capatul de cerere prin care intimata a solicitat suma de 1.000 lei cheltuieli de judecata.
Cererea de completare dispozitiv formulata de petenta este fondata pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 281 indice 2 al.1 C.pr.civila "daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari, iar in cazul hotararilor date in fond dupa casarea cu retinere, in termen de 15 zile de la pronuntare".
Din lucrarile dosarului rezulta fara putinta de tagada ca intimata SC P.CF S.GALATI S.A., prin concluziile orale, la termenul din 3.04.2014 a solicitat obligarea contestatoarei P. N.M. la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, conform chitantei nr. 00023636/12.03.2014 depusa in dosarul nr. 181/44/2014 al Curtii de Apel Galati.
Cum intimata a facut dovada ca a solicitat plata cheltuielilor de judecata si ca acest capat de cerere nu a fost solutionat, Curtea cu majoritate de voturi a constatat ca sunt indeplinite cerintele disp. art. 281 indice 2 al.1 C.pr.civila, motiv pentru care a admis cererea asa cum a fost formulata astfel:
A respins ca nefondata exceptia inadmisibilitatii cererii de completare.
A admis cererea de completare a deciziei civile nr. 225/9.04.2014 a Curtii de Apel Galati pronuntata in Dosarul nr. 181/44/2014, cerere formulata de petenta S.C. P. CF S. GALATI S.A, in contradictoriu cu intimata P. N.-M.
A completat decizia civila nr. 225/9.04.2014 a Curtii de Apel Galati, in sensul ca a obligat pe contestatoarea P.N.M. sa plateasca intimatei SC P. CF S. Galati SA suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

CU OPINIE SEPARATA
In sensul
Admiterii exceptiei inadmisibilitatii cererii si respingerii ei ca fiind inadmisibila.

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Spre deosebire de opinia majoritara, se impunea admiterea exceptiei inadmisibilitatii promovarii cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 225/9.04.2014 a Curtii de Apel Galati, avand in vedere urmatoarele considerente:
Conform disp. art. 281 indice 2 alin. 1 teza finala, completarea hotararii in cazul hotararilor date in fond dupa casarea cu retinere se poate solicita in termen de 15 zile de la pronuntarea deciziei respective.
Consideram, prin analogie, ca aceasta solutie poate fi pronuntata si in cazul cailor extraordinare de atac de retractare (contestatie in anulare sau revizuire), nu numai in cazul caii de atac extraordinare de atac a recursului
Prin decizia civila nr. 225/9.04.2014 Curtea de Apel Galati nu a admis contestatia in anulare si nu a pronuntat o hotarare de casare/modificare/anulare a hotararii atacate, ci a respins contestatia in anulare ca fiind nefondata.
Consideram ca reclamanta-contestatoare are la indemana in aceasta situatie promovarea unei cereri in pretentii promovabila pe calea dreptului comun in fata unei judecatoriei/tribunalului prin care sa solicite suma de bani respectiva, invocand acelasi temei de drept - art. 274 C.proc.civ.
Chiar daca instanta care a pronuntat decizia din contestatia in anulare a gresit atunci nu cand s-a pronuntat si cu privire la cheltuielile de judecata, o astfel de greseala nu poate fi indreptata printr-o alta greseala, cu atat mai mult cu cat contestatoarea are la indemana un remediu procesual, respectiv actiunea in pretentii mentionata mai sus.

Sursa: Portal.just.ro