Recurs. Art. 304 ind.1 . Limite

In calea de atac exercitata de mandatarul celor doi intervenienti nu sunt aduse critici referitoare la argumentele avute in vedere de instanta de fond la respingerea cererii de interventie. Recursul trebuia sa aiba in vedere tocmai aceste argumente aduse de instanta de fond privind nelegalitatea demersului judiciar si nu in ceea ce priveste netemeinicia, aspect care, de altfel, nu a fost analizat de Tribunalul Harghita.
Este adevarat ca, potrivit art. 3041 Cod procedura civila, in situatia in care hotararea instantei de fond nu este supusa apelului, criticile de nelegalitate nu se limiteaza la motivele de casare prevazute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedura civila, insa aceste critici trebuie sa aiba in vedere rationamentele pe care instanta de fond si-a intemeiat hotararea. Prin cererea inregistrata la data de 30 mai 2011, reclamantii B. I. A., L. I. A., V. M. K., L. A., L. L. C. au chemat in judecata Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand instantei sa constate caracterul politic si abuziv al masurilor de dislocare si de stabilire a domiciliului obligatoriu, masuri adoptate pentru perioada 02.03.1949 - 29.09.1956; obligarea paratului la plata unei despagubiri in suma de 55.696,83 lei reprezentand contravaloarea bunurilor mobile confiscate; de asemenea, s-au solicitat despagubiri reprezentand contravaloarea a jumatate din valoarea gater-ului din comuna Joseni, jumatate din moara de faina din aceeasi localitate si jumatate din valoarea gater-ului din localitatea Toplita, str. Secu; reclamantii au solicitat obligarea paratului si la plata unor despagubiri pentru daunele morale, despagubiri in valoare de 5.000 euro pentru fiecare reclamant.
In motivarea actiunii s-au aratat urmatoarele:
In anul 1949, autorii reclamantilor au fost declarati exploatatori, li s-a confiscat intreaga avere mobila si imobila si le-a fost stabilit domiciliul obligatoriu in localitatea Odorheiu Secuiesc.
Despagubirile morale au fost solicitate avandu-se in vedere faptul ca masurile administrative adoptate de Statul Roman au avut consecinte negative atat asupra autorilor reclamantilor cat si asupra reclamantilor insusi, care au fost umiliti si obligati sa locuiasca in conditii mizere.
Despagubirile pentru daune materiale au fost solicitate deoarece, odata cu stabilirea domiciliului obligatoriu, s-a confiscat si intreaga avere mobila si imobila, bunurile fiind inventariate si consemnate intr-un proces-verbal intocmit in anul 1949.
In drept au fost invocate prevederile art. 3, 5 din Legea nr. 221/2009 si ale art. 998 si 999 Cod civil.
La data de 16.01.2012, reclamantii si-au precizat cererea de chemare in judecata solicitand constatarea caracterului politic al masurii administrative adoptate in anul 1949 de catre stat impotriva reclamantilor si autorilor lor, obligarea paratului la plata unor despagubiri pentru daune materiale reprezentand contravaloarea a 26,158 kg. aur fin, echivalentul bunurilor mobile confiscate si consemnate in procesul-verbal din data de 6.06.1949.
La data de 09.11.2011, mandatarul L. I. a formulat o cerere de interventie in numele lui L. E. junior si L. E. senior, cerere care a fost respinsa pe motivul ca este nula.
Tribunalul Harghita, prin sentinta civila nr. 2791 din 27.06.2012, a admis in parte actiunea formulata de reclamanti, a constatat caracterul politic al masurii administrative de stramutare si de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru familia reclamantilor, a obligat paratul sa plateasca reclamantilor suma de 4.847.967 lei cu titlu de despagubiri, precum si suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Cererea de acordare a despagubirilor pentru daune morale a fost respinsa.
In motivarea hotararii, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Conform Adeverintei nr. B-1948 din 30.11.1993 a Ministerului Justitiei - Directia Instantelor Militare, rezulta ca familia reclamantilor a fost dislocata din comuna Joseni, la data de 2 martie 1949, in baza Decretului nr. 83/1949, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu in orasul Odorhei, judetul Harghita.
Dupa dislocare, bunurile apartinand familiei L. I.-M. au fost inventariate si confiscate, intocmindu-se procese-verbale in acest sens, in care au fost si evaluate. Este vorba de Tabelul inventar anexele V, VI a, b, VII a, b si VIII si Procesul-verbal inventar de completare. Valoarea bunurilor a fost stabilita la vremea respectiva la 2.834.287 lei.
Reclamantii sunt mostenitorii defunctului L. I.-M., capul familiei expropriate, conform Certificatului de calitate de mostenitor nr. 84, emis la 15 octombrie 2001 de Notarul public M. J. din municipiul Odorheiu-Secuiesc, judetul Harghita.
Decretul nr. 83/1949 a avut ca obiect exproprierea exploatarilor agricole mosieresti. Drept urmare, masura de dislocarea familiei reclamantilor si de stabilirea domiciliului obligatoriu a fost luata in considerarea averii si apartenentei sociale a acestora, fiind, din acest motiv, una cu caracter politic in sensul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
In conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, reclamantii sunt indreptatiti la acordarea de despagubiri reprezentand contravaloarea bunurilor mobile confiscate ca efect al masurii administrative.
Reclamantii au solicitat ca despagubirea sa fie stabilita in functie de pretul aurului, solicitare justa si rezonabila, avand in vedere practica folosirii aurului ca etalon valoric. Din Monitorul Oficial din 28 februarie 1949, rezulta ca pretul unui kilogram de aur fin era de 108.350 lei, ceea ce inseamna ca bunurile confiscate reprezentau 26,158 kg de aur fin, care, in prezent, valoreaza 4.847.967 lei, potrivit cotatiei afisate de B.N.R.
Capatul de cerere in despagubiri morale nu poate fi admis, deoarece, prin Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale prevederile art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, care prevedeau posibilitatea acordarii unor astfel de despagubiri.
Ulterior, prin Decizia nr. 12/2011, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in interesul legii, s-a stabilit ca "urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr. 1.358/2010 si nr. 1.360/2010, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial".
Cum reclamantii nu se incadreaza in ipoteza din decizia Inaltei Curti, care ar permite acordarea de despagubiri morale, capatul de cerere avand acest obiect este neintemeiat.
Impotriva acestei hotarari judecatoresti au declarat recurs intervenientii, prin L. I., precum si Statul Roman, prin Directia Generala a Finantelor Publice Harghita.
Intervenientii au solicitat ca, prin recurs, sa fie admisa cererea lor de interventie in interes propriu aratand faptul ca L. E. senior este fiul lui L. S. si L. A. si frate cu reclamantii. Avand aceasta calitate sunt indreptatiti sa formuleze, in temeiul art. 4 si 5 din Legea nr. 221/2009, cererea prin care sa se constate caracterul politic al masurii suferite de autorii intervenientilor si ai reclamantilor si sa beneficieze de masuri reparatorii.
De altfel, tatal intervenientului, L. S. junior, a avut o gospodarie separata de cea a lui L. S. senior, decedat in 1947, existand doua dosare separate in care au fost inventariate bunurile confiscate. Autorul intervenientilor, L.S. junior, mosteneste dupa tatal sau, L. S. senior, cota de ½ parte din mostenire, conform certificatului de mostenitor.
La randul sau, paratul, prin Directia Generala a Finantelor Publice Harghita, a solicitat modificarea hotararii atacate in sensul respingerii actiunii reclamantilor.
In motivarea recursului s-au aratat urmatoarele:
Prin hotararea atacata, Tribunalul Harghita a constatat caracterul politic al masurilor administrative luate de Statul Roman in martie 1949 si a stabilit in sarcina paratului obligatia de a plati despagubiri in valoare de 4.847.967 lei.
Art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, asa cum a fost interpretat prin decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, reglementeaza acordarea unor despagubiri materiale doar pentru bunurile imobile care se subsumeaza sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri si constructii.
In speta, reclamantii au solicitat acordarea unor despagubiri pentru bunurile mobile confiscate de Statul Roman, masura care nu este recunoscuta prin Legea nr. 221/2009.
De altfel, acordarea unor despagubiri pentru daune materiale este conditionata si de inexistenta unor masuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001. Desi decizia invocata in motivele de recurs nu a fost pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii, totusi, in conformitate cu prevederile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante.
In drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Reclamantii au formulat intampinare la cele doua recursuri solicitand respingerea acestora ca nefondate.
In motivarea intampinarii s-a aratat ca instanta de fond a identificat bunurile care au fost confiscate in anul 1949, a stabilit valoarea lor din procesul-verbal de inventariere si prin raportare la valoarea aurului din 1949, a fost cuantificata despagubirea cuvenita pentru daune materiale.
Argumentele formulate de parat in recurs sunt nefondate in conditiile in care art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 nu prevede obligatia sau conditia dovedirii solicitarii acestor bunuri in baza Legii nr. 10/2001. Articolul sus mentionat din Legea nr. 221/2009 prevede doar faptul ca despagubirile se acorda pentru echivalentul bunurilor confiscate, indiferent de natura lor. Cum, in cauza, s-a facut dovada confiscarii bunurilor mobile, despagubirile sunt intemeiate.
La randul sau, paratul a formulat intampinare la recursul intervenientilor, apreciind ca aceasta cerere de interventie este oportuna pentru a se realiza astfel o solutionare a litigiului in contradictoriu cu toti potentialii reclamanti identificati.
Verificand hotararea atacata, Curtea a constatat urmatoarele:
1. Recursul intervenientilor
Instanta de fond investita cu cererea de interventie formulata in numele mandatarilor L. E. senior si L. E. junior, a respins-o prin incheierea de sedinta din data de 18 ianuarie 2012, constatand ca ea nu indeplineste conditiile formale prevazute de lege.
Tribunalul Harghita a constatat ca mandatarul celor doi intervenienti, L. I., nu s-a conformat cerintelor impuse de instanta, respectiv nu a aratat obiectul cererii de interventie, nu a indicat intervenientul, de aceea a apreciat ca cererea este nula.
In calea de atac exercitata de mandatarul celor doi intervenienti nu sunt aduse critici referitoare la argumentele avute in vedere de instanta de fond la respingerea cererii de interventie. Mandatarul s-a limitat sa arate ca, in conformitate cu dispozitiile legale, L. E. senior si L. E. junior sunt indreptatiti sa beneficieze de aceleasi dispozitii legale ca si reclamantii.
In limita criticilor de nelegalitate invocate, Curtea a constatat ca acest recurs nu este fondat pentru ca instanta de fond nu a ajuns sa analizeze temeinicia cererii de interventie, deoarece a constatat ca nu au fost respectate normele de procedura la sesizarea instantei cu o cerere de interventie. Recursul trebuia sa aiba in vedere tocmai aceste argumente aduse de instanta de fond privind nelegalitatea demersului judiciar si nu in ceea ce priveste netemeinicia, aspect care, de altfel, nu a fost analizat de Tribunalul Harghita.
Este adevarat ca, potrivit art. 3041 Cod procedura civila, in situatia in care hotararea instantei de fond nu este supusa apelului, criticile de nelegalitate nu se limiteaza la motivele de casare prevazute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedura civila, insa instanta reaminteste ca aceste critici trebuie sa aiba in vedere rationamentele pe care instanta de fond si-a intemeiat hotararea.
2. Recursul paratului.
Instanta de fond a admis petitul doi din cererea de chemare in judecata, asa cum a fost ea modificata, si a stabilit in sarcina statului, adica a paratului, obligatia de plata a sumei de 4.847.967 lei cu titlu de despagubiri pentru daune materiale. S-a retinut ca aceasta suma este contravaloarea bunurilor mobile confiscate.
Potrivit dispozitiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoana care a suferit condamnari sau masuri administrative cu caracter politic este indreptatita din partea statului la acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare ori ca efect al unor masuri administrative, daca aceste bunuri nu i-au fost restituite ori daca nu s-au obtinut despagubiri in echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 ori a Legii nr. 247/2005.
Interpretarea sistematica a acestei dispozitii legale arata ca pentru a beneficia de despagubiri pentru bunurile confiscate sunt prevazute doua conditii: aceste bunuri sa fie confiscate printr-o hotarare de condamnare ori ca efect al unor masuri administrative cu caracter politic si, cea de a doua conditie, ca solicitantul sa nu fi beneficiat de masuri reparatorii.
In ceea ce priveste prima conditie, partile nu au contestat indeplinirea ei, la dosar fiind depuse procesele-verbale care au stat la baza identificarii de catre instanta de fond a valorii bunurilor confiscate.
In ceea ce priveste a doua conditie, Curtea apreciaza ca legiuitorul a dorit sa instituie prin Legea nr. 221/2009 o masura alternativa mai facila celor care si-au pierdut bunurile imobile in urma unei masuri sau condamnari cu caracter politic. Aceasta noua dispozitie in materia restituirii bunurilor preluate de Statul Roman isi gaseste justificarea tocmai in procedura complicata, de lunga durata, reglementata de Legea nr. 10/2001, asigurand astfel celei mai defavorizate categorii de expropriati un mijloc facil.
In practica constanta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (Decizia nr. 2187/23.03.2011) s-a stabilit ca, in interpretarea dispozitiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, despagubirile pot fi acordate doar pentru bunurile imobile confiscate. De altfel, in intreaga legislatie de pana acum Statul Roman a optat sa acorde doar pentru bunuri imobile masuri reparatorii.
Pentru toate aceste motive, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul formulat de intervenientii L. E. senior si L. E. junior ca nefondat si sa admita recursul declarat de paratul Statul Roman, prin Directia Generala a Finantelor Publice Harghita, cu consecinta modificarii hotararii atacate in sensul respingerii cererii de acordare a despagubirilor pentru daune materiale si morale.