Arestare preventiva. Scop. Temeiuri. Pericol concret pentru ordinea publica.
C. proc. pen., art. 136, art. 148 alin. 1 lit. "f"
Potrivit art.136 alin.1 Cod procedura penala, scopul luarii masurii preventive este acela de a asigura buna desfasurare a procesului penal ori de a impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei. functia de exemplaritate sau preventia generala in cazul unor masuri privative de libertate nu se circumscrie acestui scop.
Pericolul concret pentru ordinea publica nu poate sa se circumscrie unor imprejurari cu un oarecare grad de generalitate, tinand de gravitatea faptei, de reactia publica la savarsirea ei, de posibilitatea continuarii activitatii infractionale si de posibilitatea savarsirii de fapte asemanatoare de catre alte persoane. Pentru existenta unui asemenea pericol, trebuie sa existe dovezi ca ordinea publica este efectiv amenintata, in absenta acestor probe, fiind exclusa orice dispozitie de arestare preventiva a unui inculpat.
Prin incheierea penala nr.75/29 martie 2011 pronuntata de Tribunalul Harghita s-a respins propunerea Parchetului de pe langa Tribunalul Harghita privind luarea masurii arestarii preventive a inculpatului P.I.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul Harghita a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Harghita la data de 29 martie 2011 Parchetul de pe langa Tribunalul Harghita a propus arestarea preventiva a inculpatului P.I. pentru 29 de zile.
In motivarea propunerii s-a aratat ca inculpatul este cercetat pentru savarsirea infractiunii de dare de mita, prevazuta de art. 255 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000. In fapt, s-a retinut ca in ziua de 28 martie 2011, inculpatul i-a dat comandantului Politiei Cristuru Secuiesc suma de 1.000 lei pentru a nu se dispune confiscarea materialului feros retinut de organele de politie de la societatea condusa de numitul Gheorghe Ion.
Parchetul a aratat ca exista indicii temeinice in sensul savarsirii faptei de catre inculpat. De asemenea, a considerat ca exista cazul de arestare prevazut de art. 148 lit. f Cod procedura penala care poate fi analizat in functie de gravitatea faptei, de reactia publica la savarsirea ei, de posibilitatea continuarii activitatii infractionale si de posibilitatea savarsirii de fapte asemanatoare de catre alte persoane.
Instanta de fond a constatat ca se impune, in primul rand, o reafirmare a premiselor ce trebuie avute in vedere atunci cand in discutie este dreptul la libertate al persoanei. Potrivit art. 5 din CEDO si art. 23 din Constitutie, dreptul la libertate este unul fundamental, impunandu-se, datorita importantei sale, un control riguros cu privire la oricare masura care ar putea aduce atingere acestei valori. O astfel de masura este arestarea preventiva a persoanei banuita ca a savarsit o infractiune si impotriva careia se desfasoara o procedura penala.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general in aceasta materia in cauza Wemhoff impotriva Germaniei: "detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala _".
Dreptul national instituie principiul garantarii libertatii persoanei in cursul procesului penal. Potrivit art. 5 alin. 1 Cod procedura penala, "in tot cursul procesului penal este garantata libertatea persoanei". Prin urmare, premisa analizei este regula, cu valoare de principiu, a judecarii in stare de libertate. Exceptia de la aceasta regula este restrangerea libertatii personale in diferite modalitati si grade, prevazute de art. 136 Cod procedura penala. Cea mai drastica restrangere a libertatii individuale inainte de stabilirea vinovatiei este realizata prin arestarea preventiva.
Temeiurile invocate de parchet au in vedere imprejurari cu un oarecare grad de generalitate, asa cum au fost aratate mai sus, insuficiente pentru a determina dispunerea detentiei preventive. Nu au existat elemente suficiente care sa permita caracterizarea inculpatului drept o persoana periculoasa, in cazul lasarii in libertate. Cu toate ca acesta a mai suferit o condamnare pentru taiere ilegala de arbori, fapta este singulara si a fost savarsita in 2004, neimpunandu-se concluzia reiterarii unui comportament infractional constant. De altfel, pentru aceasta infractiune a intervenit reabilitarea inculpatului, potrivit afirmatiilor reprezentantului parchetului.
Acuzarea a invocat sentimentul de insecuritate ce s-ar crea in cazul lasarii inculpatului in libertate. Tribunalul a considerat ca aceasta argumentare reitereaza un comportament procesual criticat de Curtea EDO in hotararea Letellier impotriva Frantei. Curtea a admis faptul ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, in imprejurari exceptionale, anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie, cel putin o perioada de timp. Totusi un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent si suficient decat daca se bazeaza pe fapte de natura sa arate ca eliberarea detinutului ar tulbura, in mod real, ordinea publica. Detentia nu ramane legitima decat daca ordinea publica este efectiv amenintata. Curtea a retinut violarea art. 5 par. 3 prin faptul ca detentia nu s-a fondat pe motive pertinente si suficiente, jurisdictiile nationale franceze examinand de o maniera pur abstracta necesitatea privarii de libertate, limitandu-se sa ia in considerare gravitatea infractiunii.
De asemenea, tribunalul a retinut ca reactia autoritatilor fata de infractor tine de preventia generala, functie proprie sanctiunilor de drept penal dar nu si masurilor preventive. Scopurile pentru care o masura preventiva poate fi dispusa sunt cele prevazute de art. 136 Cod procedura penala, legea neavand in vedere functia de exemplaritate sau preventia generala in cazul unor astfel de masuri.
Tribunalul a constatat ca nu sunt argumente pentru dispunerea unei alte masuri preventive si nu ar exista date care sa arate ca inculpatul ar incerca sa se sustraga urmaririi penale sau judecatii, deoarece acesta a cooperat cu organele de urmarire penala si a recunoscut savarsirea faptei.
Impotriva acestei hotarari, in termenul legal prev. de art.1491 alin.13 Cod procedura penala a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Harghita care solicitat admiterea recursului si in rejudecare, admiterea propunerii de arestare preventiva formulata in cauza.
In motivarea recursului, parchetul arata ca in mod gresit judecatorul delegat nu a dispus arestarea preventiva a inculpatului P.I., intrucat acesta prezinta pericol concret pentru ordinea publica, fata de natura si gravitatea faptei comise.
Examinand legalitatea si temeinicia hotararii atacate sub aspectul motivelor de recurs si din oficiu, Curtea, cu majoritate, a apreciat ca recursul nu este fondat.
Potrivit art.136 alin.1 Cod procedura penala scopul luarii masurii preventive este acela de a asigura buna desfasurare a procesului penal ori a impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.
In speta, inculpatul a recunoscut comiterea infractiuni, atat in cursul urmaririi penale cat si in fata judecatorului delegat, respectiv a faptului ca i-a dat comandantului Politiei Cristuru Secuiesc suma de 1000 lei pentru a nu dispune confiscarea materialului feros retinut de organele de politie.
Parchetul nu a facut dovada ca inculpatul impiedica buna desfasurare a procesului penal, ori incearca sa se sustraga de la urmarirea penala, si pentru acest motiv este necesara privarea lui de libertate.
De asemenea, parchetul nu a adus probe in sensul ca inculpatul prezinta un pericol concret pentru ordinea publica si astfel este necesara arestarea preventiva a acestuia, in propunerea de arestare facandu-se doar afirmatii generale cu privire la pericolul social concret reprezentat de inculpat pentru ordinea publica.
In mod corect a retinut judecatorul delegat ca detentia se justifica doar daca ordinea publica este efectiv amenintata, ceea ce in cauza nu s-a demonstrat deloc.
Parchetul nu a putut face dovada de ce inculpatul care a oferit suma de 1000 lei comandantului Politiei Cristuru Secuiesc prezinta un pericol concret pentru ordinea publica si trebuie arestat preventiv, in conditiile in care a recunoscut integral comiterea faptei, punandu-se la dispozitia organelor de urmarire penala, si nu poate fi cercetat in stare de libertate pentru infractiunea retinuta in sarcina sa.
Fata de considerentele expuse, si avand in vedere jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in aceasta materie, hotararea atacata este legala si temeinica, in baza art.1403 alin.6 Cod procedura penala, recursul parchetului fiind respins ca.