Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Realizarea de venituri incompatibile cu indemnizatia lunara pentru cresterea copilului. Decizie nr. 4171 din data de 21.05.2014
pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia

Realizarea de venituri incompatibile cu indemnizatia lunara pentru cresterea copilului.

In acceptiunea legiuitorului realizarea de venituri inseamna existenta unui raport juridic de munca, colaborare, prestari servicii, etc. in temeiul caruia beneficiarul indemnizatiei presteaza o anumita activitate pentru care este remunerat. In aceste sens sunt relevante prevederile art. 16 alin. 3 din OUG nr.111/2010 in care se arata ca plata indemnizatiei pentru cresterea copilului nu se suspenda in situatia in care beneficiarii acestei indemnizatii primesc diverse sume in baza legii, contractului colectiv de munca sau a contractului individual de munca, acordate in perioada concediului pentru cresterea copilului, altele decat cele rezultate din desfasurarea efectiva a unei activitati in perioada de concediu.
Ca atare desfasurarea efectiva a activitatii este relevanta pentru caracterizarea operatiunii de incasare de sume ca fiind realizare de venituri incompatibila cu indemnizatia lunara pentru cresterea copilului.

Sectia de contencios administrativ si fiscal - Decizia nr. 4171/21 mai 2014. In acelasi sens, deciziile nr. 3205/17 aprilie 2014 si 3402/28 aprilie 2014.

Prin sentinta nr. 5193/CA/2013 pronuntata de Tribunalul Hunedoara - Sectia a II-a Civila si de Contencios Administrativ a fost respinsa ca nefondata actiunea formulata de reclamanta B.N.O. in contradictoriu cu paratul Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice - Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala H., pentru anularea in parte a deciziei nr.1365675091701/11.04.2013 de suspendare a platii drepturilor reprezentand indemnizatia de crestere copil si a deciziei nr.1365674859126/11.04.2013.
Impotriva acestei sentinte si a Incheierii din 09.10.2013 a declarat recurs reclamanta.
In sustinerea recursului intelege sa invoce urmatoarele motive:
1. motivul de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 5 din Noul Cod de Procedura Civila intemeiat pe faptul ca prin Incheierea din 09.10.2013 instanta a respins cererea sa de modificare a actiunii incalcand prevederile art. 204 alin. 1 din Noul Cod de Procedura Civila. Recurenta reclamanta avea dreptul sa-si modifice cererea de chemare in judecata pana la primul termen de judecata, ceea ce a si facut, astfel ca solutia instantei este nelegala.
2. motivul de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedura Civila intemeiat pe gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 16 alin. 2 lit. i din OUG 111/2010 intrucat incasarea venitului s-a realizat doar la data de 20.10.2012, astfel ca suspendarea dreptului la plata indemnizatiei trebuia sa opereze tot din acest moment.
Analizand recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea a constatat urmatoarele:
In ce priveste motivul de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 5 din Noul Cod de Procedura Civila, respectiv cand, prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii, curtea retine ca acesta nu este intemeiat.
Nulitatea invocata de reclamanta vizeaza nerespectarea prevederilor art. 204 alin. 1 din Noul Cod de Procedura Civila, incheierea atacata fiind actul procesual care a vatamat-o in dreptul sau de a i se judeca cererea de restituire a sumei de 6761 lei iar vatamarea nu poate fi inlaturata decat prin anularea acestei hotarari.
Potrivit art. 204 alin. 1 teza I din Noul Cod de Procedura Civila reclamantul poate sa-si modifice cererea si sa propuna noi dovezi, sub sanctiunea decaderii, numai pana la primul termen la care acesta este legal citat.
Din analiza actelor de la dosar rezulta ca reclamanta a fost legal citata pentru termenul din 25.09.2013 , ea primind personal actul de procedura. In aceste conditii termenul din 09.10.2013 era cel de-al doilea termen de judecata, astfel ca ipoteza reglementata de legiuitor in textul sus citat nu era identica cu cea din speta si ca atare reclamanta nu putea invoca beneficiul dreptului reglementat in alin. 1 .
Cum nici ipoteza reglementata de alin. 3 din textul respectiv (modificarea cererii de chemare in judecata peste termenul prevazut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor partilor) nu se regasea in speta, curtea retine ca solutia a fost pronuntata de instanta de fond cu respectarea intocmai a dispozitiilor art. 204 alin. 1 din Noul Cod de Procedura Civila iar criticile recurentei sunt nefondate.
In ce priveste motivul prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedura civila 2010, respectiv cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material, curtea constata ca dispozitiile art. 16 alin. 2 lit. i din OUG 111/2010 au fost corect interpretate de prima instanta.
Potrivit acestui text dreptul la indemnizatiile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5) se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care beneficiarul realizeaza venituri supuse impozitului si copilul nu a implinit varsta de un an, 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap. Ratiunea pentru care legiuitorul a edictat aceasta dispozitie o reprezinta incompatibilitatea dintre indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, acordata de stat pentru ca parintele sa-si focuseze intreaga atentie si energie asupra cresterii si protejarii minorului, si veniturile obtinute dintr-o activitate remunerata realizata dupa momentul obtinerii dreptului de a beneficia de indemnizatie.
Notiunea de realizare de venituri presupune, in acceptiunea recurentei, doar incasarea sumelor ce reprezinta cval prestatiei.
In acceptiunea legiuitorului realizarea de venituri inseamna existenta unui raport juridic de munca, colaborare, prestari servicii, etc. in temeiul caruia beneficiarul indemnizatiei presteaza o anumita activitate pentru care este remunerat. In aceste sens sunt relevante prevederile art. 16 alin. 3 din acelasi act normativ in care se arata ca plata indemnizatiei pentru cresterea copilului nu se suspenda in situatia in care beneficiarii acestei indemnizatii primesc diverse sume in baza legii, contractului colectiv de munca sau a contractului individual de munca, acordate in perioada concediului pentru cresterea copilului, altele decat cele rezultate din desfasurarea efectiva a unei activitati in perioada de concediu.
Ca atare desfasurarea efectiva a activitatii este relevanta pentru caracterizarea operatiunii de incasare de sume ca fiind realizare de venituri incompatibila cu indemnizatia lunara pentru cresterea copilului.
Reclamanta a realizat venituri supuse impozitului incepand cu data de 27.02.2012 in baza contractului de munca nr.250/27.02.2012 incheiat cu INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN H., in cadrul unui proiect de instruire practica organizat de UE “POSDRU 90/2.1/S/60004". In acest contract la pct.4 salarizare s-a prevazut ca data la care se plateste salariul este 20 a fiecarei luni.
La data de 02.05.2012 (data de la care a inceput raportul juridic in temeiul caruia s-a platit indemnizatia de crestere a copilului) acest contract era in derulare, nefiind suspendat si, ca urmare, reclamanta a prestat activitate in temeiul sau, pentru care a fost remunerata. Faptul ca remunerarea prestatiei sale a fost incasata doar in data de 20.12.2012 nu are nici o relevanta in speta atata timp cat, potrivit contractului, reclamanta beneficia de salariu lunar. Scadenta lunara a salariului ii confera acestuia caracterul de venit obtinut regulat, faptul platii intr-o singura transa neavand relevanta din perspectiva care intereseaza in speta.
Ipoteza imaginata de reclamanta putea fi incidenta doar in situatia in care, la data de 02.05.2012 aceasta nu mai avea nici un raport de munca activ iar prestarea activitatii s-ar fi realizat in temeiul unui raport juridic nascut dupa acest moment.
Asadar, intrucat recurenta avea in desfasurare un raport de munca activ in temeiul caruia incasa venituri inca de la data de 02.05.2012, in mod corect a procedat organul administrativ la suspendarea indemnizatiei incepand de la acest moment iar judecatorul fondului, prin confirmarea acestei solutii a interpretat in mod judicios prevederile art. 16 alin. 2 lit. i din OUG 111/2010.
Ca atare, retinand ca motivele de casare invocate nu subzista, recursul declarat a fost respins potrivit art. 496 alin. 1 din acelasi act normativ.

Sursa: Portal.just.ro