Drept de autor. Angajarea raspunderii civile pentru incalcarea acestui drept. Stabilirea despagubirilor. Criterii
Potrivit dispozitiilor art. 7 lit. i din Legea nr. 8/1996, desenele din domeniul topografiei constituie obiect al dreptului de autor, iar planul de situatie intocmit de reclamanta cu privire la un imobil constituie un astfel de desen.
In contextul in care prin folosirea planului de situatie, fara acordul reclamantei, parata i-a incalcat acesteia dreptul de autor, in mod legal s-a constatat faptul ca reclamanta are dreptul la despagubiri in conformitate cu prevederile art.139 alin.1 din Legea nr. 8/1996.
Potrivit prevederilor art.139 alin. 2 din actul normativ mentionat, la stabilirea despagubirilor instanta de judecata ia in considerare:
a) fie criterii cum ar fi consecintele economice negative, in special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor si, atunci cand este cazul, alte elemente in afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;
b) fie acordarea de despagubiri reprezentand triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a facut obiectul faptei ilicite, in cazul in care nu se pot aplica criteriile mentionate la lit. a).
Reclamanta nu poate opta intre cele doua criterii, intrucat cel prevazut la litera (b) este aplicabil numai in cazul in care nu se poate aplica cel prevazut la litera (a), acest aspect fiind prevazut expres de textul delege.
Prin Sentinta civila nr.3659 din 10.11.2010 a Tribunalului Harghita, pronuntata in dosarul nr. 4297/258/2009, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamanta S.C. T.S. S.A. Miercurea Ciuc, impotriva paratei S.C. A.G.M. S.R.L., si, in consecinta: s-a dispus obligarea paratei sa ii plateasca reclamantei suma de 57,30 lei, cu titlu de despagubiri. Precum si suma de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut ca, prin folosirea Planului de situatie, fara acordul reclamantei, parata i-a incalcat acesteia dreptul de autor pe care il are asupra lucrarii, ceea ce atrage raspunderea sa civila, conform art.138/7 din Legea nr. 8/1996. In acest sens, reclamanta are dreptul de a fi despagubita, potrivit art.139 alin.1 din Legea nr.8/1996, la stabilirea despagubirii urmand sa fie luate in considerare, in conformitate cu alin. 2 al aceluiasi articol: fie criterii cum ar fi consecintele economice negative, in special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor si, atunci cand este cazul, alte elemente in afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; fie acordarea de despagubiri reprezentand triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a facut obiectul faptei ilicite, in cazul in care nu se pot aplica criteriile mentionate la lit. a).
S-a retinut ca, reclamanta nu poate opta intre cele doua criterii, al doilea, pe care l-a invocat, devenind aplicabil numai in cazul in care primul nu se poate aplica.
Tribunalul a constatat ca in cazul de fata poate fi aplicat primul criteriu, fiind cunoscut castigul nerealizat de reclamanta, respectiv profitul de 10%, in suma de 57,30 lei. S-a apreciat ca celelalte elemente de deviz nu pot fi luate in considerare, deoarece reprezinta exclusiv costuri, care se deduc din suma totala si nu reprezinta beneficiu. Beneficiul realizat pe nedrept de parata, prin folosirea neautorizata a operei reclamantei, nu este cunoscut, nefiind propuse dovezi in acest sens. Drept urmare, parata a fost obligata sa o despagubeasca pe reclamanta cu suma de 57,30 lei.
Impotriva acestei hotarari reclamanta a formulat recurs, solicitand modificarea sentintei atacate, in sensul obligarii paratei la plata sumei de 2250 lei, reprezentand triplul sumei datorate pentru incalcarea dreptului de autor.
In motivarea recursului, recurenta a aratat ca sentinta atacata este nelegala, intrucat in mod gresit prima instanta a retinut ca nu sunt aplicabile in cauza prevederile art. 139 alin. 2 lit.b din Legea nr.8/1996, care dispun ca titularilor drepturilor recunoscute si protejate pot solicita instantei acordarea de despagubiri reprezentand triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru incalcarea dreptului de autor.
De asemenea, s-a mai aratat ca cea mai grava eroare a primei instante a fost aceea ca a interpretat gresit probele administrate, stabilind ca beneficiarul a pus la dispozitie paratei planul topografic si nu trebuia sa ceara acordul prealabil al titularului dreptului de autor. Or, beneficiarul si parata au folosit planul topografic realizat pentru SC V. SA in anul 1999 si nu pe seama beneficiarului SC A.C. SRL.
S-a mai aratat ca in mod gresit instanta de fond a retinut ca parata nu a provocat niciun prejudiciu titularului dreptului recunoscut si protejat si nu a avut in vedere beneficiile realizate de faptuitor.
Referitor la cheltuielile de judecata, recurenta a aratat ca a achitat suma de 191 lei cu titlu de taxa juridica de timbru, iar suma de 152 lei trebuie sa fie restituita pe seama titularului dreptului de autor.
In drept, recurenta a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 si art. 274 din Codul de procedura civila, art. 139 alin. 2 lit. b din Legea nr. 8/1996.
Intimata SC A.G.M. SRL a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand ca Tribunalul a aplicat corect dispozitiile art. 139 alin.2 din Legea nr.8/1996, retinand ca reclamanta nu poate opta pentru cele doua criterii prevazute de textul legal mentionat.
Examinand decizia atacata din perspectiva motivelor invocate, instanta de control judiciar a constat urmatoarele:
Prezentul litigiu vizeaza angajarea raspunderii civile a paratei pentru folosirea unui plan de situatie intocmit de reclamanta cu privire la un imobil situat in municipiul Miercurea-Ciuc, judetul Harghita, fapta prin care parata a incalcat dreptul de autor al reclamantei asupra acestei lucrari.
Potrivit dispozitiilor art. 7 lit. i din Legea nr.8/1996, desenele din domeniul topografiei constituie obiect al dreptului de autor, iar planul de situatie la care face referire reclamanta constituie un astfel de desen.
Prin urmare, prima instanta a constatat in mod legal faptul ca reclamanta are dreptul la despagubiri in conformitate cu prevederile art.139 alin.1 din Legea nr. 8/1996.
Recurenta a criticat hotararea primei instante sub aspectul sumei stabilite cu titlu de despagubiri, solicitand a se face aplicarea dispozitiilor art. 139 alin. 2 lit. b din Legea nr. 8/1996.
Potrivit prevederilor art.139 alin.2 din actul normativ mentionat, la stabilirea despagubirilor instanta de judecata ia in considerare:
a) fie criterii cum ar fi consecintele economice negative, in special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor si, atunci cand este cazul, alte elemente in afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;
b) fie acordarea de despagubiri reprezentand triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a facut obiectul faptei ilicite, in cazul in care nu se pot aplica criteriile mentionate la lit. a).
Asa cum in mod corect a retinut si prima instanta, reclamanta nu poate opta intre cele doua criterii, intrucat cel prevazut la litera b este aplicabil numai in cazul in care nu se poate aplica cel prevazut la litera a, acest aspect fiind prevazut expres de textul delege.
Prima instanta a constatat in mod legal imprejurarea ca in prezenta cauza primul criteriu se poate aplica fiind cunoscut castigul nerealizat de reclamanta. Astfel, reclamanta a indicat in fata primei instante tariful pe care il percepe pentru realizarea unui astfel de plan topografic, suma totala fiind de 750,03 lei compusa din cheltuieli, la care se adauga un profit de 10%, in suma de 57,30 lei.
Contrar sustinerilor recurentei, beneficiul realizat de parata nu este cunoscut, nefiind administrate niciun fel de dovezi in acest sens.
Fata de cele retinute mai sus, Curtea a constat ca nu este incident motivul de nelegalitate prevazut de art.304 pct.9 din Codul de procedura civila, instanta neputand aplica criteriul de despagubire prevazut la art. 139 alin.2 lit. b din Legea nr. 8/1996.
Criticile recurentei referitoare la imprejurarea ca instanta de fond a interpretat gresit probele administrate, stabilind ca beneficiarul a pus la dispozitie paratei planul topografic si nu trebuia sa ceara acordul prealabil al titularului dreptului de autor, precum si ca parata nu a provocat niciun prejudiciu titularului dreptului, urmeaza a fi inlaturate, intrucat prima instanta nu a retinut aceste aspecte. Astfel, Curtea constata ca in considerentele sentintei ce face obiectul prezentei analize nu se regasesc aceste chestiuni ca si constatari ale instantei, ci sunt mentionate in contextul expunerii apararilor formulate de parata, aparari pe care le-a inlaturat, de vreme ce a stabilit angajarea raspunderii acesteia.
Cu privire la motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecata, Curtea a constat ca instanta a obligat parata la plata sumei de 39,30 lei, reprezentand cuantumul taxei judiciare de timbru datorata conform dispozitiilor art.5 lit.a din Legea nr.146/1997.
Imprejurarea ca reclamanta a achitat o suma mai mare cu titlu de taxa judiciara de timbru, respectiv suma de 191 lei, nu inseamna ca aceasta suma trebuie pusa in sarcina partii care a cazut in pretentii.
Reclamanta trebuia sa uzeze de dispozitiile art.23 lit.b din Legea nr.146/1997, conform carora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petitionarului, in situatia in care s-a platit mai mult decat cuantumul legal.
In consecinta, instanta de fond a procedat in mod legal la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecata datorate de parata.
Fata de cele retinute anterior, Curtea a constat ca sentinta ce face obiectul prezentei analize este legala si temeinica, nefiind incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 din C.pr.civ, astfel ca in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 din C.pr.civ. a fost respina ca nefondat recursul promovat de reclamanta SC T.S. SA impotriva Sentintei civile nr. 3659 din 10.11.2010 pronuntata de Tribunalul Harghita in dosarul nr. 4297/258/2009.