Recurs. Admisibilitate.
Codul de procedura penala, art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "a"
Este inadmisibil recursul promovat impotriva incheierii pronuntate in apel, de respingere a cererii de suspendare a executarii sentintei de condamnare.
Prin incheierea din 19.10.2010, Tribunalul Mures, in baza art. art. 365 alin. 3 Cod procedura penala, a respins ca nefondata cererea formulata de inculpatul K.K., avand ca obiect suspendarea executarii hotararii atacate (sentinta penala nr. 635/8 iunie 2010 pronuntata de Judecatoria Tg-Mures in dosarul nr. 13152/320/2010).
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de al doilea grad a retinut, in primul rand, din actele si lucrarile dosarului ca inculpatul a fost dat in urmarire generala prin Ordinul IGPR S/123317 din 18.02.2002, la solicitarea IPJ Covasna, Postul de Politie Ozun, deoarece a avut mandat de executare a pedepsei inchisorii, iar la data de 19.06.2003 a fost dat in urmarire Internationala, prin mesajul nr. 5765, astfel ca exista pericolul ca inculpatul sa nu mai fie gasit ulterior eliberarii.
In al doilea rand, inculpatul, cu ocazia ascultarii sale in cursul urmaririi penale, nu a adus la cunostinta organelor judiciare adresele la care poate fi gasit, in concret, nu a indicat adresele la care face referire in declaratia data in apel, potrivit careia din anul 2006, cand a revenit in tara pana in anul 2009, a locuit in Sfantu Gheorghe, P-ta --, apoi din octombrie 2009, s-a mutat in Miercurea Ciuc, str.-, nr. --, bl. -, sc. -, ap. -- la numitul V.L.
Fata de cele expuse, instanta de fond a procedat in modul aratat in dispozitivul incheierii descris mai sus.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs inculpatul K.K.
Recursul inculpatului este inadmisibil.
Potrivit art. 385 ind. 1 alin.2 Cod procedura penala, incheierile pot fi atacate cu recurs numai odata cu sentinta sau decizia recurata, cu exceptia cazurilor cand, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
In speta, inculpatul a formulat recurs impotriva unei incheieri prin care instanta de apel, in cadrul unui apel peste termen, i-a respins ca nefondata cererea de suspendare a executarii sentintei penale nr. 635 din 08.06.2010 pronuntata de Judecatoria Tg.Mures.
In aceasta situatie, legea nu prevede ca incheierile prin care se solutioneaza cererea poate fi atacata separat cu recurs, astfel, sunt aplicabile disp. art.385 ind. 1 alin.2 Cod procedura penala, incheierea putand fi atacata doar odata cu decizia recurata.
Prin urmare, Curtea urmeaza ca in baza art.385 ind. 15 pct.1 lit.a Cod procedura penala sa respinga ca inadmisibil recursul inculpatului K.K.